Otilia Cazimir

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare

Otilia Cazimir (n. 12 februarie 1894, Cotu Vameş, judeţul Neamţ - d. 8 iunie 1967, Iaşi) este pseudonimul literar al poetei Alexandra Gavrilescu, cunoscută şi ca autoarea unor versuri pentru copii. Acest pseudonim i-a fost ales de către scriitorul Mihail Sadoveanu şi de criticul literar Garabet Ibrăileanu. Scriitoarei nu i-a plăcut noul nume după cum spune: "Daţi-mi voie să vă mărturisesc, după atâta amar de ani că numele acesta, pe care totuşi l-am purtat cu cinste, nu mi-a plăcut niciodată. N-am nimic în comun cu eroinele legendelor germane, iar cea dintâi <Otilie> pe care am întâlnit-o în viaţă - fetiţa cu care am stat în bancă în clasa primară - era proastă, grasă şi buboasă...".

Cuprins

[modifică] Biografie

Era cel de-al cincilea copil al învăţătorului Gheorghe Gavrilescu. Şi-a petrecut copilăria în satul natal şi a început să scrie poezii de când era mică. A urmat cursurile liceale şi universitare la Iaşi, oraş în care şi-a petrecut întreaga viaţă. A debutat în anul 1912 în revistă "Viaţa românească", în care îşi va tipări majoritatea scrierilor. Între anii 1937-1947 a îndeplinit funcţia de inspector al teatrelor din Moldova. Părinţii îi spuneau în copilărie Luchi. Din proza sa autobiografică "A murit Luchi" aflăm că numele de Luchi dispare odată cu intrarea în şcoală, când fetiţa a crescut şi a devenit elevă. Atunci când este strigată de învăţătoare pe numele ei adevărat, fetiţa nu răspunde, pentru că pe ea toată lumea o strigă Luchi. O colegă îi explică învăţătoarei că acasă i se spune "Luchi, ca la caţei!". Mica poetă se simte ruşinată şi îşi spune în sinea ei: "Mi-e ruşine de numele meu, mi-e ruşine de mine, mi-e ruşine de tot!"

În copilărie a simţit lipsa prietenilor de joacă, după cum ea însăşi mărturiseşte: "Am fost o fetiţă tare cuminte. Toţi erau mai mari decât mine. Mă jucam singură. Mă sfiam de toţi. Uneori cântam. Alteori priveam gâzele, păsările, când se topeau zăpezile".

Otilia Cazimir iubea copiii şi a început să realizeze creaţii literare pentru ei: "Gingăşia copiilor m-a cucerit dintotdeauna. M-am apropiat de ei văzând, scriindu-le poezii vesele cu o nuanţă uşoară de ironie"... "Am început prin a spune copiilor poveşti şi, abia mai târziu, am început să scriu pentru ei. Totul se datorează pasiunii mele precoce pentru astronomie. Când eram o <<mătuşică>> abia ieşită din şcoala primară, le povesteam nepoţilor mei, de care nu mă despărţeau decât câţiva ani, despre stele". La revista "Viaţa românească" l-a cunoscut pe George Topârceanu. Între ei s-a legat o strânsă prietenie şi o adevărată poveste de dragoste.

[modifică] Premii şi distincţii

Pentru bogata sa activitate literară a primit numeroase premii şi distincţii: Premiul Academiei Române (1927), Premiul Femina (1928), Premiul Naţional pentru Literatură (1937), Premiul S.S.R. (1943), Ordinul Muncii (1954).

[modifică] Operă

[modifică] Volume de versuri

A publicat aproape 60 de volume de poezii. Din creaţia sa se detaşează câteva titluri:

  • Jucării,
  • Baba iarna intră-n sat,
  • Lumini şi umbre,
  • Fluturi de noapte,
  • Cântec de comoară,
  • Poezii,
  • Versuri

[modifică] Proza autobiografică

  • Grădină cu amintiri,
  • Prietenii mei, scriitorii,
  • A murit Luchi

"Cumatra vulpe"

[modifică] Fragmente audio

(audio) Otilia Cazimir recitând „Martie” (1963)



[modifică] Bibliografie

  • G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Minerva, 1984
  • Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu : Dicţionarul scriitorilor români vol. II. Bucureşti, 1998

[modifică] Case memoriale

În Iaşi se găseşte Casa Memorială "Otilia Cazimir", care este vizitată de cititorii de toate vârstele.

[modifică] Legături externe

Adus de la http://ro.wikipedia.org/wiki/Otilia_Cazimir
Unelte personale