Otilia Cazimir

Otilia Cazimir (n. 12 februarie 1894, Cotu Vameș, județul Neamț - d. 8 iunie 1967, Iași) este pseudonimul literar al poetei Alexandra Gavrilescu, cunoscută ca autoare a unor versuri pentru copii. Pseudonimul i-a fost ales de scriitorul Mihail Sadoveanu și de criticul literar Garabet Ibrăileanu. Scriitoarei nu i-a plăcut noul nume: „Dați-mi voie să vă mărturisesc, după atâta amar de ani, că numele acesta, pe care totuși l-am purtat cu cinste, nu mi-a plăcut niciodată. N-am nimic în comun cu eroinele legendelor germane, iar cea dintâi <Otilie> pe care am întâlnit-o în viață - fetița cu care am stat în bancă în clasa primară - era proastă, grasă și buboasă...”.

Biografie

A fost cel de-al cincilea copil al învățătorului Gheorghe Gavrilescu. Și-a petrecut copilăria în satul natal și a început să scrie poezii de când era mică. A urmat cursurile liceale și universitare la Iași, oraș în care și-a petrecut întreaga viață. A debutat în anul 1912 în revistă Viața românească, în care își va tipări majoritatea scrierilor. În anii 1937-1947 a fost inspector al teatrelor din Moldova. Părinții îi spuneau în copilărie Luchi. Din proza sa autobiografică A murit Luchi reiese că numele Luchi dispare odată cu intrarea în școală, când fetița a crescut și a devenit elevă. Atunci când este strigată de învățătoare pe numele ei adevărat, fetița nu răspunde, pentru că pe ea toată lumea o strigă Luchi. O colegă îi explică învățătoarei că acasă i se spune „Luchi, ca la căței!”. Mica poetă se simte rușinată și își spune în sinea ei: „Mi-e rușine de numele meu, mi-e rușine de mine, mi-e rușine de tot!”.

În copilărie a simțit lipsa prietenilor de joacă: „Am fost o fetiță tare cuminte. Toți erau mai mari decât mine. Mă jucam singură. Mă sfiam de toți. Uneori cântam. Alteori priveam gâzele, păsările, când se topeau zăpezile”.

Otilia Cazimir iubea copiii și a început să realizeze creații literare pentru ei: „Gingășia copiilor m-a cucerit dintotdeauna. M-am apropiat de ei văzând, scriindu-le poezii vesele cu o nuanță ușoară de ironie”... „Am început prin a spune copiilor povești și, abia mai târziu, am început să scriu pentru ei. Totul se datorează pasiunii mele precoce pentru astronomie. Când eram o <<mătușică>> abia ieșită din școala primară, le povesteam nepoților mei, de care nu mă despărțeau decât câțiva ani, despre stele”. La revista Viața românească l-a cunoscut pe George Topîrceanu. Între ei s-a legat o strânsă prietenie și o adevărată poveste de dragoste.

Premii și distincții

Pentru bogata sa activitate literară a primit numeroase premii și distincții: Premiul Academiei Române (1927), Premiul Femina (1928), Premiul Național pentru Literatură (1937), Premiul S.S.R. (1943), Ordinul Muncii cl. ? (1954), cl. I (1964) .

În Iași se află Casa Memorială „Otilia Cazimir”, vizitată de cititorii de toate vârstele.

Volume de versuri

A publicat aproape 60 de volume de poezii. Din creația sa se detașează câteva titluri:

• Jucării,
• Baba iarna intră-n sat,
• Lumini și umbre,
• Fluturi de noapte,
• Cântec de comoară,
• Poezii,
• Versuri

Proză autobiografică

• Grădină cu amintiri,
• Prietenii mei, scriitorii,
• A murit Luchi

Cumătra vulpe

Fragmente audio

Otilia Cazimir recitând „Martie” (1963)

Bibliografie

• G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Minerva, 1984
• Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu : Dicționarul scriitorilor români vol. II. București, 1998

Legături externe

• Bibliografia completă
• Casa Memorială „Otilia Cazimir”
• Otilia Cazimir – Fior de amintiri cu mireasmă de poezie, articol din Evenimentul