Orfan

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Orfan este un copil fără părinți.

Orfanii în România[modificare | modificare sursă]

În anul 2001, în România existau peste 100.000 de copii institutionalizați, iar bugetul anual pentru întreținerea acestora era de aproximativ 20 de milioane euro, din care ceva mai mult de jumătate proveneau de la Uniunea Europeană[1]. În iulie 2004 existau 36.688 de copii protejați în centre de plasament, iar 5.610 dintre aceștia se aflau în instituții private (în grija unor fundații și ONG-uri)[2]. Fondurile organizațiilor neguvernamentale pentru protecția copilului proveneau în marea lor majoritate (90%) din străinătate[2]. La sfârșitul anului 2004, în centrele de plasament se aflau peste 32.000 de copii, iar în familii substitutive peste 50.000[3]. În iunie 2009, existau 42.000 de copii în sistemul de plasament[4][5]. Din aceștia, 20.000 se aflau în instituții și 22.000 în asistență maternală[4]. În anul 2009, numărul anual de adopții era de 1.000, față de 4.000 în anul 2000[5]. În iunie 2010, în sistemul de protecție se aflau circa 70.000 de copii și se făceau anual aproximativ 1.000 de adopții[6]. În anul 2010, pentru un copil aflat în asistență maternală se cheltuiau anual între 20.000 și 25.000 de lei, în timp ce costurile pentru un copil cu handicap aflat într-un centru rezidențial se ridicau la circa 27.000 de lei[6].

În anul 2011, România se afla pe primul loc în Europa, cu 10.000 de copii abandonați anual.[7]

Adopțiile internaționale[modificare | modificare sursă]

În perioada 20 decembrie 2001 - 18 decembrie 2003 au fost realizate 995 de adopții internaționale[8]. Cei mai mulți copii au plecat în Statele Unite ale Americii (384), în Italia (230) și în Spania (224)[8]. În urma presiunilor Uniunii Europene, de la 1 ianuarie 2005, adopțiile în străinatate se mai pot face doar de către rude de gradul doi[8].

Adopțiile ilegale[modificare | modificare sursă]

Cei mai mulți copii români adoptați ilegal au părăsit România în perioada 1990 - 1997[1]. Dintre cei aproximativ 17.000 de copii care au fost înfiați de străini, doar în jur de 5.000 au îndeplinit condițiile legale[1]. Fenomenul a fost posibil atât cu complicitatea unor avocați, dar și a unor factori de răspundere din Comitetul Român de Adopții[1]. Până în 1997, Legea adopțiilor a avut o serie de lacune care a permis scoaterea din țară a minorilor, sub acoperire legală[1].

Din august 1990 până în iulie 1991, a fost o libertate totală pentru români sau străini să adopte copii[9]. În această perioadă, 10.000 de copii au fost adoptați la nivel internațional, fapt care i-a determinat pe experții în domeniu să afirme că, în mai puțin de un an, România devenise o zonă fierbinte a adopțiilor internaționale[9]. Sub presiunea internațională, cauzată de imaginile din orfelinatele insalubre din România, care au făcut înconjurul lumii, statul român, fiind incapabil să reformeze sistemul de adopții, a emis o legislație slabă, care nu proteja interesul copilului și dădea liber adopțiilor internaționale realizate în grabă, în doar câteva luni[9]. Până în 1997, cand s-au înființat Direcțiile Județene pentru Protecția Drepturilor Copiilor, sistemul de adopții era un haos[9]. Copiii erau adoptați rapid și nu erau trecuți în vreo bază de date[9]. În consecință, în baza de date a Oficiului Român de Adopții, care ar trebui să inventarieze adopțiile internaționale, poate fi găsit doar numărul copiilor dați spre adopție în acea perioadă, nu și domiciliile sau numele lor și ale noilor părinți[9].

Una dintre estimările numărului de copii adoptați, realizată prin numărarea deciziilor din instanțele judecătorești, arată un număr de 10.496 de adopții naționale și 16.041 internaționale în perioada 1990 - 1997[9].

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e Mama mea e Europa!, 01 Iunie 2001, evz.ro, accesat la 3 decembrie 2010
  2. ^ a b ONG-urile de protectia copilului cer fonduri de la stat, 14 iul 2004, adevarul.ro, accesat la 3 decembrie 2010
  3. ^ Sfertul minor al Romaniei, la primele greutati, 29 Mai 2005, evz.ro, accesat la 31 mai 2011
  4. ^ a b Luminița Anghel: În sistemul de plasament există 40.000 de copii, iar pe listele de așteptare sunt 2.400 de familii care vor să adopte, 2 Iunie 2009, realitatea.net, accesat la 3 decembrie 2010
  5. ^ a b În România există de 2,5 ori mai multe familii adoptatoare decât copii adoptabili, 14 Iulie 2009, realitatea.net, accesat la 3 decembrie 2010
  6. ^ a b Oficiul Român pentru Adopții: Creșterea numărului de adopții ar reduce cheltuielile din bugetul de stat, 25 iun 2010, mediafax.ro, accesat la 3 decembrie 2010
  7. ^ Tristele recorduri ale Romaniei, 19 februarie 2010, Inpolitics.ro accesat la 22 iunie 2012
  8. ^ a b c Americanii, locul I la adoptat copii din Romania, 9 dec 2004, adevarul.ro, accesat la 3 decembrie 2010
  9. ^ a b c d e f g Misterul copiilor pierduti de Romania: "Nu stim care au fost adoptati", 11 Ianuarie 2010, romanialibera.ro, accesat la 3 decembrie 2010

Legături externe[modificare | modificare sursă]