Ganymede (satelit): Diferență între versiuni

Ganymede, un satelit al lui Jupiter ( Jupiter III ), este cel mai mare și mai masiv dintre sateliții Sistemului Solar. Al nouălea obiect ca mărime (inclusiv Soarele ) al Sistemului Solar, este cel mai mare fără o atmosferă substanțială. Are un diametru de 5,268 kilometri (3,273 mi), ceea ce îl face cu 26 la sută mai mare decât planeta Mercur în volum, deși este cu doar 45 la sută la fel de masivă. ^[12] Dispunând de un miez metalic, are cel mai mic factor de moment al inerției dintre orice corp solid din Sistemul Solar și este singurul satelit despre care se știe că are un câmp magnetic. În afară de Jupiter, este al șaptelea satelit și al treilea dintre sateliții galileeni, primul grup de obiecte descoperite în jurul unei alte planete. ^[13] Ganymede orbitează în jurul lui Jupiter în aproximativ șapte zile și are o rezonanță orbitală de 1:2:4 cu Europa și, respectiv, Io.

Ganymede este compus din cantități aproximativ egale de rocă silicatică și apă. Este un corp complet diferențiat, cu un miez lichid bogat în fier și un ocean intern care poate conține mai multă apă decât toate oceanele Pământului la un loc. ^[14] ^[15] ^[16] ^[17] Suprafața sa este compusă din două tipuri principale de teren. Regiunile întunecate, saturate cu cratere și datate cu patru miliarde de ani în urmă, acoperă aproximativ o treime din acesta. Regiunile mai deschise la culoare, tăiate de șanțuri și creste extinse și doar puțin mai tinere, acoperă restul. Cauza perturbării geologiei terenului deschis nu este pe deplin cunoscută, dar a fost probabil rezultatul activității tectonice din cauza încălzirii mareice.

Câmpul magnetic al lui Ganymede este probabil creat prin convecție în interiorul miezului său de fier lichid, creat și de forțele mareice ale lui Jupiter. ^[18] Câmpul magnetic slab este îngropat în câmpul magnetic mult mai mare al lui Jupiter și s-ar arăta doar ca o perturbare locală a liniilor de câmp. Ganymede are o atmosferă subțire de oxigen care include O, O ₂ și, posibil, O ₃ ( ozon ). Hidrogenul atomic este un constituent minor al atmosferei. Nu se știe dacă Ganymede are o ionosferă asociată cu atmosfera sa. ^[19]

Descoperirea lui Ganymede este atribuită lui Galileo Galilei, primul care l-a observat, pe 7 ianuarie 1610. ^[g] Numele său a fost sugerat curând de astronomul Simon Marius, după mitologicul Ganymede, un prinț troian dorit de Zeus (omologul grec al lui Jupiter ), care l-a luat pentru a fi paharnicul zeilor. ^[21] Începând cu Pioneer 10, mai multe nave spațiale l-au explorat pe Ganymede. ^[22] Sondele Voyager, Voyager 1 și Voyager 2, au rafinat măsurătorile dimensiunii sale, în timp ce Galileo i-a descoperit oceanul subteran și câmpul magnetic. Următoarea misiune planificată către sistemul Jovian este Jupiter Icy Moon Explorer (JUICE) al Agenției Spațiale Europene, care urmează să fie lansată în 2023. ^[23] După zboruire tuturor celor trei sateliți de gheață galileeni, se plănuiește să intre pe orbita în jurul lui Ganymede. ^[24]

Istorie

Înregistrările astronomice chineze raportează că în 365 î.Hr., Gan De a detectat cu ochiul liber ceea ce ar fi putut fi o lună a lui Jupiter, probabil Ganymede. ^[25] ^[26] Cu toate acestea, Gan De a raportat că culoarea însoțitorului este roșiatică, ceea ce este surprinzător, deoarece sateliții sunt prea slabi pentru ca culoarea lor să fie percepută cu ochiul liber. ^[27] Shi Shen și Gan De au făcut împreună observații destul de precise ale celor cinci planete majore. ^[28] ^[29]

Pe 7 ianuarie 1610, Galileo Galilei a folosit un telescop pentru a observa ceea ce credea că sunt trei stele lângă Jupiter, inclusiv ceea ce s-a dovedit a fi Ganymede, Callisto și un corp care s-a dovedit a fi lumina combinată de la Io și Europa; în noaptea următoare a observat că s-au mutat. Pe 13 ianuarie, i-a văzut pe toți patru deodată pentru prima dată, dar a văzut fiecare dintre sateliți înainte de această dată cel puțin o dată. Până pe 15 ianuarie, Galileo a ajuns la concluzia că stelele erau de fapt corpuri care orbitează în jurul lui Jupiter.

Nume

Galileo a pretins dreptul de a numi sateliții pe care îi descoperise. A considerat „Stelele Cosmiane” și s-a stabilit pe „ Stelele Mediceene ”, în onoarea lui Cosimo II de’ Medici. ^[30]

Astronomul francez Nicolas-Claude Fabri de Peiresc a sugerat nume individuale din familia Medici pentru satelți, dar propunerea sa nu a fost preluată. ^[31] Simon Marius, care pretindea inițial că a găsit sateliții galileeni, ^[32] a încercat să numească sateliții „Saturnul lui Jupiter”, „Jupiterul lui Jupiter” (acesta a fost Ganymede), „Venus lui Jupiter” și „Mercurul lui Jupiter”, o altă nomenclatură care nu a prins niciodată. Dintr-o sugestie a lui Johannes Kepler, Marius a sugerat un alt sistem de denumire bazat pe mitologia greacă: ^[31]

„... Quin etiam impensius amavit Ganymedem puerum formosum, Trois Regis filium, adeo etiam assumptâ aquilæ figurâ, illum humeris impositum, in cœlum transportavit, prout fabulantur poetæ... à me vocatur... Tertius ob luminis Majestatem Ganymedes... [Io,] Europa, Ganimedes puer, atque Calisto, lascivo nimium perplacuere Jovi.
... Apoi era Ganymede, chipeșul fiu al Regelui Tros, pe care Jupiter, luând forma unui vultur, l-a transportat în rai pe spate, așa cum povestesc fabulos poeții ... Al treilea [satelit] este numit Ganymede de mine din cauza măreției sale de lumină ... Io, Europa, băiatul Ganymede, și Callisto l-au încântat foarte mult pe Jupiter.^[33]^[34]”

Acest nume și cele ale celorlalți sateliți galileeni au ieșit din uz â pentru o perioadă considerabilă de timp și nu au fost utilizate în mod obișnuit până la mijlocul secolului al XX-lea. În cea mai mare parte a literaturii astronomice anterioare, Ganymede este menționat în schimb prin denumirea sa numerică romană, Jupiter III (un sistem introdus de Galileo), cu alte cuvinte „al treilea satelit al lui Jupiter”. În urma descoperirii sateliților lui Saturn, un sistem de denumire bazat pe cel al lui Kepler și Marius a fost folosit pentru sateliții lui Jupiter. ^[35] Ganymede este singurul satelit galilean a lui Jupiter numită după o figură masculină - ca Io, Europa și Callisto, a fost un iubitor al lui Zeus.

Sateliții galileeni păstrează ortografia italiană a numelor lor. În cazurile lui Io, Europa și Callisto, acestea sunt identice cu limba latină, dar forma latină a lui Ganymede este Ganymedes.

Orbită și rotație

Ganymede orbitează în jurul lui Jupiter la o distanță de 1.070.400 km, al treilea dintre sateliții galileeni, ^[36] și completează o revoluție la fiecare șapte zile și trei ore. La fel ca majoritatea sateliților cunoscuți, Ganymede este în rotație sincronă, cu o parte mereu îndreptată spre planetă, prin urmare și ziua sa este de șapte zile și trei ore. ^[37] Orbita sa este foarte puțin excentrică și înclinată față de ecuatorul Jovian, excentricitatea și înclinația schimbându-se cvasi-periodic datorită perturbațiilor gravitaționale solare și planetare pe intervale de timp de secole. Intervalele de modificare sunt 0,0009–0,0022 și, respectiv, 0,05–0,32°. ^[38] Aceste variații orbitale fac ca înclinarea axială (unghiul dintre axele de rotație și cea orbitală) să varieze între 0 și 0,33°.

Ganymede participă la rezonanțe orbitale cu Europa și Io: pentru fiecare orbită a lui Ganymede, Europa orbitează de două ori și Io orbitează de patru ori. ^[39] ^[40] Conjuncțiile (alinierea pe aceeași parte a lui Jupiter) între Io și Europa apar atunci când Io este la perijov și Europa la apojov. Conjuncțiile dintre Europa și Ganymede apar atunci când Europa este la perijov. ^[39] Longitudinele conjuncțiilor Io–Europa și Europa–Ganymede se modifică cu aceeași rată, făcând imposibile conjuncțiile triple. O rezonanță atât de complicată se numește rezonanță Laplace. ^[41] Rezonanța Laplace actuală nu poate pompa excentricitatea orbitală a lui Ganymede la o valoare mai mare. ^[41] Valoarea de aproximativ 0,0013 este probabil o rămășiță dintr-o epocă anterioară, când o astfel de pompare era posibilă. ^[40] Excentricitatea orbitală ganymediană este oarecum confuză; dacă nu este pompat acum ar fi trebuit să se degradeze de mult din cauza disipării mareice din interiorul lui Ganymede. ^[41] Aceasta înseamnă că ultimul episod al creșterii excentricității s-a petrecut cu doar câteva sute de milioane de ani în urmă. ^[41] Deoarece excentricitatea orbitală a lui Ganymede este relativ scăzută – în medie 0,0015 ^[40] – încălzirea mareică este neglijabilă acum. ^[41] Cu toate acestea, în trecut, Ganymede poate să fi trecut printr-una sau mai multe rezonanțe asemănătoare cu rezonața Laplace care au fost capabile să pompeze excentricitatea orbitală la o valoare de până la 0,01–0,02. ^[41] Acest lucru a provocat probabil o încălzire mareică semnificativă a interiorului lui Ganymede; formarea terenului canelat poate fi rezultatul unuia sau mai multor episoade de încălzire. ^[41]

Există două ipoteze pentru originea rezonanței Laplace între Io, Europa și Ganymede: că este primordială și a existat de la începutul Sistemului Solar; ^[42] sau că s-a dezvoltat după formarea Sistemului Solar. O posibilă secvență de evenimente pentru acest ultim scenariu este următoarea: Io a ridicat maree pe Jupiter, determinând orbita lui Io să se extindă (datorită conservării impulsului) până când a întâlnit rezonanța 2:1 cu Europa; după aceea, expansiunea a continuat, dar o parte din momentul unghiular a fost transferat în Europa, deoarece rezonanța a făcut ca și orbita sa să se extindă; procesul a continuat până când Europa a întâlnit rezonanța 2:1 cu Ganymede. ^[43] În cele din urmă, ratele de derivă ale conjuncțiilor dintre toate cei trei sateliți au fost sincronizate și blocate în rezonanța Laplace. ^[43]

Caracteristici fizice

Mărime

Cu un diametru de aproximativ 5270 km și o masă de 7020148000000000000♠1.48×10²⁰ de tone, ganymede este cel mai mare și mai masiv satelit din Sistemul Solar. ^[44] Este puțin mai masiv decât al doilea cel mai masiv satelit, satelitul lui Saturn Titan, și este de două ori mai masiv decât Luna Pământului. Este mai mare decât planeta Mercur (diametru 4880 km), deși mult mai puțin masiv, cu doar 45% din masa lui Mercur. Această masă înseamnă, de asemenea, că, deși Ganymede este al nouălea cel mai mare obiect din sistemul solar, este doar al zecelea ca masă.

Compoziție

Densitatea medie a lui Ganymede, 1,936 g /cm ³ (puțin mai mare decât cea a lui Callisto), sugerează o compoziție din aproximativ părți egale de material stâncos și în principal gheață. O parte din apă este lichidă, formând un ocean subteran. ^[45] Fracția de masă a gheții este între 46 și 50 la sută, ceea ce este puțin mai mică decât cea din Callisto. ^[46] Unele gheațuri volatile suplimentare, cum ar fi amoniacul, pot fi, de asemenea, prezente. ^[46] ^[47] Compoziția exactă a rocii lui Ganymede nu este cunoscută, dar este probabil apropiată de compoziția condritelor obișnuite de tip L / LL, ^[46] care se caracterizează prin mai puțin fier total, mai puțin fier metalic și mai mult oxid de fier decât condritele H. Raportul de greutate dintre fier și siliciu variază între 1,05 și 1,27 în Ganymede, în timp ce raportul solar este de aproximativ 1,8. ^[46]

Forme de relief

Imagine în culoare îmbunătățită de la nava spațială *Galileo* a emisferei posterioare a lui Ganymede. ^[48] Razele proeminente ale craterului Tashmetum sunt în dreapta jos, iar câmpul mare de resturi al lui Hershef în dreapta sus. O parte a întunecatei Nicholson Regio este în stânga jos, delimitată în dreapta sus de Harpagia Sulcus.

Suprafața lui Ganymede are un albedo de aproximativ 43 la sută. ^[49] Gheața pare să fie omniprezentă pe suprafața sa, cu o fracțiune de masă de 50–90 la sută, semnificativ mai mare decât în Ganymede în ansamblu. Spectroscopia în infraroșu apropiat a evidențiat prezența benzilor puternice de absorbție a gheții la lungimi de undă de 1,04, 1,25, 1,5, 2,0 și 3,0 μm. ^[49] Terenul canelat este mai luminos și are în compoziție mai multă gheață decât terenul întunecat. ^[50] Analiza spectrelor de înaltă rezoluție, în infraroșu apropiat și UV obținute de sonda Galileo și din observațiile de pe Pământ a scos la iveală diverse materiale non-apă: dioxid de carbon, dioxid de sulf și, eventual, cianogen, hidrogen sulfat și diverși compuși organici. ^[51] Rezultatele Galileo au arătat, de asemenea, sulfat de magneziu ( MgSO₄ ) și, posibil, sulfat de sodiu ( Na₂SO₄ ) pe suprafața lui Ganymede. ^[52] ^[53] Aceste săruri pot proveni din oceanul subteran.^[53]

Albedo-ul suprafeței Ganymediane este foarte asimetric; emisfera anterioară este mai strălucitoare decât celaltă. ^[54] Este similar cu Europa, dar invers pentru Callisto. ^[54] Emisfera posterioară a lui Ganymede pare să fie îmbogățită cu dioxid de sulf. ^[55] ^[56] Distribuția dioxidului de carbon nu demonstrează nicio asimetrie emisferică, deși nu se observă în apropierea polilor. ^[57] ^[58] Craterele de pe Ganymede (cu excepția unuia) nu prezintă nicio îmbogățire în dioxid de carbon, ceea ce îl deosebește și de Callisto. Gazul de dioxid de carbon al lui Ganymede a fost probabil epuizat în trecut.^[58]

Suprafața lui Ganymede este un amestec de două tipuri de teren: foarte vechi, foarte craterizat, regiuni întunecate și regiuni oarecum mai tinere (dar încă vechi), mai deschise, marcate cu o gamă extinsă de șanțuri și creste. Terenul întunecat, care cuprinde aproximativ o treime din suprafață, ^[59] conține argile și materiale organice care ar putea indica compoziția impactorilor din care sateliții jovieni s-au acumulat. ^[60]

Mecanismul de încălzire necesar pentru formarea terenului canelat de pe Ganymede este o problemă nerezolvată în științele planetare. Viziunea modernă este că terenul canelat este în principal de natură tectonică. Se crede că criovulcanismul a jucat doar un rol minor, dacă este cazul. Forțele care au cauzat tensiunile puternice în litosfera de gheață Ganymediană necesare inițierii activității tectonice pot fi legate de evenimentele de încălzire mareică din trecut, posibil cauzate atunci când satelitul a trecut prin rezonanțe orbitale instabile. ^[61] Flexiunea mareică a gheții poate să fi încălzit interiorul și să fi pus stres pe litosferă, ducând la dezvoltarea crăpăturilor și a faliilor de hort și graben, care au șters vechiul teren întunecat pe 70 la sută din suprafață. ^[62] Formarea terenului canelat poate fi, de asemenea, legată de formarea timpurie a miezului și încălzirea mareică ulterioară din interiorul lui Ganymede, care ar fi putut cauza o ușoară expansiune a lui Ganymede cu unu până la șase procente din cauza tranzițiilor de fază în gheață și a dilatării termice. În timpul evoluției ulterioare în adâncime, penele de apă caldă s-ar fi putut ridica de la miez la suprafață, ducând la deformarea tectonică a litosferei. ^[63] Încălzirea radiogenică din satelit este cea mai relevantă sursă de căldură actuală, contribuind, de exemplu, la adâncimea oceanului. Modelele de cercetare au descoperit că, dacă excentricitatea orbitală ar fi cu un ordin de mărime mai mare decât în prezent (cum ar fi putut fi în trecut), încălzirea mareică ar fi o sursă de căldură mai substanțială decât încălzirea radiogenă. ^[64]

Ganymede (Juno; 7 iunie 2021)

Craterizarea este observată pe ambele tipuri de teren, dar este mai ales extinsă pe terenul întunecat: pare să fie saturată de cratere de impact și a evoluat în mare măsură prin evenimentele de impact. Terenul mai strălucitor, cu canale conține mult mai puține forme derelief de impact, care au fost doar de o importanță minoră pentru evoluția sa tectonă. Densitatea craterizării indică o vârstă de 4 ani miliarde de ani pentru terenul întunecat, similar zonelor înalte ale Lunii și o vârstă ceva mai tânără pentru terenul canelat (dar cât de tânăr este incert). ^[65] Este posibil ca Ganymede să fi trecut printr- o perioadă de craterizare puternică acum 3,5 până la 4 miliarde de ani similar Luna. ^[65] Dacă este adevărat, marea majoritate a impacturilor au avut loc în acea epocă, în timp ce rata craterizării a fost mult mai mică de atunci. ^[66] Cratere atât se suprapun, cât și sunt tăiate transversal de sistemele de canaluri, ceea ce indică faptul că unele dintre canale sunt destul de vechi. Sunt vizibile și cratere relativ tinere cu raze. ^[66] ^[67] Craterele Ganymediane sunt mai plate decât cele de pe Lună și Mercur. Acest lucru se datorează probabil naturii relativ slabe a scoarței de gheață a lui Ganymede, care poate (sau ar putea) curge și, prin urmare, înmoaie relieful. Cratere antice al căror relief a dispărut lasă doar o „fantomă” a unui crater cunoscut sub numele de palimpsest. ^[66]

O formă de relief semnificativă a lui Ganymede este o câmpie întunecată numită Galileo Regio, care conține o serie de șanțuri concentrice, sau brazde, probabil create în timpul unei perioade de activitate geologică. ^[68]

Ganymede are, de asemenea, calote polare, probabil compuse din brumă de apă. Bruma se extinde până la 40° latitudine. ^[69] Aceste calote polare au fost văzute pentru prima dată de sonda spațială Voyager. Teoriile privind formarea calotelor includ migrarea apei la latitudini mai mari și bombardarea gheții de către plasmă. Datele de la Galileo sugerează că acesta din urmă este corect. ^[70] Prezența unui câmp magnetic pe Ganymede are ca rezultat un bombardament mai intens de particule încărcate a suprafeței sale în regiunile polare neprotejate; pulverizarea duce apoi la redistribuirea moleculelor de apă, bruma migrând în zonele mai reci local din terenul polar. ^[70]

Un crater numit Anat oferă punctul de referință pentru măsurarea longitudinii pe ganymede. Prin definiție, Anat se află la 128° longitudine. ^[71] Longitudinea de 0° este direct îndreptată spre Jupiter și, dacă nu este specificat altfel, longitudinea crește spre vest. ^[72]

Structura interna

Ganymede pare să fie complet diferențiat, cu o structură internă constând dintr-un miez de sulfură de fier- fier, o manta de silicat și straturi exterioare de gheață și apă lichidă. ^[73] ^[74] Grosimile precise ale diferitelor straturi din interiorul lui ganymede depind de compoziția presupusă a silicaților (fracția de olivină și piroxen ) și de cantitatea de sulf din miez. ^[75] ^[73] ^[76] Ganymede are cel mai mic factor de moment de inerție, 0,31, dintre corpurile solide ale Sistemului Solar. Aceasta este o consecință a conținutului său substanțial de apă și a interiorului complet diferențiat.

Oceane subterane

În anii 1970, oamenii de știință de la NASA au bănuit pentru prima dată că Ganymede are un ocean gros între două straturi de gheață, unul la suprafață și unul sub un ocean lichid și deasupra mantalei de rocă. ^[77] ^[78] ^[79] ^[80] În anii 1990, misiunea Galileo a NASA a zburat pe lângă Ganymede și a găsit indicii ale unui astfel de ocean subteran. ^[81] O analiză publicată în 2014, luând în considerare termodinamica realistă a apei și efectele sării, sugerează că Ganymede ar putea avea un teanc de mai multe straturi oceanice separate de diferite faze de gheață, cu cel mai de jos strat de lichid adiacent mantalei de rocă. ^[77] ^[82] ^[83] ^[84] Contactul apă-rocă poate fi un factor important în originea vieții. ^[77] Analiza remarcă, de asemenea, că adâncimile extreme implicate (~800 km până la „fundul mării”) stâncos înseamnă că temperaturile de pe fundul unui ocean convectiv (adiabatic) pot fi cu până la 40 K mai mari decât cele de la interfața gheață-apă.

În martie 2015, oamenii de știință au raportat că măsurătorile cu telescopul spațial Hubble ale modului în care aurorele s-au deplasat au confirmat că Ganymede are un ocean sub suprafață. ^[85] Un ocean mare de apă sărată afectează câmpul magnetic al lui Ganymede și, în consecință, aurora acestuia. ^[86] ^[87] ^[88] ^[89] Dovezile sugerează că oceanele lui Ganymede ar putea fi cele mai mari din întregul Sistem Solar. ^[90]

vExistă unele speculații cu privire la posibila locuibilitate a oceanului lui Ganymede. ^[91] ^[92]

Nucleu

Existența unui nucleu lichid, bogat în fier și nichel ^[93] oferă o explicație naturală pentru câmpul magnetic intrinsec al lui Ganymede detectat de sonda Galileo. ^[94] Convecția în fierul lichid, care are o conductivitate electrică ridicată, este modelul cel mai rezonabil de generare a câmpului magnetic. ^[95] Densitatea miezului este de 5,5–6 g/ iar mantaua de silicat este de 3,4–3,6 g/ cm³. ^[96] ^[97] ^[98] ^[94] Raza acestui nucleu poate fi de până la 500 km. ^[94] Temperatura din miezul lui Ganymede este probabil de 1500–1700 K și presiunea de până la 10 gigapascali (99.000 atm). ^[97] ^[94]

Atmosfera si ionosfera

În 1972, o echipă de astronomi indieni, britanici și americani care lucrau în Java (Indonezia) și Kavalur (India) a susținut că au detectat o atmosferă subțire în timpul unei ocultații, când aceasta și Jupiter au trecut prin fața unei stele. ^[99] Ei au estimat că presiunea de suprafață a fost de aproximativ 0,1 Pa (1 microbar). ^[99] Cu toate acestea, în 1979, Voyager 1 a observat o ocultare a stelei κ Centauri în timpul zborului său pe lângă Jupiter, cu rezultate diferite. ^[100] Măsurătorile de ocultație au fost efectuate în spectrul ultraviolet îndepărtat la lungimi de undă mai mici de 200 nm, care au fost mult mai sensibile la prezența gazelor decât măsurătorile din 1972 făcute în spectrul vizibil. Nicio atmosferă nu a fost dezvăluită de datele Voyager. Limita superioară a densității numărului de particule de suprafață a fost găsită a fi 1.5×10⁹ cm⁻³, ceea ce corespunde unei presiuni de suprafață mai mică de 2,5 µPa (25 picobari). ^[100] Ultima valoare este cu aproape cinci ordine de mărime mai mică decât estimarea din 1972. ^[100]

În ciuda datelor Voyager, dovezi pentru o atmosferă slabă de oxigen ( exosferă ) pe Ganymede, foarte asemănătoare cu cea găsită pe Europa, a fost găsită de Telescopul Spațial Hubble (HST) în 1995. ^[101] HST a observat de fapt o strălucire a aerului de oxigen atomic în ultravioletul îndepărtat la lungimile de undă 130,4 nm și 135,6 nm. O astfel de strălucire a aerului este creată atunci când oxigenul molecular este disociat de impactul electronilor, care este dovada unei atmosfere neutre semnificative compusă predominant din molecule de O₂. Densitatea numerică de suprafață se află probabil în intervalul (1.2–7)×10⁸ cm⁻³, corespunzătoare presiunii de suprafață de 0.2–1.2 µPa. Aceste valori sunt în acord cu limita superioară a lui Voyager stabilită în 1981. Oxigenul nu este o dovadă a vieții; se crede că este produsă atunci când gheața de pe suprafața lui Ganymede este împărțită în hidrogen și oxigen prin radiație, hidrogenul fiind apoi pierdut mai rapid din cauza masei sale atomice scăzute. ^[101] Strălucirea aerului observată peste Ganymede nu este omogenă din punct de vedere spațial ca cea de peste Europa. HST a observat două puncte luminoase situate în emisferele nordice și sudice, aproape de ± 50° latitudine, care este exact granița dintre liniile de câmp deschis și închis ale magnetosferei Ganymediane (vezi mai jos). ^[102] Petele luminoase sunt probabil aurore polare, cauzate de precipitațiile de plasmă de-a lungul liniilor de câmp deschis. ^[103]

Existența unei atmosfere neutre implică existența unei ionosfere, deoarece moleculele de oxigen sunt ionizate de impactul electronilor energetici veniți din magnetosferă ^[104] și de radiația solară EUV. ^[105] Cu toate acestea, natura ionosferei Ganymediană este la fel de controversată ca natura atmosferei. Unele măsurători Galileo au găsit o densitate de electroni ridicată lângă Ganymede, sugerând o ionosferă, în timp ce altele nu au reușit să detecteze nimic. ^[105] Densitatea electronilor în apropierea suprafeței este estimată de diferite surse ca fiind în intervalul 400-2.500 cm ⁻³. ^[105] Din 2008, parametrii ionosferei lui Ganymede nu sunt bine constrânși.

Dovezi suplimentare ale atmosferei de oxigen provin din detectarea spectrală a gazelor prinse în gheață de la suprafața lui Ganymede. Detectarea benzilor de ozon ( O₃ ) a fost anunțată în 1996. ^[106] În 1997, analiza spectroscopică a evidențiat caracteristicile de absorbție a dimerului oxigenului molecular. O astfel de absorbție poate apărea numai dacă oxigenul este într-o fază densă. Cel mai bun candidat este oxigenul molecular prins în gheață. Adâncimea benzilor de absorbție a dimerului depinde de latitudine și longitudine, mai degrabă decât de albedo de suprafață - acestea tind să scadă odată cu creșterea latitudinii pe Ganymede, în timp ce O₃ arată o tendință opusă. ^[107] Lucrările de laborator au descoperit că O₂ nu s-ar aglomera sau nu se va dizolva în gheață la temperatura de suprafață relativ caldă a lui Ganymede de 100 K (-173,15 °C). ^[108]

O căutare de sodiu în atmosferă, imediat după o astfel de descoperire pe Europa, nu a găsit nimic în 1997. Sodiul este de cel puțin 13 ori mai puțin abundent în jurul lui Ganymede decât în jurul Europei, posibil din cauza unei deficiențe relative la suprafață sau pentru că magnetosfera respinge particulele energetice. ^[109] Un alt constituent minor al atmosferei Ganymediane este hidrogenul atomic. Atomi de hidrogen au fost observați până la 3.000 km de suprafața lui Ganymede. Densitatea lor la suprafață este de aproximativ 1.5×10⁴ cm⁻³. ^[110]

În 2021 au fost detectați vapori de apă în atmosfera lui Ganymede. ^[111]

Magnetosfera

Sonda Galileo a efectuat șase zboruri apropiate ale lui Ganymede între 1995 și 2000 (G1, G2, G7, G8, G28 și G29) ^[112] și a descoperit că Ganymede are un moment magnetic permanent (intrinsec) independent de câmpul magnetic jovian. ^[113] Valoarea momentului este de aproximativ 1.3 × 10¹³ T·m³, ^[112] care este de trei ori mai mare decât momentul magnetic al lui Mercur. Dipolul magnetic este înclinat față de axa de rotație a lui ganymede cu 176°, ceea ce înseamnă că este îndreptat împotriva momentului magnetic jovian. ^[112] Polul său nord se află sub planul orbital. Câmpul magnetic dipol creat de acest moment permanent are o putere de 719 ± 2 nT la ecuatorul lui Ganymede, ^[112] care ar trebui comparat cu câmpul magnetic jovian la distanța lui Ganymede — aproximativ 120 nT. ^[113] Câmpul ecuatorial al lui Ganymede este îndreptat împotriva câmpului jovian, ceea ce înseamnă că reconectarea este posibilă. Intensitatea câmpului intrinsec la poli este de două ori mai mare decât la ecuator—1440 nT. ^[112]

Momentul magnetic permanent sculptează o parte din spațiu în jurul lui Ganymede, creând o magnetosferă minusculă încorporată în cea a lui Jupiter ; este singurul satelit din Sistemul Solar despre care se știe că posedă această caracteristică. ^[114] Diametrul său este de 4-5 raze Ganymede. ^[115] Magnetosfera Ganymediană are o regiune de linii de câmp închise situată sub 30° latitudine, unde particulele încărcate ( electroni și ioni ) sunt prinse, creând un fel de centură de radiații. ^[115] Principala specie de ioni din magnetosferă este oxigenul ionizat unic - O ⁺ ^[116] - care se potrivește bine cu atmosfera slabă de oxigen a lui Ganymede. În regiunile calotei polare, la latitudini mai mari de 30°, liniile de câmp magnetic sunt deschise, conectându-l pe Ganymede cu ionosfera lui Jupiter. ^[115] În aceste zone, au fost detectați electronii și ionii energetici (zeci și sute de kiloelectronvolt ), ^[117] care pot provoca aurorele observate în jurul polilor ganymediani. ^[118] În plus, ionii grei precipită continuu pe suprafața polară a lui Ganymede, pulverizand și întunecând gheața. ^[117]

Aurore pe Ganymede — deplasarea centurii aurorale poate indica un ocean salin sub suprafață.

Interacțiunea dintre magnetosfera Ganymediană și plasma joviană este în multe privințe similară cu cea a vântului solar și a magnetosferei Pământului. ^[119] ^[120] Plasma care se rotește împreună cu Jupiter intră în partea trasă a magnetosferei Ganymediane, la fel cum vântul solar lovește magnetosfera Pământului. Principala diferență este viteza fluxului de plasmă - supersonică în cazul Pământului și subsonică în cazul lui Ganymede. Datorită fluxului subsonic, nu există nicio zonă de șoc după emisfera posterioară a lui Ganymede. ^[120]

Pe lângă momentul magnetic intrinsec, Ganymede are un câmp magnetic dipol indus. ^[121] Existența sa este legată de variația câmpului magnetic jovian de lângă Ganymede. Momentul indus este direcționat radial către sau dinspre Jupiter, urmând direcția părții variabile a câmpului magnetic planetar. Momentul magnetic indus este cu un ordin de mărime mai slab decât cel intrinsec. Intensitatea câmpului indus la ecuatorul magnetic este de aproximativ 60 nT – jumătate din cea a câmpului jovian ambiental. ^[121] Câmpul magnetic indus al lui Ganymede este similar cu cel al lui Callisto și Europa, ceea ce indică faptul că Ganymede are și un ocean de apă subteran cu o conductivitate electrică ridicată. ^[121]

Având în vedere că Ganymede este complet diferențiat și are un miez metalic, ^[122] câmpul său magnetic intrinsec este probabil generat într-un mod similar cu cel al Pământului: ca rezultat al materialului conducător care se mișcă în interior. ^[123] ^[122] Câmpul magnetic detectat în jurul lui Ganymede este probabil cauzat de convecția compozițională în miez, ^[122] dacă câmpul magnetic este produsul acțiunii dinamului sau magnetoconvecției. ^[123] ^[124]

În ciuda prezenței unui miez de fier, magnetosfera lui Ganymede rămâne enigmatică, mai ales având în vedere că corpurile similare nu au această caracteristică. Unele cercetări au sugerat că, având în vedere dimensiunea sa relativ mică, miezul ar trebui să se fi răcit suficient până la punctul în care mișcările fluidelor, prin urmare, un câmp magnetic nu ar fi susținut. O explicație este că aceleași rezonanțe orbitale propuse pentru a fi perturbat suprafața au permis, de asemenea, să persiste câmpul magnetic: cu excentricitatea lui ganymede pompată și încălzirea mareică a mantalei a crescut în timpul unor astfel de rezonanțe, reducând fluxul de căldură din miez, lăsându-l fluid și convectiv. ^[125] O altă explicație este magnetizarea rămasă a rocilor de silicat din manta, ceea ce este posibilă dacă satelitul a avut un câmp mai semnificativ generat de un dinam în trecut.

Mediul de radiație

Nivelul de radiație la suprafața lui Ganymede este considerabil mai scăzut decât pe Europa, fiind de 50–80 mSv (5–8 rem) pe zi, o cantitate care ar provoca îmbolnăviri severe sau moartea ființelor umane expuse timp de două luni. ^[126]

Referințe

^ Galilei, Galileo; translated by Edward Carlos (martie 1610). Barker, Peter, ed. „Sidereus Nuncius” (PDF). University of Oklahoma History of Science. Arhivat din original (PDF) la 20 decembrie 2005. Accesat în 13 ianuarie 2010.
^ „In Depth | Ganymede”. NASA Solar System Exploration. Accesat în 16 iunie 2021.
^ ^a ^b ^c ^d „Planetary Satellite Mean Orbital Parameters”. Jet Propulsion Laboratory, California Institute of Technology.
^ ^a ^b ^c Showman, Adam P.; Malhotra, Renu (1 octombrie 1999). „The Galilean Satellites” (PDF). Science. 286 (5437): 77–84. doi:10.1126/science.286.5437.77. PMID 10506564.
^ Schubert, G.; Anderson, J. D.; Spohn, T.; McKinnon, W. B. (2004). „Interior composition, structure and dynamics of the Galilean satellites”. În Bagenal, F.; Dowling, T. E.; McKinnon, W. B. Jupiter : the planet, satellites, and magnetosphere. New York: Cambridge University Press. pp. 281–306. ISBN 978-0521035453. OCLC 54081598.
^ Bills, Bruce G. (2005). „Free and forced obliquities of the Galilean satellites of Jupiter”. Icarus. 175 (1): 233–247. Bibcode:2005Icar..175..233B. doi:10.1016/j.icarus.2004.10.028.
^ ^a ^b Yeomans, Donald K. (13 iulie 2006). „Planetary Satellite Physical Parameters”. JPL Solar System Dynamics. Accesat în 5 noiembrie 2007.
^ Yeomans; Chamberlin. „Horizon Online Ephemeris System for Ganymede (Major Body 503)”. California Institute of Technology, Jet Propulsion Laboratory. Accesat în 14 aprilie 2010. (4.38 on 1951-Oct-03)
^ ^a ^b Delitsky, Mona L.; Lane, Arthur L. (1998). „Ice chemistry of Galilean satellites” (PDF). J. Geophys. Res. 103 (E13): 31,391–31,403. Bibcode:1998JGR...10331391D. doi:10.1029/1998JE900020 . Arhivat din original (PDF) la 3 octombrie 2006.
^ Orton, G.S.; Spencer, G.R.; et al. (1996). „Galileo Photopolarimeter-radiometer observations of Jupiter and the Galilean Satellites”. Science. 274 (5286): 389–391. Bibcode:1996Sci...274..389O. doi:10.1126/science.274.5286.389.
^ ^a ^b Hall, D.T.; Feldman, P.D.; et al. (1998). „The Far-Ultraviolet Oxygen Airglow of Europa and Ganymede”. The Astrophysical Journal. 499 (1): 475–481. Bibcode:1998ApJ...499..475H. doi:10.1086/305604 .
^ „Ganymede Fact Sheet”. www2.jpl.nasa.gov. Arhivat din original la 5 ianuarie 1997. Accesat în 14 ianuarie 2010.
^ „Jupiter's Moons”. The Planetary Society. Arhivat din original la 31 decembrie 2007.
^ Staff (12 martie 2015). „NASA's Hubble Observations Suggest Underground Ocean on Jupiter's Largest Moon”. NASA News. Accesat în 15 martie 2015.
^ Clavin, Whitney (1 mai 2014). „Ganymede May Harbor 'Club Sandwich' of Oceans and Ice”. NASA. Jet Propulsion Laboratory. Accesat în 1 mai 2014.
^ Vance, Steve; Bouffard, Mathieu; Choukroun, Mathieu; Sotina, Christophe (12 aprilie 2014). „Ganymede's internal structure including thermodynamics of magnesium sulfate oceans in contact with ice”. Planetary and Space Science. 96: 62–70. Bibcode:2014P&SS...96...62V. doi:10.1016/j.pss.2014.03.011.
^ Staff (1 mai 2014). „Video (00:51) - Jupiter's 'Club Sandwich' Moon”. NASA. Arhivat din original la 14 noiembrie 2021. Accesat în 2 mai 2014.
^ Kivelson, M.G.; Khurana, K.K.; et al. (2002). „The Permanent and Inductive Magnetic Moments of Ganymede” (PDF). Icarus. 157 (2): 507–522. Bibcode:2002Icar..157..507K. doi:10.1006/icar.2002.6834.
^ Eviatar, Aharon; Vasyliunas, Vytenis M.; et al. (2001). „The ionosphere of Ganymede” (ps). Planet. Space Sci. 49 (3–4): 327–336. Bibcode:2001P&SS...49..327E. doi:10.1016/S0032-0633(00)00154-9.
^ „Ganymede (satellite of Jupiter)”. Encyclopædia Britannica. Accesat în 19 noiembrie 2019.
^ „Satellites of Jupiter”. The Galileo Project. Accesat în 24 noiembrie 2007.
^ „Pioneer 11”. Solar System Exploration. Arhivat din original la 2 septembrie 2011. Accesat în 6 ianuarie 2008.
^ „ESA Science & Technology – JUICE”. ESA. 8 noiembrie 2021. Accesat în 10 noiembrie 2021.
^ Amos, Jonathan (2 mai 2012). „Esa selects 1bn-euro Juice probe to Jupiter”. BBC News. Accesat în 2 mai 2012.
^ Chamberlain, V. D. (1981). „Astronomical content of American Plains Indian winter counts”. Bulletin of the Astronomical Society. 13: 793. Bibcode:1981BAAS...13..793C.
^ Brecher, K. (1981). „Ancient Astronomy in Modern China”. Bulletin of the Astronomical Society. 13: 793. Bibcode:1981BAAS...13..793B.
^ Yi-Long, Huang (1997). „Gan De”. În Helaine Selin. Encyclopaedia of the history of science, technology, and medicine in non-western cultures. Springer. p. 342. ISBN 978-0-7923-4066-9.
^ Yinke Deng (3 martie 2011). Ancient Chinese Inventions. Cambridge University Press. p. 68. ISBN 978-0-521-18692-6.
^ Xi, Ze-zong (1981). „The Discovery of Jupiter's Satellite Made by Gan De 2000 Years Before Galileo”. Acta Astrophysica Sinica. 1 (2): 87. Bibcode:1981AcApS...1...85X. Accesat în 22 martie 2017.
^ „Satellites of Jupiter”. The Galileo Project. Accesat în 24 noiembrie 2007.
^ ^a ^b „Satellites of Jupiter”. The Galileo Project. Accesat în 24 noiembrie 2007.
^ „Discovery”. Cascadia Community College. Arhivat din original la 20 septembrie 2006. Accesat în 24 noiembrie 2007.
^ Marius, Simon (1614). Mundus Iovialis: anno MDCIX detectus ope perspicilli Belgici, hoc est, quatuor Jovialium planetarum, cum theoria, tum tabulæ. Nuremberg: Sumptibus & Typis Iohannis Lauri. p. B2, recto and verso (images 35 and 36), with erratum on last page (image 78). Accesat în 30 iunie 2020.
^ „The Discovery of the Galilean Satellites”. Views of the Solar System. Space Research Institute, Russian Academy of Sciences. Arhivat din original la 18 noiembrie 2007. Accesat în 24 noiembrie 2007.
^ „Satellites of Jupiter”. The Galileo Project. Accesat în 24 noiembrie 2007.
^ „Jupiter's Moons”. The Planetary Society. Arhivat din original la 31 decembrie 2007.
^ Miller, Ron; Hartmann, William K. (mai 2005). The Grand Tour: A Traveler's Guide to the Solar System (ed. 3rd). Thailand: Workman Publishing. pp. 108–114. ISBN 978-0-7611-3547-0.
^ Musotto, Susanna; Varadi, Ferenc; Moore, William; Schubert, Gerald (2002). „Numerical Simulations of the Orbits of the Galilean Satellites”. Icarus. 159 (2): 500–504. Bibcode:2002Icar..159..500M. doi:10.1006/icar.2002.6939.
^ ^a ^b Musotto, Susanna; Varadi, Ferenc; Moore, William; Schubert, Gerald (2002). „Numerical Simulations of the Orbits of the Galilean Satellites”. Icarus. 159 (2): 500–504. Bibcode:2002Icar..159..500M. doi:10.1006/icar.2002.6939.
^ ^a ^b ^c Phillips, Cynthia (3 octombrie 2002). „High Tide on Europa”. SPACE.com. Arhivat din original la 17 octombrie 2002.
^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g Showman, Adam P.; Malhotra, Renu (1997). „Tidal Evolution into the Laplace Resonance and the Resurfacing of Ganymede” (PDF). Icarus. 127 (1): 93–111. Bibcode:1997Icar..127...93S. doi:10.1006/icar.1996.5669.
^ Peale, S.J.; Lee, Man Hoi (2002). „A Primordial Origin of the Laplace Relation Among the Galilean Satellites”. Science. 298 (5593): 593–597. Bibcode:2002Sci...298..593P. doi:10.1126/science.1076557. PMID 12386333.
^ ^a ^b Showman, Adam P.; Malhotra, Renu (1997). „Tidal Evolution into the Laplace Resonance and the Resurfacing of Ganymede” (PDF). Icarus. 127 (1): 93–111. Bibcode:1997Icar..127...93S. doi:10.1006/icar.1996.5669.
^ „Ganymede”. NASA Solar System Exploration. Accesat în 15 iunie 2021.
^ Chang, Kenneth (12 martie 2015). „Suddenly, It Seems, Water Is Everywhere in Solar System”. New York Times. Accesat în 12 martie 2015.
^ ^a ^b ^c ^d Kuskov, O.L.; Kronrod, V.A. (2005). „Internal structure of Europa and Callisto”. Icarus. 177 (2): 550–569. Bibcode:2005Icar..177..550K. doi:10.1016/j.icarus.2005.04.014.
^ Spohn, T.; Schubert, G. (2003). „Oceans in the icy Galilean satellites of Jupiter?” (PDF). Icarus. 161 (2): 456–467. Bibcode:2003Icar..161..456S. doi:10.1016/S0019-1035(02)00048-9. Arhivat din original (PDF) la 27 februarie 2008.
^ „Galileo has successful flyby of Ganymede during eclipse”. Spaceflight Now. Accesat în 19 ianuarie 2008.
^ ^a ^b Calvin, Wendy M.; Clark, Roger N.; Brown, Robert H.; Spencer, John R. (1995). „Spectra of the ice Galilean satellites from 0.2 to 5 µm: A compilation, new observations, and a recent summary”. J. Geophys. Res. 100 (E9): 19,041–19,048. Bibcode:1995JGR...10019041C. doi:10.1029/94JE03349.
^ „Ganymede: the Giant Moon”. Wayne RESA. Arhivat din original la 2 decembrie 2007. Accesat în 31 decembrie 2007.
^ McCord, T.B.; Hansen, G.V.; et al. (1998). „Non-water-ice constituents in the surface material of the icy Galilelean satellites from Galileo near-infrared mapping spectrometer investigation”. J. Geophys. Res. 103 (E4): 8,603–8,626. Bibcode:1998JGR...103.8603M. doi:10.1029/98JE00788.
^ Miller, Ron; Hartmann, William K. (mai 2005). The Grand Tour: A Traveler's Guide to the Solar System (ed. 3rd). Thailand: Workman Publishing. pp. 108–114. ISBN 978-0-7611-3547-0.
^ ^a ^b McCord, Thomas B.; Hansen, Gary B.; Hibbitts, Charles A. (2001). „Hydrated Salt Minerals on Ganymede's Surface: Evidence of an Ocean Below”. Science. 292 (5521): 1523–1525. Bibcode:2001Sci...292.1523M. doi:10.1126/science.1059916. PMID 11375486.
^ ^a ^b Calvin, Wendy M.; Clark, Roger N.; Brown, Robert H.; Spencer, John R. (1995). „Spectra of the ice Galilean satellites from 0.2 to 5 µm: A compilation, new observations, and a recent summary”. J. Geophys. Res. 100 (E9): 19,041–19,048. Bibcode:1995JGR...10019041C. doi:10.1029/94JE03349.
^ Domingue, Deborah; Lane, Arthur; Moth, Pimol (1996). „Evidence from IUE for Spatial and Temporal Variations in the Surface Composition of the Icy Galilean Satellites”. Bulletin of the American Astronomical Society. 28: 1070. Bibcode:1996DPS....28.0404D.
^ Domingue, Deborah L.; Lane, Arthur L.; Beyer, Ross A. (1998). „IEU's detection of tenuous SO2 frost on Ganymede and its rapid time variability”. Geophys. Res. Lett. 25 (16): 3,117–3,120. Bibcode:1998GeoRL..25.3117D. doi:10.1029/98GL02386.
^ McCord, T.B.; Hansen, G.V.; et al. (1998). „Non-water-ice constituents in the surface material of the icy Galilelean satellites from Galileo near-infrared mapping spectrometer investigation”. J. Geophys. Res. 103 (E4): 8,603–8,626. Bibcode:1998JGR...103.8603M. doi:10.1029/98JE00788.
^ ^a ^b Hibbitts, C.A.; Pappalardo, R.; Hansen, G.V.; McCord, T.B. (2003). „Carbon dioxide on Ganymede”. J. Geophys. Res. 108 (E5): 5,036. Bibcode:2003JGRE..108.5036H. doi:10.1029/2002JE001956.
^ Patterson, Wesley; Head, James W.; et al. (2007). „A Global Geologic Map of Ganymede” (PDF). Lunar and Planetary Science. XXXVIII: 1098.
^ Pappalardo, R.T.; Khurana, K.K.; Moore, W.B. (2001). „The Grandeur of Ganymede: Suggested Goals for an Orbiter Mission” (PDF). Lunar and Planetary Science. XXXII: 4062. Bibcode:2001iaop.work...62P.
^ Showman, Adam P.; Stevenson, David J.; Malhotra, Renu (1997). „Coupled Orbital and Thermal Evolution of Ganymede” (PDF). Icarus. 129 (2): 367–383. Bibcode:1997Icar..129..367S. doi:10.1006/icar.1997.5778.
^ Bland; Showman, A.P.; Tobie, G. (martie 2007). „Ganymede's orbital and thermal evolution and its effect on magnetic field generation” (PDF). Lunar and Planetary Society Conference. 38 (1338): 2020. Bibcode:2007LPI....38.2020B.
^ Barr, A.C.; Pappalardo, R. T.; Pappalardo, Stevenson (2001). „Rise of Deep Melt into Ganymede's Ocean and Implications for Astrobiology” (PDF). Lunar and Planetary Science Conference. 32: 1781. Bibcode:2001LPI....32.1781B.
^ Huffmann, H.; et al. (2004). „Internal Structure and Tidal Heating of Ganymede” (PDF). Geophysical Research Abstracts. 6.
^ ^a ^b Zahnle, K.; Dones, L. (1998). „Cratering Rates on the Galilean Satellites” (PDF). Icarus. 136 (2): 202–222. Bibcode:1998Icar..136..202Z. doi:10.1006/icar.1998.6015. PMID 11878353. Arhivat din original (PDF) la 27 februarie 2008.
^ ^a ^b ^c „Ganymede”. nineplanets.org. 31 octombrie 1997. Accesat în 27 februarie 2008.
^ „Ganymede”. Lunar and Planetary Institute. 1997.
^ Casacchia, R.; Strom, R.G. (1984). „Geologic evolution of Galileo Regio”. Journal of Geophysical Research. 89: B419–B428. Bibcode:1984LPSC...14..419C. doi:10.1029/JB089iS02p0B419.
^ Miller, Ron; Hartmann, William K. (mai 2005). The Grand Tour: A Traveler's Guide to the Solar System (ed. 3rd). Thailand: Workman Publishing. pp. 108–114. ISBN 978-0-7611-3547-0.
^ ^a ^b Khurana, Krishan K.; Pappalardo, Robert T.; Murphy, Nate; Denk, Tilmann (2007). „The origin of Ganymede's polar caps”. Icarus. 191 (1): 193–202. Bibcode:2007Icar..191..193K. doi:10.1016/j.icarus.2007.04.022.
^ „USGS Astrogeology: Rotation and pole position for planetary satellites (IAU WGCCRE)”. Arhivat din original la 24 octombrie 2011. Accesat în 28 august 2017.
^ „Planetary Names: Target Coordinate Systems”. planetarynames.wr.usgs.gov. International Astronomical Union. Arhivat din original la 27 mai 2016. Accesat în 21 mai 2016.
^ ^a ^b Sohl, F.; Spohn, T; Breuer, D.; Nagel, K. (2002). „Implications from Galileo Observations on the Interior Structure and Chemistry of the Galilean Satellites”. Icarus. 157 (1): 104–119. Bibcode:2002Icar..157..104S. doi:10.1006/icar.2002.6828.
^ Bhatia, G.K.; Sahijpal, S. (2017). „Thermal evolution of trans-Neptunian objects, icy satellites, and minor icy planets in the early solar system”. Meteoritics & Planetary Science. 52 (12): 2470–2490. Bibcode:2017M&PS...52.2470B. doi:10.1111/maps.12952.
^ Kuskov, O.L.; Kronrod, V.A. (2005). „Internal structure of Europa and Callisto”. Icarus. 177 (2): 550–569. Bibcode:2005Icar..177..550K. doi:10.1016/j.icarus.2005.04.014.
^ Kuskov, O.L.; Kronrod, V.A.; Zhidikova, A.P. (2005). Internal Structure of Icy Satellites of Jupiter (PDF). Geophysical Research Abstracts. 7. p. 01892. Bibcode:2010aogs...19..365K. doi:10.1142/9789812838162_0028. ISBN 9789812838162.
^ ^a ^b ^c Clavin, Whitney (1 mai 2014). „Ganymede May Harbor 'Club Sandwich' of Oceans and Ice”. NASA. Jet Propulsion Laboratory. Accesat în 1 mai 2014.
^ Sohl, F.; Spohn, T; Breuer, D.; Nagel, K. (2002). „Implications from Galileo Observations on the Interior Structure and Chemistry of the Galilean Satellites”. Icarus. 157 (1): 104–119. Bibcode:2002Icar..157..104S. doi:10.1006/icar.2002.6828.
^ Freeman, J. (2006). „Non-Newtonian stagnant lid convection and the thermal evolution of Ganymede and Callisto” (PDF). Planetary and Space Science. 54 (1): 2–14. Bibcode:2006P&SS...54....2F. doi:10.1016/j.pss.2005.10.003. Arhivat din original (PDF) la 24 august 2007.
^ „Underground ocean on Jupiter's largest moon”. EarthSky. 15 martie 2015. Accesat în 14 august 2015.
^ Chang, Kenneth (12 martie 2015). „Suddenly, It Seems, Water Is Everywhere in Solar System”. New York Times. Accesat în 12 martie 2015.
^ Vance, Steve; Bouffard, Mathieu; Choukroun, Mathieu; Sotina, Christophe (12 aprilie 2014). „Ganymede's internal structure including thermodynamics of magnesium sulfate oceans in contact with ice”. Planetary and Space Science. 96: 62–70. Bibcode:2014P&SS...96...62V. doi:10.1016/j.pss.2014.03.011.
^ Staff (1 mai 2014). „Video (00:51) - Jupiter's 'Club Sandwich' Moon”. NASA. Arhivat din original la 14 noiembrie 2021. Accesat în 2 mai 2014.
^ „Hubble observations suggest underground ocean on Jupiter's largest moon Ganymede”. NASA. PhysOrg. 12 martie 2015. Accesat în 13 martie 2015.
^ Chang, Kenneth (12 martie 2015). „Suddenly, It Seems, Water Is Everywhere in Solar System”. New York Times. Accesat în 12 martie 2015.
^ Staff (12 martie 2015). „NASA's Hubble Observations Suggest Underground Ocean on Jupiter's Largest Moon”. NASA News. Accesat în 15 martie 2015.
^ „Hubble observations suggest underground ocean on Jupiter's largest moon Ganymede”. NASA. PhysOrg. 12 martie 2015. Accesat în 13 martie 2015.
^ „Underground ocean on Jupiter's largest moon, Ganymede”.
^ Saur, Joachim; Duling, Stefan; Roth, Lorenz; Jia, Xianzhe; Strobel, Darrell F.; Feldman, Paul D.; Christensen, Ulrich R.; Retherford, Kurt D.; McGrath, Melissa A. (2015). „The Search for a Subsurface Ocean in Ganymede with Hubble Space Telescope Observations of its Auroral Ovals”. Journal of Geophysical Research: Space Physics. 120 (3): 1715–1737. Bibcode:2015JGRA..120.1715S. doi:10.1002/2014JA020778.
^ Wenz, John (4 octombrie 2017). „Overlooked Ocean Worlds Fill the Outer Solar System”. Scientific American.
^ „Underground ocean on Jupiter's largest moon”. EarthSky. 15 martie 2015. Accesat în 14 august 2015.
^ Griffin, Andrew (13 martie 2015). „Ganymede: oceans on Jupiter's moon could have been home to alien life”. The Independent. Arhivat din original la 13 martie 2015. Accesat în 19 februarie 2018.
^ Bhatia, G.K.; Sahijpal, S. (2017). „Thermal evolution of trans-Neptunian objects, icy satellites, and minor icy planets in the early solar system”. Meteoritics & Planetary Science. 52 (12): 2470–2490. Bibcode:2017M&PS...52.2470B. doi:10.1111/maps.12952.
^ ^a ^b ^c ^d Hauck, Steven A.; Aurnou, Jonathan M.; Dombard, Andrew J. (2006). „Sulfur's impact on core evolution and magnetic field generation on Ganymede”. J. Geophys. Res. 111 (E9): E09008. Bibcode:2006JGRE..111.9008H. doi:10.1029/2005JE002557.
^ Kivelson, M.G.; Khurana, K.K.; et al. (2002). „The Permanent and Inductive Magnetic Moments of Ganymede” (PDF). Icarus. 157 (2): 507–522. Bibcode:2002Icar..157..507K. doi:10.1006/icar.2002.6834.
^ Kuskov, O.L.; Kronrod, V.A. (2005). „Internal structure of Europa and Callisto”. Icarus. 177 (2): 550–569. Bibcode:2005Icar..177..550K. doi:10.1016/j.icarus.2005.04.014.
^ ^a ^b Sohl, F.; Spohn, T; Breuer, D.; Nagel, K. (2002). „Implications from Galileo Observations on the Interior Structure and Chemistry of the Galilean Satellites”. Icarus. 157 (1): 104–119. Bibcode:2002Icar..157..104S. doi:10.1006/icar.2002.6828.
^ Kuskov, O.L.; Kronrod, V.A.; Zhidikova, A.P. (2005). Internal Structure of Icy Satellites of Jupiter (PDF). Geophysical Research Abstracts. 7. p. 01892. Bibcode:2010aogs...19..365K. doi:10.1142/9789812838162_0028. ISBN 9789812838162.
^ ^a ^b Carlson, R.W.; Bhattacharyya, J. C.; et al. (1973). „Atmosphere of Ganymede from its occultation of SAO 186800 on 7 June 1972” (PDF). Science. 182 (4107): 53–5. Bibcode:1973Sci...182...53C. doi:10.1126/science.182.4107.53. PMID 17829812.
^ ^a ^b ^c Broadfoot, A.L.; Sandel, B.R.; et al. (1981). „Overview of the Voyager Ultraviolet Spectrometry Results through Jupiter Encounter” (PDF). Journal of Geophysical Research. 86 (A10): 8259–8284. Bibcode:1981JGR....86.8259B. doi:10.1029/JA086iA10p08259.
^ ^a ^b „Hubble Finds Thin Oxygen Atmosphere on Ganymede”. Jet Propulsion Laboratory. NASA. 23 octombrie 1996. Arhivat din original la 4 mai 2009. Accesat în 17 februarie 2017.
^ Feldman, Paul D.; McGrath, Melissa A.; et al. (2000). „HST/STIS Ultraviolet Imaging of Polar Aurora on Ganymede”. The Astrophysical Journal. 535 (2): 1085–1090. Bibcode:2000ApJ...535.1085F. doi:10.1086/308889.
^ Johnson, R.E. (1997). „Polar "Caps" on Ganymede and Io Revisited”. Icarus. 128 (2): 469–471. Bibcode:1997Icar..128..469J. doi:10.1006/icar.1997.5746.
^ Paranicas, C.; Paterson, W. R.; et al. (1999). „Energetic particles observations near Ganymede”. J. Geophys. Res. 104 (A8): 17,459–17,469. Bibcode:1999JGR...10417459P. doi:10.1029/1999JA900199.
^ ^a ^b ^c Eviatar, Aharon; Vasyliunas, Vytenis M.; et al. (2001). „The ionosphere of Ganymede” (ps). Planet. Space Sci. 49 (3–4): 327–336. Bibcode:2001P&SS...49..327E. doi:10.1016/S0032-0633(00)00154-9.
^ Noll, Keith S.; Johnson, Robert E.; et al. (iulie 1996). „Detection of Ozone on Ganymede”. Science. 273 (5273): 341–343. Bibcode:1996Sci...273..341N. doi:10.1126/science.273.5273.341. PMID 8662517.
^ Calvin, Wendy M.; Spencer, John R. (decembrie 1997). „Latitudinal Distribution of O₂ on Ganymede: Observations with the Hubble Space Telescope”. Icarus. 130 (2): 505–516. Bibcode:1997Icar..130..505C. doi:10.1006/icar.1997.5842.
^ Vidal, R. A.; et al. (1997). „Oxygen on Ganymede: Laboratory Studies”. Science. 276 (5320): 1839–1842. Bibcode:1997Sci...276.1839V. doi:10.1126/science.276.5320.1839. PMID 9188525.
^ Brown, Michael E. (1997). „A Search for a Sodium Atmosphere around Ganymede”. Icarus. 126 (1): 236–238. Bibcode:1997Icar..126..236B. doi:10.1006/icar.1996.5675.
^ Barth, C.A.; Hord, C.W.; et al. (1997). „Galileo ultraviolet spectrometer observations of atomic hydrogen in the atmosphere of Ganymede”. Geophys. Res. Lett. 24 (17): 2147–2150. Bibcode:1997GeoRL..24.2147B. doi:10.1029/97GL01927.
^ Water vapor detected on huge Jupiter moon Ganymede for 1st time, Space.com
^ ^a ^b ^c ^d ^e Kivelson, M.G.; Khurana, K.K.; et al. (2002). „The Permanent and Inductive Magnetic Moments of Ganymede” (PDF). Icarus. 157 (2): 507–522. Bibcode:2002Icar..157..507K. doi:10.1006/icar.2002.6834.
^ ^a ^b Kivelson, M.G.; Khurana, K.K.; et al. (1997). „The magnetic field and magnetosphere of Ganymede” (PDF). Geophys. Res. Lett. 24 (17): 2155–2158. Bibcode:1997GeoRL..24.2155K. doi:10.1029/97GL02201.
^ Kivelson, M.G.; Khurana, K.K.; et al. (1997). „The magnetic field and magnetosphere of Ganymede” (PDF). Geophys. Res. Lett. 24 (17): 2155–2158. Bibcode:1997GeoRL..24.2155K. doi:10.1029/97GL02201.
^ ^a ^b ^c Kivelson, M.G.; Warnecke, J.; et al. (1998). „Ganymede's magnetosphere: magnetometer overview” (PDF). J. Geophys. Res. 103 (E9): 19,963–19,972. Bibcode:1998JGR...10319963K. doi:10.1029/98JE00227.
^ Eviatar, Aharon; Vasyliunas, Vytenis M.; et al. (2001). „The ionosphere of Ganymede” (ps). Planet. Space Sci. 49 (3–4): 327–336. Bibcode:2001P&SS...49..327E. doi:10.1016/S0032-0633(00)00154-9.
^ ^a ^b Paranicas, C.; Paterson, W. R.; et al. (1999). „Energetic particles observations near Ganymede”. J. Geophys. Res. 104 (A8): 17,459–17,469. Bibcode:1999JGR...10417459P. doi:10.1029/1999JA900199.
^ Feldman, Paul D.; McGrath, Melissa A.; et al. (2000). „HST/STIS Ultraviolet Imaging of Polar Aurora on Ganymede”. The Astrophysical Journal. 535 (2): 1085–1090. Bibcode:2000ApJ...535.1085F. doi:10.1086/308889.
^ Hauck, Steven A.; Aurnou, Jonathan M.; Dombard, Andrew J. (2006). „Sulfur's impact on core evolution and magnetic field generation on Ganymede”. J. Geophys. Res. 111 (E9): E09008. Bibcode:2006JGRE..111.9008H. doi:10.1029/2005JE002557.
^ ^a ^b Kivelson, M.G.; Khurana, K.K.; et al. (2002). „The Permanent and Inductive Magnetic Moments of Ganymede” (PDF). Icarus. 157 (2): 507–522. Bibcode:2002Icar..157..507K. doi:10.1006/icar.2002.6834.
^ ^a ^b ^c Hauck, Steven A.; Dombard, A. J.; Solomon, S. C.; Aurnou, J. M. (2002). „Internal structure and mechanism of core convection on Ganymede” (PDF). Lunar and Planetary Science. XXXIII: 1380. Bibcode:2002LPI....33.1380H.
^ ^a ^b ^c Hauck, Steven A.; Aurnou, Jonathan M.; Dombard, Andrew J. (2006). „Sulfur's impact on core evolution and magnetic field generation on Ganymede”. J. Geophys. Res. 111 (E9): E09008. Bibcode:2006JGRE..111.9008H. doi:10.1029/2005JE002557.
^ ^a ^b Kivelson, M.G.; Khurana, K.K.; et al. (2002). „The Permanent and Inductive Magnetic Moments of Ganymede” (PDF). Icarus. 157 (2): 507–522. Bibcode:2002Icar..157..507K. doi:10.1006/icar.2002.6834.
^ Hauck, Steven A.; Dombard, A. J.; Solomon, S. C.; Aurnou, J. M. (2002). „Internal structure and mechanism of core convection on Ganymede” (PDF). Lunar and Planetary Science. XXXIII: 1380. Bibcode:2002LPI....33.1380H.
^ Bland; Showman, A.P.; Tobie, G. (martie 2007). „Ganymede's orbital and thermal evolution and its effect on magnetic field generation” (PDF). Lunar and Planetary Society Conference. 38 (1338): 2020. Bibcode:2007LPI....38.2020B.
^ Podzolko, M.V.; Getselev, I.V. (8 martie 2013). „Radiation Conditions of a Mission to Jupiterʼs Moon Ganymede”. International Colloquium and Workshop "Ganymede Lander: Scientific Goals and Experiments. IKI, Moscow, Russia: Moscow State University. Accesat în 6 ianuarie 2020.

[[Categorie:Pagini cu note pe 2

coloane]]

Eroare la citare: Există etichete <ref> pentru un grup numit „lower-alpha”, dar nu și o etichetă <references group="lower-alpha"/>

[SidereusNuncius-1] Galilei, Galileo; translated by Edward Carlos (martie 1610). Barker, Peter, ed. „Sidereus Nuncius” (PDF). University of Oklahoma History of Science. Arhivat din original (PDF) la 20 decembrie 2005. Accesat în 13 ianuarie 2010.

[NASA-2] „In Depth | Ganymede”. NASA Solar System Exploration. Accesat în 16 iunie 2021.

[orbit-5] „Planetary Satellite Mean Orbital Parameters”. Jet Propulsion Laboratory, California Institute of Technology.

[Showman1999-6] Showman, Adam P.; Malhotra, Renu (1 octombrie 1999). „The Galilean Satellites” (PDF). Science. 286 (5437): 77–84. doi:10.1126/science.286.5437.77. PMID 10506564.

[Schubert2004-10] Schubert, G.; Anderson, J. D.; Spohn, T.; McKinnon, W. B. (2004). „Interior composition, structure and dynamics of the Galilean satellites”. În Bagenal, F.; Dowling, T. E.; McKinnon, W. B. Jupiter : the planet, satellites, and magnetosphere. New York: Cambridge University Press. pp. 281–306. ISBN 978-0521035453. OCLC 54081598.

[Bills2005-12] Bills, Bruce G. (2005). „Free and forced obliquities of the Galilean satellites of Jupiter”. Icarus. 175 (1): 233–247. Bibcode:2005Icar..175..233B. doi:10.1016/j.icarus.2004.10.028.

[jplfact-13] Yeomans, Donald K. (13 iulie 2006). „Planetary Satellite Physical Parameters”. JPL Solar System Dynamics. Accesat în 5 noiembrie 2007.

[horizons-14] Yeomans; Chamberlin. „Horizon Online Ephemeris System for Ganymede (Major Body 503)”. California Institute of Technology, Jet Propulsion Laboratory. Accesat în 14 aprilie 2010. (4.38 on 1951-Oct-03)

[Delitsky1998-15] Delitsky, Mona L.; Lane, Arthur L. (1998). „Ice chemistry of Galilean satellites” (PDF). J. Geophys. Res. 103 (E13): 31,391–31,403. Bibcode:1998JGR...10331391D. doi:10.1029/1998JE900020 . Arhivat din original (PDF) la 3 octombrie 2006.

[Orton1996-16] Orton, G.S.; Spencer, G.R.; et al. (1996). „Galileo Photopolarimeter-radiometer observations of Jupiter and the Galilean Satellites”. Science. 274 (5286): 389–391. Bibcode:1996Sci...274..389O. doi:10.1126/science.274.5286.389.

[Hall1998-17] Hall, D.T.; Feldman, P.D.; et al. (1998). „The Far-Ultraviolet Oxygen Airglow of Europa and Ganymede”. The Astrophysical Journal. 499 (1): 475–481. Bibcode:1998ApJ...499..475H. doi:10.1086/305604 .

[nasa.gany-18] „Ganymede Fact Sheet”. www2.jpl.nasa.gov. Arhivat din original la 5 ianuarie 1997. Accesat în 14 ianuarie 2010.

[Planetary_Society2-19] „Jupiter's Moons”. The Planetary Society. Arhivat din original la 31 decembrie 2007.

[Ocean_Hubble-20] Staff (12 martie 2015). „NASA's Hubble Observations Suggest Underground Ocean on Jupiter's Largest Moon”. NASA News. Accesat în 15 martie 2015.

[clubsandwich_2014-21] Clavin, Whitney (1 mai 2014). „Ganymede May Harbor 'Club Sandwich' of Oceans and Ice”. NASA. Jet Propulsion Laboratory. Accesat în 1 mai 2014.

[Vance-22] Vance, Steve; Bouffard, Mathieu; Choukroun, Mathieu; Sotina, Christophe (12 aprilie 2014). „Ganymede's internal structure including thermodynamics of magnesium sulfate oceans in contact with ice”. Planetary and Space Science. 96: 62–70. Bibcode:2014P&SS...96...62V. doi:10.1016/j.pss.2014.03.011.

[NASA-20140501c-23] Staff (1 mai 2014). „Video (00:51) - Jupiter's 'Club Sandwich' Moon”. NASA. Arhivat din original la 14 noiembrie 2021. Accesat în 2 mai 2014.

[Kivelson2002-24] Kivelson, M.G.; Khurana, K.K.; et al. (2002). „The Permanent and Inductive Magnetic Moments of Ganymede” (PDF). Icarus. 157 (2): 507–522. Bibcode:2002Icar..157..507K. doi:10.1006/icar.2002.6834.

[Eviatar2001-25] Eviatar, Aharon; Vasyliunas, Vytenis M.; et al. (2001). „The ionosphere of Ganymede” (ps). Planet. Space Sci. 49 (3–4): 327–336. Bibcode:2001P&SS...49..327E. doi:10.1016/S0032-0633(00)00154-9.

[26] „Ganymede (satellite of Jupiter)”. Encyclopædia Britannica. Accesat în 19 noiembrie 2019.

[Naming2-28] „Satellites of Jupiter”. The Galileo Project. Accesat în 24 noiembrie 2007.

[Pioneer_112-29] „Pioneer 11”. Solar System Exploration. Arhivat din original la 2 septembrie 2011. Accesat în 6 ianuarie 2008.

[esa-juice-30] „ESA Science & Technology – JUICE”. ESA. 8 noiembrie 2021. Accesat în 10 noiembrie 2021.

[selection2-31] Amos, Jonathan (2 mai 2012). „Esa selects 1bn-euro Juice probe to Jupiter”. BBC News. Accesat în 2 mai 2012.

[ads793c-32] Chamberlain, V. D. (1981). „Astronomical content of American Plains Indian winter counts”. Bulletin of the Astronomical Society. 13: 793. Bibcode:1981BAAS...13..793C.

[ads.793b-33] Brecher, K. (1981). „Ancient Astronomy in Modern China”. Bulletin of the Astronomical Society. 13: 793. Bibcode:1981BAAS...13..793B.

[encyc-34] Yi-Long, Huang (1997). „Gan De”. În Helaine Selin. Encyclopaedia of the history of science, technology, and medicine in non-western cultures. Springer. p. 342. ISBN 978-0-7923-4066-9.

[Deng2011-35] Yinke Deng (3 martie 2011). Ancient Chinese Inventions. Cambridge University Press. p. 68. ISBN 978-0-521-18692-6.

[36] Xi, Ze-zong (1981). „The Discovery of Jupiter's Satellite Made by Gan De 2000 Years Before Galileo”. Acta Astrophysica Sinica. 1 (2): 87. Bibcode:1981AcApS...1...85X. Accesat în 22 martie 2017.

[Naming3-37] „Satellites of Jupiter”. The Galileo Project. Accesat în 24 noiembrie 2007.

[Naming4-38] „Satellites of Jupiter”. The Galileo Project. Accesat în 24 noiembrie 2007.

[College-39] „Discovery”. Cascadia Community College. Arhivat din original la 20 septembrie 2006. Accesat în 24 noiembrie 2007.

[40] Marius, Simon (1614). Mundus Iovialis: anno MDCIX detectus ope perspicilli Belgici, hoc est, quatuor Jovialium planetarum, cum theoria, tum tabulæ. Nuremberg: Sumptibus & Typis Iohannis Lauri. p. B2, recto and verso (images 35 and 36), with erratum on last page (image 78). Accesat în 30 iunie 2020.

[Discovery-41] „The Discovery of the Galilean Satellites”. Views of the Solar System. Space Research Institute, Russian Academy of Sciences. Arhivat din original la 18 noiembrie 2007. Accesat în 24 noiembrie 2007.

[Naming5-42] „Satellites of Jupiter”. The Galileo Project. Accesat în 24 noiembrie 2007.

[Planetary_Society-43] „Jupiter's Moons”. The Planetary Society. Arhivat din original la 31 decembrie 2007.

[The_Grand_Tour-44] Miller, Ron; Hartmann, William K. (mai 2005). The Grand Tour: A Traveler's Guide to the Solar System (ed. 3rd). Thailand: Workman Publishing. pp. 108–114. ISBN 978-0-7611-3547-0.

[Musotto2002-45] Musotto, Susanna; Varadi, Ferenc; Moore, William; Schubert, Gerald (2002). „Numerical Simulations of the Orbits of the Galilean Satellites”. Icarus. 159 (2): 500–504. Bibcode:2002Icar..159..500M. doi:10.1006/icar.2002.6939.

[Musotto20022-46] Musotto, Susanna; Varadi, Ferenc; Moore, William; Schubert, Gerald (2002). „Numerical Simulations of the Orbits of the Galilean Satellites”. Icarus. 159 (2): 500–504. Bibcode:2002Icar..159..500M. doi:10.1006/icar.2002.6939.

[SPACE.com-47] Phillips, Cynthia (3 octombrie 2002). „High Tide on Europa”. SPACE.com. Arhivat din original la 17 octombrie 2002.

[Showman1997a-48] ^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g Showman, Adam P.; Malhotra, Renu (1997). „Tidal Evolution into the Laplace Resonance and the Resurfacing of Ganymede” (PDF). Icarus. 127 (1): 93–111. Bibcode:1997Icar..127...93S. doi:10.1006/icar.1996.5669.

[Peale2002-49] Peale, S.J.; Lee, Man Hoi (2002). „A Primordial Origin of the Laplace Relation Among the Galilean Satellites”. Science. 298 (5593): 593–597. Bibcode:2002Sci...298..593P. doi:10.1126/science.1076557. PMID 12386333.

[Showman1997a2-50] Showman, Adam P.; Malhotra, Renu (1997). „Tidal Evolution into the Laplace Resonance and the Resurfacing of Ganymede” (PDF). Icarus. 127 (1): 93–111. Bibcode:1997Icar..127...93S. doi:10.1006/icar.1996.5669.

[51] „Ganymede”. NASA Solar System Exploration. Accesat în 15 iunie 2021.

[NYT-20150315-52] Chang, Kenneth (12 martie 2015). „Suddenly, It Seems, Water Is Everywhere in Solar System”. New York Times. Accesat în 12 martie 2015.

[Kuskov2005-53] Kuskov, O.L.; Kronrod, V.A. (2005). „Internal structure of Europa and Callisto”. Icarus. 177 (2): 550–569. Bibcode:2005Icar..177..550K. doi:10.1016/j.icarus.2005.04.014.

[Spohn2003-54] Spohn, T.; Schubert, G. (2003). „Oceans in the icy Galilean satellites of Jupiter?” (PDF). Icarus. 161 (2): 456–467. Bibcode:2003Icar..161..456S. doi:10.1016/S0019-1035(02)00048-9. Arhivat din original (PDF) la 27 februarie 2008.

[Spaceflight_Now-55] „Galileo has successful flyby of Ganymede during eclipse”. Spaceflight Now. Accesat în 19 ianuarie 2008.

[Calvin1995-56] Calvin, Wendy M.; Clark, Roger N.; Brown, Robert H.; Spencer, John R. (1995). „Spectra of the ice Galilean satellites from 0.2 to 5 µm: A compilation, new observations, and a recent summary”. J. Geophys. Res. 100 (E9): 19,041–19,048. Bibcode:1995JGR...10019041C. doi:10.1029/94JE03349.

[RESA-57] „Ganymede: the Giant Moon”. Wayne RESA. Arhivat din original la 2 decembrie 2007. Accesat în 31 decembrie 2007.

[McCord1998-58] McCord, T.B.; Hansen, G.V.; et al. (1998). „Non-water-ice constituents in the surface material of the icy Galilelean satellites from Galileo near-infrared mapping spectrometer investigation”. J. Geophys. Res. 103 (E4): 8,603–8,626. Bibcode:1998JGR...103.8603M. doi:10.1029/98JE00788.

[The_Grand_Tour2-59] Miller, Ron; Hartmann, William K. (mai 2005). The Grand Tour: A Traveler's Guide to the Solar System (ed. 3rd). Thailand: Workman Publishing. pp. 108–114. ISBN 978-0-7611-3547-0.

[McCord2001-60] McCord, Thomas B.; Hansen, Gary B.; Hibbitts, Charles A. (2001). „Hydrated Salt Minerals on Ganymede's Surface: Evidence of an Ocean Below”. Science. 292 (5521): 1523–1525. Bibcode:2001Sci...292.1523M. doi:10.1126/science.1059916. PMID 11375486.

[Calvin19952-61] Calvin, Wendy M.; Clark, Roger N.; Brown, Robert H.; Spencer, John R. (1995). „Spectra of the ice Galilean satellites from 0.2 to 5 µm: A compilation, new observations, and a recent summary”. J. Geophys. Res. 100 (E9): 19,041–19,048. Bibcode:1995JGR...10019041C. doi:10.1029/94JE03349.

[Domingue1996-62] Domingue, Deborah; Lane, Arthur; Moth, Pimol (1996). „Evidence from IUE for Spatial and Temporal Variations in the Surface Composition of the Icy Galilean Satellites”. Bulletin of the American Astronomical Society. 28: 1070. Bibcode:1996DPS....28.0404D.

[Domingue1998-63] Domingue, Deborah L.; Lane, Arthur L.; Beyer, Ross A. (1998). „IEU's detection of tenuous SO2 frost on Ganymede and its rapid time variability”. Geophys. Res. Lett. 25 (16): 3,117–3,120. Bibcode:1998GeoRL..25.3117D. doi:10.1029/98GL02386.

[McCord19982-64] McCord, T.B.; Hansen, G.V.; et al. (1998). „Non-water-ice constituents in the surface material of the icy Galilelean satellites from Galileo near-infrared mapping spectrometer investigation”. J. Geophys. Res. 103 (E4): 8,603–8,626. Bibcode:1998JGR...103.8603M. doi:10.1029/98JE00788.

[Hibbitts2003-65] Hibbitts, C.A.; Pappalardo, R.; Hansen, G.V.; McCord, T.B. (2003). „Carbon dioxide on Ganymede”. J. Geophys. Res. 108 (E5): 5,036. Bibcode:2003JGRE..108.5036H. doi:10.1029/2002JE001956.

[Patterson2007-66] Patterson, Wesley; Head, James W.; et al. (2007). „A Global Geologic Map of Ganymede” (PDF). Lunar and Planetary Science. XXXVIII: 1098.

[Pappalardo2001-67] Pappalardo, R.T.; Khurana, K.K.; Moore, W.B. (2001). „The Grandeur of Ganymede: Suggested Goals for an Orbiter Mission” (PDF). Lunar and Planetary Science. XXXII: 4062. Bibcode:2001iaop.work...62P.

[Showman1997b-68] Showman, Adam P.; Stevenson, David J.; Malhotra, Renu (1997). „Coupled Orbital and Thermal Evolution of Ganymede” (PDF). Icarus. 129 (2): 367–383. Bibcode:1997Icar..129..367S. doi:10.1006/icar.1997.5778.

[Bland2007-69] Bland; Showman, A.P.; Tobie, G. (martie 2007). „Ganymede's orbital and thermal evolution and its effect on magnetic field generation” (PDF). Lunar and Planetary Society Conference. 38 (1338): 2020. Bibcode:2007LPI....38.2020B.

[Barr-70] Barr, A.C.; Pappalardo, R. T.; Pappalardo, Stevenson (2001). „Rise of Deep Melt into Ganymede's Ocean and Implications for Astrobiology” (PDF). Lunar and Planetary Science Conference. 32: 1781. Bibcode:2001LPI....32.1781B.

[gra.6-71] Huffmann, H.; et al. (2004). „Internal Structure and Tidal Heating of Ganymede” (PDF). Geophysical Research Abstracts. 6.

[Zahnle19982-72] Zahnle, K.; Dones, L. (1998). „Cratering Rates on the Galilean Satellites” (PDF). Icarus. 136 (2): 202–222. Bibcode:1998Icar..136..202Z. doi:10.1006/icar.1998.6015. PMID 11878353. Arhivat din original (PDF) la 27 februarie 2008.

[nineplanets.org-Ganymede2-73] „Ganymede”. nineplanets.org. 31 octombrie 1997. Accesat în 27 februarie 2008.

[Ganymede2-74] „Ganymede”. Lunar and Planetary Institute. 1997.

[Casacchia-75] Casacchia, R.; Strom, R.G. (1984). „Geologic evolution of Galileo Regio”. Journal of Geophysical Research. 89: B419–B428. Bibcode:1984LPSC...14..419C. doi:10.1029/JB089iS02p0B419.

[The_Grand_Tour3-76] Miller, Ron; Hartmann, William K. (mai 2005). The Grand Tour: A Traveler's Guide to the Solar System (ed. 3rd). Thailand: Workman Publishing. pp. 108–114. ISBN 978-0-7611-3547-0.

[Polar_caps-77] Khurana, Krishan K.; Pappalardo, Robert T.; Murphy, Nate; Denk, Tilmann (2007). „The origin of Ganymede's polar caps”. Icarus. 191 (1): 193–202. Bibcode:2007Icar..191..193K. doi:10.1016/j.icarus.2007.04.022.

[iau.table2-78] „USGS Astrogeology: Rotation and pole position for planetary satellites (IAU WGCCRE)”. Arhivat din original la 24 octombrie 2011. Accesat în 28 august 2017.

[targetcoordsys-79] „Planetary Names: Target Coordinate Systems”. planetarynames.wr.usgs.gov. International Astronomical Union. Arhivat din original la 27 mai 2016. Accesat în 21 mai 2016.

[Sohl2002-80] Sohl, F.; Spohn, T; Breuer, D.; Nagel, K. (2002). „Implications from Galileo Observations on the Interior Structure and Chemistry of the Galilean Satellites”. Icarus. 157 (1): 104–119. Bibcode:2002Icar..157..104S. doi:10.1006/icar.2002.6828.

[Bhatia2017-81] Bhatia, G.K.; Sahijpal, S. (2017). „Thermal evolution of trans-Neptunian objects, icy satellites, and minor icy planets in the early solar system”. Meteoritics & Planetary Science. 52 (12): 2470–2490. Bibcode:2017M&PS...52.2470B. doi:10.1111/maps.12952.

[Kuskov20052-82] Kuskov, O.L.; Kronrod, V.A. (2005). „Internal structure of Europa and Callisto”. Icarus. 177 (2): 550–569. Bibcode:2005Icar..177..550K. doi:10.1016/j.icarus.2005.04.014.

[Kuskov2005b-83] Kuskov, O.L.; Kronrod, V.A.; Zhidikova, A.P. (2005). Internal Structure of Icy Satellites of Jupiter (PDF). Geophysical Research Abstracts. 7. p. 01892. Bibcode:2010aogs...19..365K. doi:10.1142/9789812838162_0028. ISBN 9789812838162.

[clubsandwich_20142-84] Clavin, Whitney (1 mai 2014). „Ganymede May Harbor 'Club Sandwich' of Oceans and Ice”. NASA. Jet Propulsion Laboratory. Accesat în 1 mai 2014.

[Sohl20022-85] Sohl, F.; Spohn, T; Breuer, D.; Nagel, K. (2002). „Implications from Galileo Observations on the Interior Structure and Chemistry of the Galilean Satellites”. Icarus. 157 (1): 104–119. Bibcode:2002Icar..157..104S. doi:10.1006/icar.2002.6828.

[Freeman2006-86] Freeman, J. (2006). „Non-Newtonian stagnant lid convection and the thermal evolution of Ganymede and Callisto” (PDF). Planetary and Space Science. 54 (1): 2–14. Bibcode:2006P&SS...54....2F. doi:10.1016/j.pss.2005.10.003. Arhivat din original (PDF) la 24 august 2007.

[amount_of_water_in_ocean-87] „Underground ocean on Jupiter's largest moon”. EarthSky. 15 martie 2015. Accesat în 14 august 2015.

[NYT-201503152-88] Chang, Kenneth (12 martie 2015). „Suddenly, It Seems, Water Is Everywhere in Solar System”. New York Times. Accesat în 12 martie 2015.

[Vance2-89] Vance, Steve; Bouffard, Mathieu; Choukroun, Mathieu; Sotina, Christophe (12 aprilie 2014). „Ganymede's internal structure including thermodynamics of magnesium sulfate oceans in contact with ice”. Planetary and Space Science. 96: 62–70. Bibcode:2014P&SS...96...62V. doi:10.1016/j.pss.2014.03.011.

[NASA-20140501c2-90] Staff (1 mai 2014). „Video (00:51) - Jupiter's 'Club Sandwich' Moon”. NASA. Arhivat din original la 14 noiembrie 2021. Accesat în 2 mai 2014.

[Hubble_2015-91] „Hubble observations suggest underground ocean on Jupiter's largest moon Ganymede”. NASA. PhysOrg. 12 martie 2015. Accesat în 13 martie 2015.

[NYT-201503153-92] Chang, Kenneth (12 martie 2015). „Suddenly, It Seems, Water Is Everywhere in Solar System”. New York Times. Accesat în 12 martie 2015.

[Ocean_Hubble2-93] Staff (12 martie 2015). „NASA's Hubble Observations Suggest Underground Ocean on Jupiter's Largest Moon”. NASA News. Accesat în 15 martie 2015.

[Hubble_20152-94] „Hubble observations suggest underground ocean on Jupiter's largest moon Ganymede”. NASA. PhysOrg. 12 martie 2015. Accesat în 13 martie 2015.

[sciencedaily1503-95] „Underground ocean on Jupiter's largest moon, Ganymede”.

[sswater1-96] Saur, Joachim; Duling, Stefan; Roth, Lorenz; Jia, Xianzhe; Strobel, Darrell F.; Feldman, Paul D.; Christensen, Ulrich R.; Retherford, Kurt D.; McGrath, Melissa A. (2015). „The Search for a Subsurface Ocean in Ganymede with Hubble Space Telescope Observations of its Auroral Ovals”. Journal of Geophysical Research: Space Physics. 120 (3): 1715–1737. Bibcode:2015JGRA..120.1715S. doi:10.1002/2014JA020778.

[Sci_Am_2017-97] Wenz, John (4 octombrie 2017). „Overlooked Ocean Worlds Fill the Outer Solar System”. Scientific American.

[amount_of_water_in_ocean2-98] „Underground ocean on Jupiter's largest moon”. EarthSky. 15 martie 2015. Accesat în 14 august 2015.

[subsurface_ocean_found-99] Griffin, Andrew (13 martie 2015). „Ganymede: oceans on Jupiter's moon could have been home to alien life”. The Independent. Arhivat din original la 13 martie 2015. Accesat în 19 februarie 2018.

[Bhatia20172-100] Bhatia, G.K.; Sahijpal, S. (2017). „Thermal evolution of trans-Neptunian objects, icy satellites, and minor icy planets in the early solar system”. Meteoritics & Planetary Science. 52 (12): 2470–2490. Bibcode:2017M&PS...52.2470B. doi:10.1111/maps.12952.

[Hauk2006-101] Hauck, Steven A.; Aurnou, Jonathan M.; Dombard, Andrew J. (2006). „Sulfur's impact on core evolution and magnetic field generation on Ganymede”. J. Geophys. Res. 111 (E9): E09008. Bibcode:2006JGRE..111.9008H. doi:10.1029/2005JE002557.

[Kivelson20022-102] Kivelson, M.G.; Khurana, K.K.; et al. (2002). „The Permanent and Inductive Magnetic Moments of Ganymede” (PDF). Icarus. 157 (2): 507–522. Bibcode:2002Icar..157..507K. doi:10.1006/icar.2002.6834.

[Kuskov20053-103] Kuskov, O.L.; Kronrod, V.A. (2005). „Internal structure of Europa and Callisto”. Icarus. 177 (2): 550–569. Bibcode:2005Icar..177..550K. doi:10.1016/j.icarus.2005.04.014.

[Sohl20023-104] Sohl, F.; Spohn, T; Breuer, D.; Nagel, K. (2002). „Implications from Galileo Observations on the Interior Structure and Chemistry of the Galilean Satellites”. Icarus. 157 (1): 104–119. Bibcode:2002Icar..157..104S. doi:10.1006/icar.2002.6828.

[Kuskov2005b2-105] Kuskov, O.L.; Kronrod, V.A.; Zhidikova, A.P. (2005). Internal Structure of Icy Satellites of Jupiter (PDF). Geophysical Research Abstracts. 7. p. 01892. Bibcode:2010aogs...19..365K. doi:10.1142/9789812838162_0028. ISBN 9789812838162.

[Carlson1973-106] Carlson, R.W.; Bhattacharyya, J. C.; et al. (1973). „Atmosphere of Ganymede from its occultation of SAO 186800 on 7 June 1972” (PDF). Science. 182 (4107): 53–5. Bibcode:1973Sci...182...53C. doi:10.1126/science.182.4107.53. PMID 17829812.

[Broadfoot1981-107] Broadfoot, A.L.; Sandel, B.R.; et al. (1981). „Overview of the Voyager Ultraviolet Spectrometry Results through Jupiter Encounter” (PDF). Journal of Geophysical Research. 86 (A10): 8259–8284. Bibcode:1981JGR....86.8259B. doi:10.1029/JA086iA10p08259.

[JPLAtmosphere-108] „Hubble Finds Thin Oxygen Atmosphere on Ganymede”. Jet Propulsion Laboratory. NASA. 23 octombrie 1996. Arhivat din original la 4 mai 2009. Accesat în 17 februarie 2017.

[Feldman2000-109] Feldman, Paul D.; McGrath, Melissa A.; et al. (2000). „HST/STIS Ultraviolet Imaging of Polar Aurora on Ganymede”. The Astrophysical Journal. 535 (2): 1085–1090. Bibcode:2000ApJ...535.1085F. doi:10.1086/308889.

[Johnson1997-110] Johnson, R.E. (1997). „Polar "Caps" on Ganymede and Io Revisited”. Icarus. 128 (2): 469–471. Bibcode:1997Icar..128..469J. doi:10.1006/icar.1997.5746.

[Paranicas1999-111] Paranicas, C.; Paterson, W. R.; et al. (1999). „Energetic particles observations near Ganymede”. J. Geophys. Res. 104 (A8): 17,459–17,469. Bibcode:1999JGR...10417459P. doi:10.1029/1999JA900199.

[Eviatar20012-112] Eviatar, Aharon; Vasyliunas, Vytenis M.; et al. (2001). „The ionosphere of Ganymede” (ps). Planet. Space Sci. 49 (3–4): 327–336. Bibcode:2001P&SS...49..327E. doi:10.1016/S0032-0633(00)00154-9.

[Noll1996-113] Noll, Keith S.; Johnson, Robert E.; et al. (iulie 1996). „Detection of Ozone on Ganymede”. Science. 273 (5273): 341–343. Bibcode:1996Sci...273..341N. doi:10.1126/science.273.5273.341. PMID 8662517.

[Oxygen97-114] Calvin, Wendy M.; Spencer, John R. (decembrie 1997). „Latitudinal Distribution of O₂ on Ganymede: Observations with the Hubble Space Telescope”. Icarus. 130 (2): 505–516. Bibcode:1997Icar..130..505C. doi:10.1006/icar.1997.5842.

[sci.5320-115] Vidal, R. A.; et al. (1997). „Oxygen on Ganymede: Laboratory Studies”. Science. 276 (5320): 1839–1842. Bibcode:1997Sci...276.1839V. doi:10.1126/science.276.5320.1839. PMID 9188525.

[ic.126.1-116] Brown, Michael E. (1997). „A Search for a Sodium Atmosphere around Ganymede”. Icarus. 126 (1): 236–238. Bibcode:1997Icar..126..236B. doi:10.1006/icar.1996.5675.

[Barth1997-117] Barth, C.A.; Hord, C.W.; et al. (1997). „Galileo ultraviolet spectrometer observations of atomic hydrogen in the atmosphere of Ganymede”. Geophys. Res. Lett. 24 (17): 2147–2150. Bibcode:1997GeoRL..24.2147B. doi:10.1029/97GL01927.

[118] Water vapor detected on huge Jupiter moon Ganymede for 1st time, Space.com

[Kivelson20023-119] Kivelson, M.G.; Khurana, K.K.; et al. (2002). „The Permanent and Inductive Magnetic Moments of Ganymede” (PDF). Icarus. 157 (2): 507–522. Bibcode:2002Icar..157..507K. doi:10.1006/icar.2002.6834.

[Kivelson1997-120] Kivelson, M.G.; Khurana, K.K.; et al. (1997). „The magnetic field and magnetosphere of Ganymede” (PDF). Geophys. Res. Lett. 24 (17): 2155–2158. Bibcode:1997GeoRL..24.2155K. doi:10.1029/97GL02201.

[Kivelson19972-121] Kivelson, M.G.; Khurana, K.K.; et al. (1997). „The magnetic field and magnetosphere of Ganymede” (PDF). Geophys. Res. Lett. 24 (17): 2155–2158. Bibcode:1997GeoRL..24.2155K. doi:10.1029/97GL02201.

[Kivelson1998-122] Kivelson, M.G.; Warnecke, J.; et al. (1998). „Ganymede's magnetosphere: magnetometer overview” (PDF). J. Geophys. Res. 103 (E9): 19,963–19,972. Bibcode:1998JGR...10319963K. doi:10.1029/98JE00227.

[Eviatar20013-123] Eviatar, Aharon; Vasyliunas, Vytenis M.; et al. (2001). „The ionosphere of Ganymede” (ps). Planet. Space Sci. 49 (3–4): 327–336. Bibcode:2001P&SS...49..327E. doi:10.1016/S0032-0633(00)00154-9.

[Paranicas19992-124] Paranicas, C.; Paterson, W. R.; et al. (1999). „Energetic particles observations near Ganymede”. J. Geophys. Res. 104 (A8): 17,459–17,469. Bibcode:1999JGR...10417459P. doi:10.1029/1999JA900199.

[Feldman20002-125] Feldman, Paul D.; McGrath, Melissa A.; et al. (2000). „HST/STIS Ultraviolet Imaging of Polar Aurora on Ganymede”. The Astrophysical Journal. 535 (2): 1085–1090. Bibcode:2000ApJ...535.1085F. doi:10.1086/308889.

[Kivelson19982-126] Hauck, Steven A.; Aurnou, Jonathan M.; Dombard, Andrew J. (2006). „Sulfur's impact on core evolution and magnetic field generation on Ganymede”. J. Geophys. Res. 111 (E9): E09008. Bibcode:2006JGRE..111.9008H. doi:10.1029/2005JE002557.

[Volwerk1999-127] Kivelson, M.G.; Khurana, K.K.; et al. (2002). „The Permanent and Inductive Magnetic Moments of Ganymede” (PDF). Icarus. 157 (2): 507–522. Bibcode:2002Icar..157..507K. doi:10.1006/icar.2002.6834.

[Kivelson20024-128] Hauck, Steven A.; Dombard, A. J.; Solomon, S. C.; Aurnou, J. M. (2002). „Internal structure and mechanism of core convection on Ganymede” (PDF). Lunar and Planetary Science. XXXIII: 1380. Bibcode:2002LPI....33.1380H.

[Hauk20062-129] Hauck, Steven A.; Aurnou, Jonathan M.; Dombard, Andrew J. (2006). „Sulfur's impact on core evolution and magnetic field generation on Ganymede”. J. Geophys. Res. 111 (E9): E09008. Bibcode:2006JGRE..111.9008H. doi:10.1029/2005JE002557.

[Kivelson20025-130] Kivelson, M.G.; Khurana, K.K.; et al. (2002). „The Permanent and Inductive Magnetic Moments of Ganymede” (PDF). Icarus. 157 (2): 507–522. Bibcode:2002Icar..157..507K. doi:10.1006/icar.2002.6834.

[Hauck2002-131] Hauck, Steven A.; Dombard, A. J.; Solomon, S. C.; Aurnou, J. M. (2002). „Internal structure and mechanism of core convection on Ganymede” (PDF). Lunar and Planetary Science. XXXIII: 1380. Bibcode:2002LPI....33.1380H.

[Bland20072-132] Bland; Showman, A.P.; Tobie, G. (martie 2007). „Ganymede's orbital and thermal evolution and its effect on magnetic field generation” (PDF). Lunar and Planetary Society Conference. 38 (1338): 2020. Bibcode:2007LPI....38.2020B.

[Podzolko-133] Podzolko, M.V.; Getselev, I.V. (8 martie 2013). „Radiation Conditions of a Mission to Jupiterʼs Moon Ganymede”. International Colloquium and Workshop "Ganymede Lander: Scientific Goals and Experiments. IKI, Moscow, Russia: Moscow State University. Accesat în 6 ianuarie 2020.

[1]

[2]

[a]

[b]

[3]

[4]

[c]

[d]

[e]

[5]

[f]

[6]

[7]

[9]

[10]

[8]

[11]

[12]

[13]

[14]

[15]

[16]

[17]

[18]

[19]

[g]

[21]

[22]

[23]

[24]

[25]

[26]

[27]

[28]

[29]

[30]

[31]

[32]

[33]

[34]

[35]

[36]

[37]

[38]

[39]

[40]

[41]

[42]

[43]

[44]

[45]

[46]

[47]

[48]

[49]

[50]

[51]

[52]

[53]

[54]

[55]

[56]

[57]

[58]

[59]

[60]

[61]

[62]

[63]

[64]

[65]

[66]

[67]

[68]

[69]

[70]

[71]

[72]

[73]

[74]

[75]

[76]

[77]

[78]

[79]

[80]

[81]

[82]

[83]

[84]

[85]

[86]

[87]

[88]

[89]

[90]

[91]

[92]

[93]

[94]

@@ Linia 20: / Linia 20: @@
 Sateliții galileeni păstrează ortografia italiană a numelor lor. În cazurile lui Io, Europa și Callisto, acestea sunt identice cu limba latină, dar forma latină a lui Ganymede este ''Ganymedes.''
+== Orbită și rotație ==
+[[Fișier:Galilean_moon_Laplace_resonance_animation_2.gif|dreapta|miniatura|[[Rezonanță orbitală|Rezonanța Laplace]] a lui Ganymede, [[Europa (satelit)|Europa]] și [[Io (satelit)|Io]] (conjuncțiile sunt evidențiate prin modificări de culoare)]]
+Ganymede [[Orbită (astronomie)|orbitează]] în jurul lui Jupiter la o distanță de 1.070.400&nbsp;km, al treilea dintre sateliții galileeni, <ref name="Planetary Society">{{Citat web|url=http://www.planetary.org/explore/topics/our_solar_system/jupiter/moons.html|titlu=Jupiter's Moons|archiveurl=https://web.archive.org/web/20071231082201/http://www.planetary.org/explore/topics/our_solar_system/jupiter/moons.html|lucrare=The Planetary Society|archivedate=December 31, 2007}}</ref> și completează o revoluție la fiecare șapte zile și trei ore. La fel ca majoritatea sateliților cunoscuți, Ganymede este în [[rotație sincronă]], cu o parte mereu îndreptată spre planetă, prin urmare și ziua sa este de șapte zile și trei ore. <ref name="The Grand Tour">{{Citat carte|titlu=The Grand Tour: A Traveler's Guide to the Solar System|nume=Miller|prenume=Ron|legătură-autor=Ron Miller (artist and author)|prenume2=William K.|nume2=Hartmann|dată=May 2005|pagini=108–114|editură=Workman Publishing|locul-publicării=Thailand|ediție=3rd|isbn=978-0-7611-3547-0}}</ref> Orbita sa este foarte puțin excentrică și înclinată față de [[Ecuator|ecuatorul]] Jovian, [[Excentricitate orbitală|excentricitatea]] și [[Înclinație orbitală|înclinația]] schimbându-se cvasi-periodic datorită perturbațiilor gravitaționale solare și planetare pe intervale de timp de secole. Intervalele de modificare sunt 0,0009–0,0022 și, respectiv, 0,05–0,32°. <ref name="Musotto2002">{{Citat revistă|nume=Musotto|nume2=Varadi|nume3=Moore|nume4=Schubert|prenume=Susanna|prenume2=Ferenc|prenume3=William|prenume4=Gerald|dată=2002|titlu=Numerical Simulations of the Orbits of the Galilean Satellites|journal=Icarus|volum=159|număr=2|pagini=500–504|bibcode=2002Icar..159..500M|doi=10.1006/icar.2002.6939}}</ref> Aceste variații orbitale fac ca [[Înclinare axială|înclinarea axială]] (unghiul dintre axele de rotație și cea orbitală) să varieze între 0 și 0,33°.
+Ganymede participă la [[Rezonanță orbitală|rezonanțe orbitale]] cu Europa și Io: pentru fiecare orbită a lui Ganymede, Europa orbitează de două ori și Io orbitează de patru ori. <ref name="Musotto20022">{{Citat revistă|nume=Musotto|nume2=Varadi|nume3=Moore|nume4=Schubert|prenume=Susanna|prenume2=Ferenc|prenume3=William|prenume4=Gerald|dată=2002|titlu=Numerical Simulations of the Orbits of the Galilean Satellites|journal=Icarus|volum=159|număr=2|pagini=500–504|bibcode=2002Icar..159..500M|doi=10.1006/icar.2002.6939}}</ref> <ref name="SPACE.com">{{Citat web|url=http://www.space.com/searchforlife/seti_tidal_europa_021003.html|nume=Phillips|titlu=High Tide on Europa|date=October 3, 2002|archiveurl=https://web.archive.org/web/20021017211633/http://space.com/searchforlife/seti_tidal_europa_021003.html|first1=Cynthia|lucrare=SPACE.com|archivedate=October 17, 2002}}</ref> [[Conjuncție (astronomie)|Conjuncțiile]] (alinierea pe aceeași parte a lui Jupiter) între Io și Europa apar atunci când Io este la [[Apsidă|perijov]] și Europa la [[Apsidă|apojov]]. Conjuncțiile dintre Europa și Ganymede apar atunci când Europa este la perijov. <ref name="Musotto20022" /> Longitudinele conjuncțiilor Io–Europa și Europa–Ganymede se modifică cu aceeași rată, făcând imposibile conjuncțiile triple. O rezonanță atât de complicată se numește [[Rezonanță orbitală|rezonanță Laplace]]. <ref name="Showman1997a">{{Citat revistă|nume=Showman|nume2=Malhotra|prenume=Adam P.|prenume2=Renu|dată=1997|titlu=Tidal Evolution into the Laplace Resonance and the Resurfacing of Ganymede|url=http://www.lpl.arizona.edu/~showman/publications/showman-malhotra-1997.pdf|journal=Icarus|volum=127|număr=1|pagini=93–111|bibcode=1997Icar..127...93S|doi=10.1006/icar.1996.5669}}</ref> Rezonanța Laplace actuală nu poate pompa excentricitatea orbitală a lui Ganymede la o valoare mai mare. <ref name="Showman1997a" /> Valoarea de aproximativ 0,0013 este probabil o rămășiță dintr-o epocă anterioară, când o astfel de pompare era posibilă. <ref name="SPACE.com" /> Excentricitatea orbitală ganymediană este oarecum confuză; dacă nu este pompat acum ar fi trebuit să se degradeze de mult din cauza disipării mareice din interiorul lui Ganymede. <ref name="Showman1997a" /> Aceasta înseamnă că ultimul episod al creșterii excentricității s-a petrecut cu doar câteva sute de milioane de ani în urmă. <ref name="Showman1997a" /> Deoarece excentricitatea orbitală a lui Ganymede este relativ scăzută – în medie 0,0015 <ref name="SPACE.com" /> – încălzirea mareică este neglijabilă acum. <ref name="Showman1997a" /> Cu toate acestea, în trecut, Ganymede poate să fi trecut printr-una sau mai multe rezonanțe asemănătoare cu rezonața Laplace care au fost capabile să pompeze excentricitatea orbitală la o valoare de până la 0,01–0,02. <ref name="Showman1997a" /> Acest lucru a provocat probabil o încălzire mareică semnificativă a interiorului lui Ganymede; formarea terenului canelat poate fi rezultatul unuia sau mai multor episoade de încălzire. <ref name="Showman1997a" />
+Există două ipoteze pentru originea rezonanței Laplace între Io, Europa și Ganymede: că este primordială și a existat de la începutul Sistemului Solar; <ref name="Peale2002">{{Citat revistă|nume=Peale|nume2=Lee|prenume=S.J.|prenume2=Man Hoi|dată=2002|titlu=A Primordial Origin of the Laplace Relation Among the Galilean Satellites|journal=Science|volum=298|număr=5593|pagini=593–597|pmid=12386333|bibcode=2002Sci...298..593P|doi=10.1126/science.1076557}}</ref> sau că s-a dezvoltat după [[Geneza și evoluția Sistemului Solar|formarea Sistemului Solar]]. O posibilă secvență de evenimente pentru acest ultim scenariu este următoarea: Io a ridicat maree pe Jupiter, determinând orbita lui Io să se extindă (datorită conservării impulsului) până când a întâlnit rezonanța 2:1 cu Europa; după aceea, expansiunea a continuat, dar o parte din [[Moment (fizică)|momentul]] unghiular a fost transferat în Europa, deoarece rezonanța a făcut ca și orbita sa să se extindă; procesul a continuat până când Europa a întâlnit rezonanța 2:1 cu Ganymede. <ref name="Showman1997a2">{{Citat revistă|nume=Showman|nume2=Malhotra|prenume=Adam P.|prenume2=Renu|dată=1997|titlu=Tidal Evolution into the Laplace Resonance and the Resurfacing of Ganymede|url=http://www.lpl.arizona.edu/~showman/publications/showman-malhotra-1997.pdf|journal=Icarus|volum=127|număr=1|pagini=93–111|bibcode=1997Icar..127...93S|doi=10.1006/icar.1996.5669}}</ref> În cele din urmă, ratele de derivă ale conjuncțiilor dintre toate cei trei sateliți au fost sincronizate și blocate în rezonanța Laplace. <ref name="Showman1997a2" />
+== Caracteristici fizice ==
+[[Fișier:Noaa_ganymede.jpg|dreapta|miniatura|200x200px|Reprezentarea lui ganymede centrată pe 45° longitudine V.; zonele întunecate sunt regiunile Perrine (superioare) și Nicholson (inferioare); cratere proeminente sunt Tros (dreapta sus) și Cisti (stânga jos).]]
+[[Fișier:Ganymede_-_Voyager_2_(26670869304).png|miniatura|Trei imagini de înaltă rezoluție ale lui Ganymede realizate de [[Voyager 1]] aproape de cea mai apropiată apropiere pe 9 iulie 1979.]]
+=== Mărime ===
+Cu un diametru de aproximativ 5270 km și o masă de {{val|1.48|e=20}} [[Tonă|de tone]], ganymede este cel mai mare și mai masiv satelit din Sistemul Solar. <ref>{{Citat web|url=https://solarsystem.nasa.gov/moons/jupiter-moons/ganymede/in-depth|titlu=Ganymede|accessdate=2021-06-15|lucrare=NASA Solar System Exploration}}</ref> Este puțin mai masiv decât al doilea cel mai masiv satelit, satelitul lui Saturn [[Titan (satelit)|Titan]], și este de două ori mai masiv decât Luna Pământului. Este mai mare decât planeta [[Mercur (planetă)|Mercur]] (diametru 4880 km), deși mult mai puțin masiv, cu doar 45% din masa lui Mercur. Această masă înseamnă, de asemenea, că, deși Ganymede este al nouălea cel mai mare obiect din sistemul solar, este doar al zecelea ca masă.
+=== Compoziție ===
+[[Densitate|Densitatea]] medie a lui Ganymede, 1,936 [[Gram|g]] /cm <sup>3</sup> (puțin mai mare decât cea a lui Callisto), sugerează o compoziție din aproximativ părți egale de material stâncos și în principal [[gheață]]. O parte din apă este lichidă, formând un ocean subteran. <ref name="NYT-20150315">{{Citat știre|title=Suddenly, It Seems, Water Is Everywhere in Solar System|url=https://www.nytimes.com/2015/03/13/science/space/suddenly-it-seems-water-is-everywhere-in-solar-system.html|prenume=Kenneth|nume=Chang|data=March 12, 2015|accessdate=March 12, 2015|journal=[[New York Times]]}}</ref> [[Fracție masică|Fracția de masă]] a gheții este între 46 și 50 la sută, ceea ce este puțin mai mică decât cea din Callisto. <ref name="Kuskov2005">{{Citat revistă|nume=Kuskov|nume2=Kronrod|prenume=O.L.|prenume2=V.A.|dată=2005|titlu=Internal structure of Europa and Callisto|journal=Icarus|volum=177|număr=2|pagini=550–569|bibcode=2005Icar..177..550K|doi=10.1016/j.icarus.2005.04.014}}</ref> Unele gheațuri volatile suplimentare, cum ar fi [[Amoniac|amoniacul]], pot fi, de asemenea, prezente. <ref name="Kuskov2005" /> <ref name="Spohn2003">{{Citat revistă|nume=Spohn|nume2=Schubert|prenume=T.|prenume2=G.|dată=2003|titlu=Oceans in the icy Galilean satellites of Jupiter?|urlarhivă=https://web.archive.org/web/20080227015925/http://lasp.colorado.edu/icymoons/europaclass/Spohn_Schubert_oceans.pdf|url=http://lasp.colorado.edu/icymoons/europaclass/Spohn_Schubert_oceans.pdf|journal=Icarus|volum=161|număr=2|pagini=456–467|bibcode=2003Icar..161..456S|doi=10.1016/S0019-1035(02)00048-9|archive-date=February 27, 2008}}</ref> Compoziția exactă a [[Rocă|rocii]] lui Ganymede nu este cunoscută, dar este probabil apropiată de compoziția condritelor obișnuite de tip L / LL, <ref name="Kuskov2005" /> care se caracterizează prin mai puțin [[fier]] total, mai puțin fier metalic și mai mult [[oxid de fier]] decât condritele H. Raportul de greutate dintre fier și [[siliciu]] variază între 1,05 și 1,27 în Ganymede, în timp ce [[Soare|raportul solar]] este de aproximativ 1,8. <ref name="Kuskov2005" />
+=== Forme de relief ===
+[[Fișier:Tros_Crater,_Ganymede_-_PJ34-1_-_Detail_-_Map_Projected.png|stanga|miniatura|210x210px|Craterul [[Tros (crater)|Tros]], fotografiat de ''Juno'' pe 7 iunie 2021.]]
+[[Fișier:Ganymede-moon.jpg|dreapta|miniatura|200x200px|Imagine în culoare îmbunătățită de la nava spațială ''Galileo'' a emisferei posterioare a lui Ganymede. <ref name="Spaceflight Now">{{Citat web|url=http://spaceflightnow.com/news/n0012/29ganyflyby/|titlu=Galileo has successful flyby of Ganymede during eclipse|accessdate=January 19, 2008|lucrare=Spaceflight Now}}</ref> Razele proeminente ale craterului Tashmetum sunt în dreapta jos, iar câmpul mare de resturi al lui Hershef în dreapta sus. O parte a întunecatei Nicholson Regio este în stânga jos, delimitată în dreapta sus de Harpagia Sulcus.]]
+Suprafața lui Ganymede are un [[albedo]] de aproximativ 43 la sută. <ref name="Calvin1995">{{Citat revistă|nume=Calvin|nume2=Clark|nume3=Brown|nume4=Spencer|prenume=Wendy M.|prenume2=Roger N.|prenume3=Robert H.|prenume4=John R.|dată=1995|titlu=Spectra of the ice Galilean satellites from 0.2 to 5 µm: A compilation, new observations, and a recent summary|journal=J. Geophys. Res.|volum=100|număr=E9|pagini=19,041–19,048|bibcode=1995JGR...10019041C|doi=10.1029/94JE03349}}</ref> Gheața pare să fie omniprezentă pe suprafața sa, cu o fracțiune de masă de 50–90 la sută, semnificativ mai mare decât în Ganymede în ansamblu. [[Spectroscopie|Spectroscopia]] [[Infraroșu|în infraroșu apropiat]] a evidențiat prezența benzilor puternice de absorbție a gheții la lungimi de undă de 1,04, 1,25, 1,5, 2,0 și 3,0 [[Micrometru (unitate)|μm]]. <ref name="Calvin1995" /> Terenul canelat este mai luminos și are în compoziție mai multă gheață decât terenul întunecat. <ref name="RESA">{{Citat web|url=http://www.resa.net/nasa/ganymede.htm|titlu=Ganymede: the Giant Moon|accessdate=December 31, 2007|archiveurl=https://web.archive.org/web/20071202132022/http://www.resa.net/nasa/ganymede.htm|lucrare=Wayne RESA|archivedate=December 2, 2007}}</ref> Analiza spectrelor de înaltă rezoluție, în infraroșu apropiat și [[Raze ultraviolete|UV]] obținute de sonda ''[[Galileo (sondă spațială)|Galileo]]'' și din observațiile de pe Pământ a scos la iveală diverse materiale non-apă: [[dioxid de carbon]], dioxid de [[Dioxid de sulf|sulf]] și, eventual, [[cianogen]], [[Sulfat|hidrogen sulfat]] și diverși [[Compus organic|compuși organici]]. <ref name="McCord1998">{{Citat revistă|nume=McCord|nume2=Hansen|nume3=Clark|nume4=Martin|nume5=Hibbitts|nume6=Fanale|nume7=Granahan|nume8=Segura|nume9=Matson|prenume=T.B.|prenume2=G.V.|prenume3=R.N.|prenume4=P. D.|prenume5=C. A.|prenume6=F. P.|prenume7=J. C.|prenume8=M.|prenume9=D. L.|dată=1998|titlu=Non-water-ice constituents in the surface material of the icy Galilelean satellites from Galileo near-infrared mapping spectrometer investigation|journal=J. Geophys. Res.|volum=103|număr=E4|pagini=8,603–8,626|bibcode=1998JGR...103.8603M|doi=10.1029/98JE00788|display-authors=2}}</ref> Rezultatele ''Galileo'' au arătat, de asemenea, [[sulfat de magneziu]] ( MgSO<sub>4</sub> ) și, posibil, [[sulfat de sodiu]] ( Na<sub>2</sub>SO<sub>4</sub> ) pe suprafața lui Ganymede. <ref name="The Grand Tour2">{{Citat carte|titlu=The Grand Tour: A Traveler's Guide to the Solar System|nume=Miller|prenume=Ron|legătură-autor=Ron Miller (artist and author)|prenume2=William K.|nume2=Hartmann|dată=May 2005|pagini=108–114|editură=Workman Publishing|locul-publicării=Thailand|ediție=3rd|isbn=978-0-7611-3547-0}}</ref> <ref name="McCord2001">{{Citat revistă|nume=McCord|nume2=Hansen|nume3=Hibbitts|prenume=Thomas B.|prenume2=Gary B.|prenume3=Charles A.|dată=2001|titlu=Hydrated Salt Minerals on Ganymede's Surface: Evidence of an Ocean Below|journal=Science|volum=292|număr=5521|pagini=1523–1525|pmid=11375486|bibcode=2001Sci...292.1523M|doi=10.1126/science.1059916}}</ref> Aceste săruri pot proveni din oceanul subteran.<ref name="McCord2001" />
+Albedo-ul suprafeței Ganymediane este foarte asimetric; emisfera anterioară este mai strălucitoare decât celaltă. <ref name="Calvin19952">{{Citat revistă|nume=Calvin|nume2=Clark|nume3=Brown|nume4=Spencer|prenume=Wendy M.|prenume2=Roger N.|prenume3=Robert H.|prenume4=John R.|dată=1995|titlu=Spectra of the ice Galilean satellites from 0.2 to 5 µm: A compilation, new observations, and a recent summary|journal=J. Geophys. Res.|volum=100|număr=E9|pagini=19,041–19,048|bibcode=1995JGR...10019041C|doi=10.1029/94JE03349}}</ref> Este similar cu Europa, dar invers pentru Callisto. <ref name="Calvin19952" /> Emisfera posterioară a lui Ganymede pare să fie îmbogățită cu dioxid de sulf. <ref name="Domingue1996">{{Citat revistă|nume=Domingue|nume2=Lane|nume3=Moth|prenume=Deborah|prenume2=Arthur|prenume3=Pimol|dată=1996|titlu=Evidence from IUE for Spatial and Temporal Variations in the Surface Composition of the Icy Galilean Satellites|journal=Bulletin of the American Astronomical Society|volum=28|pagină=1070|bibcode=1996DPS....28.0404D}}</ref> <ref name="Domingue1998">{{Citat revistă|nume=Domingue|nume2=Lane|nume3=Beyer|prenume=Deborah L.|prenume2=Arthur L.|prenume3=Ross A.|dată=1998|titlu=IEU's detection of tenuous SO2 frost on Ganymede and its rapid time variability|journal=Geophys. Res. Lett.|volum=25|număr=16|pagini=3,117–3,120|bibcode=1998GeoRL..25.3117D|doi=10.1029/98GL02386}}</ref> Distribuția dioxidului de carbon nu demonstrează nicio asimetrie emisferică, deși nu se observă în apropierea polilor. <ref name="McCord19982">{{Citat revistă|nume=McCord|nume2=Hansen|nume3=Clark|nume4=Martin|nume5=Hibbitts|nume6=Fanale|nume7=Granahan|nume8=Segura|nume9=Matson|prenume=T.B.|prenume2=G.V.|prenume3=R.N.|prenume4=P. D.|prenume5=C. A.|prenume6=F. P.|prenume7=J. C.|prenume8=M.|prenume9=D. L.|dată=1998|titlu=Non-water-ice constituents in the surface material of the icy Galilelean satellites from Galileo near-infrared mapping spectrometer investigation|journal=J. Geophys. Res.|volum=103|număr=E4|pagini=8,603–8,626|bibcode=1998JGR...103.8603M|doi=10.1029/98JE00788|display-authors=2}}</ref> <ref name="Hibbitts2003">{{Citat revistă|nume=Hibbitts|nume2=Pappalardo|nume3=Hansen|nume4=McCord|prenume=C.A.|prenume2=R.|prenume3=G.V.|prenume4=T.B.|dată=2003|titlu=Carbon dioxide on Ganymede|journal=J. Geophys. Res.|volum=108|număr=E5|pagini=5,036|bibcode=2003JGRE..108.5036H|doi=10.1029/2002JE001956}}</ref> [[Crater de impact|Craterele]] de pe Ganymede (cu excepția unuia) nu prezintă nicio îmbogățire în dioxid de carbon, ceea ce îl deosebește și de Callisto. Gazul de dioxid de carbon al lui Ganymede a fost probabil epuizat în trecut.<ref name="Hibbitts2003" />
+Suprafața lui Ganymede este un amestec de două tipuri de teren: foarte vechi, foarte [[Crater de impact|craterizat]], regiuni întunecate și regiuni oarecum mai tinere (dar încă vechi), mai deschise, marcate cu o gamă extinsă de șanțuri și creste. Terenul întunecat, care cuprinde aproximativ o treime din suprafață, <ref name="Patterson2007">{{Citat revistă|nume=Patterson|nume2=Head|nume3=Collins|prenume=Wesley|prenume2=James W.|prenume3=Geoffrey C.|dată=2007|titlu=A Global Geologic Map of Ganymede|url=http://www.lpi.usra.edu/meetings/lpsc2007/pdf/1098.pdf|journal=Lunar and Planetary Science|volum=XXXVIII|pagină=1098|display-authors=2}}</ref> conține argile și materiale organice care ar putea indica compoziția impactorilor din care sateliții jovieni s-au acumulat. <ref name="Pappalardo2001">{{Citat revistă|nume=Pappalardo|nume2=Khurana|nume3=Moore|prenume=R.T.|prenume2=K.K.|prenume3=W.B.|dată=2001|titlu=The Grandeur of Ganymede: Suggested Goals for an Orbiter Mission|url=http://www.lpi.usra.edu/meetings/outerplanets2001/pdf/4065.pdf|journal=Lunar and Planetary Science|volum=XXXII|pagină=4062|bibcode=2001iaop.work...62P}}</ref>
+Mecanismul de încălzire necesar pentru formarea terenului canelat de pe Ganymede este o problemă nerezolvată în [[Planetologie|științele planetare]]. Viziunea modernă este că terenul canelat este în principal de natură [[tectonică]]. Se crede că [[Criovulcan|criovulcanismul]] a jucat doar un rol minor, dacă este cazul. Forțele care au cauzat tensiunile puternice în [[Litosferă|litosfera]] de gheață Ganymediană necesare inițierii activității tectonice pot fi legate de evenimentele de încălzire mareică din trecut, posibil cauzate atunci când satelitul a trecut prin rezonanțe orbitale instabile. <ref name="Showman1997b">{{Citat revistă|nume=Showman|nume2=Stevenson|nume3=Malhotra|prenume=Adam P.|prenume2=David J.|prenume3=Renu|dată=1997|titlu=Coupled Orbital and Thermal Evolution of Ganymede|url=http://www.lpl.arizona.edu/~showman/publications/showman-etal-1997.pdf|journal=Icarus|volum=129|număr=2|pagini=367–383|bibcode=1997Icar..129..367S|doi=10.1006/icar.1997.5778}}</ref> Flexiunea mareică a gheții poate să fi încălzit interiorul și să fi pus stres pe litosferă, ducând la dezvoltarea crăpăturilor și a faliilor de hort și graben, care au șters vechiul teren întunecat pe 70 la sută din suprafață. <ref name="Bland2007">{{Citat revistă|nume=Bland|nume2=Showman|nume3=Tobie|prenume2=A.P.|prenume3=G.|dată=March 2007|titlu=Ganymede's orbital and thermal evolution and its effect on magnetic field generation|url=http://www.lpi.usra.edu/meetings/lpsc2007/pdf/2020.pdf|journal=Lunar and Planetary Society Conference|volum=38|număr=1338|pagină=2020|bibcode=2007LPI....38.2020B}}</ref> Formarea terenului canelat poate fi, de asemenea, legată de formarea timpurie a miezului și încălzirea mareică ulterioară din interiorul lui Ganymede, care ar fi putut cauza o ușoară expansiune a lui Ganymede cu unu până la șase procente din cauza [[Tranziție de fază|tranzițiilor de fază]] în gheață și a [[Dilatare termică|dilatării termice]]. În timpul evoluției ulterioare în adâncime, [[Pena (hidrodinamică)|penele]] de apă caldă s-ar fi putut ridica de la miez la suprafață, ducând la deformarea tectonică a litosferei. <ref name="Barr">{{Citat revistă|nume=Barr|nume2=Pappalardo|nume3=Pappalardo|prenume=A.C.|prenume2=R. T.|prenume3=Stevenson|dată=2001|titlu=Rise of Deep Melt into Ganymede's Ocean and Implications for Astrobiology|url=http://www.lpi.usra.edu/meetings/lpsc2001/pdf/1781.pdf|journal=Lunar and Planetary Science Conference|volum=32|pagină=1781|bibcode=2001LPI....32.1781B}}</ref> Încălzirea radiogenică din satelit este cea mai relevantă sursă de căldură actuală, contribuind, de exemplu, la adâncimea oceanului. Modelele de cercetare au descoperit că, dacă excentricitatea orbitală ar fi cu un ordin de mărime mai mare decât în prezent (cum ar fi putut fi în trecut), încălzirea mareică ar fi o sursă de căldură mai substanțială decât încălzirea radiogenă. <ref name="gra.6">{{Citat revistă|nume=Huffmann|nume2=Sohl|prenume=H.|prenume2=F.|dată=2004|titlu=Internal Structure and Tidal Heating of Ganymede|url=http://www.cosis.net/abstracts/EGU04/05114/EGU04-J-05114.pdf|journal=Geophysical Research Abstracts|volum=6|display-authors=1}}</ref>
+[[Fișier:Craters_on_Ganymede.jpg|dreapta|miniatura|200x200px|Craterele [[Gula (crater)|Gula]] și [[Achelous (crater)|Achelous]] (partea de jos), în terenul canelat al lui Ganymede, cu „ [[Crater de piedestal|piedestale]] ” aruncate și [[Craterul Rampart|metereze]].]]
+{{Imagine multiplă
+| align = left
+| direction = vertical
+| image1 = PIA24681-1041-Ganymede-JupiterMoon-Juno-20210607.jpg
+| image2 = PIA24682-Ganymede-DarkSide-JupiterMoon-20210607.jpg
+| footer = <div align="center">Ganymede (''Juno''; 7 iunie 2021)</div>
+}}
+Craterizarea este observată pe ambele tipuri de teren, dar este mai ales extinsă pe terenul întunecat: pare să fie saturată de cratere de impact și a evoluat în mare măsură prin evenimentele de impact. Terenul mai strălucitor, cu canale conține mult mai puține forme derelief de impact, care au fost doar de o importanță minoră pentru evoluția sa tectonă. Densitatea craterizării indică o vârstă de 4 ani&nbsp;miliarde de ani pentru terenul întunecat, similar zonelor înalte ale Lunii și o vârstă ceva mai tânără pentru terenul canelat (dar cât de tânăr este incert). <ref name="Zahnle19982">{{Citat revistă|nume=Zahnle|nume2=Dones|prenume=K.|prenume2=L.|dată=1998|titlu=Cratering Rates on the Galilean Satellites|urlarhivă=https://web.archive.org/web/20080227015923/http://lasp.colorado.edu/icymoons/europaclass/Zahnle_etal_1998.pdf|url=http://lasp.colorado.edu/icymoons/europaclass/Zahnle_etal_1998.pdf|journal=Icarus|volum=136|număr=2|pagini=202–222|pmid=11878353|bibcode=1998Icar..136..202Z|doi=10.1006/icar.1998.6015|archive-date=February 27, 2008}}</ref> Este posibil ca Ganymede să fi trecut printr- o perioadă de craterizare puternică acum 3,5 până la 4&nbsp;miliarde de ani similar Luna. <ref name="Zahnle19982" /> Dacă este adevărat, marea majoritate a impacturilor au avut loc în acea epocă, în timp ce rata craterizării a fost mult mai mică de atunci. <ref name="nineplanets.org-Ganymede2">{{Citat web|url=http://www.nineplanets.org/ganymede.html|titlu=Ganymede|publisher=nineplanets.org|date=October 31, 1997|accessdate=February 27, 2008}}</ref> Cratere atât se suprapun, cât și sunt tăiate transversal de sistemele de canaluri, ceea ce indică faptul că unele dintre canale sunt destul de vechi. Sunt vizibile și cratere relativ tinere cu raze. <ref name="nineplanets.org-Ganymede2" /> <ref name="Ganymede2">{{Citat web|url=http://www.lpi.usra.edu/resources/outerp/gany.html|titlu=Ganymede|date=1997|lucrare=Lunar and Planetary Institute}}</ref> Craterele Ganymediane sunt mai plate decât cele de pe Lună și Mercur. Acest lucru se datorează probabil naturii relativ slabe a scoarței de gheață a lui Ganymede, care poate (sau ar putea) curge și, prin urmare, înmoaie relieful. Cratere antice al căror relief a dispărut lasă doar o „fantomă” a unui crater cunoscut sub numele de palimpsest. <ref name="nineplanets.org-Ganymede2" />
+O formă de relief semnificativă a lui Ganymede este o câmpie întunecată numită [[Galileo Regio]], care conține o serie de șanțuri concentrice, sau brazde, probabil create în timpul unei perioade de activitate geologică. <ref name="Casacchia">{{Citat revistă|nume=Casacchia|nume2=Strom|prenume=R.|prenume2=R.G.|dată=1984|titlu=Geologic evolution of Galileo Regio|journal=Journal of Geophysical Research|volum=89|pagini=B419–B428|bibcode=1984LPSC...14..419C|doi=10.1029/JB089iS02p0B419}}</ref>
+Ganymede are, de asemenea, calote polare, probabil compuse din brumă de apă. Bruma se extinde până la 40° latitudine. <ref name="The Grand Tour3">{{Citat carte|titlu=The Grand Tour: A Traveler's Guide to the Solar System|nume=Miller|prenume=Ron|legătură-autor=Ron Miller (artist and author)|prenume2=William K.|nume2=Hartmann|dată=May 2005|pagini=108–114|editură=Workman Publishing|locul-publicării=Thailand|ediție=3rd|isbn=978-0-7611-3547-0}}</ref> Aceste calote polare au fost văzute pentru prima dată de sonda spațială [[Programul Voyager|''Voyager'']]. Teoriile privind formarea calotelor includ migrarea apei la latitudini mai mari și bombardarea gheții de către plasmă. Datele de la ''Galileo'' sugerează că acesta din urmă este corect. <ref name="Polar caps">{{Citat revistă|nume=Khurana|nume2=Pappalardo|nume3=Murphy|nume4=Denk|prenume=Krishan K.|prenume2=Robert T.|prenume3=Nate|prenume4=Tilmann|dată=2007|titlu=The origin of Ganymede's polar caps|journal=Icarus|volum=191|număr=1|pagini=193–202|bibcode=2007Icar..191..193K|doi=10.1016/j.icarus.2007.04.022}}</ref> Prezența unui câmp magnetic pe Ganymede are ca rezultat un bombardament mai intens de particule încărcate a suprafeței sale în regiunile polare neprotejate; pulverizarea duce apoi la redistribuirea moleculelor de apă, bruma migrând în zonele mai reci local din terenul polar. <ref name="Polar caps" />
+Un crater numit [[Anat (crater)|Anat]] oferă punctul de referință pentru măsurarea longitudinii pe ganymede. Prin definiție, Anat se află la 128° longitudine. <ref name="iau.table2">{{Citat web|url=https://astrogeology.usgs.gov/Projects/WGCCRE/constants/iau2000_table2.html|titlu=USGS Astrogeology: Rotation and pole position for planetary satellites (IAU WGCCRE)|accessdate=August 28, 2017|archiveurl=https://web.archive.org/web/20111024101848/http://astrogeology.usgs.gov/Projects/WGCCRE/constants/iau2000_table2.html|archivedate=October 24, 2011}}</ref> Longitudinea de 0° este direct îndreptată spre Jupiter și, dacă nu este specificat altfel, longitudinea crește spre vest. <ref name="targetcoordsys">{{Citat web|url=http://planetarynames.wr.usgs.gov/TargetCoordinates|titlu=Planetary Names: Target Coordinate Systems|publisher=International Astronomical Union|accessdate=May 21, 2016|archiveurl=https://web.archive.org/web/20160527032231/http://planetarynames.wr.usgs.gov/TargetCoordinates|lucrare=planetarynames.wr.usgs.gov|archivedate=May 27, 2016}}</ref>
+=== Structura interna ===
+Ganymede pare să fie complet diferențiat, cu o structură internă constând dintr-un miez de [[Sulfură de fier (II)|sulfură de fier-]] fier, o [[Manta (geologie)|manta]] de [[silicat]] și straturi exterioare de gheață și apă lichidă. <ref name="Sohl2002">{{Citat revistă|nume=Sohl|nume2=Spohn|nume3=Breuer|nume4=Nagel|prenume=F.|prenume2=T|prenume3=D.|prenume4=K.|dată=2002|titlu=Implications from Galileo Observations on the Interior Structure and Chemistry of the Galilean Satellites|journal=Icarus|volum=157|număr=1|pagini=104–119|bibcode=2002Icar..157..104S|doi=10.1006/icar.2002.6828}}</ref> <ref name="Bhatia2017">{{Citat revistă|nume=Bhatia|nume2=Sahijpal|prenume=G.K.|prenume2=S.|an=2017|titlu=Thermal evolution of trans-Neptunian objects, icy satellites, and minor icy planets in the early solar system|journal=Meteoritics & Planetary Science|volum=52|număr=12|pagini=2470–2490|bibcode=2017M&PS...52.2470B|doi=10.1111/maps.12952}}</ref> Grosimile precise ale diferitelor straturi din interiorul lui ganymede depind de compoziția presupusă a silicaților (fracția de [[olivină]] și [[Piroxeni|piroxen]] ) și de cantitatea de [[sulf]] din miez. <ref name="Kuskov20052">{{Citat revistă|nume=Kuskov|nume2=Kronrod|prenume=O.L.|prenume2=V.A.|dată=2005|titlu=Internal structure of Europa and Callisto|journal=Icarus|volum=177|număr=2|pagini=550–569|bibcode=2005Icar..177..550K|doi=10.1016/j.icarus.2005.04.014}}</ref> <ref name="Sohl2002" /> <ref name="Kuskov2005b">{{Citat carte|nume=Kuskov|prenume=O.L.|nume2=Kronrod|prenume2=V.A.|nume3=Zhidikova|prenume3=A.P.|titlu=Internal Structure of Icy Satellites of Jupiter|jurnal=Geophysical Research Abstracts|dată=2005|volum=7|pagină=01892|url=http://www.cosis.net/abstracts/EGU05/01892/EGU05-J-01892.pdf|bibcode=2010aogs...19..365K|doi=10.1142/9789812838162_0028|isbn=9789812838162}}</ref> Ganymede are cel mai mic factor de moment de inerție, 0,31, dintre corpurile solide ale Sistemului Solar. Aceasta este o consecință a conținutului său substanțial de apă și a interiorului complet diferențiat.
+==== Oceane subterane ====
+[[Fișier:Ganymede_diagram.svg|dreapta|miniatura|400x400px|Reprezentare artistică a structurii interne a lui Ganymede. Straturi desenate la scară.]]
+În anii 1970, oamenii de știință de la NASA au bănuit pentru prima dată că Ganymede are un ocean gros între două straturi de gheață, unul la suprafață și unul sub un ocean lichid și deasupra mantalei de rocă. <ref name="clubsandwich 20142">{{Citat știre|title=Ganymede May Harbor 'Club Sandwich' of Oceans and Ice|url=http://www.jpl.nasa.gov/news/news.php?release=2014-138|prenume=Whitney|nume=Clavin|data=May 1, 2014|accessdate=May 1, 2014|publisher=Jet Propulsion Laboratory|journal=NASA}}</ref> <ref name="Sohl20022">{{Citat revistă|nume=Sohl|nume2=Spohn|nume3=Breuer|nume4=Nagel|prenume=F.|prenume2=T|prenume3=D.|prenume4=K.|dată=2002|titlu=Implications from Galileo Observations on the Interior Structure and Chemistry of the Galilean Satellites|journal=Icarus|volum=157|număr=1|pagini=104–119|bibcode=2002Icar..157..104S|doi=10.1006/icar.2002.6828}}</ref> <ref name="Freeman2006">{{Citat revistă|nume=Freeman|prenume=J.|dată=2006|titlu=Non-Newtonian stagnant lid convection and the thermal evolution of Ganymede and Callisto|urlarhivă=https://web.archive.org/web/20070824155106/http://bowfell.geol.ucl.ac.uk/~lidunka/EPSS-papers/pete2.pdf|url=http://bowfell.geol.ucl.ac.uk/~lidunka/EPSS-papers/pete2.pdf|journal=Planetary and Space Science|volum=54|număr=1|pagini=2–14|bibcode=2006P&SS...54....2F|doi=10.1016/j.pss.2005.10.003|archive-date=August 24, 2007}}</ref> <ref name="amount of water in ocean">{{Citat web|url=http://earthsky.org/space/underground-ocean-on-jupiters-largest-moon|titlu=Underground ocean on Jupiter's largest moon|publisher=EarthSky|date=March 15, 2015|accessdate=August 14, 2015}}</ref> În anii 1990, misiunea ''Galileo'' a NASA a zburat pe lângă Ganymede și a găsit indicii ale unui astfel de ocean subteran. <ref name="NYT-201503152">{{Citat știre|title=Suddenly, It Seems, Water Is Everywhere in Solar System|url=https://www.nytimes.com/2015/03/13/science/space/suddenly-it-seems-water-is-everywhere-in-solar-system.html|prenume=Kenneth|nume=Chang|data=March 12, 2015|accessdate=March 12, 2015|journal=[[New York Times]]}}</ref> O analiză publicată în 2014, luând în considerare termodinamica realistă a apei și efectele sării, sugerează că Ganymede ar putea avea un teanc de mai multe straturi oceanice separate de diferite [[Gheață|faze de gheață]], cu cel mai de jos strat de lichid adiacent mantalei de rocă. <ref name="clubsandwich 20142" /> <ref name="Vance2">{{Citat revistă|nume=Vance|nume2=Bouffard|nume3=Choukroun|nume4=Sotina|prenume=Steve|prenume2=Mathieu|prenume3=Mathieu|prenume4=Christophe|dată=April 12, 2014|titlu=Ganymede's internal structure including thermodynamics of magnesium sulfate oceans in contact with ice|journal=Planetary and Space Science|volum=96|pagini=62–70|bibcode=2014P&SS...96...62V|doi=10.1016/j.pss.2014.03.011}}</ref> <ref name="NASA-20140501c2">{{Citat web|url=https://www.youtube.com/watch?v=oBbWjlkuw5U|nume=Staff|titlu=Video (00:51) - Jupiter's 'Club Sandwich' Moon|date=May 1, 2014|accessdate=May 2, 2014|archiveurl=https://ghostarchive.org/varchive/youtube/20211114/oBbWjlkuw5U|lucrare=[[NASA]]|archivedate=2021-11-14}}</ref> <ref name="Hubble 2015">{{Citat știre|title=Hubble observations suggest underground ocean on Jupiter's largest moon Ganymede|url=http://phys.org/news/2015-03-hubble-underground-ocean-jupiter-largest.html|data=March 12, 2015|accessdate=March 13, 2015|publisher=PhysOrg|journal=NASA}}</ref> Contactul apă-rocă poate fi un factor important în [[Abiogeneză|originea vieții]]. <ref name="clubsandwich 20142" /> Analiza remarcă, de asemenea, că adâncimile extreme implicate (~800&nbsp;km până la „fundul mării”) stâncos înseamnă că temperaturile de pe fundul unui ocean convectiv (adiabatic) pot fi cu până la 40 K mai mari decât cele de la interfața gheață-apă.
+În martie 2015, oamenii de știință au raportat că măsurătorile cu telescopul spațial Hubble ale modului în care aurorele s-au deplasat au confirmat că Ganymede are un ocean sub suprafață. <ref name="NYT-201503153">{{Citat știre|title=Suddenly, It Seems, Water Is Everywhere in Solar System|url=https://www.nytimes.com/2015/03/13/science/space/suddenly-it-seems-water-is-everywhere-in-solar-system.html|prenume=Kenneth|nume=Chang|data=March 12, 2015|accessdate=March 12, 2015|journal=[[New York Times]]}}</ref> Un ocean mare de apă sărată afectează câmpul magnetic al lui Ganymede și, în consecință, aurora acestuia. <ref name="Ocean Hubble2">{{Citat știre|title=NASA's Hubble Observations Suggest Underground Ocean on Jupiter's Largest Moon|url=http://www.nasa.gov/press/2015/march/nasa-s-hubble-observations-suggest-underground-ocean-on-jupiters-largest-moon/#.VQJhMM26t0s|nume=Staff|data=March 12, 2015|accessdate=March 15, 2015|journal=NASA News}}</ref> <ref name="Hubble 20152">{{Citat știre|title=Hubble observations suggest underground ocean on Jupiter's largest moon Ganymede|url=http://phys.org/news/2015-03-hubble-underground-ocean-jupiter-largest.html|data=March 12, 2015|accessdate=March 13, 2015|publisher=PhysOrg|journal=NASA}}</ref> <ref name="sciencedaily1503">{{Citat web|url=https://www.sciencedaily.com/releases/2015/03/150312112112.htm|titlu=Underground ocean on Jupiter's largest moon, Ganymede}}</ref> <ref name="sswater1">{{Citat revistă|nume=Saur|nume2=Duling|nume3=Roth|nume4=Jia|nume5=Strobel|nume6=Feldman|nume7=Christensen|nume8=Retherford|nume9=McGrath|prenume=Joachim|prenume2=Stefan|prenume3=Lorenz|prenume4=Xianzhe|prenume5=Darrell F.|prenume6=Paul D.|prenume7=Ulrich R.|prenume8=Kurt D.|prenume9=Melissa A.|an=2015|titlu=The Search for a Subsurface Ocean in Ganymede with Hubble Space Telescope Observations of its Auroral Ovals|url=http://kth.diva-portal.org/smash/get/diva2:814598/FULLTEXT01|journal=Journal of Geophysical Research: Space Physics|volum=120|număr=3|pagini=1715–1737|bibcode=2015JGRA..120.1715S|doi=10.1002/2014JA020778}}</ref> Dovezile sugerează că oceanele lui Ganymede ar putea fi cele mai mari din întregul Sistem Solar. <ref name="Sci Am 2017">{{Citat știre|title=Overlooked Ocean Worlds Fill the Outer Solar System|url=https://www.scientificamerican.com/article/overlooked-ocean-worlds-fill-the-outer-solar-system/|prenume=John|nume=Wenz|data=October 4, 2017|journal=Scientific American}}</ref>
+vExistă unele speculații cu privire la posibila locuibilitate a oceanului lui Ganymede. <ref name="amount of water in ocean2">{{Citat web|url=http://earthsky.org/space/underground-ocean-on-jupiters-largest-moon|titlu=Underground ocean on Jupiter's largest moon|publisher=EarthSky|date=March 15, 2015|accessdate=August 14, 2015}}</ref> <ref name="subsurface ocean found">{{Citat știre|title=Ganymede: oceans on Jupiter's moon could have been home to alien life|url=https://www.independent.co.uk/news/science/ganymede-oceans-on-jupiters-moon-could-have-been-home-to-alien-life-10106286.html|nume=Griffin, Andrew|data=March 13, 2015|accessdate=February 19, 2018|journal=The Independent|archiveurl=https://web.archive.org/web/20150313232038/https://www.independent.co.uk/news/science/ganymede-oceans-on-jupiters-moon-could-have-been-home-to-alien-life-10106286.html|archivedate=March 13, 2015}}</ref>
+==== Nucleu ====
+Existența unui nucleu lichid, bogat în fier și nichel <ref name="Bhatia20172">{{Citat revistă|nume=Bhatia|nume2=Sahijpal|prenume=G.K.|prenume2=S.|an=2017|titlu=Thermal evolution of trans-Neptunian objects, icy satellites, and minor icy planets in the early solar system|journal=Meteoritics & Planetary Science|volum=52|număr=12|pagini=2470–2490|bibcode=2017M&PS...52.2470B|doi=10.1111/maps.12952}}</ref> oferă o explicație naturală pentru [[Magnetosferă|câmpul magnetic]] intrinsec al lui Ganymede detectat de sonda ''Galileo''. <ref name="Hauk2006">{{Citat revistă|nume=Hauck|nume2=Aurnou|nume3=Dombard|prenume=Steven A.|prenume2=Jonathan M.|prenume3=Andrew J.|dată=2006|titlu=Sulfur's impact on core evolution and magnetic field generation on Ganymede|journal=J. Geophys. Res.|volum=111|număr=E9|pagini=E09008|bibcode=2006JGRE..111.9008H|doi=10.1029/2005JE002557}}</ref> [[Convecție|Convecția]] în fierul lichid, care are o conductivitate electrică ridicată, este modelul cel mai rezonabil de generare a câmpului magnetic. <ref name="Kivelson20022">{{Citat revistă|nume=Kivelson|nume2=Khurana|nume3=Coroniti|prenume=M.G.|prenume2=K.K.|prenume3=F.V.|dată=2002|titlu=The Permanent and Inductive Magnetic Moments of Ganymede|url=http://www.igpp.ucla.edu/people/mkivelson/Publications/ICRUS1572507.pdf|journal=Icarus|volum=157|număr=2|pagini=507–522|bibcode=2002Icar..157..507K|doi=10.1006/icar.2002.6834|display-authors=2}}</ref> Densitatea miezului este de 5,5–6 g/ iar mantaua de silicat este de 3,4–3,6 g/ cm<sup>3</sup>. <ref name="Kuskov20053">{{Citat revistă|nume=Kuskov|nume2=Kronrod|prenume=O.L.|prenume2=V.A.|dată=2005|titlu=Internal structure of Europa and Callisto|journal=Icarus|volum=177|număr=2|pagini=550–569|bibcode=2005Icar..177..550K|doi=10.1016/j.icarus.2005.04.014}}</ref> <ref name="Sohl20023">{{Citat revistă|nume=Sohl|nume2=Spohn|nume3=Breuer|nume4=Nagel|prenume=F.|prenume2=T|prenume3=D.|prenume4=K.|dată=2002|titlu=Implications from Galileo Observations on the Interior Structure and Chemistry of the Galilean Satellites|journal=Icarus|volum=157|număr=1|pagini=104–119|bibcode=2002Icar..157..104S|doi=10.1006/icar.2002.6828}}</ref> <ref name="Kuskov2005b2">{{Citat carte|nume=Kuskov|prenume=O.L.|nume2=Kronrod|prenume2=V.A.|nume3=Zhidikova|prenume3=A.P.|titlu=Internal Structure of Icy Satellites of Jupiter|jurnal=Geophysical Research Abstracts|dată=2005|volum=7|pagină=01892|url=http://www.cosis.net/abstracts/EGU05/01892/EGU05-J-01892.pdf|bibcode=2010aogs...19..365K|doi=10.1142/9789812838162_0028|isbn=9789812838162}}</ref> <ref name="Hauk2006" /> Raza acestui nucleu poate fi de până la 500&nbsp;km. <ref name="Hauk2006" /> Temperatura din miezul lui Ganymede este probabil de 1500–1700 K și presiunea de până la {{Conversie|10|GPa|atm}}. <ref name="Sohl20023" /> <ref name="Hauk2006" />
+=== Atmosfera si ionosfera ===
+În 1972, o echipă de astronomi indieni, britanici și americani care lucrau în Java (Indonezia) și Kavalur (India) a susținut că au detectat o atmosferă subțire în timpul unei [[Ocultație|ocultații]], când aceasta și Jupiter au trecut prin fața unei stele. <ref name="Carlson1973">{{Citat revistă|nume=Carlson|nume2=Bhattacharyya|nume3=Smith|nume4=Johnson|nume5=Hidayat|nume6=Smith|nume7=Taylor|nume8=O'Leary|nume9=Brinkmann|prenume=R.W.|prenume2=J. C.|prenume3=B.A.|prenume4=T. V.|prenume5=B.|prenume6=S. A.|prenume7=G. E.|prenume8=B.|prenume9=R. T.|legătură-autor2=J. C. Bhattacharyya|dată=1973|titlu=Atmosphere of Ganymede from its occultation of SAO 186800 on 7 June 1972|url=http://authors.library.caltech.edu/61963/1/1736235.pdf|journal=Science|volum=182|număr=4107|pagini=53–5|pmid=17829812|bibcode=1973Sci...182...53C|doi=10.1126/science.182.4107.53|display-authors=2}}</ref> Ei au estimat că presiunea de suprafață a fost de aproximativ 0,1 [[Pascal (unitate de măsură)|Pa]] (1 microbar). <ref name="Carlson1973" /> Cu toate acestea, în 1979, ''[[Voyager 1]]'' a observat o ocultare a stelei [[Kappa Centauri|κ Centauri]] în timpul zborului său pe lângă Jupiter, cu rezultate diferite. <ref name="Broadfoot1981">{{Citat revistă|nume=Broadfoot|nume2=Sandel|nume3=Shemansky|nume4=McConnell|nume5=Smith|nume6=Holberg|nume7=Atreya|nume8=Donahue|nume9=Strobel|prenume=A.L.|prenume2=B.R.|prenume3=D.E.|prenume4=J. C.|prenume5=G. R.|prenume6=J. B.|prenume7=S. K.|prenume8=T. M.|prenume9=D. F.|dată=1981|titlu=Overview of the Voyager Ultraviolet Spectrometry Results through Jupiter Encounter|url=http://www-personal.umich.edu/~atreya/Articles/1981_Overview_Voyager.pdf|journal=Journal of Geophysical Research|volum=86|număr=A10|pagini=8259–8284|bibcode=1981JGR....86.8259B|doi=10.1029/JA086iA10p08259|display-authors=2}}</ref> Măsurătorile de ocultație au fost efectuate în spectrul [[Raze ultraviolete|ultraviolet îndepărtat]] la lungimi de [[Lungime de undă|undă]] mai mici de 200 [[Nanometru|nm]], care au fost mult mai sensibile la prezența gazelor decât măsurătorile din 1972 făcute în [[Spectru vizibil|spectrul vizibil]]. Nicio atmosferă nu a fost dezvăluită de datele ''Voyager''. Limita superioară a [[Densitate numerică|densității numărului]] de particule de suprafață a fost găsită a fi {{Nowrap|1.5{{E|9}} cm<sup>−3</sup>}}, ceea ce corespunde unei presiuni de suprafață mai mică de 2,5 µPa (25 picobari). <ref name="Broadfoot1981" /> Ultima valoare este cu aproape cinci ordine de mărime mai mică decât estimarea din 1972. <ref name="Broadfoot1981" />
+[[Fișier:Map_of_temparatureof_ganymede.jpg|stanga|miniatura|250x250px|Harta de temperatură a lui Ganymede]]
+În ciuda datelor ''Voyager'', dovezi pentru o atmosferă slabă de oxigen ( [[exosferă]] ) pe Ganymede, foarte asemănătoare cu cea găsită pe Europa, a fost găsită de [[Telescopul spațial Hubble|Telescopul Spațial Hubble]] (HST) în 1995. <ref name="JPLAtmosphere">{{Citat web|url=http://www2.jpl.nasa.gov/galileo/hst7.html|titlu=Hubble Finds Thin Oxygen Atmosphere on Ganymede|publisher=NASA|date=October 23, 1996|accessdate=February 17, 2017|archiveurl=https://web.archive.org/web/20090504072525/http://www2.jpl.nasa.gov/galileo/hst7.html|lucrare=Jet Propulsion Laboratory|archivedate=May 4, 2009}}</ref> HST a observat de fapt o [[Lumina cerului nocturn|strălucire]] a aerului de oxigen atomic în ultravioletul îndepărtat la lungimile de undă 130,4&nbsp;nm și 135,6&nbsp;nm. O astfel de strălucire a aerului este creată atunci când oxigenul molecular este [[Disociație (chimie)|disociat]] de impactul electronilor, care este dovada unei atmosfere neutre semnificative compusă predominant din molecule de O<sub>2</sub>. Densitatea numerică de suprafață se află probabil în intervalul {{Nowrap|(1.2–7){{E|8}} cm<sup>−3</sup>}}, corespunzătoare presiunii de suprafață de {{Nowrap|0.2–1.2 µPa}}. Aceste valori sunt în acord cu limita superioară a <nowiki>lui</nowiki> ''Voyager'' stabilită în 1981. Oxigenul nu este o dovadă a vieții; se crede că este produsă atunci când gheața de pe suprafața lui Ganymede este împărțită în [[hidrogen]] și oxigen prin radiație, hidrogenul fiind apoi pierdut mai rapid din cauza masei sale atomice scăzute. <ref name="JPLAtmosphere" /> Strălucirea aerului observată peste Ganymede nu este omogenă din punct de vedere spațial ca cea de peste Europa. HST a observat două puncte luminoase situate în emisferele nordice și sudice, aproape de ± 50° latitudine, care este exact granița dintre liniile de câmp deschis și închis ale magnetosferei Ganymediane (vezi mai jos). <ref name="Feldman2000">{{Citat revistă|nume=Feldman|nume2=McGrath|nume3=Strobell|nume4=Moos|nume5=Retherford|nume6=Wolven|prenume=Paul D.|prenume2=Melissa A.|prenume3=Darrell F.|prenume4=H. Warren|prenume5=Kurt D.|prenume6=Brian C.|dată=2000|titlu=HST/STIS Ultraviolet Imaging of Polar Aurora on Ganymede|journal=The Astrophysical Journal|volum=535|număr=2|pagini=1085–1090|bibcode=2000ApJ...535.1085F|doi=10.1086/308889|display-authors=2}}</ref> Petele luminoase sunt probabil [[Auroră polară|aurore]] polare, cauzate de precipitațiile de plasmă de-a lungul liniilor de câmp deschis. <ref name="Johnson1997">{{Citat revistă|nume=Johnson|prenume=R.E.|dată=1997|titlu=Polar "Caps" on Ganymede and Io Revisited|journal=Icarus|volum=128|număr=2|pagini=469–471|bibcode=1997Icar..128..469J|doi=10.1006/icar.1997.5746}}</ref>
+Existența unei atmosfere neutre implică existența unei [[Ionosferă|ionosfere]], deoarece moleculele de oxigen sunt ionizate de impactul [[Electron|electronilor]] energetici veniți din magnetosferă <ref name="Paranicas1999">{{Citat revistă|nume=Paranicas|nume2=Paterson|nume3=Cheng|nume4=Mauk|nume5=McEntire|nume6=Frank|nume7=Williams|prenume=C.|prenume2=W. R.|prenume3=A. F.|prenume4=B. H.|prenume5=R. W.|prenume6=L. A.|prenume7=D. J.|dată=1999|titlu=Energetic particles observations near Ganymede|journal=J. Geophys. Res.|volum=104|număr=A8|pagini=17,459–17,469|bibcode=1999JGR...10417459P|doi=10.1029/1999JA900199|display-authors=2}}</ref> și de radiația solară [[Ultraviolete extreme|EUV]]. <ref name="Eviatar20012">{{Citat revistă|nume=Eviatar|nume2=Vasyliunas|nume3=Gurnett|prenume=Aharon|prenume2=Vytenis M.|prenume3=Donald A.|dată=2001|titlu=The ionosphere of Ganymede|url=http://www.tau.ac.il/~arkee/ganymop.ps|journal=Planet. Space Sci.|volum=49|număr=3–4|pagini=327–336|format=ps|bibcode=2001P&SS...49..327E|doi=10.1016/S0032-0633(00)00154-9|display-authors=2}}</ref> Cu toate acestea, natura ionosferei Ganymediană este la fel de controversată ca natura atmosferei. Unele măsurători ''Galileo'' au găsit o densitate de electroni ridicată lângă Ganymede, sugerând o ionosferă, în timp ce altele nu au reușit să detecteze nimic. <ref name="Eviatar20012" /> Densitatea electronilor în apropierea suprafeței este estimată de diferite surse ca fiind în intervalul 400-2.500&nbsp;cm <sup>−3</sup>. <ref name="Eviatar20012" /> Din 2008, parametrii ionosferei lui Ganymede nu sunt bine constrânși.
+Dovezi suplimentare ale atmosferei de oxigen provin din detectarea spectrală a gazelor prinse în gheață de la suprafața lui Ganymede. Detectarea benzilor de [[ozon]] ( O<sub>3</sub> ) a fost anunțată în 1996. <ref name="Noll1996">{{Citat revistă|nume=Noll|nume2=Johnson|nume3=Domingue|nume4=Weaver|prenume=Keith S.|prenume2=Robert E.|prenume3=D. L.|prenume4=H. A.|dată=July 1996|titlu=Detection of Ozone on Ganymede|journal=Science|volum=273|număr=5273|pagini=341–343|pmid=8662517|bibcode=1996Sci...273..341N|doi=10.1126/science.273.5273.341|display-authors=2}}</ref> În 1997, analiza spectroscopică a evidențiat caracteristicile de absorbție a [[Dimer|dimerului]] oxigenului molecular. O astfel de absorbție poate apărea numai dacă oxigenul este într-o fază densă. Cel mai bun candidat este oxigenul molecular prins în gheață. Adâncimea benzilor de absorbție a dimerului depinde de [[latitudine]] și [[longitudine]], mai degrabă decât de albedo de suprafață - acestea tind să scadă odată cu creșterea latitudinii pe Ganymede, în timp ce O<sub>3</sub> arată o tendință opusă. <ref name="Oxygen97">{{Citat revistă|nume=Calvin|nume2=Spencer|prenume=Wendy M.|prenume2=John R.|dată=December 1997|titlu=Latitudinal Distribution of O<sub>2</sub> on Ganymede: Observations with the Hubble Space Telescope|url=https://zenodo.org/record/1229830|journal=Icarus|volum=130|număr=2|pagini=505–516|bibcode=1997Icar..130..505C|doi=10.1006/icar.1997.5842}}</ref> Lucrările de laborator au descoperit că O<sub>2</sub> nu s-ar aglomera sau nu se va dizolva în gheață la temperatura de suprafață relativ caldă a lui Ganymede de 100 K (-173,15&nbsp;°C). <ref name="sci.5320">{{Citat revistă|nume=Vidal|nume2=Bahr|prenume=R. A.|prenume2=D.|dată=1997|titlu=Oxygen on Ganymede: Laboratory Studies|journal=Science|volum=276|număr=5320|pagini=1839–1842|pmid=9188525|bibcode=1997Sci...276.1839V|doi=10.1126/science.276.5320.1839|display-authors=1}}</ref>
+O căutare de [[sodiu]] în atmosferă, imediat după o astfel de descoperire pe Europa, nu a găsit nimic în 1997. Sodiul este de cel puțin 13 ori mai puțin abundent în jurul lui Ganymede decât în jurul Europei, posibil din cauza unei deficiențe relative la suprafață sau pentru că magnetosfera respinge particulele energetice. <ref name="ic.126.1">{{Citat revistă|nume=Brown|prenume=Michael E.|dată=1997|titlu=A Search for a Sodium Atmosphere around Ganymede|journal=Icarus|volum=126|număr=1|pagini=236–238|bibcode=1997Icar..126..236B|doi=10.1006/icar.1996.5675}}</ref> Un alt constituent minor al atmosferei Ganymediane este [[Atomul de hidrogen|hidrogenul atomic]]. Atomi de hidrogen au fost observați până la 3.000&nbsp;km de suprafața lui Ganymede. Densitatea lor la suprafață este de aproximativ {{Nowrap|1.5{{E|4}} cm<sup>−3</sup>}}. <ref name="Barth1997">{{Citat revistă|nume=Barth|nume2=Hord|nume3=Stewart|nume4=Pryor|nume5=Simmons|nume6=McClintock|nume7=Ajello|nume8=Naviaux|nume9=Aiello|prenume=C.A.|prenume2=C.W.|prenume3=A.I.|prenume4=W. R.|prenume5=K. E.|prenume6=W. E.|prenume7=J. M.|prenume8=K. L.|prenume9=J. J.|dată=1997|titlu=Galileo ultraviolet spectrometer observations of atomic hydrogen in the atmosphere of Ganymede|journal=Geophys. Res. Lett.|volum=24|număr=17|pagini=2147–2150|bibcode=1997GeoRL..24.2147B|doi=10.1029/97GL01927|display-authors=2}}</ref>
+În 2021 au fost detectați vapori de apă în atmosfera lui Ganymede. <ref>[https://www.space.com/jupiter-moon-ganymede-water-vapor-discovery Water vapor detected on huge Jupiter moon Ganymede for 1st time], Space.com</ref>
+=== Magnetosfera ===
+[[Fișier:Ganymede_magnetic_field.svg#Summary|miniatura|Câmp magnetic al satelitului jovian Ganymede, care este încorporat în magnetosfera lui Jupiter. Liniile de câmp închis sunt marcate cu culoarea verde.]]
+Sonda ''Galileo'' a efectuat șase zboruri apropiate ale lui Ganymede între 1995 și 2000 (G1, G2, G7, G8, G28 și G29) <ref name="Kivelson20023">{{Citat revistă|nume=Kivelson|nume2=Khurana|nume3=Coroniti|prenume=M.G.|prenume2=K.K.|prenume3=F.V.|dată=2002|titlu=The Permanent and Inductive Magnetic Moments of Ganymede|url=http://www.igpp.ucla.edu/people/mkivelson/Publications/ICRUS1572507.pdf|journal=Icarus|volum=157|număr=2|pagini=507–522|bibcode=2002Icar..157..507K|doi=10.1006/icar.2002.6834|display-authors=2}}</ref> și a descoperit că Ganymede are un [[moment magnetic]] permanent (intrinsec) independent de câmpul magnetic jovian. <ref name="Kivelson1997">{{Citat revistă|nume=Kivelson|nume2=Khurana|nume3=Coroniti|nume4=Joy|nume5=Russell|nume6=Walker|nume7=Warnecke|nume8=Bennett|nume9=Polanskey|prenume=M.G.|prenume2=K.K.|prenume3=F.V.|prenume4=S.|prenume5=C. T.|prenume6=R. J.|prenume7=J.|prenume8=L.|prenume9=C.|dată=1997|titlu=The magnetic field and magnetosphere of Ganymede|url=http://www.igpp.ucla.edu/people/mkivelson/Publications/97GL02201.pdf|journal=Geophys. Res. Lett.|volum=24|număr=17|pagini=2155–2158|bibcode=1997GeoRL..24.2155K|doi=10.1029/97GL02201|display-authors=2}}</ref> Valoarea momentului este de aproximativ 1.3 × 10<sup>13</sup> T·m<sup>3</sup>, <ref name="Kivelson20023" /> care este de trei ori mai mare decât momentul magnetic al lui Mercur. Dipolul magnetic este înclinat față de axa de rotație a lui ganymede cu 176°, ceea ce înseamnă că este îndreptat împotriva momentului magnetic jovian. <ref name="Kivelson20023" /> Polul său nord se află sub planul orbital. Câmpul [[Dipol|magnetic dipol]] creat de acest moment permanent are o putere de 719 ± 2 [[Tesla (unitate de măsură)|nT]] la ecuatorul lui Ganymede, <ref name="Kivelson20023" /> care ar trebui comparat cu câmpul magnetic jovian la distanța lui Ganymede — aproximativ 120 nT. <ref name="Kivelson1997" /> Câmpul ecuatorial al lui Ganymede este îndreptat împotriva câmpului jovian, ceea ce înseamnă că reconectarea este posibilă. Intensitatea câmpului intrinsec la poli este de două ori mai mare decât la ecuator—1440 nT. <ref name="Kivelson20023" />
+Momentul magnetic permanent sculptează o parte din spațiu în jurul lui Ganymede, creând o [[magnetosferă]] minusculă încorporată în cea a lui Jupiter ; este singurul satelit din Sistemul Solar despre care se știe că posedă această caracteristică. <ref name="Kivelson19972">{{Citat revistă|nume=Kivelson|nume2=Khurana|nume3=Coroniti|nume4=Joy|nume5=Russell|nume6=Walker|nume7=Warnecke|nume8=Bennett|nume9=Polanskey|prenume=M.G.|prenume2=K.K.|prenume3=F.V.|prenume4=S.|prenume5=C. T.|prenume6=R. J.|prenume7=J.|prenume8=L.|prenume9=C.|dată=1997|titlu=The magnetic field and magnetosphere of Ganymede|url=http://www.igpp.ucla.edu/people/mkivelson/Publications/97GL02201.pdf|journal=Geophys. Res. Lett.|volum=24|număr=17|pagini=2155–2158|bibcode=1997GeoRL..24.2155K|doi=10.1029/97GL02201|display-authors=2}}</ref> Diametrul său este de 4-5 raze Ganymede. <ref name="Kivelson1998">{{Citat revistă|nume=Kivelson|nume2=Warnecke|nume3=Bennett|nume4=Joy|nume5=Khurana|nume6=Linker|nume7=Russell|nume8=Walker|nume9=Polanskey|prenume=M.G.|prenume2=J.|prenume3=L.|prenume4=S.|prenume5=K. K.|prenume6=J. A.|prenume7=C. T.|prenume8=R. J.|prenume9=C.|dată=1998|titlu=Ganymede's magnetosphere: magnetometer overview|url=http://www.igpp.ucla.edu/people/mkivelson/Publications/98JE00227.pdf|journal=J. Geophys. Res.|volum=103|număr=E9|pagini=19,963–19,972|bibcode=1998JGR...10319963K|doi=10.1029/98JE00227|display-authors=2}}</ref> Magnetosfera Ganymediană are o regiune de linii de câmp închise situată sub 30° latitudine, unde particulele încărcate ( [[Electron|electroni]] și [[Ion|ioni]] ) sunt prinse, creând un fel de [[Centura de radiații Van Allen|centură de radiații]]. <ref name="Kivelson1998" /> Principala specie de ioni din magnetosferă este oxigenul ionizat unic - O <sup>+</sup> <ref name="Eviatar20013">{{Citat revistă|nume=Eviatar|nume2=Vasyliunas|nume3=Gurnett|prenume=Aharon|prenume2=Vytenis M.|prenume3=Donald A.|dată=2001|titlu=The ionosphere of Ganymede|url=http://www.tau.ac.il/~arkee/ganymop.ps|journal=Planet. Space Sci.|volum=49|număr=3–4|pagini=327–336|format=ps|bibcode=2001P&SS...49..327E|doi=10.1016/S0032-0633(00)00154-9|display-authors=2}}</ref> - care se potrivește bine cu [[Atmosferă|atmosfera]] slabă de oxigen a lui Ganymede. În regiunile calotei polare, la latitudini mai mari de 30°, liniile de câmp magnetic sunt deschise, conectându-l pe Ganymede cu ionosfera lui Jupiter. <ref name="Kivelson1998" /> În aceste zone, au fost detectați electronii și ionii energetici (zeci și sute de [[Electronvolt|kiloelectronvolt]] ), <ref name="Paranicas19992">{{Citat revistă|nume=Paranicas|nume2=Paterson|nume3=Cheng|nume4=Mauk|nume5=McEntire|nume6=Frank|nume7=Williams|prenume=C.|prenume2=W. R.|prenume3=A. F.|prenume4=B. H.|prenume5=R. W.|prenume6=L. A.|prenume7=D. J.|dată=1999|titlu=Energetic particles observations near Ganymede|journal=J. Geophys. Res.|volum=104|număr=A8|pagini=17,459–17,469|bibcode=1999JGR...10417459P|doi=10.1029/1999JA900199|display-authors=2}}</ref> care pot provoca aurorele observate în jurul polilor ganymediani. <ref name="Feldman20002">{{Citat revistă|nume=Feldman|nume2=McGrath|nume3=Strobell|nume4=Moos|nume5=Retherford|nume6=Wolven|prenume=Paul D.|prenume2=Melissa A.|prenume3=Darrell F.|prenume4=H. Warren|prenume5=Kurt D.|prenume6=Brian C.|dată=2000|titlu=HST/STIS Ultraviolet Imaging of Polar Aurora on Ganymede|journal=The Astrophysical Journal|volum=535|număr=2|pagini=1085–1090|bibcode=2000ApJ...535.1085F|doi=10.1086/308889|display-authors=2}}</ref> În plus, ionii grei precipită continuu pe suprafața polară a lui Ganymede, pulverizand și întunecând gheața. <ref name="Paranicas19992" />
+[[Fișier:15-33i2-JupiterMoon-Ganymede-Aurora-20150312.png|dreapta|miniatura|Aurore pe Ganymede — deplasarea centurii aurorale poate indica un ocean salin sub suprafață.]]
+Interacțiunea dintre magnetosfera Ganymediană și [[Plasmă|plasma]] joviană este în multe privințe similară cu cea a [[Vânt solar|vântului solar]] și a magnetosferei Pământului. <ref name="Kivelson19982">{{Citat revistă|nume=Hauck|nume2=Aurnou|nume3=Dombard|prenume=Steven A.|prenume2=Jonathan M.|prenume3=Andrew J.|dată=2006|titlu=Sulfur's impact on core evolution and magnetic field generation on Ganymede|journal=J. Geophys. Res.|volum=111|număr=E9|pagini=E09008|bibcode=2006JGRE..111.9008H|doi=10.1029/2005JE002557}}</ref> <ref name="Volwerk1999">{{Citat revistă|nume=Kivelson|nume2=Khurana|nume3=Coroniti|prenume=M.G.|prenume2=K.K.|prenume3=F.V.|dată=2002|titlu=The Permanent and Inductive Magnetic Moments of Ganymede|url=http://www.igpp.ucla.edu/people/mkivelson/Publications/ICRUS1572507.pdf|journal=Icarus|volum=157|număr=2|pagini=507–522|bibcode=2002Icar..157..507K|doi=10.1006/icar.2002.6834|display-authors=2}}</ref> Plasma care se rotește împreună cu Jupiter intră în partea trasă a magnetosferei Ganymediane, la fel cum vântul solar lovește magnetosfera Pământului. Principala diferență este viteza fluxului de plasmă - [[Viteză supersonică|supersonică]] în cazul Pământului și [[Viteza sunetului|subsonică]] în cazul lui Ganymede. Datorită fluxului subsonic, nu există nicio zonă de șoc după emisfera posterioară a lui Ganymede. <ref name="Volwerk1999" />
+Pe lângă momentul magnetic intrinsec, Ganymede are un câmp magnetic dipol indus. <ref name="Kivelson20024">{{Citat revistă|nume=Hauck|nume2=Dombard|nume3=Solomon|nume4=Aurnou|prenume=Steven A.|prenume2=A. J.|prenume3=S. C.|prenume4=J. M.|dată=2002|titlu=Internal structure and mechanism of core convection on Ganymede|url=http://www.lpi.usra.edu/meetings/lpsc2002/pdf/1380.pdf|journal=Lunar and Planetary Science|volum=XXXIII|pagină=1380|bibcode=2002LPI....33.1380H}}</ref> Existența sa este legată de variația câmpului magnetic jovian de lângă Ganymede. Momentul indus este direcționat radial către sau dinspre Jupiter, urmând direcția părții variabile a câmpului magnetic planetar. Momentul magnetic indus este cu un ordin de mărime mai slab decât cel intrinsec. Intensitatea câmpului indus la ecuatorul magnetic este de aproximativ 60 nT – jumătate din cea a câmpului jovian ambiental. <ref name="Kivelson20024" /> Câmpul magnetic indus al lui Ganymede este similar cu cel al lui Callisto și Europa, ceea ce indică faptul că Ganymede are și un ocean de apă subteran cu o conductivitate electrică ridicată. <ref name="Kivelson20024" />
+Având în vedere că Ganymede este complet diferențiat și are un miez metalic, <ref name="Hauk20062">{{Citat revistă|nume=Hauck|nume2=Aurnou|nume3=Dombard|prenume=Steven A.|prenume2=Jonathan M.|prenume3=Andrew J.|dată=2006|titlu=Sulfur's impact on core evolution and magnetic field generation on Ganymede|journal=J. Geophys. Res.|volum=111|număr=E9|pagini=E09008|bibcode=2006JGRE..111.9008H|doi=10.1029/2005JE002557}}</ref> câmpul său magnetic intrinsec este probabil generat într-un mod similar cu cel al Pământului: ca rezultat al materialului conducător care se mișcă în interior. <ref name="Kivelson20025">{{Citat revistă|nume=Kivelson|nume2=Khurana|nume3=Coroniti|prenume=M.G.|prenume2=K.K.|prenume3=F.V.|dată=2002|titlu=The Permanent and Inductive Magnetic Moments of Ganymede|url=http://www.igpp.ucla.edu/people/mkivelson/Publications/ICRUS1572507.pdf|journal=Icarus|volum=157|număr=2|pagini=507–522|bibcode=2002Icar..157..507K|doi=10.1006/icar.2002.6834|display-authors=2}}</ref> <ref name="Hauk20062" /> Câmpul magnetic detectat în jurul lui Ganymede este probabil cauzat de convecția compozițională în miez, <ref name="Hauk20062" /> dacă câmpul magnetic este produsul acțiunii dinamului sau magnetoconvecției. <ref name="Kivelson20025" /> <ref name="Hauck2002">{{Citat revistă|nume=Hauck|nume2=Dombard|nume3=Solomon|nume4=Aurnou|prenume=Steven A.|prenume2=A. J.|prenume3=S. C.|prenume4=J. M.|dată=2002|titlu=Internal structure and mechanism of core convection on Ganymede|url=http://www.lpi.usra.edu/meetings/lpsc2002/pdf/1380.pdf|journal=Lunar and Planetary Science|volum=XXXIII|pagină=1380|bibcode=2002LPI....33.1380H}}</ref>
+În ciuda prezenței unui miez de fier, magnetosfera lui Ganymede rămâne enigmatică, mai ales având în vedere că corpurile similare nu au această caracteristică. Unele cercetări au sugerat că, având în vedere dimensiunea sa relativ mică, miezul ar trebui să se fi răcit suficient până la punctul în care mișcările fluidelor, prin urmare, un câmp magnetic nu ar fi susținut. O explicație este că aceleași rezonanțe orbitale propuse pentru a fi perturbat suprafața au permis, de asemenea, să persiste câmpul magnetic: cu excentricitatea lui ganymede pompată și încălzirea mareică a mantalei a crescut în timpul unor astfel de rezonanțe, reducând fluxul de căldură din miez, lăsându-l fluid și convectiv. <ref name="Bland20072">{{Citat revistă|nume=Bland|nume2=Showman|nume3=Tobie|prenume2=A.P.|prenume3=G.|dată=March 2007|titlu=Ganymede's orbital and thermal evolution and its effect on magnetic field generation|url=http://www.lpi.usra.edu/meetings/lpsc2007/pdf/2020.pdf|journal=Lunar and Planetary Society Conference|volum=38|număr=1338|pagină=2020|bibcode=2007LPI....38.2020B}}</ref> O altă explicație este magnetizarea rămasă a rocilor de silicat din manta, ceea ce este posibilă dacă satelitul a avut un câmp mai semnificativ generat de un dinam în trecut.
+=== Mediul de radiație ===
+Nivelul de radiație la suprafața lui Ganymede este considerabil mai scăzut decât pe Europa, fiind de 50–80 mSv (5–8 rem) pe zi, o cantitate care ar provoca îmbolnăviri severe sau moartea ființelor umane expuse timp de două luni. <ref name="Podzolko">{{Cite conference|last=Podzolko|last2=Getselev|given=M.V.|first2=I.V.|date=March 8, 2013|booktitle=International Colloquium and Workshop "Ganymede Lander: Scientific Goals and Experiments|title=Radiation Conditions of a Mission to Jupiterʼs Moon Ganymede|url=https://forum.nasaspaceflight.com/index.php?action=dlattach;topic=32688.0;attach=541277|location=IKI, Moscow, Russia|publisher=Moscow State University|accessdate=January 6, 2020}}</ref>
 == Referințe ==