Amoniac

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Amoniac
Structura moleculei de amoniac
Structura moleculei de amoniac
Ammonia-3D-balls-A.png
Alte denumiri Soluție de amoniac
Identificare
Număr CAS 7664-41-7
Cod ATC
Informații generale
Formulă chimică NH3
Aspect gaz incolor
Masă molară 17 g/mol
Proprietăți
Densitate 0,7198 kg/m3
Starea de agregare gaz
Punct de topire -77,73
Punct de fierbere -33,5
Solubilitate 541 g/l
Solubilitate
Miros
Miros
Aciditate (pKa)
Bazicitate(pKb)
Structură cristalină
Anion Azot
Cation Hidrogen
Duritate (Scara Mohs) -
Presiunea vaporilor
Indice de refracție(nD)
Vâscozitate
Momentul dipol
Temperatură de aprindere
Statut legal
Categorie drog
Căi de administrare
Metabolism
Timp de înjumătățire biologic
Excreție
Fraze R
Fraze S
NFPA 704

NFPA 704.svg

Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Amoniacul denumire ce provine de la clorura de amoniu care a fost pentru prima oară descoperită în „Oaza lui Ammon” azi „Oaza Siwa”, Egipt. Starea de agregare a amoniacului fiind gazoasă, având proprietățile chimice unei baze, toxice cu miros înțepător, mai ușor ca aerul.

Proprietăți[modificare | modificare sursă]

Amoniacul este ușor solubil în apă la temperatura de 0 °C, se dizolvă 90,7 g amoniac în 100 ml de apă, soluție cu un miros înțepător și care face o reacție alcalină. Amoniacul sub formă de gaz într-un amestec între 15,5 - 30 % cu aerul este exploziv. La contactul cu suprafețe cu o temperatură de peste 630 °C se descompune în apă și azot, reacție de descompunere care este catalizată prin prezența unui metal, care coboară tempratura de descompunere de la 630 °C la 300 °C. Gazul de amoniac are acțiune caustică în contact cu suprafețele umede, fiind iritant al pielii, mucoaselor căilor respiratorii, digestive sau ochilor. O concentrație de amoniac de 0,5% în aerul inspirat produce în timp de 30-60 de minute moartea.

Structură[modificare | modificare sursă]

Molecula de amoniac are o structură piramidal-trigonală, având suprafețe tetraedrice, care au în colț un atom de azot cu o pereche liberă de electroni. Amoniacul are un caracter amfoter, formează baze prin acceptare de protoni dând naștere la ioni a sărurilor de amoniu, sau are proprietăți acide prin pierdere de protoni în prezența bazelor tari formând ioni de amide:

\mathrm{NH_3 + NH_3 \ \rightleftharpoons \ NH_4^+ + NH_2^-}

Producere pe cale sintetică[modificare | modificare sursă]

Producerea pe scară industrială a amoniacului este realizată într-un procent de 90 % din azot și hidrogen (în raport de 1:3) după procedeul Haber-Bosch, procedeu descoperit de chimiștii germani Fritz Haber (1868–1934) și Carl Bosch (1874–1940).

Acest procedeu obține amoniacul dintr-un amestec gazos de hidrogen și azot, în prezența unui catalizator de oxid de fier Fe3O4, K2O, CaO, Al2O3 și bioxid de siliciu SiO2 supus la o presiune de 300 bari și o temperatură de 450 °C.

\mathrm{N_2 + 3\ H_2 \leftrightharpoons 2\ NH_3}

Utilizare[modificare | modificare sursă]

Amoniacul este unul din produsele principale ale industriei chimice, azi producția mondială de amoniac ajunge cca. la 125 milioane tone, pentru această producție fiind necesară 3 % din energia globului. Cea mai mare parte a cantității de amoniac este folosită pentru îngrășămintele chimice cu azot.

  • Amoniacul lichid este folosit în agregatele frigorifice, sau la distilare fracționată în cercetarea carbonului (Institutul Max Planck Germania).
  • De asemenea este utilizat în industria textilă, sau la plasticizarea lemnului prin tratare cu o soluție cu amoniac.
  • În metalurgie este folosit ca gaz de protecție în timpul tratării termice a metalului
  • Folosit sub formă de soluție în curățătoriile chimice, ca și după acțiunile de dezinfectare, la neutralizarea clorului sau formaldehidei (formolului).
  • La curățarea aerului de fumul produs de emisia motoarelor cu ardere internă
  • În medicină sau industria farmaceutică la preparare de medicamente, sau în producerea explosivilor
  • O acțiune patogenă o are amoniacul în stomac produs cu ajutorul enzimei „urează” de bacteria Helicobacter pylori o cauză frecventă a ulcerului gastric.