Elara (satelit)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Elara
Elara2-LB1-mag17.jpg

Elara lângă raza luminoasă - Jupiter
Numit după Elara
Date generale
Descoperire C. D. Perrine
2 ianuarie 1905[1][2]
Caracteristicile orbitei
Semiaxa mare 11,740,000 km (0.07810 UA)[3]
Excentricitatea 0.22[3]
Perioada siderală 259,64 zile (0,708 ani)[3]
Viteza medie pe orbită 3.27 km/s[3]
Înclinarea față de ecliptică 26.63°[3]
Înclinarea față de ecuator 30.66° (la ecuatorul lui Jupiter)[3]
Date fizice
Raza medie 43 km[4]
Aria suprafeței ~23,200 km2
Volumul ~333,000 km3
Masa 8.7×1017 kg
Densitatea medie 2.6 g/cm3 (presupusă)[4]
Accelerația gravitațională la suprafață ~0.031 m/s2 (0.003 g)
Viteza de eliberare ~0.052 km/s
Perioada rotației siderale ~0.5 zile (12 ore)
Albedo 0.04 (presupusă)[4]
Temperatura la suprafață ~124 K
Magnitudine aparentă 16.3[4]

Elara (greacă: Ελάρα) este un satelit neregular, natural a lui Jupiter. El a fost descoperit de Charles Dillon Perrine la Observatorul Lick în 1905.[1][2] El este a optulea cel mai mare satelit a lui Jupiter și denumit în cinstea Elarei, una dintre iubitele lui Zeus și mama gigantului Tityos.[5]

Denumirea actuală i s-a atribuit satelitului în 1975; până atunci, el era cunoscut sub numele simplu de Jupiter VII. El uneori era numit "Hera"[6] între 1955 și 1975.

Elara face parte din Grupul Himalia, cinci sateliți care orbitează între 11 și 13 Gm de la Jupiter la o înclinație de aproximativ 27.5°.[3] Elementele sale orbitale sunt cunoscute din ianuarie 2000. Ele sunt în continuă schimbare din cauza Soarelui și perturbațiilor planetare.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Perrine, C. D. (27 februarie 1905). „Satellites of Jupiter”. Harvard College Observatory Bulletin 178. http://adsabs.harvard.edu//full/seri/BHarO/0178//0000001.000.html. 
  2. ^ a b Perrine, C. D. (1905). „The Seventh Satellite of Jupiter”. Publications of the Astronomical Society of the Pacific 17 (101): 62–63. http://adsabs.harvard.edu//full/seri/PASP./0017//0000062.000.html. 
  3. ^ a b c d e f g Jacobson, R. A. (2000). „The orbits of outer Jovian satellites”. Astronomical Journal 120 (5): 2679–2686. doi:10.1086/316817. Bibcode2000AJ....120.2679J. 
  4. ^ a b c d Planetary Satellite Physical Parameters”. JPL (Solar System Dynamics). 3 aprilie 2009. http://ssd.jpl.nasa.gov/?sat_phys_par. Accesat la 10 august 2009. 
  5. ^ Marsden, B. G. (7 octombrie 1974). „Satellites of Jupiter”. IAUC Circular 2846. http://cfa-www.harvard.edu/iauc/02800/02846.html. 
  6. ^ Payne-Gaposchkin, Cecilia; Katherine Haramundanis (1970). Introduction to Astronomy. Englewood Cliffs, N.J.: Prentice-Hall. ISBN 0-13-478107-4 

Legături externe[modificare | modificare sursă]