Conjuncție (astronomie)

Conjuncție, în astronomie și astrologie, este momentul apropierii maxime, ca poziție aparentă pe sfera cerească, a două corpuri cerești.

Momentul depărtării maxime aparente a două corpuri cerești este numit opoziție.

În general, corpurile cerești considerate sunt Soarele, Luna și planetele. Datorită faptului că unghiurile dintre planele orbitelor planetelor și Lunii sunt foarte mici, traiectoriile aparente ale planetelor și Lunii sunt foarte apropiate de ecliptică. În consecință, conjuncția este, cu aproximație bună, momentul în care cele două corpuri au aceeași longitudine ecliptică (și, totodată, ascensii drepte apropiate). Dacă și latitudinile ecliptice au valori apropiate în momentul conjuncției, are loc un fenomen de tranzit sau de ocultație.

Conjuncția Lunii cu Soarele corespunde fazei numite lună nouă și poate duce la o eclipsă de Soare.

În cazul conjuncției unei planete inferioare (Mercur sau Venus) cu Soarele, distingem:

• conjuncție superioară, când Soarele se găsește aproximativ între planeta respectivă și Pământ;
• conjuncție inferioară, când planeta trece aproximativ printre Soare și Pământ, în acel moment putându-se produce un eveniment de tranzit al planetei pe discul Soarelui.

Durata medie între două conjuncții succesive cu Soarele ale Lunii sau ale unei planete superioare, precum și durata între două conjuncții superioare succesive sau între două conjuncții inferioare succesive ale unei planete inferioare este perioada sinodică a Lunii sau a planetei respective.