Iocaste (satelit)
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Iocaste | |
| Nume alternativ | Jupiter XXIV |
|---|---|
| Numit după | Iocasta |
| Date generale | |
| Descoperire | Scott S. Sheppard 23 noimbrie 2000[1] |
| Caracteristicile orbitei | |
| Semiaxa mare | 21.272.000 km (0.002 819 UA) |
| Excentricitatea | 0,0041 |
| Perioada siderală | 609,427 zile |
| Viteza medie pe orbită | 8.714,4 km/oră |
| Înclinarea față de ecliptică | 147° |
| Înclinarea față de ecuator | 146° (la ecuatorul lui Jupiter) |
| Date fizice | |
| Raza medie | 2,6 km |
| Aria suprafeței | 84,95 km2 (0,082 Pământ) |
| Volumul | 74×1010 km3 (0,023 Pământ) |
| Masa | 1,9483×1014 kg (0,015 Pământ) |
| Densitatea medie | 2,6 g/cm3 (presupusă) |
| Viteza de eliberare | 11 km/oră[1] |
| Înclinarea ecuatorului pe orbită | 149,4° |
| Albedo | 0.04 (presupus) |
| Magnitudine aparentă | 21,8 mag |
modifică  |
|
Iocaste (greacă: Ιοκάστη), cunoscut și ca Jupiter XXIV, este un satelit neregulat, natural a lui Jupiter. El a fost descoperit de o echipă de astronomi de la Universitatea din Hawaii condusă de Scott S. Sheppard în 2000 și i-a fost dată denumirea provizorie de S/2000 J 3.[2][3]
În octombrie 2002 el a fost denumit în cinstea lui Iocasta,[4] mama, mai apoi soția lui Oedip din mitologia greacă.
Iocaste face parte din Grupul Ananke. Un grup de sateliți neregulați retrograzi cae orbitează în jurul lui Jupiter între 19,3 și 22,7 Gm, la înclinații de aproximativ 150°.
Satelitul are un diametru de aproximativ 5 km[5] și o culoare aparent gri (indecii de culoare B-V=0.63, R-V=0.36), similiar asteroizilor de tip C.[6]
Note [modificare]
- ^ a b https://sse.jpl.nasa.gov/planets/profile.cfm?Object=Jup_Iocaste&Display=Facts&System=Metric
- ^ IAUC 7555: Satellites of Jupiter January 5, 2001 (discovery)
- ^ MPEC 2001-A28: S/2000 J 2, S/2000 J 3, S/2000 J 4, S/2000 J 5, S/2000 J 6 January 5, 2001 (discovery and ephemeris)
- ^ IAUC 7998: Satellites of Jupiter 2002 October 22 (naming the moon)
- ^ Sheppard, S. S.; Jewitt, D. C.; Porco, C. C.; Jupiter's Outer Satellites and Trojans, in Jupiter: The Planet, Satellites and Magnetosphere, edited by Fran Bagenal, Timothy E. Dowling, and William B. McKinnon, Cambridge Planetary Science, Vol. 1, Cambridge, UK: Cambridge University Press, ISBN 0-521-81808-7, 2004, pp. 263-280
- ^ Grav, T.; Holman, M. J.; Gladman, B. J.; and Aksnes, K.; Photometric survey of the irregular satellites, Icarus, Vol. 166 (2003), pp. 33-45
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
