Sateliții lui Pluto

Planeta pitică Pluto (sau Pluton) are cinci sateliți naturali.^[1] În ordinea distanței de la Pluto, ei sunt Charon, Styx, Nix, Kerberos și Hydra.^[2] Charon, cel mai mare, este în rotație sincronă cu Pluto și este destul de masiv încât sistemul Pluto–Charon este uneori considerat o planetă pitică dublă.^[3]

Istorie[modificare | modificare sursă]

Cel mai interior și cel mai mare satelit, Charon, a fost descoperit de către James Christy pe 22 iunie 1978, la aproape jumătate de secol după descoperirea lui Pluto. Acesta a dus la o revizuire substanțială a estimărilor mărimii lui Pluto, despre care se presupunea anterior că masa observată și lumina reflectată a sistemului i se atribuiau toate numai lui.

Încă doi sateliți au fost fotografiați de către astronomii de la Pluto Companion Search Team care se pregăteau pentru misiunea New Horizons și care lucrau cu Telescopul spațial Hubble pe 15 mai 2005. Ei au primit denumirile provizorii S/2005 P 1 și S/2005 P 2. Uniunea Astronomică Internațională a numit în mod oficial acești sateliți Nix (sau Pluto II, satelitul interior, anterior P 2) și Hydra (Pluto III, satelitul exterior, anterior P 1), pe 21 iunie 2006.^[4] Kerberos, anunțat pe 20 iulie 2011, a fost descoperit în timpul căutării pentru inele plutoniene. Styx, anunțat pe 7 iulie 2012, a fost descoperit în timp ce se căutau potențiale pericole pentru New Horizons.^[5]

Charon[modificare | modificare sursă]

Pluto și Charon, la scară. Poză făcută de *New Horizons* în timpul apropierii.

Articol principal: Charon (satelit).

Charon are jumătate din diametrul lui Pluto și este destul de masiv (aproape o optime din masa lui Pluto) încât baricentrul sistemului se află între cele două corpuri, la aproximativ 960 de km deasupra suprafeței lui Pluto.^[6]^[a] Charon și Pluto sunt de asemenea în rotație sincronă, așa încât își arată reciproc tot timpul aceeași față. La Adunarea Generală IAU din August 2006 era luată în considerare propunerea ca Pluto și Charon să fie reclasificați ca o planetă dublă, dar propunerea a fost abandonată.^[7]Nu ese clar dacă Charon este în echilibru hidrostatic, de care definiția de "planetă pitică" ar avea nevoie, deși este o sferă perfectă potrivit măsurătorilor curente.^[8]

Sateliți mici[modificare | modificare sursă]

Articole principale: Styx (satelit), Nix (satelit), Kerberos (satelit) și Hydra (satelit).

Animație a sateliților lui Pluto în jurul baricentrului - Planul ecliptic

Vedere frontală

Vedere laterală

Pluto · Charon · Styx · Nix · Kerberos · Hydra

Cei patru sateliți mici circumbinari îl orbitează pe Pluto la distanțe de la doi la patru ori mai mari decât orbita lui Charon, variind de la Styx la 42,700 kilometres până la Hydra la 64,800 de kilometri de la baricentrul sistemului. Toți au orbite aprope circulare, prograde în același plan orbital cu Charon.

Toți sunt mult mai mici decât Charon. Axele mai lungi ale lui Nix și Hydra, cei mai mari, au aproximativ 42 și respectiv 55 de kilometri,^[9] iar Styx și Kerberos au 7 și respectiv 12 de kilometri.^[10]^[11] Toți patru au forme neregulate.

Caracteristici[modificare | modificare sursă]

Sistemul lui Pluto este foarte compact și în mare parte gol:Sateliți prograzi ar putea avea orbite stabile în jurul lui Pluto până la 53% din raza Hill (zona de influență gravitațională a lui Pluto) de 6 milioane de km, sau până la 69% pentru sateliți retrograzi.^[12] Însă, numai cei mai interiori 3% din regiunea unde sateliți prograzi ar putea avea orbite stabile este ocupată^[13] și regiunea de la Styx la Hydra este atât de aglomerată încât nu mai este spațiu pentru alți sateliți în această regiune.^[14] O căutare intensă condusă de New Horizons a confirmat că niciun satelit mai mare de 4.5 km nu există la distanțe până la 180,000 de km de la Pluto (6% din regiunea stabilă pentru sateliți progarzi), presupunând albedouri similare cu al lui Charon de 0.38 (pentru distanțe mai mici, acest prag este mai mic).^[15]

Orbitele sateliților sunt confirmate ca fiind circulare și coplanare,cu înclinații mai mici decât 0,4° și cu excentricități mai mici decât 0,005.^[16]

Descoperirea lui Nix și Hydra a sugerat că Pluto ar putea avea inele. Impacturi cu obiecte mici pot creea resturi care să formeze inele. Însă, date de la un studiu optic adânc de la Advanced Camera for Surveys de pe Telescopul Spațial Hubble, de la studii de ocultare^[17] și mai târziu de New Horizons, sugerează că nu există inele.

Rezonanțe[modificare | modificare sursă]

Se crede că Styx, Nix și Hydra sunt într-o rezonanță orbitală de 3 corpuri cu perioade orbitale într-un raport de 18:22:33; și un raport al orbitelor de respectiv 11:9:6.^[18]^[19] Raporturile ar trebui să fie exacte când precesia orbitală este luată în calcul. Hydra și Nix sunt într-o rezonanță simplă de 2:3.^[b]^[18]^[20] Styx și Nix sunt într-o rezonanță de 11:9, în timp ce rezonanța dintre Styx și Hydra are un raport de 11:6.^[c] Asta înseamnă că într-un ciclu periodic sunt 11 orbite ale lui Styx pentru fiecare 9 ale lui Nix și pentru fiecare 6 ale lui Hydra. Raporturile perioadelor sinodice sunt așa încât sunt 5 conjuncții Styx–Hydra și 3 conjuncții Nix–Hydra pentru fiecare 2 conjuncții ale lui Styx și Nix.^[d]^[18] dacă $\lambda$ denotă longitudinea medie iar $\Phi$ denotă unghiul de librație, atunci rezonanța poate fi formulată ca $\Phi =3\lambda _{\rm {Styx}}-5\lambda _{\rm {Nix}}+2\lambda _{\rm {Hydra}}=180^{\circ }$ . La fel ca și cu rezonanța Laplace a sateliților Galileeni ai lui Jupiter, nu apar conjuncții triple. $\Phi$ librează aproximativ 180° cu o amplitudine de cel puțin 10°.^[18]

Toți sateliții circumbinari exteriori sunt aproape de rezonața cu perioada orbitală Charon–Pluto. Styx, Nix, Kerberos și Hydra sunt aproape într-o secvență de 1:3:4:5:6 a rezonanțelor, cu Styx la aproximativ 5.4% de rezonața coincidentală, Nix la aproximativ 2.7%, Kerberos la aproximativ 0.6% și Hydra la aproximativ 0.3%.^[21] Se poate ca aceste orbite să fi originat ca rezonanțe forțate când Charon a ajuns în orbita sa sincronă de acum, iar mai apoi să iasă din rezonanță când excentricitatea orbitei lui Charon a fost amortizată. Perechea Pluto–Charon ceează forțe mareice puternice, cu câmpul gravitațional variind la sateliții exteriori cu până la 15%.^{[necesită citare]}

Însă, a fost calculat că o rezonanță cu Charon l-ar fi putut împinge pe Nix sau Hydra în orbita sa curentă, dar nu pe amândoi: împingerea lui Hydra ar fi avut nevoie de excentricitate mică de 0.024, în timp ce împingerea lui Nix ar fi avut nevoie de o excentricitate de cel puțin 0.05. Aceasta sugerează că Nix și Hydra sunt în schimb obiecte capturate, formate în jurul lui Pluto–Charon, care au migrat în interior până când au fost prinse în rezonanță cu Charon.^[22] Existența lui Kerberos și Styx ar putea susține această idee.

Rotație[modificare | modificare sursă]

Rotațiile sateliților mici ai lui Pluto
(animație; 01:00; scoasă 10 Noiembrie 2015)

Înainte de misiunea New Horizons se credea că Nix, Hydra, Styx și Kerberos se roteau haotic.^[18] ^[23]

Însă, imagini de la New Horizons au arătat că ei nu au fost decelerați destul de forțele mareice încât să aibă rotații haotice.^[24] ^[25] Imagini de la New Horizons au arătat că toți cei 4 sateliți au oblicități mari.^[24]Fie, ei sau format astfel, fie au fost răsturnați de o rezonanță. ^[25] Este posibil ca Styx să aibă variații intermitente și haotice de oblicitate.

Mark R. Showalter a speculat că, "Nix își poate rotii întregul pol. Ar putea fi posibil să petreci o zi pe Nix în care soarele răsare în est și apune în nord. Modul în care se rotește este aproape la întâmplare."^[26] Se mai cunoaște despre un alt satelit natural că are o rotație haotică, satelitul lui Saturn, Hyperion,^[27] deși cel mai probabil și sateliții lui Haumea au rotații haotice.^[28]

Origine[modificare | modificare sursă]

Este suspectat că sistemul de sateliți ai lui Pluto a fost creat de o coliziune masivă, similară cu Impactul Theia despre care se crede că a creat Luna.^[29]^[30] În ambele cazuri momentele cinetice mari al sateliților poate fi explicat de acest scenariu. Orbitele aproape circulare ale sateliților mai mici sugerează că și ei au fost mai degrabă formați în acestă coliziune, decât să fie obiecte capturate din Centura Kuiper. Aceasta și aproape rezonanțele lor orbitale cu Charon (vezi mai jos) sugerează că s-au format mai aproape de Pluto decât sunt acum, iar mai apoi au migrat în exterior în timp ce Charon a ajuns pe orbita sa de acum. Culoarea lor gri este diferită de cea a lui Pluto, unul dintre cele mai roșii obiecte din Sistemul Solar. Se crede că aceasta s-a întâmplat din cauza pierderii de compuși volatili în timpul impactului sau în timpul coalescenței care a urmat, lăsând suprafețele sateliților dominate de gheață. Însă, un astfel de împact ar fi trebuit să creeze mai multe resturi (mai mulți sateliți), totuși alți sateliți sau inele nu au fost decoperite de New Horizons, excluzând posibilitatea ca orice alți sateliți de mărimi semnificative să-l orbiteze pe Pluto.^[1]

Listă[modificare | modificare sursă]

Sateliții lui Pluto sunt listați aici după perioada orbitală, de la mică la mare. Charon, care este destul de masiv încât să se fi prăbușit într-un sferoid la un moment dat, este evidențiat în albastru deschis. Pluto a fost adăugat pentru comparație.^[18]^[31] Toate elementele sunt față de baricentrul Pluto-Charon.^[18] Distanța medie dintre centrele lui Pluto și Charon este de 19,596 de km.^[32]

Nume (pronunție)			Diametru (km)	Masă (×10¹⁹ kg)^[33]	Semiaxă mare (km)	Perioadă orbitală (zile)	Rezonanță orbitală (față de Charon)	Excentri- citate	Înclinație (°) (față de ecuatorul lui Pluto)	Magnitudine vizuală (medie)	Anul Descoperirii
Pluto		/'plu.to/	7003237660000000000♠2,376.6±3.2	7003130500000000000♠1305±7	7003203500000000000♠2,035^[32]	6.38723	1:1	0.0022^[e]	0.001	15.1	1930
Pluto I	Charon	/'ʃa.ron/	7003121200000000000♠1,212±1	7002158700000000000♠158.7±1.5	7004175360000000000♠17,536±3	6.38723	1:1	0.0022^[e]	0.001	16.8	1978
Pluto V	Styx	/'stiks/	7001160000000000000♠16 × 9 × 8^[34]	0.00075	7004426560000000000♠42,656±78	20.16155	1:3.16	0.00579	6999810000000000000♠0.81±0.16	27	2012
Pluto II	Nix	/'niks/	7001498000000000000♠49.8 × 33.2 × 31.1 ^[35]	6997500000000000000♠0.005±0.004	7004486940000000000♠48,694±3	24.85463	1:3.89	0.00204	6999133000000000000♠0.133±0.008	23.7	2005
Pluto IV	Kerberos	/'ker.be.ros/	7001190000000000000♠19 × 10 × 9^[34]	6997160000000000000♠0.0016±0.0009	7004577830000000000♠57,783±19	32.16756	1:5.04	0.00328	6999389000000000000♠0.389±0.037	26	2011
Pluto III	Hydra	/'hi.dra/	7001509000000000000♠50.9 × 36.1 × 30.9 ^[35]	6997500000000000000♠0.005±0.004	7004647380000000000♠64,738±3	38.20177	1:5.98	0.00586	6999242000000000000♠0.242±0.005	23.3	2005

Model la scară al sistemului Pluto[modificare | modificare sursă]

Pluto și cei cinci sateliți ai săi și locația baricentrului sistemului. Mărimile și distanțele corpurilor sunt la scară (apasă pe imagine pentru detalii).

Evenimente reciproce[modificare | modificare sursă]

Tranzitele se întâmplă când unul dintre sateliții lul Pluto trece printre Pluto și Soare. Aceasta se întâmplă când unul dintre nodurile orbitale ale sateliților (punctele unde orbitele lor se intersectează cu ecliptica lui Pluto) se aliniază cu Pluto și cu Soarele. Aceasta se poate întâmpla doar la două puncte pe orbita lu Pluto; întâmpător, aceste puncte sunt aproape de periheliul și afeliul lui Pluto. Ocultații apar când Pluto trece în fața unui satelit și îl blochează.

Charon are un diametru unghiular de 4 grade de arc văzut de pe suprafața lui Pluto; Soarele pare mult mai mic, doar 39 până la 65 de secunde de arc.Prin comparație, Luna, așa cum este văzută de pe Pământ, are un diametru unghiular de doar 31 de minute de arc, sau puțin peste jumătate de grad de arc. Prin urmare, Charon pare să aibă de opt ori diametrul sau de 25 de ori suprafața Lunii; acest lucru se datorează apropierii lui Charon de Pluto mai degrabă decât dimensiunii, deoarece, în ciuda faptului că are puțin peste o treime din raza Lunii, Luna Pământului este de 20 de ori mai îndepărtată de suprafața Pământului decât Charon este de cea a lui Pluto. Această proximitate asigură în continuare că o mare parte a suprafeței lui Pluto poate experimenta o eclipsă. Deoarece Pluto prezintă întotdeauna aceeași față lui de Charon din cauza mișcării sincrone, doar emisfera orientată spre Charon experimentează eclipse solare din cauza lui Charon.

Sateliții mai mici fac umbre în alte locuri. Diametrele unghiulare ale sateliților mai mici (văzuți de pe Pluto) sunt incerte. Al lui Nix este de 3–9 arcminute iar al lui Hydra este de 2–7 arcminute. Diametrele lor unghiulare sunt mult mai mari decât cel al soarelui, așa că acești sateliți pot creea eclipse solare totale.

Eclipse create de Styx și de Kerberos sunt mai dificil de estimat, pentru că amândoi sunt foarte neregulați, cu demensiuni unghiulare de 76.9 x 38.5 la 77.8 x 38.9 de arcsecunde pentru Styx, și de 67.6 x 32.0 to 68.0 x 32.2 pentru Kerberos. Prin urmare, Styx nu crează eclipse anulare, axa sa cea mai lungă fiind cu 10 arcsecunde mai mare decât cel al Soarelui. Însă, Kerberos, deși puțin mai mare, nu poate crea eclipse totale pentru că cea mai mare axă a saare doar 32 de arcsecunde. Eclipse create de Kerberos și de Styx vor consta în mare parte din eclipse parțiale și hibride, cu eclipse totale fiind extrem de rare.

Următoarea perioadă de evenimente reciproce din cauza lui Charon va începe în Octombrie 2103, cu vârful activității în 2110, și cu sfârșitul în January 2117. În timpul acestei perioade, vor fi eclipse solare în fiecare zi plutoniană, cu o durată maximă de 90 de minute.^[36]^[37]

Explorare[modificare | modificare sursă]

Sistemul Pluto a fost vizitat de sonda spațială New Horizons în Iulie 2015. Au fost făcute imagini cu Nix cu rezoluții de până la 330 de metri per pixel și cu pănă la 1.1 kilometri per pixel cu Hydra. Imagini cu rezoluție scăzută au fost făcute cu Styx și Kerberos.^[38]

Note[modificare | modificare sursă]

^ „P1P2_motion.avi”. Arhivat din original (AVI) la 4 noiembrie 2005. and barycenter for animations
^ The ratio of 18:22:33 in the 3-body resonance corresponds to a 2-body resonance with ratio 2:3 between Hydra and Nix.
^ The ratio of 18:22:33 in the 3-body resonance corresponds to a 2-body resonance with ratio 9:11 between Nix and Styx. In analogy, the ratio of 18:22:33 in the 3-body resonance corresponds to a 2-body resonance with ratio 6:11 between Hydra and Styx.
^ This is calculated as follows: for every $1$ orbit of Hydra there are ${\frac {33}{22}}={\frac {3}{2}}$ orbits of Nix and ${\frac {33}{18}}={\frac {11}{6}}$ orbits of Styx. The conjunctions then occur at a relative rate of ${\frac {11}{6}}-1={\frac {5}{6}}$ for Styx-Hydra, ${\frac {3}{2}}-1={\frac {1}{2}}$ for Nix-Hydra and ${\frac {11}{6}}-{\frac {3}{2}}={\frac {1}{3}}$ for Styx-Nix. Multiplying all three rates by $6$ (to make them integers) yields that there are $5$ Styx-Hydra conjunctions and $3$ Nix-Hydra conjunctions for every $2$ Styx-Nix conjunctions.
^ ^a ^b Orbital eccentricity and inclination of Pluto and Charon are equal because they refer to the same two-body problem (the gravitational influence of the smaller satellites is neglected here).

Referințe[modificare | modificare sursă]

^ ^a ^b Kenyon, Scott J.; Bromley, Benjamin C. (28 ianuarie 2019). „A Pluto-Charon Sonata: The Dynamical Architecture of the Circumbinary Satellite System”. The Astrophysical Journal. 157 (2): 79. arXiv:1810.01277 . Bibcode:2019AJ....157...79K. doi:10.3847/1538-3881/aafa72.
^ „Moons dance around Pluto” (în engleză). Smithsonian Institution. 9 iunie 2015. Accesat în 9 aprilie 2016.
^ „Pluto's Moons | Five Satellites of Pluto”. Space.com. Accesat în 27 octombrie 2018.
^ Green, Daniel W. E. (21 iunie 2006). „Satellites of Pluto”. IAU Circular. 8723. Accesat în 26 noiembrie 2011. „NASA's Hubble Discovers Another Moon Around Pluto”. NASA. 20 iulie 2011. Accesat în 20 iulie 2011.
^ „Hubble Discovers a Fifth Moon Orbiting Pluto”. hubblesite.org. 29 iulie 2012. Arhivat din original la 17 noiembrie 2012. Accesat în 29 iulie 2015.
^ Staff (30 ianuarie 2014). „Barycenter”. Education.com. Accesat în 4 iunie 2015.
^ „The IAU draft definition of "planet" and "plutons"”. International Astronomical Union. 16 august 2006. Accesat în 4 iunie 2015.
^ Nimmo, Francis; et al. (2017). „Mean radius and shape of Pluto and Charon from New Horizons images”. Icarus. 287: 12–29. arXiv:1603.00821 . Bibcode:2017Icar..287...12N. doi:10.1016/j.icarus.2016.06.027.
^ „New Horizons 'Captures' Two of Pluto's Smaller Moons”. New Horizons. Accesat în 29 iulie 2015.
^ New Horizons Picks Up Styx
^ „Last of Pluto's Moons – Mysterious Kerberos – Revealed by New Horizons”. Arhivat din original la 23 octombrie 2015. Accesat în 20 mai 2022.
^ Steffll, A. J.; Mutchler, M. J.; Weaver, A. H.; et al. (2006). „New Constraints on Additional Satellites of the Pluto System”. The Astronomical Journal. 132 (2): 614-619. Bibcode:2006AJ....132..614S.
^ Stern, S. Alan; Weaver, Harold A. Jr.; Steffl, Andrew J.; et al. (2005). „Characteristics and Origin of the Quadruple System at Pluto”. arXiv:astro-ph/0512599 .
^ Kenyon, S. J. (3 iunie 2015). „Astronomy: Pluto leads the way in planet formation”. Nature. 522 (7554): 40–41. Bibcode:2015Natur.522...40K. doi:10.1038/522040a . PMID 26040888.
^ Stern, S. A.; Bagenal, F.; Ennico, K. (2015). „The Pluto system: Initial results from its exploration by New Horizons”. Science. 350 (6258): aad1815. Bibcode:2015Sci...350.1815S.
^ „Orbits of 4 Bodies in Pluto System about Barycenter as Seen from Earth”. Hubblesite. Accesat în 21 iunie 2006.
^ Pasachoff, Jay M.; Babcock, Bryce A.; Souza, Steven P.; et al. (2006). „A Search for Rings, Moons, or Debris in the Pluto System during the 2006 July 12 Occultation”. Bulletin of the American Astronomical Society. 38 (3): 523. Bibcode:2006DPS....38.2502P.
^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g Showalter, M. R.; Hamilton, D. P. (3 iunie 2015). „Resonant interactions and chaotic rotation of Pluto's small moons”. Nature. 522 (7554): 45–49. Bibcode:2015Natur.522...45S. doi:10.1038/nature14469. PMID 26040889.
^ Codex Regius (2016). Pluto & Charon. XinXii. p. 197. ISBN 9781534633520. Accesat în 13 martie 2018.
^ Witze, Alexandra (2015). „Pluto's moons move in synchrony”. Nature. doi:10.1038/nature.2015.17681.
^ Matson, J. (11 iulie 2012). „New Moon for Pluto: Hubble Telescope Spots a 5th Plutonian Satellite”. Scientific American web site. Accesat în 12 iulie 2012.
^ Lithwick, Y.; Y. Wu (2008). „On the Origin of Pluto's Minor Moons, Nix and Hydra”. arXiv:0802.2951  [astro-ph].
^ Correia, A. C. M.; Leleu, A.; Rambaux, N.; Robutel, P. (2015). „Spin-orbit coupling and chaotic rotation for circumbinary bodies. Application to the small satellites of the Pluto-Charon system”. Astronomy and Astrophysics. 580: L7. arXiv:1506.06733 . Bibcode:2015A&A...580L..14C. doi:10.1051/0004-6361/201526800.
^ ^a ^b Weaver, H. A. (2016). „The Small Satellites of Pluto as Observed by New Horizons”. Science. 351 (6279): 1281. arXiv:1604.05366 . Bibcode:2016Sci...351.0030W. doi:10.1126/science.aae0030. PMID 26989256.
^ ^a ^b Quillen, A. C.; Nichols-Fleming, F.; Chen, Y.-Y.; Noyelles, B. (2017). „Obliquity evolution of the minor satellites of Pluto and Charon”. Icarus. 293: 94–113. arXiv:1701.05594 . Bibcode:2017Icar..293...94Q. doi:10.1016/j.icarus.2017.04.012.
^ Chang, Kenneth (3 iunie 2015). „Astronomers Describe the Chaotic Dance of Pluto's Moons”. New York Times. Accesat în 4 iunie 2015.
^ Wisdom, J.; Peale, S. J.; Mignard, F. (1984). „The chaotic rotation of Hyperion”. Icarus. 58 (2): 137–152. Bibcode:1984Icar...58..137W. CiteSeerX 10.1.1.394.2728 . doi:10.1016/0019-1035(84)90032-0.
^ Ragozzine, Darin (17 octombrie 2016). „Rapidly Rotating Regular Satellites and Tides”. Planetary Society. Accesat în 12 septembrie 2017.
^ Canup, R. M. (8 ianuarie 2005). „A Giant Impact Origin of Pluto-Charon” (PDF). Science. 307 (5709): 546–550. Bibcode:2005Sci...307..546C. doi:10.1126/science.1106818. PMID 15681378.
^ Stern, S. A.; Weaver, H. A.; Steff, A. J.; Mutchler, M. J.; Merline, W. J.; Buie, M. W.; Young, E. F.; Young, L. A.; Spencer, J. R. (23 februarie 2006). „A giant impact origin for Pluto's small moons and satellite multiplicity in the Kuiper belt” (PDF). Nature. 439 (7079): 946–948. Bibcode:2006Natur.439..946S. doi:10.1038/nature04548. PMID 16495992. Arhivat din original (PDF) la 19 ianuarie 2012. Accesat în 20 iulie 2011.
^ Orbital elements of small satellites from Showalter and Hamilton, 2015; mass and magnitude from Buie & Grundy, 2006
^ ^a ^b Pluto data from D. R. Williams (7 septembrie 2006). „Pluto Fact Sheet”. NASA. Accesat în 24 martie 2007. .
^ „(134340) Pluto, Charon, Nix, Hydra, Kerberos, and Styx”. www.johnstonsarchive.net. Accesat în 22 iunie 2018.
^ ^a ^b „Special Session: Planet 9 from Outer Space - Pluto Geology and Geochemistry”. YouTube. Lunar and Planetary Institute. 25 martie 2016. Arhivat din original la 21 decembrie 2021. Accesat în 27 mai 2019.
^ ^a ^b Verbiscer, A. J.; Porter, S. B.; Buratti, B. J.; Weaver, H. A.; Spencer, J. R.; Showalter, M. R.; Buie, M. W.; Hofgartner, J. D.; Hicks, M. D.; Ennico-Smith, K.; Olkin, C. B.; Stern, S. A.; Young, L. A.; Cheng, A. (2018). „Phase Curves of Nix and Hydra from the New Horizons Imaging Cameras”. The Astrophysical Journal. 852 (2): L35. Bibcode:2018ApJ...852L..35V. doi:10.3847/2041-8213/aaa486 .
^ „Start of Eclipse”. JPL Solar System Simulator. 12 decembrie 1987. Arhivat din original la 24 martie 2017. Accesat în 29 iulie 2014. (Pluto as seen from the Sun during mid-eclipse)
^ „End of Eclipse”. JPL Solar System Simulator. 12 decembrie 1987. Arhivat din original la 24 martie 2017. Accesat în 29 iulie 2014.
^ „New Horizons flyby timeline”. Arhivat din original la 15 iulie 2015. Accesat în 25 iulie 2015.

Surse[modificare | modificare sursă]

Stern, S. A.; Weaver, H. A.; Steffl, A. J.; Mutchler, M. J.; Merline, W. J.; Buie, M. W.; Young, E. F.; Young, L. A.; Spencer, J. R. (2005). „Characteristics and Origin of the Quadruple System at Pluto”. arXiv:astro-ph/0512599 .
Steffl, A. J.; Mutchler, M. J.; Weaver, H. A.; Stern, S. A.; Durda, D. D.; Terrell, D.; Merline, W. J.; Young, L. A.; Young, E. F.; Buie, M. W.; Spencer, J. R. (2006). „New Constraints on Additional Satellites of the Pluto System”. The Astronomical Journal. 132 (2): 614–619. arXiv:astro-ph/0511837 . Bibcode:2006AJ....132..614S. doi:10.1086/505424.
Buie, Marc W.; Grundy, William M.; Young, Eliot F.; Young, Leslie A.; Stern, S. Alan (2006). „Orbits and Photometry of Pluto's Satellites: Charon, S/2005 P1, and S/2005 P2”. The Astronomical Journal. 132 (1): 290–298. arXiv:astro-ph/0512491 . Bibcode:2006AJ....132..290B. doi:10.1086/504422.
Brozović, Marina; Showalter, Mark R.; Jacobson, Robert A.; Buie, Marc W. (2015). „The orbits and masses of satellites of Pluto”. Icarus. 246: 317–329. Bibcode:2015Icar..246..317B. doi:10.1016/j.icarus.2014.03.015.
Codex Regius (2016), Pluto & Charon, CreateSpace Independent Publishing Platform ISBN: 978-1534960749
IAU Circular No. 8625, describing the discovery of 2005 P1 and P2
IAU Circular No. 8686, reporting a more neutral color for 2005 P2
IAU Circular No. 8723 announcing the names of Nix and Hydra
Background Information Regarding Our Two Newly Discovered Satellites of Pluto – The website of the discoverers of Nix and Hydra

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Sateliții naturali ai lui Pluton

Scott S. Sheppard: Pluto Moons
Interactive 3D visualisation of the Plutonian system
Animation of the Plutonian system
Hubble Spots Possible New Moons Around Pluto Arhivat în 11 mai 2017, la Wayback Machine. (NASA)
Two More Moons Discovered Orbiting Pluto (SPACE.com)
New Horizons Mission Site

[7] „P1P2_motion.avi”. Arhivat din original (AVI) la 4 noiembrie 2005. and barycenter for animations

[resonance1-21] The ratio of 18:22:33 in the 3-body resonance corresponds to a 2-body resonance with ratio 2:3 between Hydra and Nix.

[resonance2-23] The ratio of 18:22:33 in the 3-body resonance corresponds to a 2-body resonance with ratio 9:11 between Nix and Styx. In analogy, the ratio of 18:22:33 in the 3-body resonance corresponds to a 2-body resonance with ratio 6:11 between Hydra and Styx.

[resonance3-24] This is calculated as follows: for every $1$ orbit of Hydra there are ${\frac {33}{22}}={\frac {3}{2}}$ orbits of Nix and ${\frac {33}{18}}={\frac {11}{6}}$ orbits of Styx. The conjunctions then occur at a relative rate of ${\frac {11}{6}}-1={\frac {5}{6}}$ for Styx-Hydra, ${\frac {3}{2}}-1={\frac {1}{2}}$ for Nix-Hydra and ${\frac {11}{6}}-{\frac {3}{2}}={\frac {1}{3}}$ for Styx-Nix. Multiplying all three rates by $6$ (to make them integers) yields that there are $5$ Styx-Hydra conjunctions and $3$ Nix-Hydra conjunctions for every $2$ Styx-Nix conjunctions.

[eccentricity-38] Orbital eccentricity and inclination of Pluto and Charon are equal because they refer to the same two-body problem (the gravitational influence of the smaller satellites is neglected here).

[Kenyon2019-1] Kenyon, Scott J.; Bromley, Benjamin C. (28 ianuarie 2019). „A Pluto-Charon Sonata: The Dynamical Architecture of the Circumbinary Satellite System”. The Astrophysical Journal. 157 (2): 79. arXiv:1810.01277 . Bibcode:2019AJ....157...79K. doi:10.3847/1538-3881/aafa72.

[2] „Moons dance around Pluto” (în engleză). Smithsonian Institution. 9 iunie 2015. Accesat în 9 aprilie 2016.

[3] „Pluto's Moons | Five Satellites of Pluto”. Space.com. Accesat în 27 octombrie 2018.

[IAUC_8723-4] Green, Daniel W. E. (21 iunie 2006). „Satellites of Pluto”. IAU Circular. 8723. Accesat în 26 noiembrie 2011. „NASA's Hubble Discovers Another Moon Around Pluto”. NASA. 20 iulie 2011. Accesat în 20 iulie 2011.

[5] „Hubble Discovers a Fifth Moon Orbiting Pluto”. hubblesite.org. 29 iulie 2012. Arhivat din original la 17 noiembrie 2012. Accesat în 29 iulie 2015.

[6] Staff (30 ianuarie 2014). „Barycenter”. Education.com. Accesat în 4 iunie 2015.

[Draft_Resolution_5-8] „The IAU draft definition of "planet" and "plutons"”. International Astronomical Union. 16 august 2006. Accesat în 4 iunie 2015.

[Nimmo2017-9] Nimmo, Francis; et al. (2017). „Mean radius and shape of Pluto and Charon from New Horizons images”. Icarus. 287: 12–29. arXiv:1603.00821 . Bibcode:2017Icar..287...12N. doi:10.1016/j.icarus.2016.06.027.

[:0-10] „New Horizons 'Captures' Two of Pluto's Smaller Moons”. New Horizons. Accesat în 29 iulie 2015.

[styx-11] New Horizons Picks Up Styx

[kerberos-12] „Last of Pluto's Moons – Mysterious Kerberos – Revealed by New Horizons”. Arhivat din original la 23 octombrie 2015. Accesat în 20 mai 2022.

[Steffl_2006-13] Steffll, A. J.; Mutchler, M. J.; Weaver, A. H.; et al. (2006). „New Constraints on Additional Satellites of the Pluto System”. The Astronomical Journal. 132 (2): 614-619. Bibcode:2006AJ....132..614S.

[Sternetal_2005-14] Stern, S. Alan; Weaver, Harold A. Jr.; Steffl, Andrew J.; et al. (2005). „Characteristics and Origin of the Quadruple System at Pluto”. arXiv:astro-ph/0512599 .

[Kenyon2015-15] Kenyon, S. J. (3 iunie 2015). „Astronomy: Pluto leads the way in planet formation”. Nature. 522 (7554): 40–41. Bibcode:2015Natur.522...40K. doi:10.1038/522040a . PMID 26040888.

[Stern_2015-16] Stern, S. A.; Bagenal, F.; Ennico, K. (2015). „The Pluto system: Initial results from its exploration by New Horizons”. Science. 350 (6258): aad1815. Bibcode:2015Sci...350.1815S.

[17] „Orbits of 4 Bodies in Pluto System about Barycenter as Seen from Earth”. Hubblesite. Accesat în 21 iunie 2006.

[Pasachoff_2006-18] Pasachoff, Jay M.; Babcock, Bryce A.; Souza, Steven P.; et al. (2006). „A Search for Rings, Moons, or Debris in the Pluto System during the 2006 July 12 Occultation”. Bulletin of the American Astronomical Society. 38 (3): 523. Bibcode:2006DPS....38.2502P.

[ShowalterHamilton2015-19] ^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g Showalter, M. R.; Hamilton, D. P. (3 iunie 2015). „Resonant interactions and chaotic rotation of Pluto's small moons”. Nature. 522 (7554): 45–49. Bibcode:2015Natur.522...45S. doi:10.1038/nature14469. PMID 26040889.

[Regius-20] Codex Regius (2016). Pluto & Charon. XinXii. p. 197. ISBN 9781534633520. Accesat în 13 martie 2018.

[Witze2015-22] Witze, Alexandra (2015). „Pluto's moons move in synchrony”. Nature. doi:10.1038/nature.2015.17681.

[Matson-25] Matson, J. (11 iulie 2012). „New Moon for Pluto: Hubble Telescope Spots a 5th Plutonian Satellite”. Scientific American web site. Accesat în 12 iulie 2012.

[26] Lithwick, Y.; Y. Wu (2008). „On the Origin of Pluto's Minor Moons, Nix and Hydra”. arXiv:0802.2951  [astro-ph].

[Correia2015-27] Correia, A. C. M.; Leleu, A.; Rambaux, N.; Robutel, P. (2015). „Spin-orbit coupling and chaotic rotation for circumbinary bodies. Application to the small satellites of the Pluto-Charon system”. Astronomy and Astrophysics. 580: L7. arXiv:1506.06733 . Bibcode:2015A&A...580L..14C. doi:10.1051/0004-6361/201526800.

[Weaver2016-28] Weaver, H. A. (2016). „The Small Satellites of Pluto as Observed by New Horizons”. Science. 351 (6279): 1281. arXiv:1604.05366 . Bibcode:2016Sci...351.0030W. doi:10.1126/science.aae0030. PMID 26989256.

[Quillen2017-29] Quillen, A. C.; Nichols-Fleming, F.; Chen, Y.-Y.; Noyelles, B. (2017). „Obliquity evolution of the minor satellites of Pluto and Charon”. Icarus. 293: 94–113. arXiv:1701.05594 . Bibcode:2017Icar..293...94Q. doi:10.1016/j.icarus.2017.04.012.

[NYT-20150603-30] Chang, Kenneth (3 iunie 2015). „Astronomers Describe the Chaotic Dance of Pluto's Moons”. New York Times. Accesat în 4 iunie 2015.

[Wisdom1984-31] Wisdom, J.; Peale, S. J.; Mignard, F. (1984). „The chaotic rotation of Hyperion”. Icarus. 58 (2): 137–152. Bibcode:1984Icar...58..137W. CiteSeerX 10.1.1.394.2728 . doi:10.1016/0019-1035(84)90032-0.

[RapidlyRotating-32] Ragozzine, Darin (17 octombrie 2016). „Rapidly Rotating Regular Satellites and Tides”. Planetary Society. Accesat în 12 septembrie 2017.

[Canup-33] Canup, R. M. (8 ianuarie 2005). „A Giant Impact Origin of Pluto-Charon” (PDF). Science. 307 (5709): 546–550. Bibcode:2005Sci...307..546C. doi:10.1126/science.1106818. PMID 15681378.

[Stern-34] Stern, S. A.; Weaver, H. A.; Steff, A. J.; Mutchler, M. J.; Merline, W. J.; Buie, M. W.; Young, E. F.; Young, L. A.; Spencer, J. R. (23 februarie 2006). „A giant impact origin for Pluto's small moons and satellite multiplicity in the Kuiper belt” (PDF). Nature. 439 (7079): 946–948. Bibcode:2006Natur.439..946S. doi:10.1038/nature04548. PMID 16495992. Arhivat din original (PDF) la 19 ianuarie 2012. Accesat în 20 iulie 2011.

[35] Orbital elements of small satellites from Showalter and Hamilton, 2015; mass and magnitude from Buie & Grundy, 2006

[factsheet-36] Pluto data from D. R. Williams (7 septembrie 2006). „Pluto Fact Sheet”. NASA. Accesat în 24 martie 2007. .

[:1-37] „(134340) Pluto, Charon, Nix, Hydra, Kerberos, and Styx”. www.johnstonsarchive.net. Accesat în 22 iunie 2018.

[LPSC-39] „Special Session: Planet 9 from Outer Space - Pluto Geology and Geochemistry”. YouTube. Lunar and Planetary Institute. 25 martie 2016. Arhivat din original la 21 decembrie 2021. Accesat în 27 mai 2019.

[phasecurves-40] Verbiscer, A. J.; Porter, S. B.; Buratti, B. J.; Weaver, H. A.; Spencer, J. R.; Showalter, M. R.; Buie, M. W.; Hofgartner, J. D.; Hicks, M. D.; Ennico-Smith, K.; Olkin, C. B.; Stern, S. A.; Young, L. A.; Cheng, A. (2018). „Phase Curves of Nix and Hydra from the New Horizons Imaging Cameras”. The Astrophysical Journal. 852 (2): L35. Bibcode:2018ApJ...852L..35V. doi:10.3847/2041-8213/aaa486 .

[41] „Start of Eclipse”. JPL Solar System Simulator. 12 decembrie 1987. Arhivat din original la 24 martie 2017. Accesat în 29 iulie 2014. (Pluto as seen from the Sun during mid-eclipse)

[42] „End of Eclipse”. JPL Solar System Simulator. 12 decembrie 1987. Arhivat din original la 24 martie 2017. Accesat în 29 iulie 2014.

[43] „New Horizons flyby timeline”. Arhivat din original la 15 iulie 2015. Accesat în 25 iulie 2015.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[a]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]

[13]

[14]

[15]

[16]

[17]

[18]

[19]

[b]

[20]

[c]

[d]

[21]

[22]

[23]

[24]

[25]

[26]

[27]

[28]

[29]

[30]

[31]

[32]

[33]

[e]

[34]

[35]

[36]

[37]

[38]