Tectonică
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Tectonica se referă la mişcările care afectează porţiuni din scoarţa terestră, urmate de realizarea marilor structuri şi reliefuri. Tectonica este ştiinţa care se ocupă cu studiul dinamicii şi evoluţiei scoarţei terestre. Conform descoperirilor acesteia, suprafaţa planetei noastre este alcătuită din şase plăci tectonice mari şi din câteva mai mici. Aceste plăci, mai mult sau mai puţin stabile, se mişcă pe orizontală, ceea ce conduce la formarea de fisuri în scoarţa terestră. Concomitent, masa fierbinte care alcătuieşte miezul Pământului ajunge prin aceste fisuri aproape de suprafaţă şi astfel lava fierbinte ajunge să se reverse în exterior.
Această teorie a fost formulată de învăţatul german Alfred Lothar Wegener, meteorolog, geofizician şi explorator al Groenlandei. În cercetările sale, el a susţinut existenţa supracontinentului Pangeea, care s-a divizat în perioada triasică şi ale cărui fragmente s-au îndepărtat unele de altele, formând continentele. Deşi Wegener şi-a susţinut teoriile cu numeroase argumente şi observaţii, comunitatea ştiinţifică le-a respins, deoarece acestea erau împotriva convingerilor vremii, potrivit cărora continentele şi oceanele aveau o poziţie fixă. Abia după 30 de ani de la moartea omului de ştiinţă, teoriile sale au fost confirmate de cercetările ulterioare, efectuate în timpul uneia dintre expediţiile din Groenlanda. În prezent, vulcanologii dispun de instrumente cu care pot prevedea cu aproximaţie pericolele de cutremure de pe pământ sau de erupţii vulcanice. Locul şi ziua când va avea loc cataclismul nu pot fi stabilite însă cu precizie.
