Lacul Poiana Uzului

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Poiana Uzului
Barajul Valea Uzului (8369539781).jpg
Geografie
Râu Uz
Lac de acumulare Poiana Uzului
Bazin hidrografic Siret
Localizare județul Bacău
46.3357,26.39211
Date tehnice
Data începerii execuției 1965
Data dării în folosință 1973
Cota coronamentului 450 m.d.m.
Înălțime 84 m
Lungime (la coronament) 507 m
Lățime (la bază) 74,1 m
Realizatori
Inginer gospodărirea apelor C.N. Apele Române S.A.
Institut de proiectare I.P.A.C.H. (Institutul de Planuri de Amenajare și Construcții Hidrotehnice)
Lac de acumulare
Suprafață 3,34 km²
Lungime 3,75 km
Adâncime maximă 64,7 m
Folosințe Sursă de apă potabilă și industrială – în principal
Sursă de apă pentru o microhidrocentrală (putere 5 MW) – secundar
Plan

Lacul Poiana Uzului este un lac de acumulare antropic aflat pe cursul inferior al râului Uz, în amonte față de orașul Dărmănești.[1] Este situat între vârfurile Dealul Mare (909 m) și Farcu Mic (1364 m) din Munții Nemira – aflate la sud[2] și, Piciorul Arsurii (1050 m) și Obcina Lapoșului (1337 m) din Munții Ciucului – aflate la nord[3].

Lacul[modificare | modificare sursă]

Este circumscris pe latura nordică de DJ123[2][3], asfaltat până la gura de vărsare a Bărzăuței dar deteriorat de exploatările forestiere intensive din zonă.

Lacul are o lungime de 3,75 km, o suprafață de 334 hectare și un volum de 98 milioane metri cubi apă, cu adâncimea maximă de 64,7 m iar în prezent se află într-un plin proces de colmatare (aluviuni venite de pe râu și versanți).

Alimentează cu apă potabilă orașele Dărmănești, Comănești, parțial Bacău, Târgu Ocna, Onești[1] cu ajutorul a trei magistrale DN 1000 mm din oțel dintre care una este cu scop industrial pentru Sucursala Termocentrale Borzești.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Între 1950 și 1960, Valea Trotușului cunoaște o mare înflorire social-economică, de unde a necesitat construcția unui mare baraj de alimentare cu apă potabilă și industrială pentru orașele Onești, Târgu Ocna, Comănești, Moinești. Șeful de stat al Republicii Socialiste România de la acea vreme, Nicolae Ceaușescu a dat undă verde societății Trustul de Constructii Hidroenergetice (T.C.H.) - Grupul de Șantiere „Moldova” pentru construcția barajului după planurile realizate de I.P.A.C.H. (Institutul de Planuri de Amenajare și Construcții Hidrotehnice) cu un proiect unic în țară: folosirea contraforților de tip „ciupercă” pe fiecare față și renunțarea la idea unui baraj curbat, ceea ce îl face al doilea din Europa ca mărime și complexitate.

Date tehnice ale barajului[modificare | modificare sursă]

Barajul în spatele căruia s-a format lacul este un baraj de greutate cu contraforți. Are înălțimea de 84 de m, lungimea de 507 m iar lacul are o lungime de 3,75 km, o suprafață de 334 hectare și un volum de 98 milioane metri cubi. Adâncimea maximă a lacului este de 64,7 m, la baza construcției.[4]

Prin execuția barajului de la Poiana Uzului s-a creat o acumulare de 90 mil m³ necesară satisfacerii cerințelor de apă din zonele industriale ale bazinului râulului Trotuș și a municipiului Bacău. În afara barajului s-a executat o stație de tratare a apei, 50 km de conducte de Ø=800 - 1000 mm, până la Bacău și a unei centrale hidroelectrice. Sunt asigurate 1,5 m³/sec apă potabilă și 6,5 m³/s apă industrială în perioadele secetoase ale anului.[5]

În secțiunea barată, debitul modul al râului este de 3,8 m³/s, debitul afluent cu asigurarea de 0,1% este de 540 m³/s, iar cel cu asigurarea de 0,1% este de 900 m³/s. Canalul pentru devierea apelor calculat la un debit de 144 m³ /s (asigurare 10%) s-a dovedit a fi insuficient, pentru trecerea apelor în perioada de exe-cuție, șantierul fiind inundat de două ori.[5]

În amplasamentul stabilit, secțiunea transversală a văii este largă de 300 m în albie și de peste 500 m la nivelul coronamentului.[5]

Sub un strat de acoperire din cluviuni recente de 3-5 m grosime, iar pe versanți de un strat de diluviu de 1-5 m grosime, roca de bază este alcătuită din gresii de Tarcău fisurate în toate direcțiile și șisturi argilo-marnoase în straturi cu grosimea de la 2 cm la 2 m. Ca urmare a fost necesară luarea unor măsuri pentru impermeabilizarea și consolidarea rocii de bază.[5]

Secțiunea mare a văii și lipsa în apropiere a unor surse de argilă și piatră de calitate au făcut ca un baraj de greutate sau un baraj de umpluturi din materiale locale să fie neeconomice. Pentru reducerea cantității de beton a fost adoptată soluția tipului de baraj cu contraforți, prevăzuți cu tălpi de fundație joantive, lestate. In plus s-a coborât cota talvegului în aval pentru micșorarea subpresiunilor. Poiana Uzului este al treilea baraj de acest tip din țară, după Barajul Secu (H=40 m) și Lacul de acumulare Strâmtori (H=52 m).[5]

Secțiunea barajului + cote

Barajul este constituit din 33 de ploturi, dintre care 3 sunt de construcție masivă, 3 deversante, iar celelalte de tip curent. Golirile de fund realizate din conductă metalică de Ø=1,5 m, sunt dispuse în ploturile deversante. Deversorul, pe 3 câmpuri, este echipat cu stavile clapetă, acționate cu hidromecanisme. Priza de apă potabilă și industrială este înglobată în ciuperca plotului 17 și asigură prelevarea apei la 3 niveluri diferite, în funcție de calitatea acesteia. În plotul 18 este amenajată priza centralei hidroelectrice. În ploturile 11 și 24, fundate primul pe o rocă mai slabă, iar cel de al doilea pe o rocă foarte bună, sunt amplasate aparatele de măsură și control. La piciorul aval al ploturilor deversante 19, 20 și 21 este amenajat disipatorul de energie, un bazin de 43 m lățime, 70 lungime și 11 m înălțime, dimensiuni stabilite pe baza încercărilor de laborator.[5]

Plotul tip, din beton simplu, este alcătuit dintr-o ciupercă poligonală de 15 m lățime, înclinată în elevație cu o pantă de 1/0,5 și rezemată pe toată înălțimea pe un contrafort lat de 5 m. Acesta reazemă, la rândul său, pe un soclu de fundație de 15 m lățime, egală cu cea a ciupercii. Astfel se realizează o fundație joantivă, care protejează terenul de fundație și servește totodată ca suport pentru lest.[5]

Contrafortul este secționat în fâșii de 13,2 m lățime prin intermediul rosturilor de contracție permanente, orientate paralel cu paramentul aval.

Vedere de sus a barajului Valea Uzului

Pericolul unor tasări neuniforme ale ploturilor a pus problema unei etanșeizări a rosturilor de dilatație dintre ciuperci. Sunt prevăzute două benzi de etanșare, una amonte din tablă de cupru de 2 mm grosime și una aval din material plastic tip Sika M 35, dispuse la 50 cm respectiv 1 m de marginea rostului. Este posibilă injectarea ulterioară a spațiului dintre benzi prin niște țevi lăsate în acest scop la execuție. In spatele benzii Sika, la 50 cm, este dispus un dren de Ø=20 cm care colectează eventualele ape de infiltrație. La baza rosturilor de dilatație dintre fundațiile contraforților sunt prevăzute galerii vizitabile de drenaj. Apele colectate din întregul baraj sunt evacuate printr-un canal colector semifabricat cu Ø=1 m, lung de 800 m.[5]

Una dintre măsurile luate în scopul reducerii cu cca 21.000 m³ a volumului de beton a fost lestarea cu balast a soclurilor de fundație ale ploturilor. Pentru asigurarea simultană a tasării plotului și a lestului de pe el, în rostul dintre ploturi, lestul este secționat printr-un plan vertical realizat din 2 pereți de zidărie, de o parte și de alta a rostului, care constituie suportul planului de alunecare propriu-zis, dintre pereții de tidărie, format dintr-un mastic bituminos de 5 mm.[5]

Dată fiind calitatea slabă a rocii de fundare au fost aplicate o serie de măsuri în vederea uniformizării proprietăților fizico-mecanice ale suprafeței. Au fost îndepărtate gresiile degradate, marnele au fost încadrate cu beton, iar fisurile mari au fost injectate cu suspensie sau mortar de ciment. Tratarea terenului a fost extinsă și în afara amprizei pe o fâșie de 10 m.[5]

Injecțiile de legătură rocă-beton au fost executate în foraje la 5 m adâncime sub nivelul fundației, dispuse la o densitate de un foraj la 9 m² pe conturul amprizei și un foraj la 18 m² în zona centrală.[5]

Perdeaua de etanșare, alcătuită din 3 șiruri de foraje injectate este situată pe toată lungimea piciorului amonte și prelungită în versanți pe 50 m. O galerie în lungul barajului colectează apele rezultate dintr-un șir de foraje de drenaj.[5]

În dreptul ploturilor 17 și 18 sunt amplasate camera de rupere a presiunii și centrala hidroelectrică. Prima asigură o presiune constantă în conducta de aducțiune, indiferent de nivelul apei în lac, iar centrala cu o putere instalată de 4,1 MW produce 14 GWh/an energie electrică.[5]

Barajul de la Poiana Uzului a introdus, pentru prima dată în activitatea firmei și în țară, câteva soluții tehnice inedite la acea vreme și de eficiență practică. Dintre acestea amintim folosirea prefabricatelor de beton de până la 2,5 t, utilizate la cofrarea și protecția peramentelor, sablarea rosturilor de betonare care duce la eliminarea microfisurării și obținerea unor rosturi de rezistență practic egală cu aceea a betonului monolit, vaacumarea suprafeței betonului la parament care a dus la extragerea a 8-10 l/m² și creșterea rezistenței la compresiune cu 50%, ancorarea rocilor fisurate de pe versnți prin precomprimare.[5]

Principalele cantități de lucrări au fost de 500.000 m³ excavații, 700.000 m³ de beton, 70.000 m injecții. Lucrările s-au desfășurat între anii 1967 și 1972, darea în exploatare în regim intermediar făcându-se la sfârșitul anului 1970.[5]

Barajul este păzit 24 h din 24 de către o firmă privată de pază iar parcurgerea barajului la pas sau cu un autovehicul este strict interzisă datorită riscului biologic de infectare a apei din surse externe.[5]

Date de interes turistic[modificare | modificare sursă]

Dincolo de coada lacului există satul, nou înființat după 1990 Valea Uzului, aparținând de orașul Dărmănești. În amonte, la frontiera dintre Județele Harghita și Bacău există satul Valea Uzului cu un cimtir al eroilor și o Tabăra școlară.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Op. cit. Bibliografie: Barajul Valea Uzului
  2. ^ a b Harta turistică a Munților Nemira, Ing. Mihail Albotă, 1982, accesat 2013.09.21
  3. ^ a b Harta turistică a Munților Ciucului, Constantin Rusu și C. Stănescu, 1988, accesat 2013.09.21
  4. ^ Barajul Valea Uzului
  5. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p S.C. Hidroconstrucția S.A.. „Date tehnice Barajul Poiana Uzului. http://www.hidroconstructia.com/dyn/2pub/proiecte_det.php?id=111&pg=30. Accesat la 22 februarie 2017. 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]