Rafinăria Dărmănești

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Rafinăria Dărmănești
Tipsocietate pe acțiuni  Modificați la Wikidata
Fondată  Modificați la Wikidata
Desființată  Modificați la Wikidata
ȚaraRomânia  Modificați la Wikidata
Prezență online

Rafinăria Dărmănești (în trecut Rafinăria nr. 8[1]) a fost o rafinărie de petrol din România construită în Dărmănești din Regiunea Bacău, începând cu anii 1949–1950. Era încadrată în categoria rafinăriilor mici din țară (alături de Astra Română, Petrolsub, Steaua Română, Vega), cu o capacitate de procesare anuală de 1,5 milioane de tone de petrol cu conținut scăzut de sulf, fiind axată pe prefabricate ce erau ulterior trimise la Rafinăria nr. 10 Onești, în scopul prelucrării finale, și Combinatul de cauciuc sintetic și produse petrochimice Onești, pentru obținerea unor materiale plastice și altele.

Principalele produse erau nafta, kerosenul, motorina, păcura și hidrocarburile C3–C4. În 1987 unitatea a devenit producător de cocs acicular, singurul din România, cu o capacitate de 50 000 de tone/an.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Rafinăria Dărmănești a fost construită în prima etapă în perioada 1950–1952,[2] având inițial instalațiile mutate de la fosta rafinărie Petrolul din București aparținând societății Prahova, cu o suprafață de 48 de hectare. Capacitatea anuală a rafinăriei Petrolul a fost 210 000 tone și 168 000 tone în anul 1946, iar producția a fost sporită prin adăugarea mai multor instalații de la rafinării închise din Ploiești.[3] Potrivit unui raport al CIA din 16 martie 1952, instalațiile au fost dezmembrate și mutate la Dărmănești în primăvara anului 1949, fiind însoțite de 30 de tehnicieni.[4] Rafinăria nr. 8 Dărmănești, alături de Rafinăria nr. 10 Onești (construită în perioada 1957–1959) înlocuiau cele 16 distilerii (găzării) rudimentare anterioare din zonă[5] și prelucrau în totalitate petrolul extras din județ.[6] În 1969, în cele două unități se realiza 31 % din producția țării de benzină, 22 % din petroluri, 21 % din motorină, 16 % din păcură și altele.[6]

Zona industrială era situată în terasa inferioară a râului Uz, între pârâurile Boiștea și Câmpului,[7] la aproximativ 6 kilometri de râul Trotuș,[8] ocupând o suprafață de 95 de hectare.[8] Extinderea era spre sud-vest, în cartierul Sălătruc, fabrica de mobilă și în zona gării feroviare Dărmănești și fabrica de cherestea și mobilă.[7] Pentru unitatea de rafinare s-a construit o centrală proprie de termoficare[9] cu o putere de 10 MW,[2] drept rezultat al prospecțiunilor asupra zăcămintelor de petrol și cărbune lignit din sectorul Lapoș și depresiunea Dărmănești.[2]

Rafinăria „Steaua Română” Moinești în 1929, transformată după 1945 în Petrolifera Moldova nr. 1 Moinești și din 1950 în stație de pompare.
Noi sonde de petrol forate lângă Moinești începând cu 1950.

Potrivit aceluiași raport, noua rafinărie a fost denumită atunci „Petrolifera Moldova Rafinăria nr. 2” iar producția a început în 18 decembrie 1949, cu o capacitate de 800 tone produse finite în 24 de ore.[4] Autorul Constantin Jordan a menționat că producția propriu-zisă a început în anul 1950 cu o capacitate anuală de 300 000 de tone cu o instalație de topping[3] (distilare atmosferică[2]). Profilul acesteia era de rafinărie de petrol și gaze de sondă, având materia primă dirijată prin conducte din zonele petrolifere ale județului Bacău,[2] de la Petrolifera Moldova Nr. 1 Moinești, fostă rafinărie cu 5 turnuri de fracționare de la 6 până la 8 metri înălțime, situată la 100 de metri de Gara Moinești, transformată în stație de pompare pentru rafinăria din Dărmănești odată cu pornirea ei.[4] Rafinăria Dărmănești a procesat, de asemenea, și petrol din zăcămintele ulterior arondate rafinăriei Crișana.[10]

Planul de stat anual pentru 1951 menționează finalizarea construcției rafinăriei prin instalarea unei a doua unități de topping[3] (instalația de distilare atmosferică nr. 2[2]), echipament importat din Cehoslovacia de la Brünn Königsfelder⁠(de) în toamna anului 1950 și pus în funcțiune în cursul anului 1951.[3] Însă, potrivit raportului CIA, echipamentul a fost adus în ianuarie sau februarie 1950 iar în martie același an au început lucrările de asamblare ale noii rafinării, denumite „BKS”, fiind poziționată la est de primele instalații. Producția era plănuită a fi între 1 300 și 1 500 tone în 24 de ore. Lucrările s-au desfășurat sub supravegherea unui inginer cehoslovac și a unor tehnicieni care au însoțit instalațiile. Doi ingineri români responsabili de asamblare au fost Ștefan Giurcici, de origine maghiară, și Albert Otahal, cehoslovac stabilit în România.[4] S-a mai menționat în respectivul raport că drumurile și clădirile instalațiilor auxiliare aveau să fie finalizate până în 1953, construcția obiectivelor revenind companiei Sovromconstrucția care a folosit ca muncitori necalificați disidenți politici din Armata Română.[4] Capacitatea instalației nr. 2 era de 400 000 de tone/an.[2] Capacitatea totală a ambelor instalații se considera a fi de aproximativ 700 000 de tone pe an, dar alte surse indicau capacitatea anuală de doar 500 000 de tone.[3] O a treia instalație de distilare atmosferică a fost montată în 1952, având o capacitate de 500 000 de tone/an.[2]

Raport al CIA din 16 martie 1952 privind construcția rafinăriei.

La nivelul anului 1953, instalațiile de la Dărmănești, de proveniență cehoslovacă, și ale rafinăriei Brazi, de proveniență germană din 1944, erau cele mai moderne din țară. Rafinăria Dărmănești și fabrica Photogen Brașov erau singurele din țară care produceau lubrifianți calitativi proveniți din petrol parafinos.[11] Pe segmentul skimming⁠(en) (distilare)–lubrifianți rafinăria producea 4 000 barili zilnic iar pe segmentul skimming–cracare–lubirifianți 6 200 barili zilnic la începutul anilor 1950.[11]

Potrivit unui muncitor emigrat din Blocul comunist, rafinăria construită din instalațiile dezmembrate a fost pusă în funcțiune în 1950 și avea o capacitate de 85 de vagoane-cisternă pe zi, pe urmă în iarna anilor 1950–1951 a fost pusă în funcțiune a doua rafinărie cu echipament și tehnicieni cehoslovaci și a intrat în producție în 1951. Materia primă provenea de la sondele din zona Moineștiului și era transportat prin conducte. În același an secția Sovrompetrol responsabilă pentru foraje, cu sediul în Târgu Ocna, a început exploatarea în zonele Dărmănești, Păcurița, Hârja și Slănic-Moldova și petrolul era trimis spre noua rafinărie. În apropierea unității de rafinare au fost construite pentru muncitori 40 de clădiri rezidențiale cu câte patru apartamente.[12]

Rafinăria nu era dotată la început cu o instalație de cracare[3] și avea 1 000 de lucrători în trei schimburi.[3] În anul 1955 s-a continuat construcția prin montarea instalației de cracare termică nr. 1 , cu o capacitate de 360 000 de tone păcură. O altă instalație de cracare a fost dată în folosință în 1956.[2]

Amplasamentul Rafinăriei Dărmănești (modelare 3D SRTM)

Rezervoarele de depozitare se presupune a fi avut o capacitate de 42 000 de tone, capacitate considerată mică întrucât produsele finite erau rapid transportate pe calea ferată Dărmănești–Valea Uzului,[3] construită în 1949 pe segmentul până la Boiștea,[13] având stația feroviară conectată de rafinărie prin șase conducte cu diametru de 6 inch.[3] Exista o colaborare în producție cu Platforma Petrochimică Borzești,[14] furnizându-se mai ales o parte din cantitatea de gaze propan-butan, materie primă pentru Combinatul de cauciuc sintetic Onești, în producerea acestui tip de cauciuc.[15] Furnizarea de gaze a întâmpinat probleme până în anul 1963 din cauza corodării fierbătoarelor.[15] Rămăsese în continuare problema întrebuințării respectivelor fracții de gaze, alături de gazele de cracare, drept combustibil în interiorul rafinăriei, valorificare considerată neeconomică.[15] Tot în 1963 se avea în vedere obținerea de fracții fără impurități de sulf sau compuși cu acesta, elemente care creau dificultăți în instalațiile Combinatului de cauciuc sintetic Onești. Munca a fost îndeplinită în cele din urmă de către inginerii și tehnicienii proprii, resimțindu-se în randamentul mai ridicat în exploatarea instalațiilor combinatului din Onești.[15] Produsele întreprinderii se valorificau atât pe piața internă cât și externă.[14]

O conductă, ce era asamblată la nivelul anului 1951, avea ruta DărmăneștiAdjudIașiUngheniURSS.[3]

În cadrul rafinăriei a avut loc consolidarea și îmbogățirea cunoștințelor chimiștilor și muncitorilor calificați din Rafinăria nr. 10 Onești și implicit Platforma Petrochimică Borzești. Alte întreprinderi cu profil asemănător de pregătire au mai fost rafinăriile de la Ploiești, Câmpina precum și combinatele chimice din Baia Mare, Târnăveni, Săvinești, Făgăraș, Victoria și fabrici din exteriorul țării.[16]

În anul 1963 s-a realizat o urmărire a întregului proces tehnologic în scopul depistării pierderilor de petrol și produse petroliere, datorate etanșărilor slabe, uzurii, necurățării echipamentului, manipulărilor excesive a produselor iar în decurs de 10 luni pierderile s-au redus notabil de ordinul a miilor de tone. S-a recurs și la ridicarea nivelului de pregătire tehnico-profesională a muncitorilor și a tehnicienilor.[15] Se avea în vedere pentru viitor la mărirea suprafeței de regie la instalațiile distilare atmosferică (D.A.) prin cuplarea instalațiilor D.A. 1 și D.A. 2 cu desalinare electrică, eliminarea deversărilor peste rezervoare, modificarea unor agregate și înlocuirea a o parte din utilaje.[15]

În anul 1970 a fost dată în folosință instalația de cocsare, având o capacitate de 60 000 tone.[2] Se produceau anozi din cocs.[17]

Unități de procesare[18]
Numele unității Capacitate

(MT/an)

Licență Construcție Informații
1 Distilare Atmosferică nr. 1

cu desalinizare

412 000 Arthur McKee

SUA

necunoscut Mutată de la rafinăria din București construită

înainte de al Doilea Război Mondial.[18]

2 Distilare Atmosferică nr. 2

cu desalinizare

626 000 necunoscut necunoscut Pornită la începutul anilor 1950[18] (1951[3]).
3 Distilare Atmosferică nr. 3 462 000 necunoscut necunoscut Pornită la începutul anilor 1950[18] (1952[2]).

Oprită în 1989.[18]

4 Instalație de kerosenuri

(petrol lampant)

500 000 necunoscut ICITPR

(IPIP SA)

Pornită la începutul anilor 1950.[18]
5 Cracare termică 412 500 Nefte Proiect

URSS

Nefte Proiect

URSS

Pornită în 1956. Modernizată în 1987.[18]
6 Cocsare 460 000 ICITPR

(ICERP)

ICITPR

(IPIP SA)

Pornită în 1979.[18]

În mai 1981 s-a pus în funcțiune o instalație mai modernă de absorbție-fracționare a gazelor, după concepție și construcție românească. Aceasta valorifica gazele combustibile de la instalația de cocsare a rafinăriei prin transformarea acestora în gaze de chimizare, ce constituiau materie primă pentru Combinatul de cauciuc sintetic Onești. Atât instalația de cocsare cât și cea de absorbție-fracționare gaze foloseau resursele energetice existente și contribuiau astfel la economia de energie electrică și combustibil.[19]

În 1987 unitatea a devenit producător de cocs acicular, cu o capacitate de producție de 50 000 de tone/an.[20] În aprilie 1988, în cadrul unor lucrări de dezvoltare și modernizare, a fost pornită o a treia cameră de cocs care asigură materia primă în fabricarea cocsului acicular cu structură orientată. Programul de investiții a cuprins instalația de cocsare și sortare a cocsului, modernizarea instalației de cracare termică și respectiv camera de cocs. Proiectul a fost realizat de Institutul de Cercetare și Proiectări Tehnologice pentru Rafinării și Instalații Petrochimice (ICPRP) Ploiești și s-au utilizat utilaje autohtone fabricate la Întreprinderea „Grivița Roșie”, Întreprinderea „Aversa” București, Întreprinderea de utilaj chimic Borzești și altele.[21]

Atât unitățile de cracare termică, cât și cele de cocsare erau echipate cu instalații de fracționare a gazelor.[8]

Pe regiunea Moldovei, în 1995 cererea de cocs acicular era estimată la 109 tone/zi. În schimb, în 2000 aceeași cerere era de 116 tone/zi.[22] În 2005, în estimări cererea rămăsese aceeași cu cea din 2000.[23]

După 1989 aceasta a devenit Rafinăria Dărmănești S.A.[8]

La nivelul anului 1989 rafinăria avea o capacitate de rafinare de 1,5 milioane tone pe an.[2] În 1992 procesa 1 milion de tone/an de petrol local cu conținut scăzut de sulf.[20] Între iulie 1990 și iunie 1991 a procesat 570 000 tone de petrol local și 150 000 tone de petrol importat, totalizând 720 000 tone, adică 48,0% din capacitatea instalată.[24] Unitatea de distilare atmosferică nr. 3 a fost închisă în 1989[18] și urma să fie demontată, astfel încât capacitatea de un milion de tone pe an putea fi luată ca referință.[18] Se mai menționa că conductele, cu o lungime de 45 de kilometri, destinate gazelor lichefiate către RAFO se aflau în construcție.[25]

Principalele produse erau nafta, kerosenul, motorina, păcura și hidrocarburile C3–C4.[20]

Într-un raport din 1992 cerut de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), viitorul rafinăriei părea a fi în producția de cocs acicular. Se indicau ca propuneri crearea unei unități de dimerizare care să folosească alchene pentru producția unui amestec cu cifră octanică ridicată dar și construcția unor conducte care să lege unitatea de RAFO Onești.[20]

Schema de producție a rafinăriei Dărmănești, așa cum se prezenta într-un raport al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională, în 1992

La nivelul anului 1996 întreprinderea încă producea cocs acicular, produsele lichide (nafta, motorină și păcură), fiind trimise la RAFO Onești pentru prelucrare finală și amestecate cu restul produselor finite ale rafinăriei oneștene. Gazele rafinăriei Dărmănești erau utilizate de RAFO în sistemul propriu de ardere.[26] În același an, Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Banca Mondială (WB) recomandau ca două rafinării mici să fie scoase din funcțiune, acestea fiind Steaua Română și Vega, iar o a treia, Dărmănești, să fie inclusă în RAFO Onești adiacentă, pentru a reduce costurile,[27] a spori puterea RAFO și pentru ca cea din urmă să protejeze producția de cocs acicular de la Dărmănești (atunci fiind singura întreprindere producătoare din țară).[28] Recomandarea închiderii a venit pe fondul faptului că cele 5 rafinării mici din România (Astra Română, Petrolsub, Dărmănești, Steaua Română, Vega[29]) erau inferioare economic față de rafinăriile mari și se adăuga și surplusul de producție nerentabil.[27] În același timp Rafinăria Dărmănești avea să-și reducă capacitatea de producție marginală și redundantă de bază.[28] În evaluările economice ale USAID și WB compozitul RAFO–Dărmănești obținuse rezultate bune, întrucât avea ca avantaj logistica eficientă a RAFO pe piețele din Moldova și Transilvania, lucru care poziționa rafinăria în continuare ca centru de rafinare. Metodologia de evaluare folosită nu a comparat RAFO direct cu Petrotel sau Petrobrazi, datorită logisticii eficiente a rafinăriei moldave.[28] Tot ca inițiativă de reducere a cheltuielilor USAID și WB recomandau închiderea rafinăriilor mari Petrobrazi și Petrotel.[30]

Între 1997–1999 Rafinăria a funcționat parțial, iar pe 21 decembrie 1999 a fost semnat contractul de privatizare a rafinăriei, prin care firma Imperial Oil SA, deținută de Corneliu Iacobov, și-a adjudecat 70% din pachetul de acțiuni deținute de stat contra sumei de 10 miliarde de lei.[31][32]

În decembrie 2003, rafinăria a intrat în faliment și a fost închisă.[33][34]

SNP Petrom, în calitate de creditor, a înaintat cerere de declanșare a procedurii falimentului împotriva Rafinăriei Dărmănești pentru o datorie de peste 5.000 de miliarde de lei. Pe 22 ianuarie 2004, judecătorii de la Secția Comercială a Tribunalului Bacău au decis să admită cererea de declanșare a lichidării Rafinăriei Dărmănești.[34]

În mai 2007, rafinăria a fost cumpărată de RAFO Onești.[35]

Controverse[modificare | modificare sursă]

Potrivit unor rapoarte ale mai multor servicii de informații românești, în perioada 2000-2004, prin intermediul rafinăriilor Dărmănești, RAFO Onești și Carom, grupuri de afaceriști au păgubit bugetul de stat cu o sumă totală de cel puțin 1,5 miliarde euro.[32] Potrivit acelorași documente, unii dintre acești afaceriști au legături cu deputatul PSD Viorel Hrebenciuc (gruparea constituită în jurul lui Corneliu Iacobov), și cu vice-prim-ministrul Ioan Talpeș (gruparea constituită în preajma lui Ovidiu Tender).[32] În jurul acestor piloni s-a construit, în țară și străinătate, un păienjeniș de sute de firme, înființate special pentru a se pierde urma banilor.[32]

Resursele financiare ale rafinăriilor Dărmănești, RAFO Onești și Carom au fost consumate prin cumpărarea unor mărfuri deteriorate sau nefolositoare, cu sume și de 1 000 de ori mai mari.[32] Pentru aceste manevre financiare au fost folosiți frații Gheorghe Chealfă și Florin Cheptănuș, considerați lideri ai lumii interlope din județul Bacău.[32] Cei doi frați, printr-o suită de firme reale și fantomă, vindeau către cele trei rafinării la sume mari, fier vechi drept instalații pentru modernizarea rafinăriilor.[32]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ The Centenary of Rumania's Oil Industry, Foreign Language Publishing House, 1959, p. 30
  2. ^ a b c d e f g h i j k l Orașele trotușene ..., 1989, p. 249
  3. ^ a b c d e f g h i j k Constantin Jordan, Romanian Oil Industry, Mid-European Studies Center of the Free Europe Committee, New York University Press, 1955, p. 254
  4. ^ a b c d e Central Intelligence Agency; Moldova Petroleum Refinery No. 2 at Darmanesti (FOIA Electronic Reading Room), March 16, 1952 (publication), April 19, 2001 (relase), General CIA Records, pp. 1-2
  5. ^ Orașele trotușene ..., 1989, p. 162
  6. ^ a b N. N. Lupu, Iulia Văcărașu, C. Brânduș; Județul Bacău, colecția Județele Patriei, Academia Republicii Socialiste România, Institutul de Geografie, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1972, p. 123
  7. ^ a b Orașele trotușene ..., 1989, p. 253
  8. ^ a b c d Arkadiusz Walinski, Irvin H. Lutz; Characterization report: Romanian petroleum refining sector – a sector overview of: capability, energy consumption, environmental impact, Davy McKee Corporation, Chicago, USA, May 1992, C.3-1
  9. ^ Athanase Joja (președinte); Dicționar Enciclopedic Romîn (D-J), Editura Politică, București, 1964, p. 24
  10. ^ Romania Downstream ..., 1996, 4-11
  11. ^ a b G. G. Rosu, The Romanian refining industry, în World Petroleum, February 1953, Volume 24, Issue 2, Mona Palmer Publishing Co. Inc., New York, p. 50
  12. ^ News from Behind the Iron Curtain, May 1952, Vol. 1 No. 5, National Committee for a Free Europe, Free Europe Press, New York, p. 24
  13. ^ N. N. Lupu, Iulia Văcărașu, C. Brânduș; Județul Bacău, colecția Județele Patriei, Academia Republicii Socialiste România, Institutul de Geografie, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1972, p. 142
  14. ^ a b Orașele trotușene ..., 1989, p. 250
  15. ^ a b c d e f N. Mocanu; Fiecare tonă de țiței, valorificată superior!, Scînteia, Anul XXXIII, Nr. 6090, 28 noiembrie 1963, p. 1
  16. ^ Mihai Gheorghe Andrieș; Onești: cetatea petrochimiei, Editura Politică, București, 1963, p. 81
  17. ^ Romania Downstream ..., 1996, 3-18
  18. ^ a b c d e f g h i j Arkadiusz Walinski, Irvin H. Lutz; Characterization report: Romanian petroleum refining sector – a sector overview of: capability, energy consumption, environmental impact, Davy McKee Corporation, Chicago, USA, May 1992, C.3-2
  19. ^ Gh. Baltă; Instalație modernă în funcțiune, Scînteia, Anul L, Nr. 12047, 17 mai 1981, p. 3
  20. ^ a b c d Arkadiusz Walinski, Irvin H. Lutz; Characterization report: Romanian petroleum refining sector – a sector overview of: capability, energy consumption, environmental impact, Davy McKee Corporation, Chicago, USA, May 1992, p. 3
  21. ^ Gheorghe Baltă, Dărmănești: o nouă capacitate de producție, Scînteia, Anul LVII, Nr. 14195, 9 aprilie 1988, p. 3
  22. ^ Romania Downstream ..., 1996, 4-40
  23. ^ Romania Downstream ..., 1996, 4-41
  24. ^ Arkadiusz Walinski, Irvin H. Lutz; Characterization report: Romanian petroleum refining sector – a sector overview of: capability, energy consumption, environmental impact, Davy McKee Corporation, Chicago, USA, May 1992, B-3
  25. ^ Arkadiusz Walinski, Irvin H. Lutz; Characterization report: Romanian petroleum refining sector – a sector overview of: capability, energy consumption, environmental impact, Davy McKee Corporation, Chicago, USA, May 1992, B-12
  26. ^ Romania Downstream ..., 1996, 4-13
  27. ^ a b Romania Downstream ..., 1996, 3-28
  28. ^ a b c Romania Downstream ..., 1996, 3-38
  29. ^ Romania Downstream ..., 1996, 9-2
  30. ^ Romania Downstream ..., 1996, 9-5
  31. ^ Rafinăria Dărmănești a devenit istorie
  32. ^ a b c d e f g Mafia de la Bacau, tun de 1,5 miliarde euro, 11 noiembrie 2004, 9am.ro, accesat la 18 februarie 2010
  33. ^ Acuzat ca s-a îmbogățit de pe urma falimentului Rafinăriei Dărmănești, 29/03/2004, ziaruldeiasi.ro, accesat la 18 februarie 2010
  34. ^ a b Rafinăria Dărmănești a devenit istorie
  35. ^ Ziarul de Bacau: Rafo preia oficial Rafinaria Darmanesti, 02.05.2007, zf.ro, accesat la 18 februarie 2010

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Ioan Șandru, Constantin V. Toma, Nicu Aur; Orașele trotușene – Studiu de geografie umană II, Întreprinderea Poligrafică Bacău, 1989, pp. 162, 250–153
  • United States Agency for International Development, The World Bank; Romania Downstream Petroleum Sector Restructuring Project, Rationalization and Critical Investment Study, Volume 1, Sections 2 - 9, Sector Assessments, Regional Energy Efficiency Project, June 1, 1996

Legături externe[modificare | modificare sursă]