Sari la conținut

Dumitru Stăniloae

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Dumitru Stăniloae
Date personale
Născut[1] Modificați la Wikidata
Vlădeni, comitatul Brașov, Austro-Ungaria Modificați la Wikidata
Decedat (89 de ani)[1][2] Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
ÎnmormântatMănăstirea Cernica Modificați la Wikidata
PărințiIrimie și Reveca Stăniloae
Frați și surori4
Căsătorit cuMaria Mihu
CopiiDumitru, Mioara, Lidia
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Religiecreștinism ortodox[*]​ Modificați la Wikidata
Ocupațiepreot, teolog, profesor universitar, dogmatist, traducător, scriitor, ziarist
Limbi vorbitelimba română[2] Modificați la Wikidata
Activitate
EducațieFacultatea de Teologie din Cernăuți
Alma materFacultățile de Teologie din Atena, Munchen și Berlin
OrganizațieUniversitatea „Lucian Blaga” din Sibiu  Modificați la Wikidata
Lucrări remarcabileFilocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii
Influențat deMaxim Mărturisitorul, Grigore Palamas, Vasile cel Mare
PremiiCrucea Sf. Augustin de Canterbury
Profesor pentruArsenie Boca, Patriarhul Daniel, Ștefan Buchiu
Membru titular al Academiei Române
Modifică date / text Consultați documentația formatului
Mormântul lui Dumitru Stăniloae din cimitirul mănăstirii Cernica.

Dumitru Stăniloae (n. , Vlădeni, comitatul Brașov, Austro-Ungaria – d. , București, România) a fost un preot, teolog, profesor universitar, specialist în dogmatică, traducător, scriitor și ziarist român. Este considerat unul dintre autoritățile proeminente ale teologiei europene din secolul al XX-lea și cel mai mare teolog român din acel secol.[3][4][5]

A fost, între 1934 și 1945, redactor șef al publicației bisericești Telegraful Român căreia i-a imprimat o linie editorială naționalistă și antisemită.[6][7][8]

A lucrat vreme de 45 de ani la traducerea lucrării Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii (în douăsprezece volume). Membru titular al Academiei Române (1991).[9]

Tinerețea și studiile

[modificare | modificare sursă]

S-a născut la Vlădeni[10] ca ultimul dintre cei 5 copii ai lui Irimie și Rebeca Stăniloae, nepoată de preot ortodox. A urmat studiile secundare la Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov între 1914 și 1922, și cele superioare la Facultatea de Litere a Universității din București (doar primul an), continuând apoi cu Facultatea de Teologie din Cernăuți (între anii 1923 - 1927). La Cernăuți a obținut doctoratul în 1928. A fost trimis de mitropolitul Nicolae Bălan la Facultățile de Teologie din Atena (1927-1928), Munchen și Berlin (1928-1929) pentru a se specializa în dogmă și istorie bisericească și a efectuat călătorii de studii și documentare la Paris și Belgrad.[10]

Profesor și publicist la Sibiu

[modificare | modificare sursă]

După întoarcerea în România, Stăniloae a ocupat funcția de profesor suplinitor (1929), apoi provizoriu (1932) și titular din 1935 de dogmatică la Academia Teologică „Andreiană” din Sibiu. Funcționează ca profesor până în 1946.

Între 1929-1932 și 1936-1937 a predat apologetică, între 1932-1936 teologie pastorală, iar între 1929 și 1934) limba greacă. A fost numit rector al Academiei Teologice în 1936 și ocupă această poziție până în 1946.[10]

Pe 4 octombrie 1930 s-a căsătorit cu Maria (născută Mihu), iar în anul următor i s-au născut primii copii, doi gemeni - Dumitru (d. septembrie 1931) și Mioara (d. 1945). În 1933 s-a născut Lidia Stăniloae, botezată de istoricul Ioan Lupaș. A fost hirotonit diacon în 1931 și preot în 1932, apoi a devenit protopop stavrofor în 1940. A fost ales membru în Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Sibiului și consilier arhiepiscopesc.[10]

Începând cu ianuarie 1934 și până în mai 1945 a fost redactor al publicației Telegraful Român. Sub conducerea sa publicația a dobândit un caracter naționalist și visceral antisemit. Deși presa bisericească ortodoxă din acea perioadă nu era lipsită de articole ostile minorităților, Telegraful Român a ieșit în evidență prin virulența împotriva a tot ce era perceput ca neromânesc. Astfel, catolicii erau prezentați ca instrument al iredentismului maghiar, adventiștii, baptiștii și penticostalii denunțați ca secte pe care guvernul ar trebui să le reprime. Printre personalitățile elogiate în paginile Telegrafului s-au numărat Moța și Marin, A.C. Cuza, Ion Antonescu și Hitler. Diferitele legi sau măsuri xenofobe și antisemite, inclusiv deportările romilor și evreilor au fost aplaudate.[6] Unele editoriale (cum ar fi Au să dispară din Europa, publicat în 1942) susțineau chiar soluția finală.

Profesor la București

[modificare | modificare sursă]

În 1947 a fost transferat prin chemare la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din București, la Catedra de Ascetică și Mistică. În 1948, odată cu transformarea facultății în institut teologic de grad universitar, Dumitru Stăniloae a fost încadrat ca profesor titular de Teologie Dogmatică și Simbolică.[10]

Între 1948 și 1950 Stăniloae a susținut integrarea forțată a Bisericii Române Unite cu Roma în Biserica Ortodoxă întreprinsă de autoritățile comuniste.[5]

Detenția la Aiud și reangajarea la București

[modificare | modificare sursă]

Pe 5 septembrie 1958, odată cu noul val de arestări, a fost reținut de Securitate alături de membrii mișcării Rugul Aprins. În 1959 a fost dus la penitenciarul Aiud, unde a fost ținut luni întregi în regim de izolare. A fost eliberat în 1963. Din ianuarie 1963, odată cu eliberarea de la Aiud, a ocupat funcția de funcționar la Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reluându-și în octombrie postul la catedră.[10]

În 1959 i s-a născut unicul nepot, Dumitru Horia, fiul Lidiei Stăniloae.

În 1968 a fost invitat la Freiburg și Heidelberg, de către profesorul Paul Miron, pentru a susține conferințe. În 1969 a ținut conferințe la Oxford. A mers la Vatican, ca membru al delegației B.O.R., în 1971.

În această perioadă a publicat în Glasul Patriei, organul de propagandă al regimului comunist destinat românilor din străinătate.[11][12][13][14][15][16] Unul dintre articole sale îl denunța ca legionar pe Constantin Virgil Gheorghiu.[11] A scris și o serie de publicații în care reitera și dezvolta critica Bisericii Unite.[5]

A fost numit doctor honoris causa al Institutul teologic ortodox Saint Serge din Paris în 1981 și a fost premiat la Londra cu distincția onorifică „Crucea Sf. Augustin din Canterbury”, pentru merite teologice și creștinești.

În 1990 a devenit membru corespondent al Academiei Române, iar din 1991 a fost membru titular,[9] în același an fiind numit doctor honoris causa al Facultății de Teologie din Atena.

În 1992 a primit titlul de doctor honoris causa al Universității din București.

A murit în 1993, la București, la vârsta de optzeci și nouă de ani.

Opera

[modificare | modificare sursă]

Lucrări teologice

  • Viața și activitatea patriarhului Dosoftei al Ierusalimului și legăturile lui cu țările românești, Cernăuți, 1929 169 p. (teză de doctorat);
  • Catolicismul de după război, Sibiu, 1933, 204 p.;
  • Ortodoxie și românism, Sibiu, 1939, 395 p.;
  • Poziția d-lui Lucian Blaga față de creștinism și Ortodoxie, Sibiu, 1942, 150 p.
  • Viața și învățătura Sf. Grigorie Palama, Sibiu, 1938, 250 + CLX p.;
  • Iisus Hristos sau Restaurarea omului, Sibiu, 1943, 404p.;
  • Teologia Dogmatică și Simbolică. Manual pentru lnstitutele Teologice, 2 vol., București, 1958, 1008p. (în colaborare cu profesorii Nicolae Chițescu, Isidor Todoran și loan Petreuță);
  • Teologia Dogmatică ortodoxă pentru Institutele Teologice, 3 vol., București, 1978, 504 + 380 + 463 p.;
  • Dumnezeiasca Euharistie în cele trei confesiuni, în: Ortodoxia an V (1953), 46-115;
  • Teologia Morală ortodoxă pentru Institutele Teologice, vol. III. Spiritualitatea ortodoxă, București, 1981, 320p.;
  • Spiritualitate și comuniune în Liturghia ortodoxă, Craiova, 1986, 440p.;
  • Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, Craiova, 1987, 392 p.;
  • Studii de teologie dogmatică ortodoxă, Craiova, 1990, 705 p.;
  • Reflectii despre spiritualitatea poporului român, Craiova, 1992, 162 p.
  • Sfânta Treime sau La început a fost Iubirea, București, 1993, 96 p.;
  • Comentariu la Evanghelia lui Ioan, Craiova, 1993;
  • Iisus Hristos lumina lumii, București, 1993,
  • Trăirea lui Dumnezeu în Ortodoxie, Antologie, studiu introductiv și note de Sandu Frunză, Cluj-Napoca, 1993, 240p.
  • Națiune și creștinism, Ediție, text stabilit, studiu introductiv și note de Constantin Schifirneț, Editura Elion, București, 2004, 289p.
  • Filocalia sau culegere din scrierile Sfinților Părinți care arată cum se poate omul curăți, lumina și desăvîrși/ Traducere din grecește, introduceri și note, (București: Harisma, 1994)

Lucrări istorice

  • Din urmările Edictului de toleranță în ținutul Hațegului, în vol. „Fraților Alexandru și Ioan I. Lapedutu”, București, 1936, p. 837-842;
  • O luptă pentru Ortodoxie în Țara Hațegului, în: Anuarul XV al Academiei teologice <<Andreiane>>", Sibiu, 1939, p. 5-76;
  • Din urmările Edictului de toleranță în ținutul Făgărașului, în vol. “Omagiu lui Ioan Lupaș la împlinirea vârstei de 60 de ani", București, 1943, p. 826-833;
  • Lupta și drama lui Inocențiu Micu Clain, în: BOR, an. LXXXVI, 1968, nr. 9-10, p. 1137-1185;
  • Uniatismul din Transilvania, opera unei întreite silnicii, în: BOR, an. LXXXVII, 1969, nr. 3-4, p. 355-390;
  • Uniatismul din Transilvania, încercare de dezmembrare a poporului român, București, 1973, 207 p.;
  • Rolul Ortodoxiei în formarea și păstrarea ființei poporului român și a unității naționale, în: Ortodoxia, an. XXX, 1978, nr. 4, p. 584-603;
  • Vechimea și spiritualitatea termenilor creștini români în solidaritate cu cei ai limbii române în general, în: BOR, an. XCVII, 1979, nr. 3-4, p. 563-590;
  • De ce suntem ortodocși? (românii), în MMB, an. I (LXVII), 1991, p. 15-27.
  • sute de articole și studii teologice

Colecția Opere complete (Editura BASILICA a Patriarhiei Române)

  • vol. 1 - Cultură și duhovnicie. Articole publicate în Telegraful Român (1930-1936), ediție, studiu introductiv și note de Ion-Dragoș Vlădescu, Ed. Basilica, București, 2012, 912p.;
  • vol. 2 - Cultură și duhovnicie. Articole publicate în Telegraful Român (1937-1941), ediție îngrijită de Ion-Dragoș Vlădescu, Ed. Basilica, București, 2012, 884p.;
  • vol. 3 - Cultură și duhovnicie. Articole publicate în Telegraful Român (1942-1993), ediție îngrijită de Ion-Dragoș Vlădescu, Ed. Basilica, București, 2012, 834p.;
  • vol. 4 - Iisus Hristos sau Restaurarea omului, Ed. Basilica, București, 2013, 528p.;
  • vol. 5 - Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, Ed. Basilica, București, 2013, 776p.

Distincții și titluri academice (selectiv)

[modificare | modificare sursă]
  • "Doctor Honoris Causa", Universitatea din Tesalonic (1976)
  • "Doctor Honoris Causa", Institutul Teologic St.Serge din Paris, (1981)
  • "Doctor Honoris Causa", Facultatea de Teologie din Belgrad, (1982)
  • "Doctor Honoris Causa", Universitatea din București, (1992)
  • Premiul Dr. Leopold Lucas, Facultatea de Teologie Evanghelică din Tūbingen
  • "Crucea Sf. Augustin din Canterbury" din partea Primatului Angliei, (1981)
  • Membru titular al Academiei Române, (1992)

Canonizare

[modificare | modificare sursă]

La 12 iulie 2024, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea a 16 sfinți, printre care și Dumitru Stăniloae.[17] Părintele Dumitru Stăniloae a fost propus pentru canonizare în 2025, anul în care Biserica Ortodoxă Română va sărbători 140 de ani de autocefalie și 100 de ani de la obținerea statutului de patriarhie. Ziua sa de pomenire este stabilită pentru 4 octombrie.[18]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ a b „Dumitru Stăniloae”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  2. ^ a b Autoritatea BnF, accesat în  
  3. ^ Kalistos Ware în prefața ediției Dumitru Stăniloae Orthodox Dogmatic Theology Vol 1, Bloomsbury Academic, 1994
  4. ^ Pe scurt Arhivat în , la Wayback Machine., 30 decembrie 2008, Ciprian Bâra, Ziarul Lumina, accesat la 30 iunie 2013
  5. ^ a b c Mihail Neamțu, Between the Gospel And the Nation: Dumitru Stăniloae's Ethno-Theology, in ARCHAEUS, Studies in History of Religions; 10:3 (2006)
  6. ^ a b Gabriel Andreescu, Anti-Semitic issues in Orthodox publications, years 1920-1944, Civitas Europica Centralis, 2014
  7. ^ Cătălin Bogdan,Omorul serafic (II) Cazul Stăniloae, Revista 22, 02/02/2016
  8. ^ Roland Clark, Nationalism, Ethnotheology, and Mysticism in Interwar Romania, The Carl Beck Papers in Russian & East European Studies Number 2002
  9. ^ a b Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – S
  10. ^ a b c d e f Mircea Păcurariu, Dicționarul Teologilor Români, Ediția a doua revăzută și întregită, Editura Enciclopedică, București 2002, p. 455-456
  11. ^ a b Nicolae Manolescu, Glasul Patriei sună fals (II), Adevărul, 22 septembrie 2012
  12. ^ Tănase, Stelian (). Anatomia mistificării: 1944-1989. Humanitas SA. p. 466. ISBN 978-973-50-5398-7. 
  13. ^ Totok, William; Macovei, Elena-Irina (). Între mit și bagatelizare. Despre reconsiderarea critică a trecutului, Ion Gavrilă Ogoranu și rezistența armată anticomunistă din România. Elefant Online. p. 110. ISBN 978-973-46-6206-7. 
  14. ^ Merișanu, Nicolae; Majuru, Adrian (). Puterea comunistă și exilul în oglindă: (texte polemice). Institutul Național pentru Memoria Exilului Românesc. p. 114. ISBN 978-973-0-05646-4. 
  15. ^ Tudor, Andrei; Conovici, Mariana; Conovici, Iuliana (). Am înțeles rostul meu... Părintele Arsenie Papacioc în dosarele Securității. Humanitas SA. p. 200. ISBN 978-973-50-4608-8. 
  16. ^ Muscă, Romeo-Valentin Ortodoxia miorițică Arhivat în , la Wayback Machine. Editura Pallas, Focșani, 2006, p. 52.
  17. ^ „Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a aprobat 16 canonizări, printre care cele ale lui Dumitru Stăniloae, Arsenie Boca, Ilie Cleopa”, News.ro, , accesat în  
  18. ^ „Arsenie Boca va fi canonizat alături de alți 15 sfinți români, martiri ai închisorilor comuniste. Cum arată icoanele lor”, Europa Liberă România, 12 iulie 2024. Accesat la 3 septembrie 2024.

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Lidia Stăniloae, Lumina faptei din lumina cuvântului, Editura Humanitas, București, 2000;
  • Silviu Eugen Rogobete, O ontologie a iubirii. Subiect și realitate personală supremă în gândirea părintelui Dumitru Stăniloae, Polirom, Iași, 2001;

Lectură suplimentară

[modificare | modificare sursă]
  • Persoana si comuniune: prinos de cinstire Parintelui Profesor Academician Dumitru Staniloae la implinirea varstei de 90 de ani, Antonie Plămădeală, Dumitru Stăniloae, Mircea Păcurariu, Editura Arhiepiscopiei ortodoxe Sibiu, 1993
  • Părintele Dumitru Stăniloae, teologul iubirii dumnezeiești, 2022, ISBN: 978-606-29-0537-8, Ștefan Buchiu. Acest volum analizează moștenirea teologică a Părintelui Dumitru Stăniloae, fiind compus din 20 de articole care examinează în profunzime contribuțiile sale. Cartea se concentrează în special pe modul în care Stăniloae a abordat temele legate de Hristos și Sfânta Treime, oferind o perspectivă detaliată asupra gândirii sale.

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Wikicitat
Wikicitat
La Wikicitat găsiți citate legate de Dumitru Stăniloae.


v • d • m
Membri ai organizației culturale „Rugul Aprins”
Fondatori
Membri
Vă rugăm să ajutați la completarea listei
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Dumitru_Stăniloae&oldid=16668022