Soluția finală

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Prin această scrisoare din 26 februarie 1942, Reinhard Heydrich îi scria diplomatului Martin Luther după Conferinţa de la Wannsee cerându-i sprijinul pentru punerea în practică a „soluţiei finale a problemei evreieşti” („Endlösung der Judenfrage”). Vedeţi şi traducerea acestei scrisori în engleză la casa memorială a Conferinţei de la Wannsee.

Soluția finală a problemei evreiești în Europa (în limba germană: Die Endlösung der Judenfrage) se referă la planul germano-nazist de executare a genocidului sistematic împotriva evreilor europeni în timpul celui de-al doilea război mondial. Termenul a fost folosit pentru prima oară de Adolf Eichmann.[1] Punerea în practică a „soluției finale” a dus la Holocaust. Expresia reflectă credința conform căreia populația evreiască europeană este o „problemă” în sine.

Chiar și înainte de punerea în definitivă în practică a planurilor soluției finale în 1942, au fost uciși în masă aproximativ un milion de evrei, dar numai după ce s-a luat decizia eradicării întregii populații evreiești în lagărele de exterminare au început cu adevărat măcelul. Decizia de a ucide în mod sistematic evreimea europeană a fost luată cu puțin timp înainte sau în timpul conferinței de la Wannsee, care a avut loc în Berlin, în vila Wannsee, pe 20 ianuarie 1942. În timpul conferinței a avut loc o discuție în cadrul unui grup de oficiali naziști chemați pentru a lua o decizie asupra „Soluției finale a problemei evreiești”. Stenogramele și minutele încheiate la sfârșitul acestei întruniri au fost găsite intacte de Aliați la sfârșitul celui de-al doilea război mondial și au fost folosite ca dovezi la procesele de la Nürnberg. Începând cu primăvara anului 1942, a fost declanșată Operațiunea Reinhard – exterminarea sistematică a evreilor – deși trebuie amintit că și până în acel moment, sute de mii de evrei fuseseră uciși în diferite pogromuri. În discursul său de la Posen de pe 6 octombrie 1943, Himmler a prezentat pentru prima oară tuturor liderilor naziști în mod detaliat, brutal și fără ocolișuri modul de rezolvare a „problemei evreiești”.

Dezbarterile istorice cu privire la momentul deciziei exterminării evreilor[modificare | modificare sursă]

Mai înainte de începerea celui de-al doilea războiului mondial, în timpul unui discurs de pe 30 ianuarie 1939, (aniversarea a șase ani de la venirea la putere), Hitler a prefigurat Holocaustul care avea să se abată asupra evreimii europene.

Azi voi fi încă o dată profet: dacă magnații evrei internaționali din și din afara Europei vor reuși să arunce încă o dată națiunile într-un război mondial, atunci rezultatul nu va fi bolșevizarea pământului, și prin asta victoria evreimii, ci anihilarea rasei evreiești în Europa![1] [2] [3]

Christian Gerlach a sugerat că momentul luării deciziei distrugerii evreimii europene a fost altul, și anume 12 decembrie 1941, când Hitler s-a adresat la o întrunire a Partidului Nazist (Reichsleiter) și a liderilor regionali de partid (Gauleiteri). În jurnalul său, Joseph Goebbels scria pe 13 decembrie, la o zi după discursul lui Hitler:

În ceea ce privește problema evreiască, Führerul este hotărât să curețe tabla. El a avertizat evreimea că dacă vor provoca un alt război mondial, acesta va fi propria lor pieire. Acestea nu au fost cuvinte goale. Războiul mondial a venit. Distrugerea evreilor trebuie să fie o consecință necesară. Nu putem fi sentimentali în această privință. Nu trebuie să-i compătimim pe evrei. Trebuie să avem compasiune pentru propriul nostru popor german. Dacă poporul german trebie să sacrifice încă 160.000 de victime într-o altă campanie în răsărit, atunci cei responsabili pentru acest conflict sângeros vor trebui să plătească cu viețile lor.[4]

Planul Madagascar[modificare | modificare sursă]

La început, germanii au făcut planuri generale pentru deportarea evreilor europeni în Madagascar. În special Adolf Eichmann sprijinea această idee mai înainte de Conferința de la Wannsee din 1942, unde el nu a detaliat rezolvările „soluției finale”. Șeful SS, Heinrich Himmler a declarat, "Indiferent cât de crud și de tragic poate fi fiecare caz luat în parte, această metodă este pe departe cea mai blândă și mai bună, dacă se respinge metoda bolșevică a exterminării fizice o oamenior..." [2] Planul era ca să se folosească navele marinei britanice, după înfrângerea Regatului Unit în război. Cum victoria împotriva Anglie nu s-a produs, Planul Madagascar a fost abandonat.

Primele lagăre de exterminare[modificare | modificare sursă]

Începând cu 1 noiembrie 1941, au fost construite primele lagăre de exterminare: Belzec, Sobibor, Treblinka, Chełmno, Majdanek și ultimul Auschwitz-Birkenau. Execuțiile în masă ale evreilor au început la începutul anului 1942.

Note[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]