Anton Dumitriu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Anton Dumitriu
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Decedat (86 de ani) Modificați la Wikidata
Cetățenie Flag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupație matematician Modificați la Wikidata

Anton Dumitriu (n. 31 martie 1905, Brăila - d. 8 ianuarie 1992, București) a fost un filosof, matematician și logician român de origine greacă.[1]

Date biografice[modificare | modificare sursă]

S-a născut la Brăila, oraș în care urmează școala primară și liceul. Devine student al Facultății de Științe a Universității din București avându-i drept profesori pe: Gheorghe Țițeica, Dimitrie Pompeiu, Traian Lalescu, Octav Onicescu iar în 1929 obține licența în Matematici. Între 1929 și 1933 este profesor de matematică la o școală din Brăila apoi între 1933 și 1938 profesor la Liceul „Mihai Eminescu” din București. În 1934, Anton Dumitriu devine asistent la cursul de geometrie descriptivă de la Școala Politehnică din București.

Între timp studiază cursuri de filosofie și în 1938 își susține doctoratul în filosofie cu teza Bazele filosofice ale științei în fața unei comisii al cărei președinte a fost Constantin Rădulescu-Motru iar referent Petre P. Negulescu.[2] În același an devine asistent la cursul de Logică de la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității București, parcurgând succesiv funcțiile de conferențiar și profesor titular al catedrei de Logică. Timp de cinci ani (1942-1947) este directorul publicației universitare „Caiete de Filosofie” iar între 1944-1946 este directorul săptămânalului „Democrația”. A publicat atât în reviste românești (Revista de Filosofie, Revista Fundațiilor Regale, etc.) cât și străine (The Journal of History of Philosophy, Scientia, Notre Dame Journal of Formal Logic, Il Contributo, etc.).

Între 1946-1948 este deputat în Parlament dar în 1948 este înlăturat de la Universitate împreună cu alți profesori printre care C. Rădulescu Motru, I. Cartojan, etc.

După 23 august, el s-a înscris întâi în Partidul Liberal brătienist, unde i s-au pus la dispoziție mijloace financiare pentru editarea ziarului „Democrația” (oct. 1944 – iul. 1945). Văzând că partidul din care face parte nu avea perspective de guvernare, a trecut la celălalt partid liberal condus de Tătărescu, care colabora cu guvernul prezidat de dr. Petru Groza. Ca recompensă, a fost numit administrator al celei mai mari societăți petrolifere cu capital românesc, Creditul Minier.[3]

Ca director al „Societății Creditul Minier”, filosoful A. Dumitriu „s-a dedat la escrocherii cu atâta dezinvoltură, încât în ciuda relațiilor politice personale, în ciuda mijloacelor de corupție la care recursese, n-a putut împiedica arestarea[4] , deschiderea acțiunii publice, ale cărei dezbateri au fost senzaționale, și condamnarea la mulți ani de pușcărie.” [5] A fost arestat în 1948, iar în 1949 a fost condamnat la 11 ani de închisoare pentru „gestiune frauduloasă” la Creditul Minier. A fost eliberat în 1954. Toată viața, el a lăsat să se înțeleagă că a fost deținut politic și nu deținut de drept comun.[3]

În 1964 a fost numit cercetător la Centrul de logică al Academiei iar mai târziu șeful sectorului de cercetări privind logica clasică din cadrul Centrului.

A fost membru al Academiei Mediteranea del Dialogo din Roma, al Academiei Marchese din Ancona și al Centrului superior de Logică și știință comparată, a fost profesor onorific la Facultatea liberă de filosofie comparată din Paris și la Institutul superior de științe umane din Urbino.

Premii[modificare | modificare sursă]

  • Marele premiu de Stat acordat de Academia Română pentru „Logica nouă”, 1940
  • Premiul Societății Gazeta Matematică, 1947
  • Premiul Academiei Române pentru „Soluția paradoxurilor logico-matematice”, 1968
  • Premiul revistei Săptămâna, 1981
  • Premiul Academiei Române pentru „Alétheia”, 1984
  • Premiul revistei Flacăra, 1984
  • Premiul revistei Atheneu, 1985

In memoriam[modificare | modificare sursă]

Din octombrie 2010, școala nr. 10 din Brăila se numește "Anton Dumitriu".[6]

Cărți[modificare | modificare sursă]

  • Valoarea metafizică a rațiunii, 1933
  • Logica nouă, 1940
  • Logica polivalentă, 1943
  • Orient și Occident, 1943
  • Paradoxurile logice, 1944
  • Curs de istoria logicii, 1947-1948
  • Soluția paradoxurilor logico-matematice, 1968
  • Mecanismul logic al matematicilor, 1968
  • Istoria logicii, 1969
  • Teoria logicii, 1973
  • Philosophia mirabilis, 1974
  • Cartea întâlnirilor admirabile, 1981
  • Alétheia, 1984
  • Eseuri, 1986
  • Culturi eleate și culturi heracleitice, 1987
  • Homo universalis. Încercare asupra naturii realității umane, Editura Eminescu, 1990

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Gabriel Gheorghe, Biografia din studiul introductiv al lucrării Retrospective, Anton Dumitriu, Ed. Tehnică, Bucuresti, 1991, p.5-16.
  • Isabela Vasiliu-Scraba, Asimilarea motivului Don Quijote la Anton Dumitriu, in vol. Contextualizări. Elemente pentru o topologie a prezentului , Isabela Vasiliu-Scraba, Editura Star Tipp, Slobozia, 2002, p.65-72.
  • Isabela Vasiliu-Scraba, Anton Dumitriu despre Protagoras, un inspirat (v. Homo Universalis), in vol. Inefabila metafizică , Isabela Vasiliu-Scraba, Tipografia S.A., Slobozia, 1993, p.134-141.
  • Isabela Vasiliu-Scraba, La granița dintre Philosophia perennis și Philosophia garrula (v. Anton Dumitriu, Homo Universalis), in vol. Inefabila metafizică , Isabela Vasiliu-Scraba, Tipografia S.A., Slobozia, 1993, p. 153-160.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Minoritatea elenă 2005
  2. ^ Anton Dumitriu (9 martie 1905-8 ianuarie 1992)
  3. ^ a b Filosofia românească sub comunism
  4. ^ ACNSAS, Anton Dumitriu, I 259590, vol. I.
  5. ^ Nicolae Bagdasar, Opere, vol. I, Amintiri, ediție îngrijită de Rodica Pandele și Gh. Vlăduțescu, postfață și note de Gh. Vlăduțescu, București, Editura Academiei Române, 2006, p. 218.
  6. ^ Școala nr. 10 din Brăila

Legături externe[modificare | modificare sursă]