Constantin Schifirneț

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Constantin Schifirneț (n. 29 august 1945, Bahna, județul Neamț) este un sociolog și istoric al filozofiei român.

Date biografice[modificare | modificare sursă]

Este fiul Mariei Schifirneț, născută Movileanu, și al lui Neculai Schifirneț. A urmat cursurile Școlii generale din Bahna și ale Liceului „George Bacovia” din Bacău. Este absolvent al Facultății de Filosofie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în anul 1968. A fost cercetător la Centrul de Cercetări pentru Problemele Tineretului (1968-1990, 1996-2004). La data de 17 iunie 1980 susține doctoratul în filosofie la Universitatea din București cu teza Teoria formelor fară fond în cultura română. Cu referire specială la gândirea lui Titu Maiorescu. A fost director general în Ministerul Culturii în perioada 1990-1994. Este cofondator al Facultății de Științe Politice, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” din București, al cărei Decan a fost în perioada(1999-2002). În prezent este profesor universitar la Facultatea de Comunicare și Relații Publice la Școala Națională de Studii Politice și Administrative unde susține cursurile de sociologie. Director al Școlii Doctorale "Științele comunicării" din SNSPA (2008-2012).

A avut o bursă de studii în S.U.A., la Universitățile Boston și Berkeley (februarie-mai 1981).

A prezentat cca 100 de comunicări la simpozioane, seminarii și conferințe naționale și 51 de comunicări științifice la simpozioane, seminarii și conferințe internaționale organizate asociații europene, internaționale, de universități și institute de cercetare din România, Franța, Anglia, China, Danemarca, Israel, Germania, Italia, Rusia, Ungaria, Bulgaria, Cuba, Belgia, Portugalia, Suedia.

Activitatea profesională[modificare | modificare sursă]

Activitate didactică[modificare | modificare sursă]

A avut activitate didactică în sistemul ,,cadru didactic asociat", din anul 1972 până în anul 1992, la Catedra de Filosofie a Institutului Politehnic București, astăzi Universitatea Politehnică București. În perioada 1992-1999, a predat cursurile: ,,Sociologia vârstelor”, ,,Relații interetnice” și ,,Sociologia educației” la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea București. A funcționat ca profesor asociat la Facultatea de Teologie, secția Asistență Socială, Universitatea ,,Valahia” din Târgoviște, unde a predat, în perioada 1995-2008, cursurile: ,,Sociologie generală”, ,,Metodologia cercetării sociale”, ,,Dezvoltare umană”, ,,Dezvoltare comunitară”. A fost profesor la Facultatea de Sociologie-Psihologie, Universitatea ,,Hyperion” din București, unde a ținut, în perioada 1995-2000, cursurile: ,,Sociologia vârstelor “, ,,Antropologie culturală”, ,,Sociologie generală”. La Universitatea Creștină ,,Dimitrie Cantemir” a predat cursurile: ,,Sociologie generală” ,,Sociologie politică”, ,,Gândire politică românească”, ,,Metodologia cercetării sociale”, ,,Filosofie socială”. La Universitatea ,,Spiru Haret” a predat,în perioada 1992-1999, cursurile: ,,Antropologie culturală”, ,,Etnosociologie”, ,,Grupuri sociale”. [1]

Este autor de manuale manuale și capitole din manuale 1. Cultura, în Sociologie, manual clasa a XI-a, coordonatori Cătălin Zamfir, Septimiu Chelcea, București: Editura Economică, 2006 2. Economia, în Sociologie, manual clasa a XI-a, coordonatori Cătălin Zamfir, Septimiu Chelcea, București: Editura Economică, 2006 3. Sociologie (CD) 4. Sociologia profesiilor (CD) 5. Sociologia politicului, multiplicat 6. Metodologia cercetării sociale, multiplicat 7. Filosofie, multiplicat

Activitate publicistică[modificare | modificare sursă]

Debutul publicistic s-a produs la vârsta de 17 ani, elev fiind, în ziarul ,,Steagul roșu" din Bacău, cu recenzii despre cărțile: Viața lui Alexandru Macedonski de Adrian Marino, Monolog în Babilon de Alexandru A. Philippide. În publicistica științifică a debutat în 1969 cu lucrarea ,,Aspecte ale influenței mijloacelor comunicațiilor de masă asupra educației intelectuale a tinerilor”, publicată în volumul Tineretul - obiect de cercetare științifică, București: Centrul de Cercetări pentru Problemele Tineretului, 1969.[2]

A inițiat și coordonat colecția „Ethnos” a Editurii Albatros. A reeditat 30 de titluri de lucrări românești - majoritatea pentru prima oară de la apariție, semnate de Mihai Eminescu, Titu Maiorescu, Nichifor Crainic, Octavian Goga,M. Ralea, George Călinescu, A.D. Xenopol, Aurel C. Popovici, Constantin Rădulescu-Motru, George Sofronie, Romulus Seișanu, D. Stăniloae, Al. Claudian, S. Mehedinți, Traian Brăileanu, Mihail Manoilescu, Spiru Haret, însoțite de ample studii introductive, comentarii și note. Într-un articol consacrat colecției Ethnos, (,,Viața Românească”, iulie-august 2001, p. 232), cunoscutul antropolog Gheorghiță Geană a scris: ,,avem în ,,Ethnos” cea mai consistentă (și socialmente vorbind) cea mai importantă colecție editorială din perioada post-1989”[3].

Activitatea de cercetare științifică[modificare | modificare sursă]

Domenii de studiu științific: modernitate, sociologia comunicării, sociologia și antropologia culturii, sociologia vârstelor și generațiilor, tradiție, gândirea filosofică și sociologică românească.

Cercetătorul Schifirneț a elaborat 33 de rapoarte de cercetare: 1. Construcția mediatică a europenizării ca problemă publică în contextul integrării europene a societății românești (coordonator), Facultatea de Comunicare și Relații Publice, SNSPA, 2011, 297 pg.; 2. Educație, școală și creativitate, Centrul de Cercetări și Studii pentru Tineret, Asociația Națională de Sprijin a Inițiativelor Tinerilor, 2005, 36 pg.; 3. Relații sociale ale tinerilor, Centrul de Cercetări și Studii pentru Tineret, Asociația Națională de Sprijin a Inițiativelor Tinerilor, 2003, 30 pg.; 4. Sisteme alternative de formare a tineretului - Relația dintre instituții de învățământ și sistemele alternative, Centrul de Studii și Cercetări pentru Problemele Tineretului (CSCPT), mai 1998, 56 pg.; 5. Sistemele alternative de formare a tineretului-Impactul sistemelor alternative cu raporturile între generații, CSCPT, septembrie 1998, 91 pg.; 6. Sisteme alternative de formare a tineretului - Strategii, instituții și experiențe în educația permanentă, CSCPT, noiembrie 1998, 56 pg.; 7. Starea tineretului din România, capitolele Educație, Consum cultural CSCPT, noiembrie 1998, 61 pg. 8. Sisteme alternative de formare a tineretului - Politici de educație alternativă, CSCPT, martie 1997, 43 pg.; 9. Sisteme alternative de formare a tineretului. Diagnoza situației actuale prin politicile de educație alternativă în România, august 1997, 67 pg.; 10. Sisteme alternative de formare a tineretului. Dificultăți și limite ale influenței sistemelor alternative asupra tineretului CSCPT, noiembrie 1997, 96 pg.; 11. Potențialul creativ al tineretului român: Forme instituționale și neinstituționale de manifestare a creativității tinerilor, CSCPT martie 1996, 52 pg.; 12. Potențialul creativ al tineretului român: Modalități de implicare socială a tinerilor înalt creativi, CSCPT, noiembrie 1996, 98 pg.; 13. Educația adulților în perioada de tranziție, Institutul de Cercetare a Calității Vieții, 1994-1995, 87 pg.; 14. Vârsta și cultura populară, C.C.P.T., 1988, 156 pg.; 15. Cititor, carte, biblioteca publică, 1989, 156 pg.; 16. Cultură, instituții culturale și socializarea tineretului, C.C.P.T., 1987, 194 pg.; 17. Integrarea socio-profesională a tinerilor din mediul rural si mediul urban, C.C.P.T., 1986, 163 pg. + anexe; 18. Tineretul universitar - interese pentru studiu și aspirații profesionale, C.C.P.T., 1986, 169 p. + anexe; 19. Cultură, tineret, mass media, educație, C.C.P.T., 1986, 351 p. + anexe (99 p.); 20 . Dinamica opțiunilor culturale, C.C.P.T., 1985, 117 p.; 21. Atitudinea tinerilor față de sat, 1982, 30 pg.; 22. Nivelul de cunoștințe artistice al tinerilor, C.C.P.T., 1982, 46 pg.; 23. Pregătirea pentru profesie a tineretului universitar, C.C.P.T., 1982, 157 pg.; 24. Mass media și tineretul (coautor),C.C.P.T.1982, 50 p.; 25. Comportament și opțiuni culturale ale tinerilor, C.C.P.T., 1981, 150 pg.; 26. Interese manifestate de tineri în timpul liber, capitol din raportul colectiv Aspirații, cerințe și orientări ale tineretului în petrecerea timpului liber (coordonator Petre Datculescu) C.C.P.T., 1980, 20 pg.; 27. Orizontul de cultură al tinerilor muncitori, capitol din raportul colectiv Aspecte calitative ale forței de muncă tinere din industria, C.C.P.T, 1978, 40 p.; 28. Activitatea profesională, de cercetare științifică și practică a studenților, etapa a-II-a, C.C.P.T.,1976, 104 pg.; 29. Activitatea profesională, de cercetare științifică și practică a studenților, etapa I- a, C.C.P.T., 1975, 80 pg.; 30. Structura și organizarea activităților organizațiilor studențești, C.C.P.T., 1972, (I), 168 p., 1973 (II), 102 pg.; 31. Interese culturale ale adolescenților liceeni, C.C.P.T., 1971, 168 pg.; 32. Forme și metode de educație politică a studenților, C.C.P.T., 1970, 30 pg.; 33. Structura socială a tineretului universitar (în colaborare), C.C.P.T., 1970, 50 pg.; 33. Comportament și nivel de cunoastere politică al studenților (în colaborare), C.C.P.T., 1970, 193 pg.

La nici 24 de ani, în 1969, Schifirneț a fost coordonator al primei cercetări, din istoria cercetării sociologice românești, pe un eșantion național. Au fost investigați 2.172 studenți din toate centrele universitare și din toate profilele de învățământ superior.[4] Datele acestei cercetări au fost analizate în lucrarea Studentul și societatea, apărută în 1973.

În 1981 a investigat un lot de 854 studenți de la toate profilele de invățămint și din toate centrele universitare.[5] În anul 1981 a realizat cercetarea asupra opțiunilor culturale ale tinerilor pe un lot de tineri.[6] În 1984 a cercetat lotul de 2225 de tineri (muncitori, elevi, studenți) din care 1710 din mediul rural și 515 din mediul urban.[7] Date ale acestei cercetări sunt analizate în lucrarea Tineretul între permanență și înnoire , București: Editura politică, 1987.

În 1985 a efectuat cercetarea pe un lot de cca 3500 tineri și adulți din mediul urban și rural, tineri și adulți, selectați din toate categoriile socio-profesionale.[8]

A coordonat din partea Centrului de Studii și Cercetări pentru Tineret, în 2003, tema ,,Educația, cultura și creativitatea în viața tinerilor” realizată de Institutul de Filosofie și Psihologie ,,Constantin Rădulescu-Motru" al Academiei Române, Academia de Studii Economice, Agenția Națională pentru Sprijinirea Inițiativei Tinerilor. În anul 1996 a coordonat, în cadrul Centrului de Studii și Cercetări pentru Problemele Tineretului, o temă similară, ,,Potențialul creativ al tineretului român. Cercetarea a arătat că opiniile subiecților despre sistemul de învățământ și climatul creativ în școală sunt contradictorii. Există o discrepanță între opiniile predominant negative, despre sistemul de învățământ din România, și opiniile predominat pozitive, total sau parțial, despre climatul creativ din școală. Deși sistemul de învățământ este judecat cu severitate, totuși cvasimajoritatea respondenților exprimă o imagine total sau parțial pozitivă despre profesorii lor. Această realitate reliefează existența unui corp profesoral credibil profesional la tineri, însă alte cauze ce țin de managementul din învățământ și condiția socială a școlii, de cele mai multe ori precară, îi fac pe mulți tineri să aprecieze negativ sistemul de învățământ. În afară de coordonarea temei, a elaborat capitolul ,,Educație, școală și creativitate” decembrie 2003.

În perioada 1997-1998 a coordonat tema ,,Sisteme alternative de formare a tineretului.” A fost investigat un lot de 532 subiecți prin ancheta sociologică și focus-grupuri despre temele: ,,Politici de educație alternativă” , ,,Diagnoza situației actuale a politicilor de educație alternativă în România”, ,,Dificultăți și limite ale influenței sistemelor alternative asupra tineretului”, ,,Relația dintre instituții de învățământ și sistemele alternative” ,,Impactul sistemelor alternative cu raporturile între generații”, ,,Strategii, instituții și experiențe în educația permanentă”. Din cercetare a rezultat că sistemele alternative de formare sunt acceptate de majoritatea respondenților, pentru virtuțile lor în susținerea personalității tinerilor. În societatea românească, în raport cu școala, sistemele alternative sunt considerate a fi mai inovatoare, cu disponibilitate mai mare pentru formarea tânărului pentru schimbare. Date și concluzii ale acestei cercetări au fost incluse în studiile: ,,Religie și tradiție" și ,,Sisteme alternative de formare”.[9]

În perioada 1994-1995 a coordonat proiectul ,,Educația adulților în perioada de tranziție” în cadrul Institutului de Cercetare a Calității Vieții, în temeiul unui contract cu Ministerul Cercetării și Tehnologiei. S-a urmărit studierea educației adulților în contextul tranziției, analiza educației adulților în raport cu alte tipuri de educație. A fost investigat un lot de 395 persoane din mai multe localități, precum și responsabili cu programele de educație a adulților din instituții de profil. A elaborat raportul ,,Educația adulților în perioada de tranziție”, Institutul de Cercetare a Calității Vieții, 1995, pe care, în anul 1997, l-a publicat cu titlul Educația adulților în schimbare, Editura Fiat Lux, a cărui editare a fost finanțată de Institut für Internationale Zusammenarbeit Deutscher Volkschochulverband - IIZ-DVV, Germania.

Directorul grantului finanțat de CNCSIS ,,Construcția mediatică a europenizării ca problemă publică în contextul integrării europene a societății românești. 2008-2011". Date și concluzii ale acestei cercetări sunt prezentate în lucrarea Europenizarea societății românești și mass-media[10].

A fost membru al echipei care a realizat proiectul ,,Caracteristici ale culturii politice românești. Influența unor modele culturale și tradiții comportamentale asupra funcționării instituțiilor politice românești” sub egida Facultății de Filosofie din Universitatea București și Asociația Română de Studii Politice Aplicate (AROSPA) sub coordonarea profesorului Adrian Paul Iliescu. Activitatea la acest proiect s-a finalizat cu studiul Teoria formelor fără fond despre mentalități și disfuncționalități instituționale[11]

Contribuții[modificare | modificare sursă]

Prin studiile sale, Constantin Schifirneț a adus contribuții în sociologia modernizării și dezvoltării, sociologia generațiilor și vârstelor, în sociologia și antropologia culturii, în studiul ideilor originale ale unor filosofi români.

Prima monografie despre viața și opera lui Constantin Rădulescu-Motru[modificare | modificare sursă]

Constantin Schifirneț este autorul monografiei C. Rădulescu-Motru. Viața și faptele sale . În cele trei volume ale cărții este descrisă viața lui Rădulescu-Motru și acțiunile lui de creare a instituțiilor necesare dezvoltării mișcării filosofice românești. Lucrarea se bazează pe cercetarea de arhivă și include informații despre toți marii profesori din domeniile științelor socioumane de dinaintea celui de-al doilea război mondial. Cele mai multe informații despre filosoful Rădulescu-Motru sunt inedite. Sunt prezentate faptele întemeietoare de cultură filosofică și sociologică ale lui Rădulescu-Motru precum și inițiativele sale în înființarea de reviste și de instituții. Biografia și faptele lui C. Rădulescu-Motru sunt analizate în contextul mentalităților epocii sale, al dominantelor ei culturale și ideologice, al raporturilor complexe cu celelalte mari personalități ale vremii sale. S. a investigat exhaustiv genealogia familiei lui C. Rădulescu-Motru, toate revistele înființate de el, opera sa apărută în timpul vieții și cea postumă - Revizuiri și adăugiri - cât și exegeza despre scrierile sale. Este remarcată contribuția lui la dezvoltarea învățământului filosofic în România. Sunt studiate contribuțiile originale ale C. Rădulescu-Motru în analizele asupra conceptelor: personalismul energetic, vocația, psihologia etnică, politicianismul, etnicul românesc, formele fără fond, gregarismul și individualismul, tradiția. Este argumentată teza că doctrina personalismului energetic despre personalitate - cea mai înaltă formă de energie cosmică- se înscrie între sistemele filosofice universale. Monografia lui S. este și o istorie culturală a filosofiei și sociologiei românești.[12]

Discontinuitate în problematica filosofiei românești[modificare | modificare sursă]

Schifirneț abordează filosofia românească din perspectiva modernității și a europenizării. El remarcă lipsa continuității în problematica filosofiei românești: „O particularitate a culturii românești, și deci și a filosofiei autohtone, este discontinuitatea în evoluția ideilor și a inițiativelor culturale. Obsedată de ideea continuității, cultura românească nu a reușit, decât foarte rar, să înfăptuiască o activitate creatoare neîntreruptă. Nici în ce privește libertatea de cugetare nu s-a putut asigura continuitate, deoarece perioadele de interdicție au alternat cu perioadele de exprimare nestingherită a ideilor. Cultura și cugetarea românească au chestionat limitele capacității proprii de creati vitate și proiectele ratate din societatea românească.”[13]

Gânditorii români s-au confruntat cu dificultatea interpretării realităților autohtone prin teorii și concepte potrivite pentru țările occidentale în lipsa unei teorii proprii despre dezvoltarea socială modernă: ,,Gândirea românească a studiat căile concrete de construire a civilizației române moderne și mai puțin s-a axat pe elaborarea de teorii și de metode de investigare a realității sociale."[14]

Ideile filosofilor români nu derivă prioritar din meditația asupra proceselor locale de schimbare și asupra actelor de rezistență față de căile de modernizare românească. În cultura română nu există nici măcar o analiză filosofică a deformărilor și a rezistenței la modernizare și nici o propunere de alternative ale modernității. Nu mai puțin semnificativ rămâne accentul pe filosofia beletristică în studiul modernității românești, viziunea eseistică și literară fiind dominantă. În planul gândirii filosofice autohtone s-a plecat de la premisa că modernitatea este unică, universală, fiecare societate fiind obligată să parcurgă întocmai aceleași etape și aceleași procese ca țările care s-au modernizat. Așa au gândit raționaliștii, cu deosebire Maiorescu și școala sa - C. Rădulescu-Motru, P.P. Negulescu, I. Petrovici. Trăsătura fundamentală a gândirii filosofice românești este criticismul, și, în mică măsură, evaluarea diversității de proiecte de modernizare, a pluralității doctrinelor și a modelelor de modernitate, din care societatea să selecteze ceea ce este oportun pentru dezvoltarea sa. Modernitatea românească nu se regăsește, doctrinar, în gândirea actorilor și agenților de modernizare.Practic, nu au existat proiecte de modernizare ci numai interpretări ale modernității, prin concepte și viziuni preluate din gândirea occidentală. Dimpotrivă, schimbările moderne s-au produs fără a porni de la un proiect teoretic. [15]

Teoria formelor fără fond, model teoretic de explicare a civilizației moderne în context național[modificare | modificare sursă]

O altă contribuție a lui Schifirneț se referă la elaborarea conceptului modelul teoretic de explicare a proceselor de edificare a civilizației moderne în cadrul național. În studiile sale despre modernizare analizează modelul teoretic de explicare a proceselor de edificare a civilizației moderne în cadru național. Este reevaluată teoria formelor fără fond, considerată model teoretic de explicare a civilizației moderne în cadru național, dar și o diagnoză asupra situațiilor reale ce apar din disfuncționalitățile și mentalitățile societății românești. În viziunea sa teoria formelor fără fond nu este o teorie despre trecut. Ea este deosebit de actuală. Atât timp cât societatea românească va cunoaște perioade de tranziție la intervale mici de timp, așa cum s-a întâmplat de multe ori în ultimele două secole, formele fără fond sunt un element peren al evoluției sociale și culturale românești: ,,Teoria formelor fără fond exprimă atitudinea critică față de modalitățile de constituire a civilizației române moderne. Critica vizează stări reale ce trebuiau să fie înlăturate, și este îndreptată împotriva: a) formelor instituționale care nu ar fi fost cerute de cadrul național; b) a copierii mecanice a ideilor și instituțiilor din alte țări; c) a neadaptării organismului politico-juridic la fondul intern. Uneori critica era numai negativă, axată pe evidențierea unor anomalii din viața socială. Oricum, studiul formelor fără fond dă răspuns câtorva probleme care au fost discutate timp de mai bine de 150 de ani. Această teorie are o bază reală în realitatea istorică românească, mai exact fapte istorice, sociale, economice și culturale, dar și date statistice, care dovedesc ființarea de forme fără fond. Ea este o coordonată a gândirii românești de toate nuanțele, întrucât abordează căile de modernizare, iar judecăți despre evoluția capitalistă a țării regăsim în scrierile tuturor categoriilor de specialiști, de la istorici și filosofi până la economiști și juriști. În acest sens, este de reținut rolul activ, catalizator al teoriei în dezbaterea culturală, în proiectarea soluțiilor asupra perspectivei evoluției moderne a țării.” [16]

Schifirneț subliniază dimensiunea metodologică a acestei teorii: ,,Teoria formelor fără fond acreditează ideea că procesul de creare a noului cadru instituțional și juridic modern presupune, în mod necesar, exprimarea spiritului critic, a unei atitudini selective față de ceea ce oferă modelul de societate afirmat în Occident și față de tradițiile de care dispune statul român. În același context, este de reținut principiul interdependenței, al legăturii indisolubile dintre statul român și țările europene ca premisă a explicării progresului în societatea românească.”[17]

Schifirneț afirmă că pentru nici unul din marile momente ale istoriei românești moderne, inclusiv Revoluția din decembrie 1989, nu a existat un proiect teoretic, explicația fiind orientarea predominantă a culturii românești spre trecut și interesul nesemnificativ pentru prognozarea evoluției și schimbărilor ce s-ar putea produce în viitor.[18] În opinia sa, nu există un model abstract de civilizație modernă aplicabil întocmai în contexte naționale concrete. Prin urmare, edificarea civilizației moderne cunoaște o varietate de tipuri, un pluralism al căilor de dezvoltare. Această diversitate derivă din situația obiectivă a diferențelor între culturi, între sistemele de valori, între spiritualitățile naționale. Nucleul acestui model teoretic îl constituie doctrina naționalului, care integrează în corpusul său teze cu privire la căile de edificare a civilizației moderne într-un stat național [19].

Modernitatea tendențială[modificare | modificare sursă]

Schifirneț a creat conceptul ,,modernitatea tendențială”, dezvoltat și analizat în lucrările: Formele fără fond, un brand românesc (2007), Modernitatea tendențială (2009), Tendential Modernity (2012), Modernitatea tendențială. Reflecții despre despre evoluția modernă a societății (2016). În lucrarea Formele fără fond, un brand românesc, descrie, pentru prima dată, conceptul de modernizare tendențială prin care este desemnat ,,actul de dezvoltare a societății românești în direcție inversă: de la afirmarea spiritului național și de la construcția politică spre dezvoltarea economică. În arealul românesc se afirmă modernitatea ca o tendință care coexistă cu structurile sociale, cu formele instituționale și cu fondul vechi. Modernitatea tendențială răzbate greu și lent prin complicata rețea de structuri socio-instituționale din societatea românească tradițională și patriarhală. Este o modernitate mozaicată, nestructurată sub o formă dominantă clară. Modernitatea este cadrul și elementul de susținere a naționalului, dar nu prin baza economică, care ar fi trebuit să fie temei al afirmării statului național, ci ca tendință, ca ideal de atins în afirmarea națiunii. Toate anomaliile, contradicțiile, discrepanțele apărute în procesul de modernizare sunt, de fapt, fenomene caracteristice noului trend de dezvoltare capitalistă care a fost însă doar parțială și nu deplină. Așa se explică, de exemplu, neoiobăgia, care nu este o formă nouă de iobăgie, ci capitalism tendențial sau capitalism parțial, lipsit de mecanismele economiei capitaliste, adică de performanța și rentabilitatea, indicatori ai acestei economii."[20]

Prin modernitatea tendențială se propune o înțelegere a modernității în spații în care ritmul de modernizare culturală și politică este mai rapid decât evoluția economiei. Modernitatea tendențială se referă la acțiunile și ideile despre modernizare care rămân parțiale și nefinalizate. Datorită faptului că modernitatea este doar o tendință, societatea cunoaște o succesiune neîntreruptă de tranziții, dar nici una dintre tranziții nu și-a atins obiectivele de schimbare pentru care a fost produsă. În acest sens, modernitatea rămâne în cea mai mare parte o aspirație, un obiectiv care urmează să fie atins, dar niciodată pe deplin realizat. Din punct de vedere temporal, evoluția tendențială nu este certă și univocă, dar probabilistică. Având în vedere lipsa sau insuficiența resurselor de modernizare interne (ideologice, economice, administrative, financiare etc.), modernitatea tendențială este un tip de modernizare asimptotică, care nu reușește să ajungă la cerințele modernității, indiferent de cât de aproape pare să se apropie de modernitatea occidentală. În societățile cu o evoluție modernă tendențială, modernitatea evoluează lent și cu dificultate prin rețeaua complexă de structuri socio-instituționale ale societății patriarhale și tradiționale și, prin urmare, modernitatea nu este structurată sub o formă dominantă în instituții, în grupuri și în viața cotidiană. În consecință, modernitatea apare ca un standard produs prin procesul de modernizare în Occident și este considerat model de dezvoltare pentru orice societate pentru a atinge același nivel de dezvoltare ca țările occidentale. Modernitatea există în orice societate, dar valorile și standardele sale nu există peste tot în integralitatea lor, ci doar ca procesele tendențiale universale. Practic, toate modernitățile sunt tendențiale. Modernitatea tendențială este universală, inclusiv în statele care au un tip de modernitate bine structurată și funcțională. Lumea de astăzi este modern structurată sau tendențial modernă.[21]

In studiile sale, Schifirneț propune o analiză a modernității românești prin conceptul ,,modernitatea tendențială”. El constată că dezvoltarea modernă a societății românești a fost și este studiată după paradigma organicismului sociologic care o concepe ca proces de trecere de la societatea premodernă la una modernă. Modernitatea occidentală s-a produs ca o consecință a schimbărilor radicale derivate de procesele de industrializare, raționalizare, constituirea statului național, diferențierea între sfera publică și sfera privată.

Modernitatea românească a avut o altă evoluție decât cea occidentală: ,,Modernitatea românească este predominant tendențială, deoarece are prea multe particularități și mult mai puține convergențe cu modernitatea occidentală contemporană. Societatea românească nu se confruntă doar cu un proces de trecere de la o modernitate la alta (industrial-postindustrial), ci mai are încă de parcurs trecerea de la premodern la modern, în paralel cu trecerea de la industrial la postindustrial.”[22] Românii cunosc modernitatea, mai ales în ce privește edificarea sistemului instituțional politic și juridic, dar ea nu a pătruns în societatea românească profundă, în toate componentele vieții sociale: ,,În spațiul românesc, modernitatea se afirmă ca o tendință. Inițial, modernitatea a fost importată pentru că răspundea unor trebuințe ale unor grupuri. Lipsa ei de organicitate rezultă din rezistența vechilor structuri sociale și forme instituționale. Modernitatea răzbate greu și lent prin complicate rețea de structuri socio-instituționale din societatea românească tradițională și patriarhală. Ea este o modernitate mozaicată, nestructurată sub o formă dominantă clară, inexistentă la nivel de proiect de modernizare. Problema de fond este că demararea modernității în Occident nu s-a produs ca urmare a unui proiect politic, de tipul .vrem să ne modernizăm., ci prin evoluțiile economice, social-istorice și culturale. În societățile nonoccidentale, tipul de modernitate occidentală nu poate fi reprodus, și astfel proiectul politic de modernizare devine inevitabil.”[23]

Schifirneț subliniază impactul modernității cu contextual istoric: ,,Românii sunt modelați de propria lor istorie și lume socială care continuă să perpetueze mentalități și conduite care nu sunt compatibile cu tipul de cultură al modernității europene. Modernitatea tendențială exprimă destul de exact dualitatea gândirii și acțiunii indivizilor. Ea are loc printr-o schimbare de sus, prin instituții, de minoritatea educată în spiritul modernității, către o majoritate indiferentă sau ostilă schimbării întrucât conduit și valorile moderne nu sunt intrinseci modului de viață al fiecărui individ și grup social.”[24].


Schifirneț prezintă cauzele modernității tendențiale românești. O primă cauză a fost și este lipsa societății civile: Românii au evoluat în alt spațiu cultural cu alte reguli economice și sociale în raport cu nordul și vestul Europei. În schimb, modernizarea României este caz particular al modernizării societăților periferice din spațiul european. Dacă în Occident au existat centre unde ideile moderne puteau germina și se puteau dezvolta în plenitudinea lor, idei care apoi au fost universalizate, în Estul Europei pregnantă a fost dependența de spațiul imperial, potrivnic acceptării alternativelor de putere și influență.”[25].

Modul specific de constituire a capitalismului românesc este o altă cauză a modernității tendențiale: ,,În România capitalismul s-a născut la intersecția dintre aspirația unor grupuri de a se adapta spiritului modern și tendințele expansioniste ale capitalismului occidental. Capitalismul ca sistem social a fost adoptat din rațiuni geopolitice și de strategie națională, modernizarea fiind calea fundamentală de desprindere de influența otomană și cea rusească, însă transformările capitaliste au avut loc în lipsa unei tradiții economice capitaliste și a unei clase de mijloc puternice, în stare a domina spațiul public.”[26]. Capitalismul românesc din secolul XXI are un caracter artificial mai pronunțat decât capitalismul românesc din secolul al XIX-lea, acesta din urmă fiind produs de proprietari, care au făcut doar tranziția de la un tip de proprietate privată la post-comunistă, capitalismul s-a impus prin privatizare reglementată juridic, și astfel proprietatea a ajuns în mâinile unor persoane sau grupuri autohtone lipsite de competențele necesare în noua poziție socială.

O altă cauză a modernității tendențiale este deficitul democratic concretizat în inerția populației românești, care nu a renunțat, încă, la acea mentalitate de asistată din partea statului sau a grupurilor de putere. Statul a reușit doar să construiască bazele unei democrații tendențiale, formale și politicianiste. Modernitatea tendențială este o modernitate acceptată de societatea legală; formal, ea cuprinde direcția către democratizare, însă acțiunea factorilor de modernizare este mereu frânată sau chiar împiedicată de împrejurările vechi, cu mai multă stabilitate și influență mai puternică asupra societății reale. [27].

În societățile cu modernitate tendențială are loc fenomenul supraîncărcării justiției. Aceasta este văzută ca o soluție miracol, de salvare, dar se neglijează faptul că orice instituție din orice societate acționează într-un context social și istoric.[28] Constantin Schifirneț, Modernitatea tendențială, Sociologie românească, nr. 4, 2009, p. 89.

Modernitatea tendențială se afirmă în contextul preluării, fără spirit critic, a unor modele de dezvoltare din alte societăți. Modernitatea tendențială este un efect direct al managementului social inadecvat pentru o modernitate orientată spre viitor. O trăsătură des întâlnită rămâne lipsa rigorii instituționale însoțită de instabilitatea instituțională și lipsa unor reglementări instituționale clare.

Deficitul de europenizare, consecință a deficitului de modernizare[modificare | modificare sursă]

Schifirneț are contribuții la studiul europenizării.[29] El argumentează că procesul de europenizare vizează toate societățile din Uniunea Europeană. Europenizarea, in sensul ei real, nu inseamnă „occidentalizare.” Prin urmare, Uniunea Europeană este proiectul construirii unei identități și a unui cadru instituțional european nou. Intreaga Uniune Europeană, inclusiv țările occidentale, cunoaște direcții de dezvoltare, distincte de modernitatea istorică occidentală. Și în țări cu democrații consolidate există un deficit de europenizare. Există o europenizare locală care este diferită de europenizarea la nivelul spațiului european. Europenizarea s-a realizat prin proceduri de implementare, de sus in jos, a unor acte legislative și administrative ale instituțiilor europene. Europenizarea are loc într-un spațiu în care s-au asociat țări cu niveluri diferite de dezvoltare economică și socială și, prin urmare, Comunitatea Europeană a preluat toate problemele derivate din diferențele dintre membrii săi. Fără o nouă modernizare nu este posibilă diminuarea decalajului dintre membrii Uniunii Europene.[30] Europenizarea societății românești este abordată în contextul modernității tendențiale, descrisă ca o construcție politică și instituțională și nu ca act de edificare a unei economii si societăți moderne funcționale și prospere. Intrată in Uniunea Europeană, societatea românească va cunoaște o nouă modernizare, dar aceasta nu poate trece peste evoluția specifică a statului român modern. Dacă această nouă modernizare se va face doar prin aplicarea strictă a regulilor Comunității Europene ea riscă să ducă la forme fără fond. Chestiunea este dacă România va fi o periferie a Europei sau o comunitate națională cu un standard european de dezvoltare.[31]

Interpretări asupra filosofiei și sociologiei românești[modificare | modificare sursă]

Schifirneț a argumentat existența unor idei sociologice și filosofice românești despre schimbarea socială și evoluția istorică a comunităților naționale. Prin exegeza textelor unor mari gânditori români, sunt reactualizate concepte și teme importante despre națiune: etnicitatea, relațiile interetnice, morfologia națiunii, agenții modernizării în spațiul românesc, relația dintre gândirea modernă și gândirea primitivă, identitatea etnică, asimilare etnică etc. El definește ideea națională ca viziune a unei comunități naționale despre identitatea și psihologia sa, și modul cum ea le afirmă în conduite și mentalități. Originalitatea românilor se manifestă în răspunsul lor la problemele caracteristice procesului de construcție națională a socialului.[32] Studiile sale aduc noi interpretări ale unor mari cugetători români. Amintim ideile sale despre sociologia dezvoltării culturale la Kogălniceanu[33], conceptul de gândire paradigmatică la Eminescu[34], concepția maioresciană despre modernizarea culturală[35], gândirea politică a lui Aurel. C. Popovici[36], etnicitatea la C. Rădulescu-Motru[37], morfologia națiunii la S. Mehedinți[38], dimensiunea religioasă a națiunii la Nichifor Crainic[39], revoluția la Mihai Ralea[40] etc. În acest sens, este combătută perpetuarea unor imagini simplificatoare despre o bună parte dintre gânditorii români și este de menționat concepția eminesciană privind relațiile interetnice. Față de alți cercetători, Schifirneț dovedește că în multe din textele sale Eminescu exprimă o concepție prominoritară, și deci europeană.

Schifirneț evidențiază contribuția unor autori români la dezvoltarea sociologiei: Spiru Haret, Traian Brăileanu, Mircea Vulcănescu, Mihail Manoilescu, Anton Golopenția [41].

Sistemul categoriilor polare ale culturii[modificare | modificare sursă]

În domeniul sociologiei culturii sunt de reținut contribuțiile la abordarea culturii prin sistemul categoriilor polare depășind astfel viziunea despre cultură ca o realitate omogenă și unitară. Cultura este concepută prin sistemul categoriilor polare (cultura clasică-cultura modernă, cultură autohtonă-cultură universală, cultură umanistă-cultură științifică, cultură școlară-cultură extrașcolară, cultură tradițională-cultură mass-media, cultură artistică-cultură tehnologică, cultură generațională-cultură globală, cultură vocațională-cultură generală). Această schemă indică interferențele dintre diversele nivele ale culturii și raporturile multiple între comportamentul cultural al unui grup social și variatele tipuri de cultură. În acest fel, analiza culturii investighează opțiunile și interesele culturale concrete, precum și raportul dintre motivele specifice și motivele nespecifice ale conduitei culturale.[42] A studiat rolul tradiției țărănești ca fundament al progresului social și a argumentat existența unei tradiții citadine.[43]

Tinerețea, stadiu autonom din evoluția ființei umane[modificare | modificare sursă]

Într-un mod propriu, Schifirneț examinează tineretul în raport cu schimbarea socială. Tinerețea nu este o simplă fază de tranziție, ci un stadiu autonom din evoluția ființei umane, ce se distinge prin statusuri și roluri proprii. Tinerețea este concepută de Schifirneț ca element nou in evoluția socială și, în acest sens, abordează teme precum tineret, tinerețe, vârstă , vârsta în structurile societății, tinerețea în dialectica fazelor de evoluție a omului, tineretul și schimbarea socială, nou și vechi, adaptare-inovare, rezidual-emergent, socializare-iuventizare, tradiție și inovație, tradiție și modernitate.[44] Tinerețea este descriesă ca stare prezentă și orientare către viitor: ,,Tinerețea este un proces, dar și o stare. Ea se instituie într-o unitate dialectică dintre a fi și a deveni, între existență și devenire. Tinerețea este o fază distinctă din evoluția omului și nu doar o etapă de tranziție, este existență în sine și în același timp o devenire permanentă. Individul cunoaște la această vârstă schimbări radicale în , plan biologic, fiziologic, social, relațional. Insă aceste schimbări ființează nu datorită caracterului tranzitoriu al tinereții […] ci sint intrinseci tinereții. Deosebirea dintre tinerețe ca existență și tinerețe ca devenire ne ajută la decelarea a ceea ce este propriu acestui moment din evoluția individului, precum și a direcției luată de dezvoltarea personalității.”[45]

Cultura adulților - o cultură „de vârstă”[modificare | modificare sursă]

Schifirneț este unul dintre primii cercetători români care au studiat empiric domeniul educației adulților pe un eșantion reprezentativ. În cartea Educația adulților în schimbare concepe cultura adulților ca o cultură „de vârstă”, în evoluție permanentă, care se delimitează de cultura tineretului, ce poate fi privită drept o cultură „de generație”.[46]

Prima monografie despre generații din sociologia românească[modificare | modificare sursă]

Schifirneț are contribuții în sociologia vârstelor și generațiilor. În lucrările sale el redefinește conceptele de „generație”[47] și „relațiile între generații”: Generația este astfel definită: „grup de oameni plasați într-un interval de timp ce se raportează acțional, teoretic și comportamental în același mod la realitatea socială prin experiențe, simboluri și valori specifice exprimate mediat de cultura dominantă dintr-o perioadă istorică”, ele fiind trăite și având semnificație numai pentru un grup de vârstă sau grupuri de vârstă situate într-un context social, care urmăresc aceeași finalitate.”[48] Analizează și decelează noi dimensiuni ale relațiilor dintre vârstă, cohortă, clasă socială și generație, raporturile intre generații în contextul schimbării sociale, generația și structura socială.[49] Demersul său teoretic și metodologic include studiul societății și al evoluției istoriei prin succesiunea generațiilor și contradicțiile dintre generații[50], raporturile între generații în familie.[51] În lucrările lui Schifirneț întâlnim prima analiză sociologică românească despre generația literară, completată cu descrieri ale generațiilor din literatura românească din perioada comunistă.[52]

Prima analiză a conceptelor de subcultură și contracultură din sociologia românească[modificare | modificare sursă]

Abordează pentru prima dată în sociologia românească conceptele de subcultură și contracultură, cu deosebire în calitatea lor de agenți ai socializării.[53]. El discută despre cultura tinerilor ca realitate socială în fiecare societate, inclusiv în societățile socialiste.[54]

Mass-media, comunicare online, modernitate tendențială și europenizare[modificare | modificare sursă]

Constantin Schifirneț are contribuții la studiile despre mass-media. În perioada de dinainte de 1989 a făcut parte din numărul restrâns de cercetători români care au studiat mass-media. A analizat mass-media în lucrările: Studentul și societatea, 1973; Adolescenții și cultura, 1974; Generație și cultură, 1985; Tineretul între permanență și înnoire, 1987. A argumentat ideea că expunerea la mass-media este expresia unor necesități caracteristice fiecărui grup de vârstă. Se argumentează ideea că mass-media pot să stimuleze, la rândul lor, noi trebuințe ale publicului. Structura comportamentului și nivelul cultural ale unui individ sunt asociate cu gradul de interes pentru un anumit domeniu al culturii. A argumentat în studiile: Europenizarea în edițiile online ale ziarelor dintr-o societate a modernității tendențiale, 2009; The Mass Media and Tendentious Modernity in the Transition Process from the National Society to the European Community, 2009 că mass-media sunt un efect al modernității, dar, în același timp, ele produc și mediatizeză modernitatea. Mass-media au devenit cauză și efect al societății moderne, insăși tranziția către societatea postmodernă a schimbat rolul lor. în consecință, mass-media românești reflectă atitudini, conduite și mentalități caracteristice modernității de suprafață sau a uneia mozaicate. În lucrările Europenizarea societății românești și mass-media, 2011; Mass-media, modernitate tendențială și europenizare în era Internetului, 2014, Schifirneț afirmă că mass-media pot avea un rol activ în integrarea europeană dacă ele trec de la formatele axate pe particularitățile istorice ale fiecărei țări la transmiterea de informații despre europenizare în contextul național al fiecărui membru al Uniunii Europene. Mass-media românești nu sunt un element de coagulare a sferei publice integrate în sfera publică europeană. Știrile din mass-media fac referiri marginale la normele europene.

Constantin Schifirneț are contribuții în studiul comunicării online.[55] A adus argumente privind teza că rețelele sociale online, prin ele insele, nu pot fi numite rețele de socializare, acestea fiind rețele de interacțiune în mediul online. El a demonstrat în studiul Manipularea pe forumurile ziarelor on-line, tendințele de manipulare exercitate de către presa online precum și manipularea și a dezinformării folosite de către utilizatorii de social media. S. a realizat primul studiu sistematic, din România, asupra ideilor lui Manuel Castells despre mass-media (în lucrarea Manuel Castells: Mass-media în Era Informației)[56].

Lucrări publicate[modificare | modificare sursă]

Cărți[modificare | modificare sursă]

  • 1973 - Studentul și societatea (coord. și autor)
  • 1974 - Adolescenții și cultura (coautor)
  • 1985 - Generație și cultură
  • 1987 - Tineretul între permanență și înnoire
  • 1991 - Lectura și biblioteca publică
  • 1993 - La lecture d'est en ouest (în colab.), Paris
  • 1996 - Civilizație modernă și națiune. Mihail Kogălniceanu, Titu Maiorescu, Mihai Eminescu
  • 1997 - Educația adulților în schimbare
  • 1999Sociologie (ediția a doua 2002, ediția a treia 2004
  • 2001 - Geneza modernă a ideii naționale. Psihologie etnică și identitate națională
  • 2003-2005 - C. Rădulescu-Motru. Viața și faptele sale, vol. I-III
  • 2007 - Formele fără fond, un brand românesc
  • 2009 - Sociologie românească modernă
  • 2011 - Europenizarea societății românești și mass-media (coord.)
  • 2012 - Filosofia românească în spațiul public. Modernitate și europenizare
  • 2013 - Românii, cum au fost și cum sunt
  • 2014 - Mass-media, modernitate tendențială și europenizare în era Internetului
  • 2016 - Modernitate tendențială. Reflecții despre evoluția modernă a societății

Articole[modificare | modificare sursă]

  • 1979 - The socialization of children for management’s activity, în The Child of Tomorrow, Pergamon Press, pp.507-510.
  • 1981 - Subcultura și dinamica socială, ,,Viitorul social", nr. 5, pp. 926-931
  • 1981 - Valențe și limite în teza formelor fără fond, ,,Revista de filosofie", nr. 5, 1981, pp. 583-588
  • 1985- Premises and Prerequisites of Student Profesional Training, ,,Higher Education” (editor UNESCO, CEPES), v 10 n. 1 Jan-Mar, pp. 64-70.
  • 1987 - Eminescu, gânditor național, ,,Revista de istorie și teorie literară", nr. 1-2, pp. 349-356
  • 1989 - Gândirea eminesciană despre evoluția societății românești moderne, ,,Viitorul social", mai – iunie, pp. 227-239
  • 1989 - Concepția lui Eminescu despre originar și teoria formelor fără fond, ,,Revista de filosofie", iulie – august, pp. 375-380
  • 1989 - Youth as new element in the evolution of society, în Development of emerging world youth, Mittal Publications, New Dehli, pp. 175-192.
  • 1991 - Sociologia dezvoltării moderne în viziunea lui M. Kogalniceanu, ,,Sociologie românească", 5-6, pp. 293-304.
  • 1992 - Elemente de sociologie în gândirea lui T.Maiorescu, ,,Sociologie românească", nr. 4, pp. 391-405.
  • 1992 - Cultura populară în viziunea unui sociolog (H.H. Stahl), ,,Sociologie românească”, nr. 5, pp. 525-531.
  • 1997 - Studentul, actor al schimbării în câmpul universitar, în Câmpul universitar și actorii săi, coordonator Adrian Neculau, Iași, Polirom, pp. 231-241.
  • 1999 - Religie și tradiție, ,,Revista Română de Sociologie”, nr.1-2, pp. 55-72.
  • 1999 - Treizeci de ani de cercetare științifică a tineretului, ,,Sociologie Românească”, nr. 1, pp.137-143.
  • 2002 - Teoria formelor fără fond despre mentalități și disfuncționalități instituționale, în Mentalități și instituții (coordonator Adrian Paul Iliescu), Editura Ars Docendi, pp. 121-139.
  • 2004 - Mircea Vulcănescu și sistemul sociologic al lui Dimitrie Gusti, ,,Revista Română de Sociologie”, serie nouă, anul XV, nr. 1-4, 2004, pp. 247-258.
  • 2004 - Evoluția filosofiei lui C. Rădulescu-Motru față de kantianism, în Studii de istorie a filosofiei universale, XII, Editura Academiei Române, pp. 539-555.
  • 2007 - Modelul explicativ al evoluției societății românești moderne, în Studii de istorie a filosofiei românești, vol. II, coordonator Viorel Cernica, ediție îngrijită de Mona Mamulea, Editura Academiei Române, pp. 101-131
  • 2007 - From Romanian Indigenous Modernization to Europeanization, în Proceedings of the Globalization and Policies of Development. International Conference 2007. International Conference May 17-19 2007, Bucharest, Romania, Editura Comunicare.ro, București, pp. 133-138
  • 2007 - A.D. Xenopol în spațiu public, ,,Revista de științe politice și relații internaționale", tomul IV, nr. 1, 2007, pp.12-29
  • 2007 - Paradoxul spațiului public, Revista de Comunicare și Relații Publice, 9, pp. 27-38
  • 2007 - Mass media în sfera publică națională și în sfera publică europeană, în ,,Revista de comunicare și relații publice", 10, pp. 57-69
  • 2007 - Spațiu public național, spațiu public european, ,,Sociologie românească" nr. 4
  • 2008 - Filosoful în spațiul public, ,,Revista de Filosofie" Tomul LV Nr. 3–4
  • 2008 - Mass media și modernitatea tendențială în procesul tranziției de la societatea națională la Comunitatea europeană, în ,,Revista română de comunicare și relații publice", nr. 14
  • 2008 - Manipularea pe forumurile ziarelor on-line, http://www.revistadesociologie.ro/pdf-uri/nr.3-4-2008/Art%208-Schifirnet.pdf
  • 2008 - Manipularea pe forumurile ziarelor on-line, în Forme ale manipulării opiniei publice (coordonator Ilie Rad), Editura Tribuna,Cluj-Napoca
  • 2009 - The mass media and tendentious modernity in the transition process from the national society to the European Community, ,,Civitas", Porto Alegre, v. 9, n. 1, p. 50-64, jan.-abr. 2009. http://revistaseletronicas.pucrs.br/ojs/index.php/civitas
  • 2009 - Identitatea românească în contextul modernității tendențiale,în Cine sunt românii? Perspective asupra identității naționale. Coord: Vasile Boari; Natalia Vlas, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, pp. 61-92.
  • 2009 - Europenizarea responsabilității sociale corporative într-o societate a modernității tendențiale, ,,Revista Inovația Socială nr. 2/2009 (iulie-decembrie) pp. 68-79 http://www.inovatiasociala.ro/index.php/jurnal/article/view/42.
  • 2009 - Europenizarea imaginii instituțiilor într-o societate a modernității tendențiale, în PR Trend. Societate și comunicare, coord. Delia Balaban, Ioan Hosu, Tritonic.
  • 2009 - Modernitatea tendențială, ,,Sociologie Românească", Vol. VII, nr. 4, pp. 80-97.
  • 2009 - The Europeanization of the institutions’ image in a society with tendentious modernity, în PR trend society and communication (Delia Cristina Balaban and Ioan Hosu, ed.), Editura Mittweida Hochschulverlag.
  • 2009 - Europenizarea în edițiile online ale ziarelor dintr-o societate a modernității tendențiale, ,,Revista Română de Comunicare și Relații Publice", volumul 11, nr. 2 (16), pp. 89-102.
  • 2011 - The Europeanization of the Romanian Society and the Tendential Modernity, ,,Journal of Comparative Research in Anthropology and Sociology", Volume 2, Number 1, Spring, pp. 211-227 http://compaso.ro
  • 2012 - Tendential modernity, ,,Social Science Information", March 2012, 51: 22-51 http://ssi.sagepub.com/content/current
  • 2013 - Orthodoxy, church, state, and national identity in the context of tendential modernity, ,,Journal for the Study of Religions and Ideologies", vol. 12, issue 34 (Spring 2013): 173-208 http://jsri.ro/ojs/index.php/jsri/article/view/673/582
  • 2014 - Spiru Haret, Education and School Legislation Reform, „Revista română de sociologie”, serie nouă, anul XXV, nr. 3–4, pp. 311–326, 2014 http://www.revistadesociologie.ro/pdf-uri/nr.3-4-2014/07-CSchifirnet.pdf
  • 2015 - The Intellectual’s Profile within the Europeanization Framework. În Elena-Mădălina Vătămănescu (Ed.), Handling Knowledge: From Capitalization towards Innovation Saarbrucken, Germania: Lambert Academic Publishing, 2015, pp. 5-39.

Studii introductive, îngrijire de ediții[modificare | modificare sursă]

  • 2009 - Spiru Haret, reformatorul societății românești, studiu introductiv la Operele lui Spiru Haret, vol. I, Editura Comunicare. ro, 2009, pp. 13-42
  • 2009 - Operele lui Spiru Haret,vol. I-VI, îngrijire de ediție și note, Editura Comunicare. ro, 2009
  • 2009 - O concepție românescă despre geopolitică, studiu introductiv la Ion Conea, Anton Golopenția, M. Popa-Vereș, Geopolitica, Editura Criterion Publishing, 2009, pp. 5-21; îngrijire de ediție
  • 2008 - O concepție originală despre filosofia românească, studiu introductiv la Marin Ștefănescu, Filosofia românească, Editura Historia, 2008, pp.7- 47; îngrijire de ediție și note
  • 2005 - Personalismul energetic – doctrina filosofică originală a lui C.Rădulescu-Motru, studiu introductiv la C. Rădulescu-Motru, Personalismul energetic, Editura Albatros, 2005, pp.V-LVI; note pp. 299-302;
  • 2005 - Vocația, factor de progres, studiu introductiv la C. Rădulescu-Motru, Vocația, Editura Albatros, 2005, pp. V-XXV; note pp. 140-143
  • 2005 - Partidele politice în procesul modernizării românești, studiu introductiv, la A.D. Xenopol, Istoria partidelor politice în România, Editura Albatros, 2005, pp. V-XLII; note pp. 597-633.
  • 2003 - Cuvânt înainte la Cornel Constantinescu, Probleme sociologice ale educației. Cercetări în domeniul orientării școlare și profesionale, Editura Universității din Pitești, 2003, p.1-8
  • 2003 - Traian Brăileanu, o concepție sociologică originală, studiu introductiv la Traian Brăileanu, Sociologie generală, Editura Albatros, 2003, p.V- LIV; îngrijire de ediție; note, pp. 381-390.
  • 2003 - Prima lucrare românească de teorie politică, studiu introductiv la Traian Brăileanu, Politica, Editura Albatros, 2003, p.V-XLVII ; îngrijire de ediție; note, p.385-392.
  • 2003 - D. Stăniloae despre fundamentul creștin al națiunii, studiu introductiv la D. Stăniloae, Creștinism și națiune, Editura Elion , 2003, pp. V- XXII; note, pp. 286-287; îngrijire de ediție, text stabilit.
  • 2003 - Filosofie și națiune în concepția gânditorilor români, studiu introductiv la Filosofie și națiune, Editura Albatros, 2003, pp. 5-25; note, pp.312-316; îngrijire de ediție.
  • 2002 - O concepție științifică și etică despre națiune, studiu introductiv la S. Mehedinți, Poporul, Editura Albatros, 2002, pp. V-LXII; note, pp.295-326.
  • 2002 - Concepția călinesciană despre națiune și cultura națională, studiu introductiv la G. Călinescu, Cultură și națiune, Editura Albatros, 2002, pp.5-32; note, pp.495-503; îngrijire de ediție.
  • 2002 - O viziune monografică despre burghezia românească, studiu introductiv la M. Manoilescu, Rostul și destinul burgheziei românești, Editura Albatros, 2002, pp.V-LIV; note, pp.541-556; îngrijire de ediție.
  • 2001 - Doctrina socială și politică a lui Titu Maiorescu, studiu introductiv la Titu Maiorescu, Discursuri parlamentare, I-V Editura Albatros, 2001-2003, p.V-XXXIX, îngrijire de ediție ; note și comentarii: vol. I, pg. 337-359; vol.II, p.305-322; vol. III, pp. 297-307; vol.IV, pp. 465-477; vol.V, p.255-266.
  • 2001 - Știință și sociologie în opera lui Spiru Haret, studiu introductiv la Spiru Haret, Mecanica socială, Editura 100 + 1 Gramar, 2001, pp. I-XXXII
  • 2000 - O viziune sociologică despre antisemitism, studiu introductiv la Al.Claudian, Antisemitismul și cauzele lui, Editura Albatros, pp.VII-XXVIII; note, pp. 139-144; îngrijire de ediție.
  • 2000 - Biserică, stat, națiune, studiu introductiv la Biserica noastră și cultele minoritare, Editura Albatros, 2000, p.V-XXXII; note, pp.439-454; îngrijire de ediție.
  • 1999 - Concepția lui C.Rădulescu-Motru despre psihologia poporului român, studiu introductiv la C.Rădulescu-Motru, Psihologia poporului român, ,Editura Albatros, 1999, pp.V-XXXII; note, pp. 389-396; îngrijire de ediție.
  • 1999 - Românii și ungurii in opera lui A.D.Xenopol, studiu introductiv la A.D.Xenopol, Românii și ungurii, Editura Albatros, 1999, p.V-XXXI; note, pp.245-253; editie.
  • 1999 - Concepția lui A.D.Xenopol despre națiune, în A.D.Xenopol, Națiunea română, îngrijire de ediție și note,Editura Albatros, pp.V-XXXVII; pp. 445-456;
  • 1999 - Națiunea română și civilizația modernă în gândirea lui Eminescu, studiu introductiv la M.Eminescu, Națiunea română.Progres și moralitate, Editura Albatros,1999, pp.V-XXII; îngrijire de ediție.
  • 1999 - Concepția lui George Sofronie despre națiune și principiul naționalităților, studiu introductiv la G. Sofronie, Principiul naționalităților în tratatele de pace din 1919-1920, Editura Albatros, 1999, pp.VII-XXVIII; note, pp.269-280.
  • 1998 - O lucrare fundamentală despre continuitatea românilor, studiu introductiv la A: D: Xenopol, Teoria lui Rösler, Editura Albatros, 1998, pp.V.-XXX; îngrijire de ediție; note, pp. 291-244.
  • 1998 - Concepția lui Octavian Goga despre națiune, studiu introductiv la O. Goga, Naționalism dezrobitor, Editura Albatros, 1998, pp.V-XXXIII; îngrijire de ediție; note, pp. 575-598.
  • 1998 - Cultură și națiune în gândirea lui N. Crainic, studiu introductiv la N. Crainic, Puncte cardinale în haos, Editura Albatros, 1998, pp.V-XXVIII; îngrijire de ediție; note, pp. 207-218.
  • 1998 - O concepție antropologică creștin-ortodoxă despre națiune, studiu introductiv la Dumitru Stăniloae, Ortodoxie și românism, Editura Albatros, pp. V-XXXVI; îngrijire de ediție; note, pp. 235-244.
  • 1997 - O concepție federalistă despre organizarea statală a națiunilor, studiu introductiv la Aurel C. Popovici, Stat și națiune, Editura Albatros, pp. V-XXXVI; îngrijire de ediție; note, pp. 393-415.
  • 1997 - Concepția lui Aurel C. Popovici despre națiune, studiu introductiv la Aurel C. Popovici, Naționalism sau democrație, pp. V-XXIV; îngrijire de ediție; note, pp. 450-471, Editura Albatros, 1997.
  • 1997 - O concepție teologică despre etnic și națiune, studiu introductiv la Nichifor Crainic, Ortodoxie și etnocrație, Editura Albatros, 1997, pp. V-XXXII; îngrijire de ediție; note, pp. 273-286.
  • 1997 - O concepție românească despre revoluție, studiu introductiv la Mihail Ralea, Ideea de revoluție în doctrinele socialiste, Editura Albatros, 1997, pp.V-XXV; îngrijire de ediție; note, pp. 356.
  • 1997 - O viziune culturologică despre națiune, studiu introductiv la Mihail Ralea, Fenomenul românesc, Editura Albatros, 1997, pp. V-XXX; îngrijire de ediție; note, pp. 341-359.
  • 1997 - O sinteză a gândirii lui C. Rădulescu-Motru, studiu introductiv la C. Rădulescu-Motru, Timp și destin, colecția BPT, Editura Minerva, 1997 pp. V-XXI; îngrijire de ediție; tabel cronologic pp. XXIII-XXXI.
  • 1997 - Concepția lui Romulus Seișanu despre națiune, studiu introductiv la Romulus Seișanu, Principiul naționalităților, Editura Albatros, 1996, pp. V-XXX; îngrijire de ediție; note, pp. 431-439.
  • 1996 - Etnic și național în concepția lui C. Rădulescu-Motru, studiu introductiv la C. Rădulescu-Motru, Etnicul românesc. Naționalismul, Editura Albatros, 1996, pp. V-XLII; îngrijire de ediție; note, pp. 189-209.

Premii[modificare | modificare sursă]

  • Premiul Academiei Române pentru lucrarea C. Rădulescu-Motru. Viața și faptele sale.

Afilieri[modificare | modificare sursă]

  • Membru al Asociației Europene de Sociologie (ESA).
  • Membru al Asociației Internationale de Sociologie (ISA).

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Septimiu Chelcea, Convorbiri sociologice: Constantin Schifirneț la 60 de ani, ,,Sociologie Româneascã”, Volumul III, Nr. 3, toamna 2005, p. 250.
  2. ^ Septimiu Chelcea, Convorbiri sociologice: Constantin Schifirneț la 60 de ani, ,,Sociologie Româneascã”, Volumul III, Nr. 3, toamna 2005, p. 250.
  3. ^ Gheorghiță Geană, Un act editorial de excepție, ,,Viața Românească”, iulie-august 2001, p. 232
  4. ^ Septimiu Chelcea, Convorbiri sociologice: Constantin Schifirneț la 60 de ani, ,,Sociologie Româneascã”, Volumul III, Nr. 3, toamna 2005, p. 249.
  5. ^ Constantin Schifirneț, Pregătirea pentru profesie a tineretului universitar, raport de cercetare, CCPT, 1982.
  6. ^ Constantin Schifirneț, Generație și cultură, București: Editura Albatros, 1985, capitolul Orizontul cultural al tinerilor, pp. 145- 156 1985.
  7. ^ Constantin Schifirneț, Integrarea socio-profesională a tinerilor din mediul rural si urban, raport de cercetare, CCPT, 1985.
  8. ^ Constantin Schifirneț, Cultură, tineret, mass-media, educație, raport de cercetare, CCPT, 1985.
  9. ^ Constantin Schifirneț, Religie și tradiție, ,,Revista Română de Sociologie", 1-2, 1999, 55-72;Constantin Schifirneț, Sisteme alternative de formare, ,,Paideea", 3, 1998.
  10. ^ Constantin Schifirneț (coord.), Europenizarea societății românești și mass-media, București: Comunicare.ro, 2011.
  11. ^ Constantin Schifirneț, Teoria formelor fără fond despre mentalități și disfuncționalități instituționale, în Mentalități și instituții (coordonator Adrian Paul Iliescu), București: Editura Ars Docendi, 2002.
  12. ^ Constantin Schifirneț, C. Rădulescu-Motru. Viața și faptele sale, vol. I-III, București: Editura Albatros, 2003-2005.
  13. ^ Constantin Schifirneț, Filosofia românească în spațiul public. Modernitate și europenizare, București: Tritonic, 2012, p. 12.
  14. ^ Constantin Schifirneț, Formele fără fond, un brand românesc, București: Comunicare.ro, 2007, p. 270
  15. ^ Constantin Schifirneț, Filosofia românească în spațiul public. Modernitate și europenizare, București: Tritonic, 2012, p. 13.
  16. ^ Constantin Schifirneț, Formele fără fond, un brand românesc, București: Comunicare.ro, 2007, p. 269.
  17. ^ Constantin Schifirneț, Formele fără fond, un brand românesc, București: Comunicare.ro, 2007, p. 270.
  18. ^ Constantin Schifirneț, Teoria formelor fără fond despre mentalități și disfuncționalități instituționale, în Mentalități și instituții (coordonator Adrian Paul Iliescu), București: Editura Ars Docendi, 2002, pp. 121-139.
  19. ^ Constantin Schifirneț, Geneza modernă a ideii naționale, București: Editura Albatros, 2001, p. 57-58.
  20. ^ Constantin Schifirneț, Formele fără fond, un brand românesc, București: Comunicare.ro, 2007, p. 205.
  21. ^ Constantin Schifirneț, Modernitatea tendențială. Reflecții despre despre evoluția modernă a societății, București: Tritonic, 2016, p. 157. vezi și Constantin Schifirneț, Tendential modernity, ,,Social Science Information", vol. 51 no. 1, 2012, pp. 22-51.
  22. ^ Constantin Schifirneț, Modernitatea tendențială, Sociologie românească, nr. 4, 2009, p. 85-86.
  23. ^ Constantin Schifirneț, Modernitatea tendențială, Sociologie românească, nr. 4, 2009, p. 86.
  24. ^ Constantin Schifirneț, Modernitatea tendențială, Sociologie românească, nr. 4, 2009, p. 86.
  25. ^ Constantin Schifirneț, Modernitatea tendențială, Sociologie românească, nr. 4, 2009, p. 87.
  26. ^ Constantin Schifirneț, Modernitatea tendențială, Sociologie românească, nr. 4, 2009, p. 88.
  27. ^ Constantin Schifirneț, Modernitatea tendențială, Sociologie românească, nr. 4, 2009, p. 89.
  28. ^ Constantin Schifirneț, Modernitatea tendențială, Sociologie românească, nr. 4, 2009, p. 89.
  29. ^ Constantin Schifirneț, Journal of Comparative Research in Anthropology and Sociology, Volume 2, Number 1, Spring 2011, pp. 211-227; Constantin Schifirneț (coord.), Europenizarea societății românești și mass-media, București: Comunicare.ro, 2011; Constantin Schifirneț, Mass-media, modernitate tendențială și europenizare în era Internetului, București: Tritonic, 2014.
  30. ^ Constantin Schifirneț, Așteptări și cerințe față de Uniunea Europeană, în Europenizarea societății românești și mass media, București: Comunicare.ro, 2011.
  31. ^ Constantin Schifirneț, Europenizarea societății românesti și modernitatea tendențială, în Europenizarea societății românești și mass media, București: Comunicare.ro, 2011.
  32. ^ Constantin Schifirneț, Geneza modernă a ideii naționale, București: Editura Albatros, 2001
  33. ^ Constantin Schifirneț, Civilizație modernă și națiune, București: Editura Didactică și Pedagogică, 1996.
  34. ^ Constantin Schifirneț, Civilizație modernă și națiune, București: Editura Didactică și Pedagogică, 1996.
  35. ^ Constantin Schifirneț, Civilizație modernă și națiune, București: Editura Didactică și Pedagogică, 1996.
  36. ^ Constantin Schifirneț, Geneza modernă a ideii naționale, București: Editura Albatros, 2001.
  37. ^ Constantin Schifirneț, Geneza modernă a ideii naționale, București: Editura Albatros, 2001
  38. ^ Constantin Schifirneț, Filosofia românească în spațiul public. Modernitate și europenizare, București: Tritonic, 2012.
  39. ^ Constantin Schifirneț, Geneza modernă a ideii naționale, București: Editura Albatros, 2001
  40. ^ Constantin Schifirneț, Geneza modernă a ideii naționale, București: Editura Albatros, 2001
  41. ^ Constantin Schifirneț, Sociologie românească modernă, București: Editura Criterion Publishing, 2009
  42. ^ Constantin Schifirneț, Generație și cultură, București: Editura Albatros, 1985, p. 158.
  43. ^ Constantin Schifirneț, Tradiția-virtuți și limite, Paideea, nr. 4, 1997; Constantin Schifirneț, Tineretul între permanență și înnoire, București: Editura politică, 1987.
  44. ^ Constantin Schifirneț, Tineretul între permanență și înnoire, București: Editura politică, 1987, pp. 9-66.
  45. ^ Constantin Schifirneț, Tineretul între permanență și înnoire, București: Editura politică, 1987, p.191.
  46. ^ Constantin Schifirneț, Educația adulților în schimbare, București: Editura Fiat Lux, 1997.
  47. ^ Constantin Schifirneț, Generația. Reconsiderarea unui concept, ,,Revista de filosofie", nr. 4, 1984.
  48. ^ Constantin Schifirneț, Generație și cultură, București: Editura Albatros, 1985, p. 57.
  49. ^ Constantin Schifirneț, Tineretul între permanență și înnoire, București: Editura politică, 1987, capitolul II: Generația, factor al schimbării sociale, pp. 67-87
  50. ^ Constantin Schifirneț, Continuitatea, unitatea și diferența generațiilor, în Tânara generație a României anilor '80, București: Editura politică,1987, pp. 216-240.
  51. ^ Constantin Schifirneț, Raporturile intergeneraționale și intrageneraționale în familie, în Familia, populația și educația în procesul dezvoltării societății, București: Centrul de Cercetări Sociologice al Academiei Române, 1989.
  52. ^ Constantin Schifirneț, Generație și cultură, București: Editura Albatros, 1985, capitolul Generația literară, pp. 227- 248
  53. ^ Constantin Schifirneț, Subcultura și dinamica socială, ,,Viitorul social", nr. 5, 1981, pp. 926-931; Constantin Schifirneț, Generație și cultură, București: Editura Albatros, 1985, capitolul Tinerețea - vârsta culturii (analiză a conceptelor de subcultură și contracultură), pp. 110-140
  54. ^ Constantin Schifirneț, Cultura tineretului și cultura globală a societății, în Tânara generație a României anilor '80, București: Editura politică, 1987, pp.126-148.
  55. ^ Constantin Schifirneț, Mass-media, modernitate tendențială și europenizare în era Internetului, București: Tritonic, 2014.
  56. ^ Capitol din volumul, Mass-media, modernitate tendențială și europenizare în era Internetului, București: Tritonic, 2014.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Dictionarul general al literaturii române, S/T, Editura Univers Enciclopedic, 2007, p. 128
  • Ștefan Costea (coordonator), Sociologi români, Editura Expert, 2001, pp.395-396
  • Enciclopedia marilor personalități, volumul V, Editura Geneze, 2003, pp. 355-359
  • Septimiu Chelcea, Sociologie românească, volumul III, nr. 3, toamna 2005, pp. 245-258 (interviu cu Constantin Schifirneț la 60 de ani)
  • Brândușa Negulescu, De la răzeș la universitar, Paideea, nr. 4, 2005, pp. 38-49 (interviu cu Constantin Schifirneț)
  • Petru Ioan, Coordonate ale filosofiei iesene pe parcursul a trei jubilee, Editura „Ștefan Lupașcu”, Iași, 2010
  • Laurentiu Soitu (coord.) Dicționar Enciclopedic de Educație a Adulților, Editura Universității "Alexandru Ioan Cuza" Iași, 2011
  • Gheorghe Buluță,Victor, Petrescu, Emil Vasilescu, Bibliologi români. Dicționar, Târgoviște: Editura Bibliotheca, 2011
  • Anca Vancu, INTERVIU Constantin Schifirneț, profesor universitar: „Când mergeam cu oile pe câmp, aveam și o carte în buzunar“, Adevarul, 27 iulie 2013 http://adevarul.ro/educatie/universitar/constantin-schifirnet-profesor-1_51f124d5c7b855ff56716732/index.html#

Legături externe[modificare | modificare sursă]