Constantin Joja

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Constantin Joja
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Decedat (83 de ani) Modificați la Wikidata
Ocupație arhitect Modificați la Wikidata

Constantin Joja (n. 1908 – d. 1991), a fost un arhitect român de origine aromână și teoretician al arhitecturii românești care a avut contribuții esențiale atât în creația de arhitectură, cât și în protejarea, restaurarea și valorificarea monumentelor istorice.

Adept al arhitecturii clasice moderne, nemulțumit de înstrăinarea față de tradiția de construcție regională, Constantin Joja a căutat după terminarea studiilor în anul 1934 contactul cu arhitectura veche românească. Pentru aceasta nu s-a lăsat inspirat de construcțiile reprezentative ale palatelor sau ale bisericilor, ci de casele anonime de la țară sau din orașe. Impulsurile câștigate au fost prelucrate de arhitect în lucrările lui mai târzii, printre care vile, conace, imobile de locuit sau lucrări în domeniul restaurării monumentelor istorice.

Conacul Noica din satul Beiu, com.Storobaneasa

Interesul pentru forme de arhitectură, adânc ancorate în istorie, se transformă curând în pasiunea vieții lui întregi. Constantin Joja a parcurs toată țara și a reușit să strângă o documentație fotografică unică, a mii de case în mare parte astăzi dispărute. Profund impresionat de originalitatea lor, de varietatea și actualitatea lor, el a încercat să descifreze valorile absolute ale acestui limbaj arhitectural și să-l facă cunoscut publicului larg prin conferințe, expoziții sau publicații.

Cu toată activitatea lui practică de arhitect, analiza sa se axează mai puțin pe aspectele tehnice sau funcționale și deloc pe un vocabular decorativ. El a căutat mesajul estetic, conținutul filosofic și poetic al unei arhitecturi, în accepția de artă, artă ca oglindă a identității naționale.


Ideile cheie ale acestei analize sunt: lumina, umbra și reflex de lumină.

„În istoria arhitecturii universale se disting cu claritate, în afară de orice considerație stilistică, două concepții arhitectonice, oricare ar fi epoca sau stilul:

a)    arhitectura cu fațade închise, în care plinul domină, deci lumina modelează, pune în valoare materialul oricare ar fi el, colorat sau nu, prețios sau vulgar; liniaturile modenaturii, modenatura însăși fiind alfabetul în care se scriu semnificațiile operei

b)  arhitectura cu structura aparentă pe stâlpi și grinzi cu fațadele deschise în care golul, umbra sunt elementele principale."

„Raportul dintre umbră și lumină pe fațade va determina caracterele arhitecturii, sensurile pe care le capătă expresia plastică, întreg limbajul arhitectural."

„Arhitectura românească nu e numai volum și spațiu, ci expresie necondiționată de material, în principal lupta între lumină și umbră. Fără să fie o viziune picturală a spațiului, e un joc al structurii în umbră, în loc să fie al luminii pe material și structură, ca în arhitecturile istorice. Arhitectura românească nu e joc compozițional de elemente arhitectonice sub lumină, ci suflul unei unități expresive integral puse sub semnul umbrei."

Constantin Joja este un admirator al casei țărănești, cu care are o profundă legătură interioară. Dar atenția lui o îndreaptă în special către arhitectura orășenească a secolelor 18-19, pe care o redescoperă și o privește cu ochi noi. Ca o revelație, descoperă în farmecul premodern al fațadelor de sticlă, veriga de legătură directă între mii de ani de arhitectură țărănească și cea a zilelor noastre.

„În arhitectura țărănească românească umbra este în exterior, devine suport al dramei arhitecturale și element principal de expresie. La oraș locul umbrei îl ia reflexul pridvorului închis cu geamuri. Reflexul constituind intermediul dintre lumină și umbră inaugurează o nouă modalitate estetică care va fi valorizată din plin abia la sfârșitul secolului al 19-lea."

„De șase decenii trăim sub semnul reflexului în arhitectura modernă. De șaisprezece decenii românii trăiesc sub semnul reflexului în arhitectura tradițională urbană...

Un dublu imperativ, estetic și practic, a dat naștere acestui registru total de reflexe, ca și nevoia de o luminozitate maximă în interiorul locuinței. Acestei nevoi, resimțite de unele popoare mai devreme, de altele mai târziu, era firesc să i se caute posibilități de expresie plastică care să facă din luciul uniform al registrului de reflexe un element capabil să înglobeze semnificații și sensuri poetice, să dea unei funcțiuni lirismul necesar, să facă din construcție arhitectură. Pentru a poetiza reflexul, arhitectura românească a liniat registrul de ferestre cu multiple și complicate forme geometrice. O rețea în care reflexul norilor, al vegetației, al caselor înconjurătoare se supune unui control numeric capabil să singularizeze și să fărâmițeze imaginile venite din exterior."

„Echilibrat și calibrat cum este, decorul de lemn al pereților de sticlă și lemn constituie noua scriere, care se suprapune zonei tăcute de mister a penumbrei parterului și modelează expresia globală a ansamblului, ca un continuu muzical peste variația intensității luminoase pe sticla fenestrației totale. Se naște astfel o orchestrație de expresii a diferitelor sentimente și atitudini mentale care au prezidat la conceperea acestei arhitecturi impregnate de lirismul poporului."

Hanul cu Tei a fost restaurat la începutul anilor '70, arhitectul Constantin Joja reușind să redea aerul autentic al secolului 19 prin reconstituirea aproape exactă a fațadelor, refacerea curții cu pavajul din dale de piatră sau folosirea obloanelor grele la ferestre, a felinarelor și a decorațiunilor specifice.

Lucrări tipărite și proiecte[modificare | modificare sursă]

  •  arh. Constantin Joja, "Sensuri și valori regăsite", Editura Eminescu 1981, București, 160 pagini 
  •  arh. Constantin Joja, "Arhitectura românească în context european", Editura Tehnică 1989, București, 236 pagini 
  •  arh. Constantin Joja, "Actualitatea tradiției arhitecturale românești", Editura Tehnică 1984, București, 192 pagini + 112 planse foto
  •  arh. Constantin Joja, "Fațade de sticlă în arhitectura românească 1700-1900", Editura Simetria 2003, București, 176 pagini 
  • Casa familiei I.P.Noica, satul Beiu, comuna Storobăneasa, județul Teleorman,1937
  • Casa Constantinescu de pe str. Mircea Zorileanu 80, București, în prezent sediul Fundației Crescent
  • Casa Mateescu la Pucuioasa, jud. Dâmbovița
  • Casa Zane la Năeni, jud. Prahova
  • Vilă la Breaza, jud. Prahova
  • arh. Constantin Joja a participat împreuna cu arh. Nicolae Goga la Concursul pentru Catedrala de la Odessa în 1942
  • Proiect de restaurare - Hanul cu Tei
  • Proiect de restaurare - Hanul lui Manuc
  • Proiect de restaurare - Casa Melic
  • Blocul Prahova în colaborare cu Enzo Canella, de pe Bulevardul Carol I 54A, București

In memoriam[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]


Legături externe[modificare | modificare sursă]