Gheorghe Alexianu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Gheorghe (George) Alexianu
Gheorghe Alexianu nach 1935.png
Gheorghe Alexianu după 1935
Date personale
Născut ianuarie 1897
Străoane, județul Putna
Decedat executat prin împușcare 1 iunie 1946
penitenciarul Jilava
Naționalitate România Român
Religie creștin ortodox
Ocupație Funcționar superior, demnitar, rezident regal, guvernator al Transnistriei
Guvernatorul Transnistriei
Candidat Ion Antonescu
În funcție
19 august 1941 – 26 ianuarie 1944
Succedat de Gheorghe Potopeanu

Alma mater Universitatea București (doctor în științe juridice, 1925)
Profesie Avocat, demnitar.

Gheorghe (George) Alexianu (n. 1 ianuarie 1897, Străoane, județul Putna;[1] d. 1 iunie 1946, Jilava) a fost doctor în drept, profesor de liceu, conferențiar universitar, guvernator al Transnistriei în perioada 19 august 19411944. În 1946, inculpat și condamnat pentru crime de război, crime împotriva păcii și crime împotriva umanității; a fost condamnat la moarte de Tribunalul Poporului din București (condamnare reconfirmată la recursurile din 2006 și 2008) și a fost executat la 1 iunie 1946 prin împușcare.

Date biografice[modificare | modificare sursă]

Cariera universitară și politică până în 1940[modificare | modificare sursă]

Gheorghe a fost fiul mai mare unui oier aromân din zona Munților Pindului, Ovanez Alexean, refugiat în Țara Românească de a scăpa de izlamizarea forțată de turci în a doua jumătate al secolului al XIX-lea. Ovanez a ajuns cu turmele de oi în Moldova în zona Panciu, unde s-a stabilit după scurt timp și și-a intemeiat o gospodărie solidă.[1]

În 1915 și-a început studiile de drept la Universitatea București. După intrarea României în război, în decembrie 1916, s-a înrolat voluntar în armata română. În 1918 a fost demobilizat și a reluat cursurile la Universitatea București. După absolvire a fost timp de un an profesor de filozofie și istorie la un liceu din Râmnicu Vâlcea, apoi a urmat cursuri de doctorat la Universitatea București și a obținut titlul de doctor în științe juridice (1925). Începând din 1927 a ocupat un post de conferențiar de drept public la Universitatea din Cernăuți, unde a lucrat până în 1938.

Cariera administrativă și-a început-o cu numirea sa ca rezident regal al Ținutului Suceava (cu sediul la Cernăuți) la 29 august 1938, în prezența unei delegații guvernamentale formată din trei miniștri: Armand Călinescu, ministru de interne și interimar al educației naționale, Mihail Ghelmegeanu, ministrul lucrărilor publice și comunicațiilor, și general dr. Nicolae Marinescu, ministrul muncii, sănătății și ocrotirii sociale. Prezența înaltei delegații era menită să releve importanța pe care guvernul României o acorda Bucovinei [2].

La 1 decembrie 1938, a intrat în vigoare decretului-lege nr. 169/1938 pentru „revizuirea cetățeniei”, emis de guvernul lui Octavian Goga, cu scopul anulării cetățeniei unui mare număr de cetățeni evrei. Alexianu a aplicat acest decret-lege abuziv, cu adaosuri personale, nestipulate de prevederile acestei legi antisemite. Printre altele a ordonat cetățenilor de etnie evreiască, privați de cetățenia română, să se înregistreze și totodată le-a „sugerat” că s-ar cuveni ca aceștia să-și vândă proprietățile și afacerile în decurs de 14 zile. La 31 ianuarie 1939, el a fost destituit din funcția de rezident regal al Ținutului Suceava – din cauza incapacității de a rezolva problemele sociale și politice ale Bucovinei și a conflictului cu studențimea cernăuțeană și înlocuit de Gheorghe Flondor. Alexianu a fost apoi numit în funcția de rezident regal al Ținutului Bucegi (cu reședința la București). A deținut această poziție până în octombrie 1940[A].

Guvernatorul Transnistriei[modificare | modificare sursă]

La 19 august 1941, Alexianu a fost numit de Ion Antonescu în funcția de guvernator al Transnistriei. În această calitate, Alexianu era membru ex officio al Consiliului de Miniștri.

A participat la ședința guvernului Ion Antonescu din 19 iunie 1941, când s-a hotărât declararea războiului împotriva Uniunii Sovietice.

Ca urmare a unui atac cu bombe lansat în seara zilei de 22 octombrie 1941 de partizani sovietici asupra comandamentului garnizoanei din Odesa al Armatei Române, Alexianu, ca reprezentant al guvernului, a ordonat și supravegheat represaliile și masacrul din noiembrie 1941:

Evrei deportați sub supravegherea unui soldat român
Dl. mareșal Antonescu, conducătorul statului: (…)Rolul diviziei a X-a la Odesa este acela pe care l-am pus: este un organ la dispoziția administrației. Cu Evreii dela Odesa ceea ce s’a întâmplat s’a întâmplat; de acum înainte să se pună regula. Represiunea a fost destul de severă?
Dl. prof. Gh. Alexianu, guvernatorul Transnistriei: A fost, domnule mareșal.
Dl. mareșal Ion Antonescu, conducătorul statului: Ce înțelegi prin “destul de severă”? Dv. sunteți cam miloși cu alții, nu cu neamul românesc.
Dl. prof. Gh. Alexianu, guvernatorul Transnistriei: A fost foarte severă, domnule mareșal.
Dl. mareșal Ion Antonescu, conducătorul statului: Am spus să se împuște câte 200 de Evrei pentru fiecare mort (respectiv 17 ofițeri, 35 de soldați, 9 subofițeri și funcționari civili români uciși în urma unei explozii produse în clădirea Comandamentului Armatei Române din Odesa) și 100 de Evrei pentru fiecare rănit. S’a făcut așa?
Dl. prof. Gh. Alexianu, guvernatorul Transnistriei: Au fost împușcați și spânzurați pe străzile Odesei.”
—Stenograma ședinței Consiliului de Miniștri din 13 noiembrie 1941

În calitate de guvernator al Transnistriei, Alexianu a organizat ghetouri și lagăre de internare a evreilor și a 25.000 de rromi pe teritoriul dintre Nistru și Bug (Vapniarka, Berezovca etc.); a ordonat marșuri interminabile în care evreii și rromii - inclusiv femei, bătrâni și copii - erau tărâți prin imensele stepe înghețate lăsând în urmă șiruri de cadavre; a dispus prestarea de „munci obligatorii”[3]. Prin Ordonanța nr. 35 din 2 ianuarie 1942 Alexianu a dispus deportarea tuturor evreilor din Odesa în regiunea Berezovca, unde aceștia au fost masacrați.

Conform istoricului Raul Hilberg, executarea ordinelor lui Antonescu a provocat intervenții germane: „Au fost situații în care germanii au intervenit pentru a restrânge și încetini avântul măsurilor românești. În acele timpuri, românii se mișcau prea rapid pentru birocrația germană”[4].

Raportul Inspectoratului Jandarmeriei - Evacuarea ţiganilor în Transnistria

Au fost uciși cam jumătate din cei circa 25 000 de rromi deportați în Transnistria[5].

Alexianu a împărțit administrativ Transnistria ocupată în județe, a cerut trimiterea unei Misiuni Ortodoxe Române în acest teritoriu, unde, în timpul regimului sovietic, bisericile fuseseră transformate în depozite de grâne sau stauluri de vite, a reînființat școlile românești pentru minoritarii români care, în perioada 1918-1941, fuseseră lipsiți de învățământ în limba maternă[necesită citare]. La 7 decembrie 1941, din inițiativa lui Alexianu, s-a reorganizat și redeschis o Universitate la Odesa în locul vechii Universități ce fusese evacuată în est în timpul războiului de către autoritățile sovietice.

Deși în Transnistria populația majoritară era ucraineană, în timpul administrației lui Alexianu, a fost acordată prioritate școlilor românești. Au funcționat atunci 57 licee (26 românești, 13 ucrainene, 18 rusești), dintre care 34 licee practice (5 românești, 13 ucrainene, 16 rusești) și 23 de licee teoretico-practice (21 românești și două rusești).

La 26 ianuarie 1944, Gheorghe Alexianu a fost înlocuit în funcția de guvernator al Transnistriei de generalul Gheorghe Potopeanu.

La 5 februarie 1944 noua Universitate din Odesa i-a decernat lui Alexianu titlul de doctor honoris causa, „ca o recunoaștere a sprijinului acordat învățământului superior din Odesa în decursul administrației sale.” Universitatea din Odesa și-a asumat cu acest prilej și funcții municipale și i-a acordat lui Alexianu și un titlu municipal: „Universitatea din Odesa, noi, Consiliul Profesoral, în unanimitate, vă declarăm Cetățean de Onoare al Odesei”[6].

Procesul din 1946[modificare | modificare sursă]

Alexianu a fost arestat în august 1944 și expediat la Moscova, în lotul din care făceau parte Ion Antonescu și Mihai Antonescu. A fost predat autorităților române în aprilie 1946, a fost judecat și condamnat pentru crime de război și executat la 1 iunie 1946[7].

Capetele de acuzare formulate la proces împotriva lui Alexianu și soluțiile pronunțate pentru fiecare dintre acestea au fost următoarele:

  • a militat pentru desăvârșirea intrării trupelor germane pe teritoriul țării, prin participarea sa la Consiliul de Miniștri, începând cu 7 iulie 1941 până la 26 ianuarie 1944 – detențiune grea pe viață și 10 ani degradare civică;
  • participarea la declararea războiului împotriva URSS și sprijinirea continuării războiului împotriva URSS și Națiunilor Unite – pedeapsa cu moartea și 10 ani de degradare civică;
  • ordonarea represaliilor împotriva populației civile de la Odesa din toamna anului 1941 – pedeapsa cu moartea și 10 ani degradare civică;
  • organizarea de munci excesive, deplasări și transporturi de persoane în scopul exterminării acestora – pedeapsa cu moartea și 10 ani interdicție corecțională;
  • însușirea de bunuri private din Transnistria – muncă silnică pe viață și 10 ani degradare civică;
  • realizarea de avere în mod ilicit – muncă silnică pe viață și 10 ani degradare civică;
  • organizarea de ghetouri, lagăre de internare și deportări din motive de persecuție politică și rasială – detențiune grea pe viață și 10 ani degradare civică;
  • ordonarea de măsuri nedrepte de concepție hitleristă și rasială – detenție grea pe viață și 10 ani degradare civică;
  • aservirea vieții economice a țării în interesul Germaniei hitleriste pentru sprijinirea războiului împotriva URSS – detenție grea pe viață și 10 ani degradare civică;
  • nerespectarea regulilor internaționale cu privire la ducerea războiului – achitat;
  • supunerea la un tratament inuman a prizonierilor de război – achitat;
  • crima prevăzută de art. 2 lit. e din Legea 312/945 – achitat.

La 5 decembrie 2006, în baza cererii de revizuire înaintată de fiul său, Curtea de Apel București l-a achitat parțial pe Gheorghe Alexianu, la 5 decembrie 2006, de culpa privind participarea României la războiul împotriva Uniunii Sovietice, menținând celelalte condamnări, inclusiv pedeapsa capitală[8].

În urma recursului formulat de Parchet contra acestei achitări parțiale, procesul a fost rejudecat și, la 6 mai 2008, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au respins definitiv cererea de revizuire a sentinței din 1946[9].

Publicații[modificare | modificare sursă]

Gheorghe Alexianu a scris și publicat mai multe lucrări de specialitate în drept administrativ și constituțional:

  • Tratat de drept public, vol. 1-2, București,Editura Casa Școalelor, 1942), în colaborare cu Paul Negulescu;
  • Studii de drept public, București, Editura Vremea, 1930;
  • Curs de drept constituțional, București, Editura Casa Școalelor, 1932;
  • Codul civil în vigoare în Ardeal și Bucovina, cu trimiteri la legile și regulamentele speciale, adnotat cu jurisprudența Înaltei Curți de Casație Română, București, Editura Librăriei Universale Alcalay & Co., 1937 - coautor;
  • Repertoriu general alfabetic al tuturor codurilor, legilor și decretelor-legi, convențiuni, decrete, regulamente, etc., 1 ianuarie 1860-1 ianuarie 1940 publicate în Monitorul Oficial, vol. I-II, București, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, Imprimeria Centrală, 1940-1941;
  • Curs de drept constituțional, București, Editura Casa Școalelor, 1930-1937;
  • Răspunderea puterii publice, București, Editura Ziarului Adevărul, 1926;
  • Instituția juratorilor în vechiul nostru drept, București, ed. Tipografiile Române Unite, 1924;

Note[modificare | modificare sursă]

  • [A]. Colonelul (r) Ioan Abutnăriței oferă următoarea explicație debarcării lui Alexianu: „Documentele oficiale ale vremii nu au dat nici o explicație pentru transferul lui Alexianu, iar el personal nu a făcut niciodată să se înțeleagă motivele plecării sale din Bucovina. De la șeful său de cabinet, avocatul Mihai Rotaru, care a decedat în anul 1987, am găsit o scrisoare în arhivele din Cernăuți din care aflăm următoarele: „Profesorul Gh. Alexianu nu s-a dovedit capabil să rezolve toate problemele sociale și politice ale Bucovinei. Conflictul cu studențimea cernăuțeană pe care o cunoștea de peste un deceniu i-a fost fatal.” În condițiile și din motivele arătate mai sus, aducerea lui Gh. Flondor în demnitatea de Rezident Regal era o necesitate.”[2].

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b http://books.google.de/books?id=F468T6BIfoYC&pg=PA245&dq=gheorghe+alexianu&hl=de&sa=X&ei=Q7XaUpOhJ4TiygOI44CICQ&ved=0CFUQ6AEwBg#v=onepage&q=gheorghe%20alexianu&f=false
  2. ^ a b col. (r) Ioan Abutnăriței, Organizarea administrativ-teritorială și rezidența regală în Bucovina, în: Monitorul de Dorna
  3. ^ Ordonanța nr. 26/1941 privind instituirea muncii obligatorii pentru toți locuitorii Odesei între 16-60 de ani, sub sancțiunea internării lor în lagăr
  4. ^ en Hilberg, Raul, The Destruction of the European Jews, p. 759
  5. ^ Duțu A., Retegan M., Război și societate, vol. 1, RAO, 2000
  6. ^ Alexianu primește titlul de doctor honoris causa la Odessa în 1944
  7. ^ Filmul execuției lui Ion Antonescu [1]
  8. ^ Articol din cotidianul Ziua despre achitarea parțială a lui Ion Antonescu
  9. ^ Instanța Supremă a respins reabilitarea mareșalului Antonescu, în: Ziua online, nr. 4224, 6 mai 2008.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Dan, Ioan: „Procesul” mareșalului Ion Antonescu, ed. Lucman, București, 2005;
  • Ioanid, Radu(ed.):Lotul Antonescu în ancheta SMERȘ, Moscova, 1944–1946. Documente din arhiva FSB, Iași, ed. Polirom, 2006.

Legături externe[modificare | modificare sursă]


Predecesor:
-
Guvernatori ai Transnistriei
19 august 194126 ianuarie 1944

Succesor:
Gheorghe Potopeanu