Maria Antonescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Maria Antonescu
Maria Antonescu.jpg
Date personale
Născută Modificați la Wikidata
Decedată (71 de ani) Modificați la Wikidata
Înmormântată Cimitirul Bellu Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Activitate
Cauza decesului infarct miocardic
Mormântul Mariei Antonescu la cimitirul Bellu

Maria Antonescu (n. 3 noiembrie 1892, Calafat – d. 18 octombrie 1964, București) a fost fiica căpitanului Teodor Niculescu și a Anghelinei (Angela) Niculescu.

A fost căsătorită cu ofițerul de poliție Gheorghe Cimbru cu care a avut un fiu bolnav de poliomielită. După decesul soțului a plecat la Paris unde l-a cunoscut pe omul de afaceri Guillaume Auguste Joseph Pierre Fueller, cu care s-a căsătorit la 9 iulie 1919 și de care a divorțat în 1926. La 29 august 1927, s-a căsătorit, pentru a treia oară, cu colonelul Ion Antonescu.[1]

În 1941 a fost numită președintă a Consiliului de Patronaj al Operelor Sociale.

Refugiul[modificare | modificare sursă]

În seara arestării lui Ion Antonescu Radu Lecca s-a prezentat la președinție și i-a propus Mariei Antonescu să se refugieze la Legația germană, dar l-a refuzat. După ora 22 a plecat la Snagov însoțită de Veturia Goga și secretara ei, Domnica Negulescu-Chiriceanu.[2] La 2 septembrie, anunțându-se că trupele sovietice se apropie de București, la sugestia ofițerilor din cabinetul lui Ion Antonescu, au plecat cu automobilul spre Herculane, dar s-au oprit la Orșova din cauza luptelor dintre militarii români și germani.[3] În aceste condiții, s-au îndreptat către Târgu Jiu unde au fost găzduite de Natalia Iunian, văduva lui Grigore Iunian.

Tot în această perioadă și tot în Gorj se aflau regele și regina-mamă refugiați la vila de la Dobrița a colonelului Petre Petrescu. Maria Antonescu a trimis reginei o scrisoare prin care-i cerea protecție și să o informeze de soarta mareșalului, dar i-a răspuns cu brutalitate să nu îndrăznească să se apropie de locul de refugiu.[4]

Arestarea[modificare | modificare sursă]

După o săptămână, prefectul județului, col. Theodor Graur[5], i-a sugerat să părăsească orașul. Însoțită doar de Veturia Goga s-a îndreptat spre Negoiești unde, pe 14 septembrie 1944, în prezența prefectului, a fost arestată fără nicio explicație de doi ofițeri ruși din ordinul generalului Aurel Aldea.[6] Înainte de arestare i-a încredințat Veturiei Goga suma de un milion lei pentru a-i transmite mamei Mariei Antonescu, dar a pretins că banii i-au fost furați de ruși în trenul cu care se întorcea la București.[7]

A fost dusă la Târgu Jiu, apoi la Hațeg. A fost reținută 10 zile la Ștefănești, 2 zile la Dobrești și apoi adusă în București, unde a stat o săptămână în aleea Zoe (azi, str. Atena), două luni în str. Benito Mussolini (azi, str. Nicolae Iorga) și încă 4 luni în str. General Manu. În această perioadă a încercat să se sinucidă tăindu-și venele de la ambele mâini. A fost transportată de ruși la Spitalul Elias unde i s-au făcut transfuzii de sânge pentru a fi readusă la viață.

Trimiterea la Moscova[modificare | modificare sursă]

La 18 martie 1945[8] este trimisă la Moscova și ținută închisă la Lubianka în arest la secret. În acest timp, regina mamă a dat dispoziție doctorului Eduard Mezincescu să ancheteze modul cum au fost gestionate fondurile Consiliului de Patronaj în scopul acționării în justiție a Mariei Antonescu. Consilierul de la Curtea de conturi desemnat în acest scop a găsit gestiunea în perfectă ordine și cu un surplus de 2000 lei. Acesta a trimis Lucreției Barbul o scrisoare de felicitare pentru cele constatate.[9] Autoritățile sovietice și-au exprimat lipsa de interes față de ea, fiind anchetată o singură dată de un general.

Revenirea în țară[modificare | modificare sursă]

Adusă în țară în aprilie 1946 cu al doilea lot Antonescu[10], a locuit o perioadă la fratele ei, generalul Mărculescu. I s-a permis o singură dată să-și vadă soțul, pe 1 iunie 1946, înaintea execuției acestuia [11]. După executarea mareșalului i s-a permis să fie internată la clinica doctorului Lupu din cadrul Spitalului Colentina. După tratamente îndelungate a părăsit spitalul având domiciliu obligatoriu la mama ei.

A fost ținută în beciurile Ministerului de Interne, apoi la Malmaison unde i s-a permis să-și vadă mama, la Văcărești, la închisoarea din str. Uranus, la Jilava și, într-un final, la Mislea. În 1950 a fost judecată și condamnată pentru crime economice în cadrul colaborării sale cu „Centrala Evreiască - CE”, condusă de Radu Lecca.

Domiciliu obligatoriu[modificare | modificare sursă]

Din 1955 i-a fost impus domiciliu forțat la Lățești, lângă Bordușani[12]. În acest timp boala de inimă s-a agravat. A cerut permisiunea unui concediu medical pentru a fi internată într-un spital. La intervenția Lucreției Barbul, membră a grupului de direcție al Consiliului de Patronaj,[13], mama lui Gheorghe Barbul, a fost trimisă la spitalul doctorului Theodor Burghele unde a beneficiat de tratament alimentar deosebit și a primit îngrijiri dintre cele mai atente. După ieșirea din spital a mai cerut o prelungire a concediului medical, dar nu i s-a aprobat și s-a întors în Bărăgan. Starea de sănătate s-a agravat, dar nu a mai avut permisiunea de a părăsi domiciliul obligatoriu. La începutul anului 1964 a fost transportată în stare de comă la Spitalul Fetești. Din cauza condițiilor sanitare precare a fost expediată cu aprobarea Miliției Fetești la Spitalul ASCAR din București. După o săptămână este transportată la Spitalul Colțea unde profesorul Basil Teodorescu a încercat să o salveze după cel de-al treilea infarct pe care îl făcuse.

A decedat la 18 octombrie 1964.[14]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ [1]Marcel-Dumitru Ciuca, Maria Antonescu - Marturii sub ancheta
  2. ^ Gheorghe Buzatu, Mareșalul Antonescu în fața istoriei, vol. 2, IV) Relatarea editată de E. Lozovan și apărută sub titlul „Golgota Mariei Antonescu”, semnată D. N., Iași, 1990, p. 392
  3. ^ Procesul mareșalului Antonescu – Documente (Ancheta procesului), vol. III, 18. 1946 aprilie 18 Interogatoriul luat Mariei Antonescu, de către Avram Bunaciu, în cadrul instrucției procesului mareșalului Antonescu, ediție îngrijită de Marcel-Dumitru Ciucă, Editura Saeculum I.O., București, 1998, p. 568
  4. ^ Gheorghe Buzatu, Mareșalul Antonescu în fața istoriei, vol. 2, IV) Relatarea editată de E. Lozovan și apărută sub titlul „Golgota Mariei Antonescu”, semnată D. N., Iași, 1990, p. 393
  5. ^ [2] Prefecții Gorjului
  6. ^ Gheorghe Buzatu, Mareșalul Antonescu în fața istoriei, vol. 2, IV) Relatarea editată de E. Lozovan și apărută sub titlul „Golgota Mariei Antonescu”, semnată D. N., Iași, 1990, p. 393
  7. ^ Gheorghe Buzatu, Mareșalul Antonescu în fața istoriei, vol. 2, IV) Relatarea editată de E. Lozovan și apărută sub titlul „Golgota Mariei Antonescu”, semnată D. N., Iași, 1990, p. 394
  8. ^ Procesul mareșalului Antonescu – Documente (Ancheta procesului), vol. 3, 18. 1946 aprilie 18 Interogatoriul luat Mariei Antonescu, de către Avram Bunaciu, în cadrul instrucției procesului mareșalului Antonescu, ediție îngrijită de Marcel-Dumitru Ciucă, Editura Saeculum I.O., București, 1998, p. 568
  9. ^ Gheorghe Buzatu, Mareșalul Antonescu în fața istoriei, vol. 2, IV) Relatarea editată de E. Lozovan și apărută sub titlul „Golgota Mariei Antonescu”, semnată D. N., Iași, 1990, p. 399
  10. ^ Magazin istoric, nr. 8, 1995, T.A.Pokivailova, Cum a fost retrocedat grupul Antonescu guvernului român, p. 20-21
  11. ^ Gheorghe Buzatu, Mareșalul Antonescu în fața istoriei, vol. 2, II) Relatarea prințesei Ileana, care a întâlnit-o ultima dată pe Maria Antonescu în anul 1946, Iași, 1990, p. 389
  12. ^ [3]Mădălin Sofronie, Patima roșie din Bărăgan. Istoria celor 11 sate unde au fost deportați „dușmanii poporului”
  13. ^ [4]Adriana Zaharia, Sătmăreanul Gheorghe Barbul, participant la negocierile Diktat-ului de la Viena și actului de la 23 august, România liberă, 23 august 2014
  14. ^ Gheorghe Buzatu, Mareșalul Antonescu în fața istoriei, vol. 2, IV) Relatarea editată de E. Lozovan și apărută sub titlul „Golgota Mariei Antonescu”, semnată D. N., Iași, 1990, p. 398

Legături externe[modificare | modificare sursă]