Caelestius

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Caelestius, un jurist (probabil italian) de sorginte nobilă, prieten bun cu Pelagius.

Începutul Activității[modificare | modificare sursă]

Eunuc prin naștere, însă fără a avea aptitudini rele, Caelestius s-a impus pe calea ascetismului prin entuziasmul lui pentru viața monastică, iar prin capacitatea sa ca și călugăr, a năzuit să convertească maximele practice învățate de la Pelagius în principii teoretice, pe care le-a propagat cu succes în Roma. Sf. Augustin, în vreme ce-l acuza pe Pelagius de tăinuire, falsitate și viclenie, îl numea pe Caelestius (De peccat. orig., xv) nu doar "incredibil de volubil", ci și deschis la inimă, consecvent și deschis în relațiile sociale. Chiar dacă intrigile lor, secrete sau fățișe, nu au trecut neobservate, cei doi prieteni nu au fost molestați de cercurile oficialităților romane.

Disputa[modificare | modificare sursă]

Dar situația s-a schimbat când, în 411 ei au părăsit pământul ospitalier al metropolei, care a fost jefuit de Alaric 410, și au plecat pe mare spre Africa de Nord. Când au acostat pe coasta de lângă Hippo, Sfântul Augustin, episcop al acelui oraș, era absent, fiind acaparat de disputele donatiste din Africa. Ulterior, el l-a întâlnit pe Pelagius în Cartagina de câteva ori, fără a ajunge, totuși, la relații mai călduroase. După o scurtă ședere în nordul Africii, Pelagius a călătorit în Palestina, în timp ce Caelestius a încercat să devină prezbiter în Cartagina. Însă planul i-a fost dat peste cap de către Diaconul Paulinus din Milano, care i-a remis episcopului, Aurelius, un memoriu în șase puncte despre Caelestius – poate că extrase din lucrarea pierdută a acestuia, "Contra traducem peccati" – fiind catalogat ca eretic.

Din cauza acestor doctrine, care în mod clar conțin chintesența pelagianismului, Caelestius a fost convocat în fața unui sinod la Cartagina (411); însă el a refuzat să le retracteze, afirmând că moștenirea păcatului lui Adam era o problemă deschisă și ca atare tăgăduirea ei nu era erezie. Ca rezultat, nu numai că a fost exclus de la hirotonisire, ci și cele șase teze ale sale au fost condamnate. Și-a declarat intenția de a face apel la papa din Roma, dar fără a-și mai aplica planul, a plecat la Efes în Asia Mică, unde a fost hirotonisit ca preot.

Condamnarea[modificare | modificare sursă]

În toamna anului 416, 67 de episcopi din Africa Proconsulară s-au adunat într-un sinod la Cartagina, care a fost prezidat de către Aurelius, în timp ce 59 de episcopi din provincia ecleziastică Numidia, de care aparținea și Episcopia Hippo, a Sf. Augustine, a ținut un sinod în Mileve. În ambele locuri, doctrinele lui Pelagius și Caelestius au fost iar respinse ca fiind contradictorii credinței catolice.

Pornind de la principiul că rezoluțiile sinoadelor provinciale nu au forță efectivă până ce nu sunt aprobate de autoritatea supremă a Bisericii Apostolice, Papa Inocențiu I, a rânduit învățătura catolică despre păcatul originar și slavă, excluzându-i pe Pelagius și Caelestius, despre care i s-a spus că au respins aceste doctrine, din sânul Bisericii până ce le va veni mintea la cap.

Reabilitarea[modificare | modificare sursă]

Următorul la scaunul Papal, Papa Zosim, mânat de simțul dreptății și având îndoieli, a dat însă altă sentință pentru Caelestius, care atunci se afla în Roma, însărcinându-i pe africani fie să își revizuiască vechea sentință, fie să îi dovedească erezia în prezența sa în decursul a două luni. Porunca papală a lovit Africa ca o torpilă. În mare grabă, a fost convocat un sinod la Cartagina, în noiembrie 417, scriindu-i-se și lui Zosim, rugându-l imediat să nu abroge sentința pe care predecesorul lui, Inocențiu I, a pronunțat-o împotriva lui Pelagius și Caelestius, până ce aceștia nu își vor fi mărturisit crezul în necesitatea unei slave interioare pentru toate gândurile, vorbele și faptele bune.

Finalul[modificare | modificare sursă]

Între timp, îndemnată de africani, puterea laică s-a amestecat și ea în dispută, împăratul Honorius, printr-o ordonanță din 30 aprilie, 418, din Ravenna, alungând toți pelagienii din orașele Italiei. Dacă Caelestius evadase la cele auzite din fața lui Zosim, de care era acum legat, "fugind din Roma", sau dacă a fost printre primele victime ale decretului imperial de exil, nu se poate concluziona bine din sursele avute. În privința vieții sale ulterioare, aflăm că în 421 el a bântuit din nou prin Roma sau prin preajmă, dar a fost alungat a doua oară printr-o hotărâre imperială.


Bibliografia[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]