Ioan Chrysostom

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

(Redirecţionat de la Ioan Gură de Aur)
Salt la: Navigare, căutare
 Punctul de vedere neutru al acestui articol sau al acestei secţiuni este disputat.
Vă rugăm consultaţi părerile exprimate în pagina de discuţii.
Vă rugăm nu ştergeţi eticheta până la rezolvarea disputei
Sf Ioan Gură-de-Aur. Icoană de pe iconostasul Bisericii Sf Ioan Gură-de-Aur din Etterbeek.

Ioan Chrysostom, consacrat în română ca Ioan Gură de Aur, (n. 347 în Antiohia – d. 407), una din cele mai importante figuri ale patrologiei creştine. Sf. Ioan Gură de Aur a fost sanctificat de Biserica Ortodoxă cât şi de cea Catolică, în cadrul căreia poartă titlul de doctor al Bisericii.

Cuprins

[modifică] Viaţa

Sf. Ioan Gură de Aur s-a născut la Antiohia, în jurul anului 354, din părinţii Secundus - mare dregător militar care a murit la scurt timp după naşterea sa, şi Antusa - descendentă dintr-o bogată familie creştină. Rămasă văduvă la numai 20 ani, ea s-a dedicat cu râvnă şi perseverenţă educaţiei fiului ei, renunţând la recăsătorire. Primele elemente ale educaţiei creştine, Ioan le-a primit de la mama sa Antusa. Educaţia clasică a primit-o de la retorul Libaniu şi de la filosoful Andragatiu, primind valorile retoricii ale clasicilor greci. Se pare că a studiat şi dreptul, întrucât ar fi pledat câtva timp. S-a călugărit în anul 368. A trăit într-o peşteră lângă Antiohia. A fost botezat târziu, probabil în jurul anului 372, de Meletie, episcop de Antiohia. În scurtă vreme, a fost făcut citet. Sf. Ioan Gură de Aur a început să practice ascetismul acasă. În 374, după moartea mamei sale Antusia, Ioan a putut să dea curs dorinţei sale arzătoare pentru asceză. El s-a retras în munţii Antiohiei, unde a dus patru ani o viaţă severă sub conducerea unui ascet, iar după aceea, s-a retras doi ani într-o peşteră. În 380 s-a înapoiat la Antiohia, iar în 381, Meletie l-a făcut diacon. Timp de 10 ani, înaintea diaconatului, el a fost preocupat de problema monahismului şi a fecioriei, cărora le-a consacrat mici tratate. Tratatul său "Despre preoţie", scris în cei şase ani de diaconat, este o capodoperă a literaturii patristice în care Sfântul Ioan Chrysostom om scoate în evidenţă sublimitatea Tainei Preoţiei. Sf. Ioan a fost preoţit de episcopul Flavian în 386 şi a primit misiunea de predicator. Geniul şi arta sa oratorică îi creează renumele.El predică nu numai în biserica mare şi frumoasă, zidită de Constantin, sau în biserica cea veche, ci în toate bisericile din Antiohia şi din împrejurimi. În timpul celor 12 ani de preoţie la Antiohia, Sf. Ioan i-a combătut pe eretici, îndeosebi pe anomei şi pe iudeo-creştini şi s-a străduit pentru formarea morală a credincioşilor săi. La moartea patriarhului Nectarie al Constantinopolului, în 397, Sf. Ioan a fost numit patriarh al Capitalei prin influenţa lui Eutropiu, ministru atotputernic pe lângă slabul împărat Arcadie. Râvna sa de reformator implacabil, tonul tăios şi neiertător al predicilor sale, care criticau aspru toate păcatele şi pogorămintele, de jos şi până sus, la Eutropiu şi Eudoxia, dragostea sa pentru săraci, pentru adevăr şi pentru dreptate, i-au făcut mulţi duşmani. Legăturile Sf. Ioan Gură de Aur cu curtea imperială au fost reci. Duşmanii Sf. Ioan începuseră să murmure. Venirea fraţilor Lungi la Constantinopol, izgoniţi de Teofil din Egipt ca origenişti, avea să provoace actul final al vieţii patriarhului atât de frământat. Sf. Ioan i-a primit pe fraţii Lungi, i-a găzduit dar nu a intrat în relaţii prea apropiate cu ei şi a refuzat să primească o plângere împotriva lui Teofil. Aceştia s-au adresat împăratului, care a dispus convocarea lui Teofil în faţa episcopului Capitalei. Teofil a luat măsuri, trimiţând înainte pe Sf. Epifaniu, spre a-l descalifica pe Sf. Ioan ca origenist, dar bătrânul episcop de Salamina şi-a dat seama, până la urmă, de cursa în care a fost atras şi a plecat grăbit în ţara lui. Teofil însă, venit cu cei 26 episcopi ai săi, a raliat 10 episcopi nemulţumiţi de Ioan, 3 văduve care se socoteau insultate de patriarh şi pe împărăteasa Eudoxia. Sinodul, prezidat de Teofil, l-a convocat pe Ioan să se prezinte la Stejar, aproape de Calcedon, spre a se desculpa de calomnii şi de lucruri ridicole. Ioan nu s-a prezentat şi de aceea a fost destituit. Patriarhul a fost rechemat din cauza răscoalei poporului care-şi revendica pastorul şi din cauza unui cutremur de pământ. Patriarhul a fost primit în triumf, dar împăcarea n-a durat decât două luni. Spre sfârşitul anului 403, Sf.Ioan critica aspru neorânduielile care s-au produs cu ocazia inaugurării unei statui a Eudoxiei aproape de Biserica unde slujea el. În Postul Paştelui din 404, Eudoxia, după sfatul lui Teofil, a convocat un sinod în care a Sf. Ioan a fost demis a doua oară pe motivul că nu a fost reintegrat de un sinod după prima demitere. Sf. Ioan a fost arestat în palat aproape de Paşte şi exilat după Rusalii, la 20 iunie 404. După o oprire scurtă la Niceea, Sf.Ioan a ajuns, după 77 de zile, la Cucuz sau Arabissos, în Armenia Mică. Din cauza legăturilor sale frecvente cu prietenii de la Constantinopol şi Antiohia, autorităţile au primit ordin să-l deporteze la Pityus, un mic oraş pe malul de est al Mării Negre. El a murit pe drum spre această localitate, la Comana, în Pont, în ziua de 14 septembrie 407 cu aceste cuvinte pe buze: "Slavă lui Dumnezeu pentru toate". Osemintele sale au fost aduse la biserica Sf Apostoli din Constantinopol în anul 438 de către împăratul Teodosie II.

[modifică] Învăţătura

Pe parcursul activităţii sale pastorale, Sfântul Ioan Chrysostom a fost preocupat de teme cum ar fi: cunoaşterea lui Dumnezeu, Sfintele Taine, Biserica, iubirea creştină. Referindu-se la cunoaşterea lui Dumnezeu, Sfântul Ioan Hrisostom îi combate pe anomei, susţinând că fiinţa lui Dumnezeu este incogniscibilă şi incomprehensibilă. Sfintele Taine pe care le dezbate Sfântul Ioan sunt: Sfântul Botez, Pocăinţa, Căsătoria, Sfânta Euharistie şi Preoţia. În concepţia Sfântului Ioan Chrysostom, Biserica este Trupul lui Hristos, credincioşii sunt mădularele acestui trup, iar Hristos este Capul Trupului: „ El i-a pus totul supt picioare, şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile,Bisericii, care este trupul Lui, plinătatea Celui ce plineşte totul în toţi.” (Ef. 1, 22-23). În dobândirea mântuirii, iubirea este esenţială, ea fiind virtutea care îl face pe om asemenea lui Dumnezeu, Care este iubire. Iubirea faţă de Dumnezeu trebuie completată şi cu iubire faţă de aproape, iubire ce se caracterizează prin milostenie. Sfântul Ioan susţine că atunci când ajutăm un sărac, nu trebuie să-l judecăm pentru că este sărac, ci trebuie să fim conştienţi că îl ajutăm de fapt pe Hristos, care la Judecata de Apoi ne va răsplăti: „ Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: "Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a pregătită de la întemeierea lumii. Căci am fost flămând şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut să beau; am fost străin şi M-aţi primit.”(Mt. 25, 34-35).

[modifică] Opera

Opera Sfântului Ioan Gură de Aur cuprinde 18 volume în Ediţia Migne şi de asemenea este răspândită în aproximativ 2000 de manuscrise.

[modifică] Literatură

  • Allen, Pauline and Mayer, Wendy (2000). John Chrysostom. Routledge. ISBN 0-415-18252-2
  • Attwater, Donald (1960). St. John Chrysostom: Pastor and Preacher. London: Catholic Book Club.
  • Blamires, Harry (1996). The New Bloomsday Book: A Guide Through Ulysses. London: Routledge. ISBN 0-15-3858-.
  • Brändle, R., V. Jegher-Bucher, and Johannes Chrysostomus (1995). Acht Reden gegen Juden (Bibliothek der griechischen Literatur 41), Stuttgart: Hiersemann.
  • Brustein, William I. (2003). Roots of Hate: Anti-Semitism in Europe before the Holocaust. Cambridge University Press. ISBN 0-521-77308-3
  • Brändle,Rudolf : Johannes Chrysostomus. Bischof, Reformer, Märtyrer, Stuttgart 1999, ISBN 3-17-013780-8.
  • Carter, Robert (1962). "The Chronology of St. John Chrysostom's Early Life." Traditio 18:357–64.
  • Ioan G. Coman, Patrologie, Bucureşti, 2001.
  • Dattrino, L., Patrologie: pracovní text, Praha, Katolická teologická fakulta UK 1994.
  • Dostálová, R., Byzantská vzdělanost, Praha, Vyšehrad 1990.
  • Dumortier, Jean (1951). "La valeur historique du dialogue de Palladius et la chronologie de saint Jean Chrysostome." Mélanges de science religieuse, 8, 51–56.
  • «Εκκλησιαστική Ιστορία» - Βλασίου Φειδά Εκδόσεις Διήγηση, Αθήνα, 2002.
  • Hartney, Aideen (2004). John Chrysostom and the Transformation of the City. London: Duckworth. ISBN 0520047575.
  • Joyce, James (1961). Ulysses. New York: The Modern Library.
  • Kelly, John Norman Davidson (1995). Golden Mouth: The Story of John Chrysostom-Ascetic, Preacher, Bishop. Ithica, New York: Cornell University Press. ISBN 0801431891.
  • Laqueur, Walter (2006). The Changing Face of Antisemitism: From Ancient Times To The Present Day. Oxford University Press. ISBN 0-19-530429-2.
  • Liebeschuetz, J.H.W.G. (1990) Barbarians and Bishops: Army, Church and State in the Age of Arcadius and Chrysostom. Oxford: Clarendon Press. ISBN 0198148860.
  • Lewy, Yohanan [Hans] (1997). "John Chrysostom". Encyclopedia Judaica (CD-ROM Edition Version 1.0). Ed. Cecil Roth. Keter Publishing House. ISBN 965-07-0665-8.
  • Peter Klasvogt: Leben zur Verherrlichung Gottes - Botschaft des Johannes Chrysostomos. Ein Beitrag. zur Geschichte der Pastoral, Bonn 1992, ISBN 3-923946-22-8.
  • Claudia Tiersch: Johannes Chrysostomus in Konstantinopel (398 - 404). Weltsicht und Wirken eines Bischofs in der Hauptstadt des Oströmischen Reiches. Tübingen 2002. (Studien und Texte zu Antike und Christentum 6) ISBN 3-16-147369-8.
  • «Ο Άγιος Ιωάννης ο Χρυσόστομος» (Δίτομος) Στυλιανού Γ. Παππαδόπουλου Εκδόσεις Αποστολική Διακονία, Αθήνα, 1999/2006.
  • «Οι Εννέα Λόγοι Περι Μετανοίας» Φωτίου Ι. Μαλαίνου Εκδόσεις Αποστολική Διακονία, Αθήνα, 1998/2002.
  • Meeks, Wayne A., and Robert L. Wilken (1978). Jews and Christians in Antioch in the First Four Centuries of the Common Era (The Society of Biblical Literature, Number 13). Missoula: Scholars Press. ISBN 0-89130-229-8.
  • Palladius, Bishop of Aspuna. Palladius on the Life And Times of St. John Chrysostom, transl. and edited by Robert T. Meyer. New York: Newman Press, 1985. ISBN 0809103583.
  • Parks, James (1969). Prelude to Dialogue. London.
  • Patristická čítanka I, Praha, 1983.
  • Pradels, W. (2002). "Lesbos Cod. Gr. 27 : The Tale of a Discovery", Zeitschrift für Antikes Christentum 6, pp. 81-89.
  • Pradels, W., R. Brändle, and M. Heimgartner (2001). "Das bisher vermisste Textstück in Johannes Chrysostomus, Adversus Judaeos, Oratio 2", Zeitschrift für Antikes Christentum 5, pp. 23-49.
  • Pradels, W., R. Brändle, and M. Heimgartner (2002). "The sequence and dating of the series of John Chrysostom's eight discourses Adversus Judaeos", Zeitschrift für Antikes Christentum 6, 90-116.
  • Schaff, Philip, and Henry Wace (eds.) (1890). Socrates, Sozomenus: Church Histories (A Select Library of Nicene and post-Nicene Fathers of the Christian Church, second series, vol. II). New York: The Christian Literature Company.
  • Šmelhaus, V., Řecká patrologie, Praha, Komenského fakulta 1972.
  • Špirko, J., Patrologia, Praha, Ladislav Kuncíř 1939.
  • Stark, Rodney (1997). The Rise of Christianity. How the Obscure, Marginal Jesus Movement Became the Dominant Religious Force in the Western World in a Few Centuries. Princeton University Press.
  • Stephan Verosta: Johannes Chrysostomus. Staatsphilosoph und Geschichtstheologe, Graz 1960.
  • Stephens, W.R.W. (1883). Saint John Chrysostom, His Life and Times. London: John Murray.
  • Stow, Kenneth (2006). Jewish Dogs, An Imagine and Its Interpreters: Continiuity in the Catholic-Jewish Encounter. Stanford: Stanford University Press. ISBN 0-8047-5281-8.
  • Wilken, Robert Louis (1983). John Chrysostom and the Jews: Rhetoric and Reality in the Late Fourth Century. Berkeley: University of California Press.
  • Willey, John H. (1906). Chrysostom: The Orator. Cincinnati: Jennings and Graham.
  • Woods, Thomas (2005). How the Catholic Church Built Western Civilization. Washington, D.C.: Regenery. ISBN 0-89526-038-7

[modifică] Legături externe


[modifică] Vezi de asemenea

Adus de la http://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Chrysostom
Unelte personale