Onomatopee

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Gramatică
Morfologie
Parte de vorbire
Flexibilă
Adjectiv
Articol
Numeral
Pronume
Substantiv
Verb
Neflexibilă
Adverb
Conjuncție
Interjecție
Prepoziție
Locuțiune
Sintaxă
Cazuri
Sintaxa propoziției
Parte de propoziție
Sintaxa frazei
Propoziție subordonată


Onomatopeea este un cuvânt care, prin elementele sale sonore, imită cu aproximație un sunet sau un zgomot[1].

Imitarea propriu-zisă, nelingvistică, a unui sunet sau zgomot nu se confundă cu onomatopeea. Aceasta se integrează în sistemul fonologic și uneori și în sistemul gramatical al limbii[2].

Onomatopeele și cuvintele onomatopeice au o motivație naturală, de aceea sunt excepții de la regula conform căreia semnul lingvistic este în general arbitrar, adică nu există legătură între forma sonoră și ceea ce redă[3].

Delimitarea onomatopeei[modificare | modificare sursă]

În gramaticile limbii române onomatopeele sunt considerate o grupă distinctă în cadrul interjecțiilor[1][4][5]. La fel și în gramatici ale limbii franceze[6], ale limbii sârbe[7], ale limbii croate[8]. În gramatici ale limbii maghiare se observă o ezitare în această privință. De exemplu Gerstner 2006 tratează într-un subcapitol interjecția, în care nu amintește de onomatopee, și în alt subcapitol cuvintele (verbe, substantive) onomatopeice, în care pomenește în treacăt de „interjecții onomatopeice”[9]. Jászó 2007 tratează separat interjecția și onomatopeea ca pe două categorii de cuvinte propoziții[10], dar apare și la ea termenul „interjecție onomatopeică” într-un capitol despre limbajul copiilor[11]. Aceeași ezitare se reflectă și în dicționare de lingvistică. De exemplu în Bussmann 1998 se afirmă că „interjecțiile au adesea caracteristici onomatopeice”[12], dar onomatopeea nu este definită ca o categorie a interjecției[13]. Nici la Dubois 2002 onomatopeea nu apare ca o categorie a interjecției[14], dar în articolul „interjection” se afirmă că unele interjecții provin din onomatopee[15]. Crystal 2008 nu are articol despre onomatopee și nu o amintește în articolul despre interjecție[16].

Nu este clarificat nici dacă sunt onomatopee sau interjecții manifestările sonore omenești nearticulate sinonime cu cuvinte propoziții din alte clase lexico-gramaticale, de exemplu cea transcrisă în maghiară ühüm, iar în română „îhî”, având funcția lui „da”. Jászó 2007 le consideră „înrudite cu interjecțiile”[17], iar pentru Balogh 1971 sunt onomatopee[18].

Tot de problema delimitării ține și statutul cuvintelor prin care se cheamă, se mână sau se gonesc animale. În gramaticile care includ onomatopeele printre interjecții, acestea sunt și ele incluse aici, Jászó le include printre interjecții[19], iar pentru Gerstner 2006 „constituie o grupă specială a interjecțiilor și a onomatopeelor”[20].

Sunete și zgomote imitate[modificare | modificare sursă]

Onomatopeele pot imita[21]:

  • sunete scoase de animale: bee, cotcodac, cucu, cucurigu, ga-ga, ham, mac-mac, miau, mor-mor, muu, pitpalac, piu;
  • manifestări sonore omenești nearticulate: ha-ha-ha, hapciu, ptiu;
  • zgomote: bâldâbâc, bang, boc, buf, ding-dang, pleosc, plici-placi, poc, tic-tac, vâj, zbârr, zdrang, zdup.

Onomatopeele se folosesc deseori repetate, uneori cu aceeași formă, alteori cu forme ușor diferite: gogâlț-gogâlț, pif-paf-puf. Unii lingviști le consideră cuvinte compuse[22].

Sunetele și zgomotele sunt redate la fel sau asemănător într-un număr de limbi, dar nu în toate, diferențele putând fi foarte mari, deși aceste cuvinte sunt motivate natural. Exemple pentru glasul cocoșului[23]:

Limba Redarea sunetului
albaneză kikiriki[24]
bielorusă кукарэку [kukarɛku][25]
bulgară кукурику [kukuriku][26]
cehă kykyryký[27]
croată kukuriku[28]
daneză kykyliky
ebraică קוּקוּרִיקוּ [kukuriku]
engleză cock-a-doodle-doo
esperanto kokeriko[29]
estoniană kikerikii[30]
finlandeză kukkokiekuu[31]
franceză cocorico
germană kikeriki
greacă κικιρίκου [kikir'iku]
indoneziană kukuruyuk[32]
islandeză gaggalagó[33]
italiană chicchirichì
japoneză コケコッコ [kokekok:o][34]
macedoneană кукурику [kukuriku][35]
maghiară kukurikú
norvegiană kykeliky[36]
olandeză kukeleku
poloneză kukuryku[37]
portugheză cocorocó / cocoricó[38]
română cucurigu
rusă кукареку [kukareku][39]
sârbă кукурику [kukuriku][40]
slovacă kikirikí[41]
slovenă kukuriku[42]
spaniolă quiquiriquí
suedeză kuckeliku
thailandeză เอ้กอี๊เอ้กเอ๊ก [eki:e:ke:k][43]
turcă kukuriku[44]
urdu kuklooku
vietnameză ò-ó-o-o[45]

Cuvinte onomatopeice[modificare | modificare sursă]

În general, onomatopeele nu se integrează în sistemul gramatical, dar sunt și excepții. Unele pot avea funcții sintactice în propoziție, rămânând onomatopee ca formă:

O limbă precum engleza, pe lângă că produce mai multe onomatopee decât limba franceză, de exemplu, le și integrează mai ușor din punct de vedere gramatical[2]. Aceasta se face prin conversiune, adică prin schimbarea clasei lexico-gramaticale, cuvântul integrându-se astfel și în sistemul sintactic. Astfel en splash „pleosc” (onomatopee) devine splash „împroșcare” (substantiv), to splash „a împroșca”; a cădea, a se bălăci” (într-un lichid) (verb)[2]. În română este cazul lui tic-tac devenit substantiv (tic-tacul ceasornicului)[49], sau al lui pitpalac care este și numele păsării ce are glasul redat de onomatopee. Un exemplu din franceză este cocorico „cucurigu”, ca substantiv cu forma de plural des cocoricos (literal „cucuriguuri”).

Onomatopeele sunt o sursă de îmbogățire a lexicului limbii și prin derivare: poc > a pocni, vâj > a vâjâi, en splash > splashy „noroios”, splasher „apărătoare de noroi” (la bicicletă)[2].

O categorie aparte de cuvinte onomatopeice este a celor care imită sunete și zgomote fără să existe o onomatopee corespunzătoare. Prin acest procedeu se pot forma mai ales verbe:

  • imitatoare ale unor sunete de animale: a gâgâi, a sâsâi;
  • imitatoare de manifestări sonore omenești: a se bâlbâi, a bolborosi, a clefăi, a șușoti;
  • imitatoare de zgomote: a hurui, a vui.

Cuvinte onomatopeice derivate se pot deriva mai departe: pocnet, vâjâit, bâlbâială, bolboroseală.

Referințe și note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Constantinescu-Dobridor 1980, p. 306.
  2. ^ a b c d Dubois 2002, p. 334.
  3. ^ Bussmann 1998, p. 83.
  4. ^ Avram 1997, p. 291.
  5. ^ Bărbuță 2000, p. 210.
  6. ^ Grevisse 1964, p. 1002.
  7. ^ Klajn 2005, p. 174.
  8. ^ Barić 1997, 283. o.
  9. ^ Gerstner 2006, p. 463.
  10. ^ Jászó 2007, pp. 251–252.
  11. ^ Jászó 2007, p. 693.
  12. ^ Bussmann 1998, p. 582, articolul interjection.
  13. ^ Bussmann 1998, p. 836, articolul onomatopoeia.
  14. ^ Dubois 2002, p. 334.
  15. ^ Dubois 2002, p. 253.
  16. ^ Crystal 2008, p. 249.
  17. ^ Jászó 2007, 252. o.
  18. ^ Balogh 1971, p. 99.
  19. ^ Jászó 2007, p. 251.
  20. ^ Gerstner 2006, p. 464.
  21. ^ Clasificare cf. Avram 1997, p. 293. Exemple cf. Avram 1997, p. 293; Constantinescu-Dobridor 1980, p. 306; Forăscu 2002, litera I, interjecție; Dexonline.
  22. ^ Bărbuță 2000, p. 211.
  23. ^ Abbott 2004, în afară de cuvintele pentru care se dau alte surse.
  24. ^ Newmark, Leonard, Albanian-English Dictionary (Dicționar albanez-englez), SEELRC, 2005 (accesat la 16 martie 2016).
  25. ^ Glosbe (dicționar bielorus-român) (accesat la 16 martie 2016).
  26. ^ Pечник на българския език (Dicționarul limbii bulgare), Institutul pentru limba bulgară (accesat la 16 martie 2016).
  27. ^ slovníky.lingea.cz (dicționar ceh-francez), Lingea (accesat la 16 martie 2016).
  28. ^ Hrvatski jezični portal (Portal lingvistic croat) (accesat la 16 martie 2016).
  29. ^ Bokarev, E. A., Esperanta-rusa vortaro (Dicționar esperanto-rus), 2010 (accesat la 16 martie 2016).
  30. ^ Eesti keele seletav sõnaraamat (Dicționar explicativ estonian) (accesat la 16 martie 2016).
  31. ^ IlmainenSanakirja.fi (dicționar finlandez-francez) (accesat la 16 martie 2016).
  32. ^ Kamus (dicționar indonezian-englez) (accesat la 16 martie 2016).
  33. ^ Glosbe (dicționar islandez-român) (accesat la 16 martie 2016).
  34. ^ tangorin. (dicționar englez-japonez).
  35. ^ Дигитален речник на македонскиот јазик (Dicționar digital al limbii macedonene), makedonski.info (accesat la 16 martie 2016).
  36. ^ Bokmålsordboka/Nynorskordboka (Dicționar bokmål și nynorsk), Consiliul limbii – Universitatea din Oslo (accesat la 16 martie 2016). Bokmål și nynorsk sunt cele două variante oficiale ale limbii norvegiene.
  37. ^ Sensagent (dicționar polonez-francez) (accesat la 16 martie 2016).
  38. ^ Infopédia (dicționar francez-portughez) (accesat la 16 martie 2016).
  39. ^ Iandex (dicționar rus-francez) (accesat la 16 martie 2016).
  40. ^ Glosbe (dicționar sârb-român) (accesat la 16 martie 2016).
  41. ^ slovník.sk (dicționar slovac-francez) (accesat la 16 martie 2016).
  42. ^ Glosbe(dicționar sloven-român) (accesat la 16 martie 2016).
  43. ^ Longdo Dict (dicționar thailandez-englez-francez) (accesat la 16 martie 2016).
  44. ^ Sozluk.net (dicționar turc-francez) (accesat la 16 martie 2016).
  45. ^ Glosbe (dicționar vietnamez-român) (accesat la 16 martie 2016).
  46. ^ Avram 1997, p. 294.
  47. ^ a b Forăscu 2002, litera I, interjecție.
  48. ^ a b Bărbuță 2000, p. 214.
  49. ^ Exemplu din Dexonline, ca și cele românești următoare.

Surse bibliografice[modificare | modificare sursă]