Paralelism sintactic

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Paralelismul sintactic este un procedeu compozițional cu efect de intensificare, constând in reluarea mai multor cuvinte în aceeași ordine sau din construcția simetrică a două sau mai multe propoziții, versuri sau strofe. De asemenea, poate desemna identitatea structurii sintactice din două sau mai multe enunțuri apropiate din text, astfel încât asemănarea lor să fie perceptibilă. Procedeul este specific poeziei populare.

Exemplu:

„Fluieraș de fag

Mult zicea cu drag

Fluieraș de os

Mult zicea duios

Fluieraș de soc

Mult zicea cu foc”

(Miorița)


Exemplu:

Toamna sună-n geam frunze de metal,

Vânt.

În tăcerea grea, gând și animal,

Frânt.

În odaie, trist sună lemnul mut:

Poc.

Umbre împrejur într-un gol, tăcut,

Loc.

...

(monosilab de toamnă)

"La mijloc de codru des

Toate păsările ies,

Din huceag de aluniș

La voiosul luminiș,

Luminiș de lângă baltă,

Care-n trestia înaltă

Legănându-se din unde,

în adânsu-i se pătrunde

Și de lună și de soare

Și de păsări călătoare,

Și de lună și de stele

Și de zbor de rândunele

Și de chipul dragei mele."

(La mijloc de codru...)

Un exemplu din proză: „alcătuirea ei e menită să strălucească, trupul ei să înflorească” (Mihail Sadoveanu).

Referințe și note[modificare | modificare sursă]