Józef Piłsudski

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Józef Piłsudski

Sunet Józef Piłsudski (n. 5 decembrie 1867 – d. 12 mai 1935) a fost un revoluționar și om de stat polonez, primul șef de stat (1918-1922) și dictator (1926-1935) al Poloniei renăscute și fondatorul forțelor armate poloneze.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Tinerețea lui Piłsudski[modificare | modificare sursă]

S-a născut în satul Zułów (Zalavas, în Lituania de azi), într-o familie de nobili sărăciți (șleahtici). Și-a început învățătura la Wilno. În 1885 a început să studieze medicina la Harkov, în Ucraina, dar a fost suspendat în 1886, fiind considerat suspect din punct de vedere politic. În martie 1887, a fost arestat de autoritațile țariste sub acuzația falsă că ar fi participat la un complot pentru asasinarea țarului Alexandru al III-lea. A fost condamnat la cinci ani de exil în Siberia estică. Fratele lui mai mare, Bronisław Piłsudski, care era un obișnuit al cercurilor revoluționarilor lui Lenin, a fost de asemenea condamnat la cincisprezece ani de muncă grea (katorga) în Siberia răsăriteană.

Piłsudski şcolar

Józef, după eliberarea din 1892, s-a înscris în Partidul Socialist Polonez. A început să publice un ziar socialist ilegal, Robotnik (Muncitorul). În februarie 1900, a fost încarcerat în Citadela Varșoviei, dar, după ce a simulat o boală mintală, a reușit să evadeze dintr-un ospiciu din Sankt Peterburg în februarie 1900.

La izbucnirea războiului ruso-japonez (19041905), Piłsudski a călătorit în Japonia, unde a încercat fără succes să obțină sprijin pentru o insurecție în Polonia. El s-a oferit să sprijine Japonia cu informații în războiul cu Rusia și a propus un plan, niciodată pus în practică, de creare a unei legiuni a polonezilor încorporați în armata țăristă, care căzuseră în prizonierat la japonezi. El a propus de asemenea un proiect Prometeian (după numele titanului Prometeu care a fost condamnat de Zeus să fie torturat înlănțuit de o stâncă din Caucaz), proiect care viza dezmembrarea Imperiului Rus în componentele lui etnice— un țel pe care a continuat să-l urmărească toată viață, îndeplinit numai în 1991, după dezintegrarea Uniununii Sovietice.

Primul război mondial[modificare | modificare sursă]

Piłsudski în uniformă militară

Piłsudski a anticipat venirea unui război european și a văzut nevoia organizării nucleului unei viitoare armate poloneze, care ar fi putut sprijini lupta pentru câștigarea independenței de la imperiile care împărțiseră Polonia la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Cu ajutorul unor fonduri pe care le "expropriase" dintr-un tren poștal rusesc într-un atac lângă Vilnius, la Bezdany, în aprilie 1908, el a format o organizație militară secretă. Doi ani mai târziu, cu sprijinul autorităților militare austriece, el a transformat organizația secretă într-o societate de tir legală care pregătea viitorii ofițeri polonezi.

La o întâlnire din Paris, în 1914, Piłsudski a apreciat că pentru ca Polonia să-și recapete independența, Rusia trebuie înfrântă de Puterile Centrale (Austro-Ungaria și Imperiul German), iar Puterile Centrale trebuie învinse de țările Antantei, (Franța, Anglia și Statele Unite ale Americii), la rândul lor.

Piłsudski şi Statul Major, Kielce, 1914

De la începutul primului război mondial, Legiunea Poloneză de sub comanda Generalului de Brigadă Piłsudski a luptat, acoperindu-se de glorie, de partea armatelor Puterilor Centrale împotriva Rusiei. Pe 5 noiembrie 1916, proclamată mai târziu ziua "independenței" Poloniei, trupele poloneze au fost trimise pe frontul răsăritean să lupte împotriva Rusiei, pentru a permite unităților germane să fie transferate pentru întărirea frontului apusean. Piłsudski, ajuns între timp ministru de război în proaspăt creatul Guvern al Regenței Poloneze, s-a opus pretențiilor nemțești ca unitățile poloneze să jure credință Germaniei și Austriei. Ca urmare, în iulie 1917, Piłsudski a fost arestat și închis la Magdeburg, Germania.

Pe 8 noiembrie 1918, Piłsudski și tovarășul lui, Colonelul Kazimierz Sosnkowski, au fost eliberați și la scurtă vreme — precum Vladimir Ilici Lenin mai înaintea lui— a fost plasat într-un tren privat, pentru exploatarea uriașului lor capital politic. Pe 11 noiembrie, Piłsudski a fost numit Comandant Suprem, iar pe 14 noiembrie a fost numit Șeful statului Polonez renăscut (Naczelnik Państwa).

Războiul Polono-Sovietic[modificare | modificare sursă]

Piłsudski în Poznań.

Piłsudski dorea să creeze o federație (care ar fi fost numită Międzymorze--"Mările Unite", care s-ar fi întins din nou, ca în vechea Confederație Polono Lituaniană, de la Marea Baltică la Marea Neagră), și care ar fi fost formată din Polonia, Lituania, Belarus și Ucraina. Vechea Confederație asigurase protecția popoarelor constituente împotriva teutonilor, mongolilor, suedezilor, rușilor și a altor invadatori până la dezmembrarea de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Planurile lui Piłsudski au fost zădărnicite de izbucnirea războiului polono-sovietic din 1919-1921.

Pilsudski.JPG

În aprilie 1920, Mareșalul Piłsudski (fusese ridicat în grad în martie) a semnat o alianță cu ucrainianul Symon Petliura, pentru ducerea luptei comune în războiul împoriva Rusiei Sovietice. Armatele poloneze și ucrainiene, sub comanda lui Piłsudski, au lansat o ofensivă încununată de succes împotriva forțelor rusești din Ucraina. Pe 7 mai, după puține lupte, au cucerit Kievul.

Sovieticii au lansat propria lor ofensiva din Belarus și au contraatacat în Ucraina, avansând în Polonia, încercând o străpungere către Germania, dorind să ajute la consolidarea revoluției comuniste de aici. Strategia riscantă, neconvențională a lui Piłsudski în Bătălia Varșoviei (august, 1920) a asigurat oprirea avansării sovieticilor.

Planul lui Piłsudski era ca forțele pioloneze să se retragă peste râul Vistula și să apere capete de pod de la Varșovia și râul Wieprz, 25% din efectivele diviziilor concentrate în zona sudică pentru o contraofensivă strategică.

Piłsudski, Mareşal al Poloniei

Următorul plan al lui Piłsudski presupunea ca două armate sub comanda Generalului Józef Haller, înfruntând atacul frontal sovietic dinspre răsărit, să reziste în apărarea de tranșee cu orice sacrificiu. În același timp, o armată sub comanda Generalului Władysław Sikorski avea să atace din nord, din spatele Varșoviei, zădărnicind astfel încercare de învăluire a orașului de către sovietici pe acea direcție. Totuși, cea mai importantă misiune a fost dată unităților proaspăt formate și relativ reduse numeric (20.000 de militari) din "Armata de Rezervă", (cunoscute și sub numele de "Grupul de Lovire" — Grupa Uderzeniowa), aflate sub comanda personală a lui Piłsudski. Grupa Uderzeniowa era compusă din cei mai hotărâți și mai experimentați militari. Misiunea lor era să atace într-o ofensivă fulgerătoare din triunghiul râurilor Vistula și Wieprz de la sud de Varșovia către un punct slab, identificat de spionajul polonez între fronturile sovietice din sud și sud-vest. Ofensiva ar fi separat frontul sovietic de vest de rezervele lui și i-ar fi dezorganizat mișcările. Până în cele din urmă, spărtura dintre Grupa Uderzeniowa și armata lui Sikorski avea să se închidă aproape de granița prusacă, ducând la distrugerea forțelor sovietice încercuite.


Planul lui Piłsudski a fost criticat puternic în acea vreme și doar situația disperată a forțelor poloneze a convins pe ceilalți comandanți militari să-l execute. Planul se baza pe informații neîndeajuns verificate, obținute de spionajul polonez, și pe interceptarea comunicațiilor prin radio ale sovieticilor. Planul a fost caracterizat ca fiind "amatorism" de mulți ofițeri de rang înalt și experți militari, care sancționau astfel lipsa de pregătire militară superioară a lui Piłsudski. Mai mult, când o copie a planului a căzut în mâinile sovieticilor, a fost considerat un vicleșug și a fost ignorat. Sovieticii au plătit foarte curând pentru greșeala lor.

Detractorii mareșalului polonez au început să numească în mod ironic victoria împotriva sovieticilor "Miracolul de pe Wisła (râul Vistula" și au încercat să atribuie meritele strategiei victorioase Generalului francez Maxime Weygand din Misiunea Militară Franceză din Polonia. Mai târziu, un ofițer de rang inferior din Misiunea Franceză, Charles de Gaulle, va adopta câteva învățăminte din lecția carierei lui Piłsudski pentru cariera sa izbitor de asemănătoare.

Tratatul de la Riga (1921), care a încheiat războiul polono-sovietic, a cedat cea mai mare parte a Ucrainei și Belarusului în favoarea Rusiei, acest fapt marcând sfârșitul visului federalist al lui Piłsudski.

Cucerirea puterii: Dictatorul Binevoitor[modificare | modificare sursă]

După ce constituția poloneză adoptată în martie 1921 (Constituția din Martie) a limitat drastic puterile președinției în noua republică democratică, Piłsudski a refuzat să candideze pentru prima funcție în stat. În decembrie 1922 el a cedat puterea în favoarea prietenului său, proaspăt ales președinte, Gabriel Narutowicz. După doar două zile, Narutowicz a fost împușcat mortal de un extremist de dreapta, pictor și critic de artă antisemit bolnav psihic, care a încercat inițial să-l ucidă pe Piłsudski. Când, în mai 1923, la putere a ajuns un guvern de dreapta, Piłsudski a demisionat dezgustat din funcția de Șef al Marelui Stat Major și s-a retras în afara Varșoviei.

Marshal Józef Piłsudski călare pe calul său favorit, Kasztanka (iapa "Castană"), pictură de Wojciech Kossak

Trei ani mai târziu, în mai 1926, el a revenit la putere în urma unei lovituri de stat militare (Lovitura de stat din mai), ajutat fiind de feroviarii socialiști care au tras pe linii moarte transporturile de trupe guvernamentale. El a inițiat guvernul Sanacja (1926-1939) — conducând prim mijloace autoritariste — care avea ca scop restaurarea "sănătății" morale a vieții publice. Deși, până la moartea lui din 1935, el a jucat un rol de prim rang în guvernul polonez, funcția lui oficială, (cu excepția a două scurte perioade în care a fost prim ministru în 1926-1928 și 1930), a fost aceea de [[ministru al apărării sau de inspector general al forțelor armate. Adoptarea unei noi constituții în aprilie 1935, concepută de oamenii de încredere ai lui Piłsudski după indicațiile mareșalului, transformă țara într-o republică prezidențială. Piłsudski nu a mai putut candida pentru funcția de președinte. Constituția din Aprilie va fi în uz până la izbucnirea celui de-al doilea război mondial și va fi baza juridică de care s-a folosit Guvernul polonez în exil până la sfârșitul războiului și chiar după aceea.


Piłsudski, la fel cum a făcut și de Gaulle mai târziu în Franța, a căutat să mențină independența țării sale pe scena internațională. Când Adolf Hitler a ajuns la putere în Germania în ianuarie 1933, Piłsudski a consultat aliatul tradițional al Poloniei, Franța, dacă ar fi dispus să participe la o acțiune militară reunită impotriva Germaniei, care se reînarma în mod deschis, violând Tratatul de la Versailles. Când Franța a refuzat, Piłsudski a fost constrâns să semneze un pact de neagresiune cu Germania în ianuarie 1934. (El semnase deja un astfel de tratat cu Uniunea Sovietică în 1932). El era în mod profund îngrijorat de lipsa de stabilitate a pactelor de neagresiune, remarcând sarcastic: "Întrebarea care rămâne este care scaun se va prăbuși mai întâi." Ajutat în mod abil de protejatul lui, Ministrul de externe, Jozef Beck, el a căutat sprijin pentru Polonia în alianțe cu puterile occidentale --Franța și Anglia—dar și cu vecinii prieteni, deși mai puțin puternici, România și Ungaria.

Hitler a sugerat în mod repetat crearea unei alianțe germano-polone împotriva sovieticilor, dar Piłsudski nu a luat în seamă propunerea. El căuta să câștige timp pentru ca Polonia să se poată pregăti de luptă.

Piłsudski nu a fost interesat de însemnele puterii ci de realitatea puterii, de exercitarea ei în interesul bunăstării și securității țării sale. Și-a făcut un titlu de glorie din a nu trage nici un folos financiar din funcțiile ofiaciale pe care le-a deținut. Cât despre socialismul care l-a ajutat să ajungă la putere, el a spus cuvintele faimoase: "… m-am urcat în tramvaiul roșu până la stația numită Independență și m-am dat jos"

Pilsudski a dat Poloniei ceva înrudit cu ceea ce pan Zagłoba , (personaj din romanele istorice ale lui Henryk Sienkiewicz), numea gânditor: un Oliver Cromwell polonez. Ca și acest mare conducător, Mareșalul s-a bucurat de o mare dragoste, dar și o mare calomniere.

Din 1935, starea sănătății lui Piłsudski s-a deteriorat, acest lucru fiind ținut secret. Cu atât mai mare a fost șocul morții omului despre care Joseph Conrad a spus: "A fost singurul mare om care s-a remarcat pe scena Primului război mondial."

Viața personală[modificare | modificare sursă]

Józef Piłsudski a fost căsătorit de două ori:

  • cu Maria Piłsudska (née Juskiewiczowa), (1865 - 1921)
  • cu Alexandra Piłsudska (née Szczerbinska), (1882 - 1963)

Omagiu[modificare | modificare sursă]

  • O stradelă din sectorul 2 al Capitalei a fost denumită Józef Piłsudski, se intră din strada Polonă, prima de la Bd. Dacia.

Citat[modificare | modificare sursă]

"Să fii învins, dar nu supus – asta este victorie. Să fii victorios și să te culci pe lauri – asta este înfrângere"

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]


Predecesor:
Consiliul de Regență
Șef al Statului
1918–1922

Succesor:
Gabriel Narutowicz


Predecesor:
Kazimierz Bartel
Prim ministru al Poloniei
1926–1928

Succesor:
Kazimierz Bartel


Predecesor:
Walery Slawek
Prim ministru al Poloniei
1930

Succesor:
Walery Slawek




 
Mareșali ai Poloniei
Bulawas, simbol al Mareşalilor Poloniei

Józef Piłsudski | Ferdinand Foch | Edward Rydz-Śmigły | Michał Rola-Żymierski | Konstantin Rokosovski | Marian Spychalski