Nicolae Țațomir
Nicolae Țațomir (n. 2 februarie 1914, Hârlău – 26 ianuarie 1996, Iași) a fost un jurist, scriitor și profesor universitar român.
Date biografice
[modificare | modificare sursă]Nicolae Țațomir s-a născut în Hârlău, părinții fiind Aurelia (n. Gheorghiu) și medicul Vasile Țațomir. A absolvit Liceul Național din Iași (1931), după care a urmat Facultatea de Drept a Universității din Iași (1936). A fost decan al Facultății de Drept din Iași (1952-l972).
La îndemnul lui Topîrceanu debutează[1] în 1933 în revista ieșeană Bloc. Debutul editorial a avut loc în 1936 cu micul volum de versuri Lebede negre.
Opere
[modificare | modificare sursă]- Lebede Negre (1936)
- Eternul spirit (1940)
- Ioana (1948)
- Cazul elevului Petcu (1953)
- Satire (1955)
- Răscoala (1957)
- Pictorul străzii (1957)
- Un om pe promontoriu (1961)
- Tainicul arhipelag (1964)
- Pe limba lor (1967)
- Carmen terrestre (1968)
- Melos (1970)
- Cartea mea de lut (1972)
- Manuscrisul de la Marrakech (1972)
- Elipse orfice (1976)
- Cosmograme (1977)
- Arpegii moderne (1980)
- Negru și verde (1980)
- Lebede albe (1983)
- Anabasis (1985)
- Stalactite în alabastru (1986)
- Pașii licornului (1989)
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Ion Rotaru, O istorie a literaturii române, vol. III: 1944-1984, Ed. Minerva, București, 1987, p. 139.
| ||||||||
