Istoria Egiptului Antic
 |
Această pagină necesită o verificare. De verificat: modificările anonime de la #Grafic cronologic Ștergeți eticheta numai după rezolvarea problemelor. |
Istoria Egiptului Antic este caracterizată de o incredibilă longevitate întinzându-se pe mai bine de trei milenii. Apogeul a fost fără îndoială atins sub conducerea faraonilor, regi și singuri intermediari între oameni și zei, garant al ordinii atât externe (invadatori) cât și interne (tulburări sociale). Istoria Egiptului Antic începe în jurul anului 3100 î.Hr., regele Menes a unificat Egiptul. Acesta a devenit un imperiu puternic care a dăinuit până în anul 30 î.Hr., când a fost cucerit de romani.
Cuprins |
[modificare] Cronologie
Istoria Egiptului antic este împărțită în mai multe perioade corespunzătoare dinastiei , faraonului. Datarea evenimentelor în egiptul antic este încă subiect de cercetare. Datele calendaristice nu sunt confirmate de nici o dată certă pentru o perioadă de aproximativ trei milenii. Mai jos este o listă corespunzătoare datelor convenționale egiptene .
- Perioada predinastică a Egiptului (înainte de 3100 î.Hr.)
- Perioada protodinastică a Egiptului (Aproximativ 3100 - 3000 î.Hr.)
- Perioada Dinastică Timpurie a Egiptului (Dinastiile I–II)
- Vechiul regat al Egiptului (Dinastiile III–VI)
- Prima Perioadă Intermediară a Egiptului (Dinastiile VII–XI)
- Regatul Mijlociu (Dinastiile XII–XIV)
- A doua perioadă intermediară a Egiptului (Dinastiile XV–XVII)
- Noul Regat al Egiptului (Dinastiile XVIII–XX)
- A treia perioadă intermediară a Egiptului (Dinastiile XXI–XXV) (cunoscută și ca perioada Libiană)
- Peroada târzie a Egiptului (Dinastiile XXVI–XXXI)
[modificare] Grafic cronologic
[modificare] Perioada Predinastică
De-a lungul Nilului, în mileniul X î.Hr., o cultură ce utiliza măcinatul grânelor, folosind cele mai timpurii tipuri de unelte a fost înlocuită de o alta de vânători, pescari și vânători-culegători folosind unelte din piatră. Schimbările climatice și/sau folosirea intensivă a terenului în jurul mileniul VIII î.Hr. au început să distrugă ținuturile pastorale ale Egiptului, formând în cele din urmă Deșertul Sahara (cca. 2500 î.Hr.). În mod firesc triburile timpurii au migrat către Nil, dezvoltând aici o agricultură stabilă și o civilizație mai centralizată. Dovezi ale pastoralismului și ale cultivării cerealelor în estul Saharei datează din mileniul al VII-lea î.Hr.
Escavările încă în desfășurare în Egipt modifică continuu vederea cercetătorilor asupra originilor civilizației egiptene. La sfârșitul secolului 20 arheologii au descoperit dovezi ale locuirii umane înainte de anul 8000 î.Hr. în zona sud-vestică a Egiptului, în apropierea graniței cu Sudan. Este posibil ca nomazii să fi fost atrași în această zonă datorită climei și mediului propice. Acum foarte aridă, această zonă avea câmpii verzi și lacuri sezoniere rezultate în urma precipitațiilor abundente din anotimpul ploios. Populația care s-a stabilit în zonă realizase avantajele unei vieți sedentare. Analize științifice ale rămășițelor acestei culturi arată că în jurul anului 6000 î.Hr. aceștia creșteu vite si construiau clădiri mari.
Este foarte posibil ca urmașii acestei populații să fi pus bazele civilizației egiptene pe Valea Nilului. Un recent studiu genetic leagă linia maternă a populației tradiționale din Egiptul de Jos cu estul Africii [1]. Un alt studiu îngustează și mai mult linia genetică la nord-estul Africii ([2].
[modificare] Perioada protodinastică
Perioada Protodinastică a Egiptului (de obicei plasată în 3200 î.Hr.- 3000 î.Hr.) se referă la sfârșitul perioadei predinastice. Este echivalentul perioadei arheologice Naqada III. Mai este cunoscută și ca Dinastia 0 sau Perioada Predinastică Târzie. Perioada Protodinastică este caracterizată ca fiind perioada când Egiptul Antic trecea prin procesul de unificare politică, ducând la apariția unui stat unitar în perioada dinastică timpurie. Mai mult, în acestă perioadă limba egipteana este pentru prima oară reprezentată prin Hieroglife. Formarea statului a început în această perioadă, poate chiar mai devreme. O mulțime de mici cetăți-stat s-au ridicat de-a lungul Nilului. Secole de cuceriri au redus Egiptul de Sus la trei mari cetăți-stat: Thinis, Naqada, si Nekhen. Despre geneza politică a Egiptului de Jos nu se cunosc foarte multe. Situată între Thinis și Nekhen, Naqada a fost prima care a căzut; Thinis a cucerit apoi Egiptul de Jos. Relațiile dintre Nekhen și Naqada nu sunt cunoscute dar este posibil ca acestea să se fi unit pașnic cu familia regală Thinită conducând întregul Egipt. Regii Thiniți sunt îngropați la Abydos. Majoritatea egiptologilor îl consideră pe Narmer a fi ultimul monarh al acestei perioade (deși unii îl plasează în Prima Dinastie, la fel ca și pe cel cunoscut ca Regele Scorpion).
[modificare] Perioada dinastică timpurie
Originile statului unificat egiptean sunt neclare, și nu există surse contemporane acestora, iar sursele ulterioare sunt neclare si contradictorii. În jurul anului 3100 î.Hr. un rege a unificat întreaga vale a Nilului între deltă și Prima Cataractă la Aswan, cu centrul puterii în Memphis. Tradițional (după Manetho), acest rege era cunoscut ca Menes, putând fi identificat ca unul din personajele cunoscute de istorici ca Narmer sau Hor-Aha, dar este posibil să fie o cu totul altă persoană.
Unificarea statelor pare să fi coincis cu dezvoltarea scrisului, începutul construirii la scară largă și aventurarea în afara Văii Nilului pentru comerț (sau poate campanii militare) în Nubia și Siria.
[modificare] Vechiul Regat
Egiptologii consideră Vechiul Regat ca începând cu a III-a dinastie, și în jurul perioadei celei de a IV a dinastii, a început arta îmbălsămării.
Îmbălsămarea, mumificarea și păstrarea===
Tutankhamon a murit la varsta de 18-19 ani----
Iar , procesul de imbalsamare dura 70 de zile,dupa acea trupul neînsuflețit era pus la uscat 40 de zile!--89.137.156.23 20 iunie 2008 13:33 (EEST)
In Egipt au domnit 7 faraoni:Chephren a domnit intre anii: 2558-2532i.H.r.,Amenhotep |-lea a domnit intre ani: 1525-1504 i.H.r.,Hatshepsut a domnit intre anii: 1498-1483i.H.r.,Tothmosis al |||-lea a domnit intre anii: 1479-1425i.H.r.,Akhenaton a domnit intre anii : 1379-1334iH.r.,Ramses al ||-lea a domnit intre anii: 1279-1212iH.r.,Tutankhamon a domnit intre anii: 1334-1325i.H.r.
Cel mai vestit dintre ei,adică Tutankhamon,a fost descoperit in anul 1922 de arheologul englez Howard Carter.Nici o alta descoperire din Egipt nu a oferit atât de multe informații ca acest mormânt foarte bine păstrat.
Metodele de îmbălsămare erau diferite.Creierul era scos prin nas,iar celelalte organe erau scoase și păstrate in vase speciale.Doar inima era lăsată la locul ei,ca sa poată fi folosita in cealaltă viata a faraonului.Corpul era îmbălsămat prin uscare cu carbonat de sodiu cristalizat.După aceea era umplut,acoperit cu ulei și alifii și învelit in bandaje.Mumia era pusa in sarcofage (sicrie)care aveau forma corpului.Vasele in care erau puse celelalte organe (înafara de inima) se numesc Vase Canopice:un fel de sarcofag dar mai mic.
Observație: a îmbălsăma și a mumifica au în esență același înțeles. A îmbălsăma (din latinescul in balsamum, însemnând a "pune în balsam," o mixtură de rășini aromatice) și procesul de mumificare sunt foarte similare prin aceea că în ambele cazuri corpul era uns cu alifii, uleiuri, și rășini. Cuvântul mumie provine dintr-o interpretare greșită a procesului. Corpurile a căror îmbălsămare este de o calitate slabă (în special cele din Perioada Târzie) sunt de multe ori negre și foarte strălucitoare și de aici s-a ajuns la părerea că acestea erau prezervate prin scufundarea lor în bitum, în Arabică bitum spunându-se mumiya.
Există multe metode moderne de păstrare a corpurilor(ex. crionică), însă acestea nu erau la îndemâna egiptenilor în antichitate. Singura metodă cunoscută acestora era uscarea în nisip încins, însă această metodă lăsa corpul nu tocmai cu aparența dorită și destul de nepotrivit pentru scopul de a păstra sufletul Ka, dealtfel nefiind potrivit unui faraon. Nilul a oferit însă soluția.
Nilul se revarsă anual, în lipsa acestui fenomen, Egiptul nu ar fi decât un deșert străbătut de un râu. Revărsările aduc cu ele aluviuni care fac terenul fertil. În urma retragerii apelor rămân bălți care în timp se evaporă lăsând în urma lor o substanță cristalină numită natron (carbonat de sodiu cristalizat) care trage și absoarbe umezeala. În timpul Vechiului Regat, organele interne ale reginei Hetepheres au fost extrase și depuse într-o soluție de natron(cca 3%).
Odată cutia deschisă tot ceea ce rămăsese din corpul reginei nu era decât un fel de noroi. Primele încercări de mumificare au fost eșecuri totale ceea ce i-a determinat pe cei ce se ocupau de îmbălsămare să încerce în schimb păstrarea formei corpului. Ei au făcut acest lucru prin înfășurarea corpului în bandaje îmbibate cu rășină. Dovadă a nivelului înalt la care aceștia ajunseseră stă mumia unui muzicant al curții (Waty) din timpul celei de a V a dinastii care păstrează încă detalii extraordinare ale feței (riduri), bătături și alte elemente.
Procesul de îmbălsămare dura 70 zile. Câteva secole mai târziu a apărut o nouă tehnică de mumificare. Mai întâi îmbălsămătorii spălau interiorul și exteriorul corpului și îl umpleau cu un tip special de vin și cu mirodenii. Apoi scoteau toate organele interne extrăgând creierul, cu un cârlig, prin nas și umpleau corpul cu o soluție de sare de natron. Inima era lăsată in corp deoarece egiptenii credeau că aceasta este cea care păstra sufletul (Ka).După toate acestea toate organele interne erau puse în vase acoperite ce urmau a fi ingropate împreună cu corpul.
Corpul era apoi lăsat la uscat 40 zile apoi era din nou spălat cu vin și amestecuri de mirodenii, după care se înfășura în bandaje umede și uscat, acest proces asigurând că corpul își va păstra forma și mărimea normală. Îmbălsămătorii adăugau apoi uleiuri aromate, parfumuri și bijuterii pe corp, după care acesta era pus in coșciug și îngropat.
[modificare] Egiptul de Sus și Egiptul de Jos
Egiptul de Jos este la nord adică acea parte unde Delta Nilului se varsă în Marea Mediterană, iar Egiptul de Sus este la sud de la Deșertul Libian până după Abu Simbel. Motivul acestei aparente inversări este acela că Egiptul era considerat un dar al Nilului, și deci așa se explică și raportarea tuturor măsurătorilor la acesta.
Egiptul de Sus era cunoscut ca Ta Shemau și era împărțit în 22 de provincii numite nome, primul dintre acestea fiind în zona actualului Aswan, iar cel de al 22-lea era plasat in zona Atfih, în vecinătatea sudică a capitalei Egiptului modern - Cairo.
Egiptul de Jos era cunoscut faraonilor sub numele de Ta-Mehu. Și această parte a țării era împărțită în nome, însă regiunea fiind mai puțin dezvoltată organizarea acestora a trecut prin mai multe schimbări. În cele din urmă au rămas 20, primul fiind Memphis.
În această perioadă fostele state independente egiptene au devenit cunoscute ca Egipt, sub conducerea unică a faraonului. În consecință foștii conducători au fost forțați să-și asume rolurile de guvernatori sau altfel să lucreze in colectarea taxelor. În această perioadă egiptenii credeau cu convingere că faraonul asigura revărsarea anuala a Nilului. Dealtfel se considerau ei înșiși ca o nație aleasă, "singurele adevarate ființe umane" ([3]). Există dovezi cum că in jurul anului 2675 î.Hr., Egiptul a început să importe lemn din Liban.
[modificare] Piramidele
O serie de Piramide Egiptene au fost construite și unele abandonate înainte de a fi terminate. În jurul anului 2575 î.Hr., faraonul Khufu (alias. Cheops) și-a pus amprenta asupra peisajului. Pentru el a fost construită cea mai mare și mai faimoasă piramidă Marea Piramidă. Privind grupul de piramide din Giza nu pare a fi cea mai mare, aceasta deoarece cea care pare mai înalta a fost de fapt construită pe un teren mai înalt dar este cu 10 metri mai scundă.
Un exemplu notabil este piramida turtită— de la aproximativ jumătate (ca înălțime) piramida are un unghi de înclinare mai mare (54 de grade față de 43 la bază) aceasta datorându-se faptului că baza piramidei implicit tavanul camerei mortuare nu puteau suporta greutatea. I s-a modificat înclinarea, scăzând astfel și greutatea, însă și așa a fost considerată prea nesigură pentru a găzdui corpul faraonului. Lui Khufu i se atribuie trimiterea de expediții în Nubia pentru sclavi și alte lucruri de valoare. Este improbabil ca sclavii să fi fost folosiți la construcția piramidelor, numărul lor fiind mult prea mic; cea mai plauzibilă variantă fiind folosirea țăranilor egipteni in perioadele revărsărilor Nilului.
În timpul inundațiilor Nilul creștea până la nivelul deșertului, acoperind în totalitate terenurile cultivabile. Astfel, dacă aveau de lucru la construcția piramidelor sau altor clădiri, țăranii iși puteau hrăni familiile. Acest lucru ar explica și obținerea și păstrarea stabilității țării pentru sute de ani. Construirea de piramide a continuat pentru o perioada îndelungată, cunoscându-se 80 de piramide, nu toate însă păstrându-se până în prezent.
Vechiul Regat a continuat cu dinastiile a V-a și a VI-a, ultimul faraon al celei din urmă fiind Pepi II care se pare că a condus timp de 94 ani, mai mult decât oricare alt monarh din istorie. Acesta avea 6 ani când a acces la tron și 100 de ani când a murit. Ultimii ani din domnia lui Pepi II au fost marcați de ineficiență din cauza vârstei avansate a acestuia. Vechiul Regat se încheie odată cu moartea acestuia.
[modificare] Prima perioadă intermediară
O perioadă întunecată marcată de tulburări a urmat sfârșitului celei de a șasea dinastii. Uniunea celor două regate s-a destrămat, iar conducătorii regionali au avut de înfruntat perioade de foamete. Una din teorii susține că o scădere bruscă și catastrofică a revărsărilor Nilului întinsă pe două-trei decenii, cauzată de o răcire climatică globală ce a redus cantitatea de precipitații in Egipt, Etiopia și Africa de Est, a contribuit la marea foamete și implicit la căderea Vechiului Regat. Singura persoană din acea eră care a lăsat o impresie asupra posterității este regina Nitokris care a domnit sub postura de rege. Pentru un timp țara a fost condusă de către războinici. În jurul anului 2160 î.Hr., o nouă linie de descendenți ai faraonilor a încercat să reunească Egiptul de Jos din capitala lor în Herakleopolis Magna. În același timp o altă ramură a descendenților faraonilor reunea Egiptul de Sus, iar confruntarea celor doua era inevitabilă. Faraonii din Herakleopolis descendenți ai faraonului Akhtoy precum și primii patru faraoni din Theba au purtat numele de Inyotef sau Antef.
[modificare] Regatul mijlociu
În jurul anului 2055 î.Hr., Mentuhotep II, din Theba a încheiat această perioadă de tulburări și a unit din nou țara. A instalat o nouă administrație și a început un program de construcții, există și dovezi ale unor expediții militare împotriva altor țări.
Amenemhat I a mutat capitala în nordul Egiptului (Egiptul de Jos). Fiul său, Senusret I, a fost co-regent cu acesta și au domnit împreun până la asasinarea lui Amenemhat. Senusret I a fost capabil să preia imediat controlul fără ca țara să decadă din nou. Senusret I a continuat să poarte războiul cu Nubia.
În 1878 î.Hr., faraonul Senusret III a devenit rege. El a continuat campaniile militare in Nubia și a fost primul care a încercat să extindă dominația Egiptului în Siria. Mai târziu , Amenemhat III a venit la putere, el fiind considerat cel mai mare monarh al Regatului Mijociu având contribuții însemnate la dezvoltarea Egiptului, domnia lui a durat 45 ani. În perioada Regatului Mijlociu următoarea fază în evoluția mormintelor a fost apariția mornintelor excavate în piatră. Cele mai bune exemple pot fi văzute in Valea Regilor. O mare parte din activitățile regilor au avut loc în afara Văii Nilului. Campaniile militare au continuat în Nubia, Siria și Deșertul Estic, în căutare de minerale și lemn; au fost stabilite relații comerciale cu civilizația Minoică –Creta
[modificare] A doua perioadă intermediară
Popoarele Semitice cunoscute egiptenilor ca Hyksos, au folosit instabilitatea politică din Delta Nilului preluând controlul asupra acesteia și mai târziu extinzându-și dominația și in sud. Se pare că aceștia au adus în Egipt carele de luptă. Această cădere a puterii centrale marchează începutul celei de a doua perioade intermediare. Nu a durat mult ca egiptenii să realizeze importanța carelor de luptă ajungând să le folosească și ei. Cea de a XVII-a dinastie din Theba a reușit în cele din urmă să îi învingă pe Hyksos și a reunit Egiptul.
[modificare] Regatul Nou
Regatul Nou (1550-1070 î.Hr.) sau Imperiul este cea mai înfloritoare epocă din istoria Egiptului, cu cei mai faimoși conducători. Arta și spiritualitatea atinge apogeul, iar țara dobândește cea mai mare întindere, prin cuceriri. Locul complexelor funerare regale este mutat în sud, pe partea opusa Thebei, într-o zonă de dealuri stâncoase, pe malul vestic al Nilului, în Valea Regilor.
Printre cei mai reprezentativi faraoni ai acestor timpuri sunt celebra femeie-faraon Hatchepsut, Amenhotep III, cel care a înălțat nenumarate temple și palate, Akhenaton, faraonul reformator și dinastia ramesizilor, cu Ramses II, cel care a extins cel mai mult printr-o politică militara activă frontierele statului și a rămas celebru pentru bătălia de la Kadesh cu hitiții pentru controlarea Siriei.
Ramses II a construit monumente mărețe precum Marele Coridor din templul lui Amon de la Karnak și multe dintre templele de la Abu Simbel, statuile de aici ale faraonului având dimensiuni uriașe.
Unul dintre cei mai renumiți faraoni ai Regatului Nou este Tutankhamon, pe plan istoric un faraon lipsit de importanță, dar care, datorită descoperirii în 1922 a mormântului său din Valea Regilor aproape intact, a rămas faimos pentru tezaurul funerar inestimabil.
[modificare] Dinastia a XVIII-a
Aceasta a fost o epocă de bogăție și putere pentru Egipt. Hatshepsut a fost o femeie faraon lucru rar întâlnit în istoria Egiptului antic. Ea a fost un conducător competent și curajos extinzând comerțul egiptean spre sud, teritoriul ocupat în prezent de Somalia și spre nord în bazinul mediteranean. Hatshepsut a condus timp de douăzeci de ani dovedind o deosebită dexteritate politică. În perioada domniei faraonului Amenophis III (1417 î.Hr.–1379 î.Hr.), Egiptul devenise atât de bogat încât nici nu se mai încerca extinderea influenței sale. Acesta a fost urmat de Amenophis IV, care și-a schimbat numele în Akhenaten; el a mutat capitala într-un nou oraș pe care l-a denumit Akhetaten. Aici împreună cu soția lui Nefertiti s-a concentrat pe construcția noii sale religii ignorând lumea din afara Egiptului. O nouă religie era ceva fără precedent (noi zei mai fuseseră introduși și acceptați dar nici unuia nu i se acceptase excluderea altora) și bineînțeles că au apărut (pe fondul indiferenței faraonului având chiar un teren propice) facțiuni subterane ce erau nemulțumite de noua ordine. Akhenaten a creat și impus o religie monoteistă axată pe Aten, interzicând venerarea celorlalți zei. Relația dintre introducerea monoteismului de către Akhenaten și personajul biblic Moise, care este localizat în Egipt într-o perioadă similară (deși nu neapărat identică) este neclară și controversată.
Un nou curent a pătruns în arta vremii, mai natural, o întorsătură drastică de la stilul ce domina arta egipteană de mai bine de 1700 de ani. O arie de interes pentru mulți egiptologi este particularitatea aspectului fizic al lui Akhenaten. Mulți faraoni sunt portretizați într-o manieră stilizată, însă Akhenaten este înfățișat în picturi și gravuri cu trăsături deosebit de feminine, șolduri largi și trăsături faciale delicate. Unele teorii presupun că acestea s-ar datora de fapt malformațiilor de care suferea faraonul (destul de des întâlnite în familiile dinastice) deci nu ar fi vorba de reprezentări stilizate.
Spre sfârșitul celei de al șaptesprezecelea an al domniei, Akhenaten și-a luat un co-regent, Smenkhkare (considerat de unii fratele său). Doi ani mai târziu, odată cu moartea lui Akhenaten se revine la venerarea vechilor zei (de fapt venerarea acestora nu încetase decât oficial). Smenkhkare a murit după doar câteva luni în urma lui fiind încoronat un băiat. Acesta nu era pregătit pentru presiunea conducerii, sfătuitorii lui luând toate deciziile. Numele său era Tutankhaton, dar odată cu revenirea cultului zeului Amun, numele lui a fost schimbat în Tutankhamon. unul din cei mai importanți sfătuitori ai lui era generalul Horemheb. Tutankhamon a murit în adolescență și a fost urmat la tron de Ay, care probabil se căsătorise cu văduva lui Tutankhamon pentru a-și întării justificarea pretenției la tron. Când Ay a murit conducerea a fost preluată de Horemheb și a urmat o nouă perioadă de creștere, stabilirea securității interne și a prestigiului extern pe care Egiptul le avusese înainte de domnia lui Akhenaten.
[modificare] Dinastia a XIX-a
A XIX-a Dinastie Egipteană a fost fondată de Ramesses I. El a domnit doar pentru o scurtă perioadă și a fost urmat de Seti I (sau Sethos I). Sethos I a continuat ceea ce însepuse Horemheb redându-i Egiptului gloria de odinioară. Lui i se datorează și construcția superbului templu din Abydos. Seti I și fiul său Ramesses II sunt singurii faraoni ce au fost circumscriși motivul exact nefiind cunoscut. Ramesses II a continuat munca tatălui său și a construit o serie de noi temple.
Perioada domniei lui Ramesses II este adesea considerată a coincide cu Exodul israeliților din Egipt. Nu există însă nici o menționare a evenimentelor descrise în Biblie, în istoria Egiptului și nici vreo dovadă arheologică. Cu toate că s-au ținut și păstrat descrieri amănunțite a tuturor evenimentelor (chiar și descrierea fugii din Egipt a doi condamnați neînsemnați), nu există nici o mențiune despre sute de mii de sclavi.
Ramesses II a fost urmat de fiul său Merneptah și apoi Seti II. Ramesses III a fost faraon al celei de a XXa dinastii , fiind urmat de o serie de faraoni cu domnii scurte, toți numiți Ramesses.
[modificare] A Treia Perioadă Intermediară
După această perioadă de apogeu, din cauza luptelor dintre faraoni și cler, ajuns din ce în ce mai puternic, la începutul Dinastiei XXI (1070 î.Hr.) Egiptul intră într-o nouă perioadă de tranziție, A Treia Perioada Intermediara, care durează până în 712 î.Hr.. Această perioadă este marcată de rivalități interne și de prezența libiană în Egipt. Ea se continuă cu Dinastia XXV kushită (nubiană) și prezența străina în Egipt se accentuează.
[modificare] Perioada târzie
După dominația assiriană, urmează ocupația persană (525 î.Hr.), iar în 332 î.Hr. Egiptul este ocupat de macedoneni, care în 305 î.Hr. instaurează Dinastia Ptolemeilor. Cleopatra VII (ultimul faraon) se sinucide după înfrângerea trupelor sale de către romani, la Actium în 31 î.Hr.. Anul următor Egiptul devine parte a Imperiului Roman.
Întrebarea despre cum s-a stins civilizația Egiptului Antic este una pe cât de comună pe atât de greu de răspuns, ținând cont că este departe de a fi un consens în ceea ce însemnă sfârșitul Egiptului ca civilizație antică. Astfel dacă considerăm sfârșitul ca fiind odată cu al ultimului conducător egiptean nativ atunci răspunsul ar fi 432 î.Hr. (Nectanebo II); absorbția Egiptului în Imperiul Roman în 30 î.Hr. poate fi considerat un alt răspuns, la fel ca și ultima folosire a scrisului în hieroglife (400 d.Hr.) sau închiderea ultimului templu în secolul al VI-lea - aceste din urmă fiind probabil răspunsul cel mai apropiat de adevăr, baza civilizației (religia, cultura) supraviețuind celorlalte lovituri.
Deși reflectă o civilizație de mult moartă, imaginea Egiptului Antic a supraviețuit prin Biblie, lucrările călătorilor antici și medievali, pentru a fi revitalizată în anii ce au urmat invaziei Egiptului de către Napoleon Bonaparte în 1798 și descifrarea hieroglifelor în deceniul trei al secolului XIX.
[modificare] Legături externe
- Glyphdoctors: Curs on-line în istoria și hieroglifele egiptene
- Site-ul Egiptului Antic
- Nile File — O prezentare interactivă a Egiptului Antic pentru copii (și adulți)
- Cele 7 minuni ale lumii — Vremuri Antice
- WWW-VL: Istorie: Egiptul Antic
|
||||||||||||||||||||||||||
|
||||||||||||||
