Prima bătălie de la El Alamein

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Prima bătălie de la El Alamein Parte din parte a luptelor campaniei din Africa de nord a celui de-al doilea război mondial Infanteria Commonwealthului britanic pe poziţiile întărite cu saci de nisip lângă El Alamein, 17 iulie 1942. Dată 1 – 27 iulie 1942 Locaţie El Alamein, Egipt Rezultat Impas tactic, victorie strategică aliată Combatanţi Australia Noua Zeelandă Africa de Sud Regatul Unit India Britanică Statele Unite [1] Germania Nazistă Italia Fascistă Comandanţi Claude Auchinleck Dorman Smith Erwin Rommel Forţe militare 150.000 soldaţi (3 corpuri de armată, 7 divizii de infantrerie, 3 de blindate) 1.114 tancuri, peste 1.000 de piese de artilerie şi 1.500 de avioane. 96.000 soldaţi (din care 56.000 italieni), 8 de infanterie şi 4 de blindate (2 germane şi 2 italiene), 585 tancuri, aproximativ 500 de avioane. Pierderi 13.250[2] 15.000-20.000 morţi sau răniţi 7.000 prizonieri

Campania din Deşertul Vestic Această căsuţă: vizualizare • discuţie • modificare Compass – Sonnenblume – Tobruk – Brevity – Battleaxe – Crusader – Gazala – Bir Hakeim – Bir-el Harmat – El Alamein 1 – Alam Halfa – Agreement – El Alamein 2

Regiunea Campaniei din Deşertul Vestic, 1941/1942

Prima bătălie de la El Alamein 1–27 iulie 1942 a fost una dintre luptele ale Campaniei Deşertului Vestic a celui de-al doilea război mondial, având ca beligeranţi forţele Axei comandate de Erwin Rommel pe de-o parte şi forţele Aliaţilor comandate de Claude Auchinleck. Bătălia a marcat oprirea înaintării spre est a Axei. El Alamein (Egipt) a fost punctul cel mai estic atins de forţele Axei, aflat la doar 80 km de Alexandria.

Cuprins 1 Preludiu 1.1 Retragerea din Gazala 1.2 Bătălia de la Mersa Matruh 1.3 Apărarea de la El Alamein 2 Bătălia 2.1 Atacul tancurilor germane 2.2 Contraatacul Armatei a 8-a 2.3 Acalmia 2.4 Atacurile eşuate ale Armatei a 8-a 3 Urmări 4 Bibliografie 5 Note 6 Legături externe

[modifică] Preludiu

[modifică] Retragerea din Gazala

După înfrângerea din Bătălia de la Gazala din iunie 1942, Armata a 8-a s-a retras de pe Linia Gazala până la Mersa Matruh, la aproximativ 160 km în interiorul graniţelor egiptene. Pe 25 iunie, generalul Claude Auchinleck, comandantul Comandamentului Orientului Mijlociu, l-a eliberat pe Neil Ritchie din funcţia de comandă şi şi-a asumat şi funcţia de comandant al Armatei a 8-a. El a decis să nu accepte o luptă la Mersa Matruh, care era dezavantajoasă din punct de vedere defensiv. În schimb, el a hotărât să se retragă încă 160 km spre est, pe malul Mediteranei, la El Alamein. La doar 60 km sud de El Alamenin, pantele abrupte ale depresiunii Qattara eliminau ameninţarea unei mişcări de învăluire a tancurilor prin flancul sudic al defensivei şi limitau natural lăţimea frontului care trebuia apărat.

[modifică] Bătălia de la Mersa Matruh

În timp ce se pregătea de apărare la El Alamein, Aliaţii au dus mai multe lupte pentru întârzierea înaintării inamicului, prima la Mersa Matruh (26 iunie) şi a doua la Fuka (28 iunie). La Matruh, datorită unor schimbări ale ordinelor de luptă de ultim moment, au apărut anumite probleme în cazul formaţiilor aliate avansate (Corpurile X şi XIII), care au oscilat între dorinţa de a produce cât mai multe pierderi inamicului şi nevoia de a evita încercuirea şi a duce la bun sfârşit o retragere ordonată. Ca urmare, cele două corpuri s-au coordonat prost şi rezultatele luptei nu au fost cele aşteptate. După primul atac puternic al germanilor, în dimineaţa zilei de 28 iunie au atacat batalionele de bersaglieri italieni. Fortăreaţa Mersa Matruh a fost cucerită rapid, iar 6.000 de apărători au fost luaţi prizonieri.^[3] Divizia a 2-a neozeelandeză s-a găsit la un moment dat încercuită la Minqar Qaim de Divizia a 21-a Panzer, dar a reuşit ca în noaptea de 27 iunie să spargă frontul şi să se alăture restului Corpului XIII aflat la El Alamein.^[4] Retragerea Corpului XIII a lăsat însă flancul sudic al Corpului X expus, întreaga rută de retragere a acestuia din urmă fiind pusă în pericol maxim. Datorită acestui fapt ei au trebuit sa poarte lupte grele în timpul cărora Brigada a 29-a indiană a fost distrusă aproape în întregime.

[modifică] Apărarea de la El Alamein

Auchinleck a creat o poziţie defensivă puternică formată din două puncte întărite la fiecare cap al căii ferate de la El Alamein line (apărate de Divizia I sud-africană şi de Divizia a 2-a neozeelandeză), legate între ele de o serie de tranşee şi poziţii fortificate de artilerie. În centrul liniei defensive şi puţin în spatele ei se afla Înălţimile Ruweisat, de pe care se putea controla toată zona joasă din vecinătate.^[5]

Când forţele lui Rommel au ajuns la El Alamein pe 30 iunie, în afară de cele două divizii de la capetele liniei ferate, a fost trimisă pe front şi Brigada a 18-a indiană, detaşată din Divizia a 8-a de infanterie indiană din Irac. Această brigadă a ocupat înălţimile Deir el Shein aflate la 6,5 km nord-vest de Înălţimile Ruweisat. În ciuda eforturilor depuse de indieni timp de 48 de ore pentru săparea de tranşee şi plantarea de mine, poziţia lor era în momentul declanşării bătăliei foarte vulnerabilă la atacurile blindatelor.^[6] În acest timp, unităţile care luptaseră în ariergardă în timpul retragerii erau încă dezorganizate şi aveau nevoie de cel puţin o zi pentru a fi gate de reîntoarcere pe câmpul de luptă.

[modifică] Bătălia

[modifică] Atacul tancurilor germane

Pe 30 iunie a fost declanşat atacul Diviziei a 90-a de infanterie uşoară germană de-a lungul coastei mediteraneene, dar a fost respinsă de sud-africani^[7] cu ajutorul focului artileriei de calibru mare. ^[8]

După ora 9 dimineaţa, pe 1 iulie a atacat Divizia a 21-a Panzer la Deir el Shein. Brigada indiană a rezistat eroic până seara, când au fost în cele din urmă depăşiţi. Răgazul obţinut de indieni a fost folosit de Auchinleck pentru organizarea unui grup de luptă format din infanterie şi artilerie, grup care a fost amplasat la capătul vestic al Înălţimii Ruweisat, unde au făcut faţă atacului forţelor Axei de a două zi dimineaţa. Încercările repetate ale tacurilor Axei au fost respinse, iar pe seară, blindatele s-au retras. Înălţimile Ruweisat au fost reîntărite în noaptea de 2 iulie.^[9]

Spre sud, Rommel a atacat cu Corpul al XX-lea motorizat italian, care a fost respins însă de tacurile britanice.^[10]

Rommel şi-a mutat cele mai multe forţe în nord, pentru a întări Divizia de infanterie uşoară în vederea unui atac concentrat de-a lungul drumului de pe litoral. Atacul de noapte de pe 1 iulie şi cele de-a doua zi nu au dus la câştiguri importante, datorită câmpurilor minate, a focului precis al artileriei şi a hotărârii apărătorilor. ^[10]

[modifică] Contraatacul Armatei a 8-a

Pentru a scădea presiunea pe flancul dreapta şi în centrul liniilor sale defensive, Auchinleck a ordonat lansarea unui contraatac din zona apărată de neozeelandezi (zona denumită „ Qattara box” sau „Kaponga box”) pe 3 iulie. În prima zi, elemente ale Brigăzii a 4-a neozeelandeze, sprijinite de patru baterii de artilerie, a înaintat pe trei direcţii spre poziţiile Diviziei blindate Ariete, aflată într-o depresiune largă. Divizia italiană a pierdut în luptă 531 de soldaţi (din care 350 de prizonieri), 36 de piese de artilerie, 6 tancuri şi 55 de camioane. Neozeelandezii au încercat să taie legătura restului diviziei italiene cu grosul forţelor Axei, dar încercarea lor a eşuat în faţa atacului puternic al Diviziei Brescia de la El Mreir.^[11]

După atacul neozeelandezilor, Brigada a 9-a indiană şi Brigada a 7-a motorizată indiană au atacat la rândul lor spre nord şi, după trei zile de lupte au ajuns aproape de Deir el Shein. În timpul unui atac de noapte, un batalion de maori din Divizia a 2-a neozeelandeză a reuşit să străpungă liniile Diviziei italiene Brescia. Contraatacurile italienilor au redus câştigurile Aliaţilor în acest sector.^[12]

[modifică] Acalmia

În acest punct al luptelor, Rommel a constatat că forţele sale sunt prea obosite şi nu mai pot înainta. Pentru a le permite să se odihnească şi să se regrupeze, Rommel a dat ordin pentru săparea de tranşee şi trecerea la poziţii statice de luptă.^[13]

Trupele Axei sufereau în acest moment de pe urma întinderii prea mari a liniilor lor de aprovizionare. Aviaţia Aliată a atacat cu intensitate sporită toate transporturile de aprovizionare inamice. În spatele liniilor Axei acţionau şi subunităţi Aliate mobile atacau dinspre sud, ceea ce a crescut haosul în eşaloanele de aprovizionare germane. ^[14] Rommel nu-şi putea permite aceste pierderi, în condiţiile în care aprovizionarea cu vapoarele din Italia fusese la rândul ei redusă substanţial: dacă în mai el primise 34.000 t de provizii şi 2.000 de vehicule, în iunie a primit doar 5.000 t de provizii şi 400 de vehicule.^[15] În acest timp, Armata a 8-a Aliată se reorganiza şi se întărea datorită liniilor sale de comunicaţii şi aprovizionare foarte scurte. Au fost aduse noi tunuri antitanc, mult mai eficiente, iar pe front au fost deplasate noi modele de tancuri Sherman cu tunuri mai puternice de 75 mm.^[16] Pe 4 iulie, Divizia a 9-a australiană a revenit pe front, iar pe 9 iulie s-a reîntors pe poziţii şi Brigada a 5-a indiană. De asemenea, Divizia a 5-a indiană, care suferise pierderi importante, a fost întărită cu Brigada a 161 de infanterie indiană. ^[17]

[modifică] Atacurile eşuate ale Armatei a 8-a

Auchinleck a atacat din nou pe 10 iulie la Tel el Eisa în nordul dispozitivului său cu Divzia a 9-a australiană. 89 de germani şi 835 de italieni au fost luaţi prizonieri de batalionul al 48-lea australian. Pentru oprirea australienilor au fost trimişi în zonă bersaglierii italieni. Ei au reuşit să recupereze o parte a zonei cucerite de australieni şi au luat 13 prizonieri la Tel el Eisa. ^[18] Deşi bersaglieri au suferit pierderi importante, atacul lor a permis Diviziei „Trieste” să deplaseze în zona de luptă un batalion de infanterie şi un batalion de tancuri. Noii sosiţi au reuşit să respingă definitiv atacul australienilor. ^[19]

Auchinleck a declanşat noi atacuri pe 14, respectiv 22 iulie, care au vizat Înălţimile Ruweisat Ridge din centrul dispozitivului inamic. Poziţiile Axei erau apărate de două regimentele din Divizia de infanterie motorizată „Trieste”. Ambele atacuri au fost respinse. În timpul celui de-al doilea atac, italienii au respins tancurile Brigăzii a 23-a blindate, ceea ce ia permis lui Rommel să aibă răgazul necesar pentru a pregăti contraatacul Afrika Korps. Tanchiştii neexperimentaţi britanici au căzut victime focului puternic antitanc. Când au încercat să evite focul artileriei antitanc, tanchiştii britanici au intrat în câmpurile minate germane. Regimentul al 5-lea Panzer a lansat un atac împotriva tacurilor britanice, în timpul căruia a reuşit să distrugă mai mult de 40 de blindate aliate. Distrugerea brigăzii blindate aliate a fost desăvârşită de Divizia a 21-a Panzer.^[20] Eşecul blindatelor britanice a dus la pierderea a aproximativ 700 de oameni. ^[21][22]

În timpul primului angajament, noile tunuri antitanc cu care fusese dotată Divizia a 5-a infanterie indiană şi-au dovedit din plin eficacitatea. Divizia a 21-a Panzer a pierdut 21 de tancuri în încercarea de străpungerea liniilor indienilor. ^[23]

Între timp, italienii din Divizia de infanterie "Sabratha" au lansat pe 14 iulie un atac puternic la Tel el Eisa. Atacul infanteriştilor a fost sprijinit de tancurile italiene şi a reuşit să străpungă liniile aliaţilor.^[24] Australienii care apărau poziţiile de aici au fost obligaţi să se retragă din tranşeele avansate, dar s-au regrupat în adâncime, păstrând liniile defensive intacte.^[25]

Atacurile italienilor au continuat pe 17 iulie cu un batalion de tancuri al Regimentului motorizat „Trento” a reuşit să provoace pierderi importante Aliaţilor, luând şi 200 de prizonieri.^{[26] [27] [28]}

Auchinleck era hotărât să recâştige iniţiativa şi a ordonat lansarea a două noi atacuri pe 27 iulie. În zona de nord de la Tel el Eisa eşecul a fost unul de proporţii moderate. Atacul de la Miteiriya s-a încheiat cu pierderi grele, deoarece infanteria a traversat câmpurile minate fără sprijinul blindatelor, fiind obligată să facă faţă contraatacului tancurilor Axei. Australienii au pierdut aici 65 de soldaţi morţi şi 490 căzuţi prizonieri în timpul atacului împotriva Regimentului 62 al Diviziei motorizate „Trento”, care se apărase în tranşe şi care beneficiase de sprijinul Grupului de recunoaştere blindate a Diviziei „Trento”. ^[29] The Commonwealth forces lost about 600 in the fighting.

Armata a 8-a era epuizată şi, până pe 3 iulie, Auchinleck a ordonat încetarea operaţiunilor ofensive şi întărirea poziţiilor defensive, deoarece se aştepta la o contraofensivă a Axei.

Rommel a afirmat mai târziu că italienii s-au dovedit camarazi de nădejde, în special în cazul unităţilor motorizate şi că numeroşi generali şi ofiţeri i-au câştigat respectul, atât ca oameni, cât şi ca soldaţi. ^[30]

[modifică] Urmări

Bătălia nu a avut practic un învingător, fiind din acest punct de vedere un impas tactic, dar puterile Axei au fost oprite din înaintarea lor spre Alexandria şi mai departe spre Cairo. Armata a 8-a a pierdut peste 13.000 de oameni în iulie (din care 4.000 de neozeelandezi şi 3.000 de indieni), dar a reuşit să ia 7.000 de prizonieri şi a provocat pierderi importante inamicului în oameni, echipamente şi blindate.^[2]

La începutul lunii august, Winston Churchill şi Şeful Marelui Stat Major Imperial Britanic, generalul Alan Brooke, au făcut o vizită la Cairo, în cadrul deplasării lor la Moscova. Ei au hotărât să-l înlocuiască pe Auchinleck, numindu-l pe generalul William Gott în fruntea Armatei a 8-a şi pe generalul Harold Alexander în funcţia de comandant suprem al Comandamentului Orientului Mijlociu. Iranul şi Iracul au fost transferate în cadrul unui nou Comandament al Persiei şi Iracului, iar funcţia de comandant a fost oferită lui Auchinleck, care a refuzat însă postul.^[31] Generalul Gott a fost ucis de tirul avioanelor germane de vânătoare în timpul zborului pentru preluarea noului său post de comandă. ^[32] În locul lui a fost numit generalul-locotenent Bernard Montgomery.^[2]

O a doua încercare a lui Rommel de ocolire sau străpungerii poziţiilor Aliaţilor a fost respinsă în august în timpul bătăliei de la Alam Halfa, iar, în octombrie, Armata a 8-a a învins în mod decisiv forţele Axei în timpul celei de-a doua bătălii de la El Alamein.

[modifică] Bibliografie

• Alan Brooke; Alex Danchev şi Daniel Todman, (editori) [1957] (2002). War Diaries 1939-1945, London: Phoenix Press. ISBN 1-84212-526-5.
• Paolo Caccia-Dominioni (1966). Alamein 1933-1962: An Italian Story, Allen & Unwin.
• Alexander Clifford (1943). Three Against Rommel: The Campaigns of Wavell, Auchinleck and Alexander, London: George G. Harrap & Co..
• Mark Johnston (2000). Fighting the Enemy, pag. 232 pages, Cambridge University Press. ISBN 0521782228.
• Conrad H. Lanza. „Perimeters in Paragraphs: The Axis Invades Egypt”. The Field Artillery Journal (septembrie 1942).
• Compton Mackenzie (1951). Eastern Epic, London: Chatto & Windus.
• Samuel W. Mitcham [1982] (2007). Rommel's Desert War: The Life and Death of the Afrika Korps, Mechanicsburg, PA: Stackpole Books. ISBN 9780811734134.
• Barton Maughan (1966). Official History of Australia in the Second World War vol. III - Tobruk and El Alamein, Canberra: Australian War Memorial.
• Erwin Rommel; John Pimlott (1994). Rommel : in his own words, London: Greenhill Books. ISBN 978-1853671852.
• J. L. Scoullar, ..; Howard Kippenberger (editor) (1955). The Official History of New Zealand in the Second World War 1939–1945; The Battle for Egypt: The Summer of 1942. Historical Publications Branch, Wellington. Accesat la data de 2007-11-02.
• Bruce Allen Watson [1999] (2007). Exit Rommel, Mechanicsburg PA: StackpoleBooks. ISBN 978-0-8117-3381-6.

[modifică] Note

[modifică] Legături externe

• El Alamein
• Alam Halfa şi Alamein New Zealand Electronic Text Centre
• Royal Engineers Museum Geniştii britanici în al doilea război mondial – camuflarea de mine terestre şi deminarea câmpurilor minate la El Alamein

Al doilea război mondial Această căsuţă: vizualizare • discuţie • modificare
Europa Apuseană – Europa Răsăriteană – China – Africa (N – E–V)– Mediterana – Orientul Mijlociu – Asia şi Pacific – Atlantic
Participanţi			Tabel cronologic		Aspecte
Până în 1945, doar dacă nu este indicat altfel, nu include statele-satelit..			Preludiu Cauzele războiului ... în Asia ... în China ... în Europa 1939 Invadarea Poloniei Războiul ciudat Războiul de iarnă Bătălia Atlanticului3 1940 Danemarca şi Norvegia Bătălia Franţei Bătălia Angliei Ocuparea statelor baltice Basarabia şi Bucovina Invadarea Greciei Invadarea Indochinei 1941 Invadarea Iugoslaviei Invadarea Uniunii Sovietice Bătălia de la Moscova Atacul de la Pearl Harbor 1942 Bătălia de la Midway Bătălia de la Stalingrad Bătălia de la El Alamein	1943 Sfârşitul războiului în Africa Bătălia de la Kursk Campania din Guadalcanal Invazia aliată din Italia 1944 Bătălia pentru Normandia Operaţiunea Bagration Operaţiunea Iaşi-Chişinău Eliberarea Parisului Operaţiunea Market Garden Bătălia din Golful Leyte 1945 Bătălia din Okinawa Bătălia Berlinului Capitularea Germaniei Hiroşima şi Nagasaki Capitularea Japoniei alte bătălii... Urmări Efecte Pierderi Strămutarea germanilor Războiul Rece Zonele aliate de ocupaţie din Germania Planul Morgenthau Modificări teritoriale Ocupaţia Japoniei Al doilea război mondial în cultura contemporană	Atacuri asupra Americii de Nord Blitzkrieg Gradele militare comparate Criptografia Frontul intern Recompense militare Echipamente militare Producţia militară Rezistenţa Tehnologia Războiul total Impactul asupra civililor Crimele de război ale Aliaţilor Crimele de război germane Holocaustul (Shoah) Crimele de război japoneze Crimele de război sovietice Bombardamentele strategice Hiroşima şi Nagasaki Femei de reconfortare Masacrul din Nanking Asediul Leningradului
Aliaţii		Axa
în război din 1937  China începând din 1939  Polonia  Regatul Unit  Franţa  Canada  Australia  Noua Zeelandă  Africa de Sud începând cu 1940  Norvegia  Belgia  Olanda  Grecia	începând cu 1941  Iugoslavia  Uniunea Sovietică  Statele Unite  Cehoslovacia (guvernul în exil) începând cu 1942  Brazilia începând cu 1943  Italia începând cu 1944  România  Bulgaria  Finlanda alţii...	în război din 1937  Japonia începând cu 1939  Germania  Slovacia începând cu 1940  Italia (până în 1943) începând cu 1941  Bulgaria  (până în 1944)  România  (până în 1944)  Ungaria  Finlanda  (până în 1944) începând cu 1942  Tailanda alţii...
Rezistenţa Austria  -   Baltica1 -   Cehoslovacia  -   Danemarca  -   Etiopia  -   Franţa  -   Germania  -   Grecia  -   Italia  -   Iugoslavia  -   Evreii  -   Olanda  -   Norvegia  -   Polonia  -   Tailanda  -   URSS  -   Ucraina2 -   Vietnam  -   alţii...
			Liste
			Categorii Conferinţe Subiecte
1 antisovietică. 2 antigermană, antisovietică şi antipoloneză. 3 a durat întreg războiul, până în mai 1945.