Mititei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Sărmăluţe
Bucătăria românească
Specific național

Ardei umpluți · Cârnați · Cârnați de Pleșcoi  · Caltaboș
Ciulama · Chiftele · Ciorbă
Ciorbă de burtă · Ciorbă țărănească · Ciorbă de pește
Colaci · Colivă  · Drob · Frigărui  · Ghiveci · Iahnie
Lebăr · Limbă cu măsline · Mămăligă · Mititei · Musaca  · Ostropel
Papricaș · Pastramă · Pârjoale · Pilaf · Piftie
Plachie · Rasol · Saramură
Sarmale · Slănină · Tobă
Tochitură · Urs de mămăligă · Varză călită · Zacuscă

Condimente și salate

Ardei copți · Borș · Murături
Mujdei · Rântaș · Salată de boeuf · Salată de vinete
Salată de cartofi · Salată de sfeclă

Brânzeturi

Brânză de burduf · Brânză topită · Caș
Cașcaval · Telemea · Urdă

Dulciuri

Clătită · Cremă de zahăr ars · Cozonac
Gogoașă · Papanaș · Plăcintă
Lapte de pasăre · Lipie · Sfințișori · Vărzar

Băuturi

Afinată · Caisată · Cireșată · Cornată
Pălincă · Rachiu · Socată
Turț · Țuică · Vișinată · Zmeurată

Mititei

Mititei sau mici este o specialitate exclusiv românească, un fel de chiftele la grătar, de obicei de formă cilindrică.

În 2013, Guvernul Ponta a inițiat, în urma rugăminții Asociației Române a Cărnii o cerere in fața Comisiei Europeane, în care a solicitat preluarea acestei recepturi în lista rețetelor tradiționale. Comisia Europeană a aprobat cererea, rețeta mititeilor fiind inclusă pe lista rețetelor tradiționale, alături de Hamburger și de cârnatul spaniol chorizo.[1][2] Micii nu pot fi comparați cu alte rețete de cârnăciori din carne tocată în Balcanii de Vest, ca de exemplu Ćevapčići. Același diferințe se ivesc în comparare cu productele grecești și turcești. Cu toții folosesc mai multe alte condimente, nu adaugă bicarbonat și se deosebesc de asemenea în mărime.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Mititei la grătar
Garnitură la mici

Cu toate că rețeta de bază își are originea în Balcani, provenind din Serbia, dar întâlnindu-se și în Grecia sau Turcia, de unde a fost preluată de bucătăria românească, astăzi mititeii sunt recunoscuți ca fel de mâncare independent.

Mici

Legenda spune că mititeii au fost inventați în secolul 19 într-o seară la hanul La Iordachi din București, binecunoscut pentru cârnații săi, când bucătăria a rămas fără învelișuri.[3] Dovedit, ei au fost mai întâi oferiți, în 1902, la restaurantul bucureștean Caru(l) cu bere, conținând numai carne de vită. La acea vreme a fost determinat, că un kilogram de carne tocată trebuie să conțină cel puțin trei grame de bicarbonat de sodiu.

Prepararea micilor a fost aproape interzisă de către Comisia Europeană din cauza bicarbonatului (E 500), pentru că nu a fost niciodată autorizat pentru a fi utilizat în preparatele de carne. În sfârșit, folosirea bicarbonatului de sodiu ar fost permisă în cazul mititeilor (vezi mai sus).

Rețeta mititeilor[modificare | modificare sursă]

Rețeta mititeilor diferă, după cum deja menționat, de alte specialități balcanice acestui gen. De asemenea se găsesc variații în pregătirea lor în diferitele regiuni ale României. Multe gospodării casnice au propriile lor rețete.[4]

Restaurantul Caru cu bere

Ingrediențe[modificare | modificare sursă]

Folosirea următoarelor ingrediențe bazează în primul rând pe rețeta restaurantului pomenit mai sus din anul 1920.[5][6] Pentru pregătirea cocii este nevoie de: carne (cărniță de vacă de la gât sau de oaie, de asemenea amestecată între ele, dar și cu carne de porc, însă niciodată porc pur), sare și bicarbonat de sodiu; usturoi tăiat mărunt sau mujdei, condimente pisate ca piper negru proaspăt cimbru uscat ienibahar, coriandru, chimion, foarte puțin Anason stelat; zeama de carne de vacă, apă minerală, o stropitură zeamă lămâie.

Preparare[modificare | modificare sursă]

Carnea se dă de două ori prin mașină, pentru a se mărunți cât mai bine. Se fierbe o zeamă din oase de vacă cu măduvă, care se scade bine, din 500 grame de oase la fiece kilogram de carne. Se frământă carnea întru-n vas bine, adăugând la început bicarbonatul de sodiu, care se stinge cu zeama de lămâie și apă minerală. Jumătate din zeama de oase și toate celelalte condimente, se adaugă treptat apoi usturoiul sau mujdei respectiv sucul de mujdei. Amestecul se acoperă și se pune la rece câteva ore, după care se scoate, și se mai frământă o data cu restul de zeamă de oase. Mai repede merge procedura cu o mașină de bătut pentru aluat electrică. Se pun din nou la frigider până a doua zi. Apoi se formează micii, se ung cu untdelemn pe toate pârțile și se lasă să stea la zvântat o oră. Se prăjesc pe foc iute, ungându-se din când in când cu mujdei, așa ca să prindă o crustă rumenă de jur împrejur. Se întoarce fiecare mititel de trei ori, până este prăjit.

În loc de zeamă de carne se poate lua numai apă minerală. Așa mâncarea are mai puține calorii.

Mititeii se servesc alături de chifle proaspete ori felii de franzelă, cu murături, telemea, măsline și ciușcă sau după preferință cu muștar.

Micii în economie[modificare | modificare sursă]

În 2012, în România au fost consumate aproximativ 22.000 de tone mititei. Vânzările anuale de mititei produși industrial (global) se ridică la 50 de milioane de euro.[7]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Micul, salvat de regulile UE, alături de burger și chorizo vom 6. Mai 2013 România liberă
  2. ^ WirtschaftsBlatt, Print-Ausgabe, 6. Mai 2013, Der Standard, 2. Mai 2013
  3. ^ Strada Covaci este locul unde au fost inventati micii, 18 mai 2007, Stefan Iancu, România liberă, accesat la 29 august 2014
  4. ^ Horst G. Klein, Katja Göring: Rumänische Landeskunde, Editura Gunter Narr Verlag, Tübingen 1995, p. 169-170, ISBN 3-8233-4149-9
  5. ^ Acum.tv: Reteta de mititei de la Restaurantul CARUL CU BERE din Bucuresti
  6. ^ Carucubere.ro: Menu item 1498
  7. ^ Kann die EU die rumänischen „Mititei“ verbieten? ADZ

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Mititei