Eritroză

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Eritroză
D-eritroză
D-eritroză
L-eritroză
L-eritroză
Identificare
C(C(C(C=O)O)O)O[1]  Modificați la Wikidata
Formulă chimicăC₄H₈O₄[1]  Modificați la Wikidata
Masă molară120,042259 Unitate atomică de masă[1]  Modificați la Wikidata

NFPA 704.svg

Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Eritroza este o tetroză cu formula chimică C4H8O4. Conține în moleculă o grupă aldehidă, așadar face parte din categoria aldozelor (este o aldotetroză). Izomerul răspândit în natură este D-eritroza.

Proiecțiile Fischer ale eritrozei

Istoric[modificare | modificare sursă]

Eritroza a fost izolată pentru prima dată din revent în 1849, de către farmacistul francez Louis Feux Joseph Garot (1798-1869).[2] A fost denumită astfel datorită colorației roșiatice pe care o dă în prezența metalelor alcaline (ἐρυθρός = „roșu”).[3][4]

Importanță[modificare | modificare sursă]

Eritrozo-4-fosfatul este un compus intermediar în calea metabolică pentozo-fosfat.[5]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c „Eritroză”, Erythrose (în engleză), PubChem, accesat în  
  2. ^ Obituary of Garot (1869) Journal de pharmacie et de chimie, 4th series, 9 : 472-473.
  3. ^ Garot (1850) "De la matière colorante rouge des rhubarbes exotiques et indigènes et de son application (comme matière colorante) aux arts et à la pharmacie" (On the red coloring material of exotic and indigenous rhubarb and on its application (as a coloring material) in the arts and in pharmacy), Journal de Pharmacie et de Chimie, 3rd series, 17 : 5-19. Erythrose is named on p. 10: "Celui que je propose, sans y attacher toutefois la moindre importance, est celui d'érythrose, du verbe grec 'ερυθραινω, rougir (1)." (The one [i.e., name] that I propose, without attaching any importance to it, is that of erythrose, from the Greek verb ερυθραινω, to redden (1).)
  4. ^ Wells, David Ames; Cross, Charles Robert; Bliss, George; Trowbridge, John; Nichols, William Ripley; Kneeland, Samuel (). Annual of Scientific Discovery. Boston: Gould, Kendall, and Lincoln. p. 211. Accesat în . 
  5. ^ Kruger, Nicholas J; von Schaewen, Antje (). „The oxidative pentose phosphate pathway: structure and organisation”. Current Opinion in Plant Biology. 6 (3): 236–246. doi:10.1016/S1369-5266(03)00039-6. Accesat în .