Streptomicină

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare


Streptomicină
Streptomycin2.svg
Streptomycin-1ntb-xtal-3D-balls.png
Nume comun
Nume IUPAC
5-(2,4-Diguanidino-3,5,6-trihydroxy- cyclohexoxy)-4-[4,5-dihydroxy- 6-(hydroxymethyl)- 3-methylamino- tetrahydropyran-2-yl]oxy- 3-hydroxy-2-methyl- tetrahydrofuran- 3-carbaldehyd
Identificare
Număr CAS 57-92-1
Cod ATC A07AA04, J01GA01
Statut legal
Toxicomanie
(dependență)
Căi de administrare
Metabolism
Biodisponibilitate
Timp de înjumătățire
(biologic)
Mod de excreție
Doza letală
Doza minimă letală
Doza letală medie
Date chimice
Formulă chimică C21H39N7O12
Masă molară 581,574 g/mol
Date fizice
Densitate
Punct de topire 12 °C
Punct de fierbere
Solubilitate
în apă
Solubilitate
Fraze R
Fraze S
Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Streptomicina este un antibiotic din grupa aminglucozide, care acționează asupra bateriilor gram-negative.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Antibioticul a fost izolat pentru prima oară la 19 octombrie 1943 de către Albert Schatz de la Rutgers University - The State University of New Jersey. Totuși premiul Nobel pentru descoperirea streptomicinei i-a fost acordat profesorului Selman Abraham Waksman, care a pretins că această descoperire îi aparține lui. Antibioticul este deosebit important mai ales în combaterea tuberculozei.

Acțiune[modificare | modificare sursă]

Streptomicina este activă față de M.tuberculosis, micobacterii atipice (M. kansasii, M. avium) cât și față de unii bacili Gram-negativ, coci Gram-pozitiv și Gram-negativ. Deoarece nu penetrează intracelular, este activă în principal pe micobacteriile extracelulare. Ea acționează bactericid prin inhibarea sintezei proteice la nivelul subunității ribozomale 30S. Datorită dezvoltării rapide a rezistenței, în caz de utilizare ca medicație unică, se folosește totdeauna în scheme polichimioterapice. Pătrunde greu în lichidul cefalorahidian, meningele inflamat fiind mai greu permeabil, dar realizează concentrații terapeutice în lichidul pleural. Se elimină în majoritate (75%) pe cale renală. Se administrează doar injectabil, frecvent pe cale intramusculară, în doze de 1 gram/zi. Streptomicina se folosește, asociată altor chimioterapice majore, în schemele de terapie inițială a tuberculozei, și este considerată ca o alternativa pentru etambutol în cadrul polichimioterapiei. Este indicată mai ales la bolnavii cu forme severe de tuberculoză (meningită tuberculoasă sau boala diseminată) precum și în tratamentul infecțiilor rezistente la alte tuberculoase.

Prezintă un risc mare de producere a unor reacții toxice, în special în condițiile administrării prelungite, motiv pentru care în prezent este indicată ca medicație de rezervă, doar în tratamentul tuberculozei. Se știe că poate produce ototoxicitate, cu tulburări vestibulare și acustice, nefrotoxicitate, cu risc, în special în caz de insuficiență renală, fenomene alergice, cu erupții cutanate și fenomene iritative, radiculare și medulare, după introducerea intrarahidiană.