Mișcarea Legionară

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Garda de fier)
Salt la: Navigare, căutare
Legiunea Arhanghelului Mihail
(Mișcarea Legionară sau Garda de Fier)
Simbolul Mișcării Legionare (timbru)
Președinte primul
Corneliu Zelea Codreanu
ultimul
Horia Sima
Fondat 24 iunie 1927, dizolvat: ianuarie 1941,
Sediu
Ideologie politică naționalistă-fascistă
fundamentalistă- religioasă,
Poziție politică extremă-dreaptă antisemită, antimasonică, anticomunistă,
Afiliație internațională mișcări fasciste/fascistoide
Afiliație europeană
Grup europarlamentar
Culori verde
Site web
Vezi și Politica României

Partide politice
Alegeri

Legiunea Arhanghelului Mihail, numită și Mișcarea Legionară, a fost înființată în România interbelică, la 24 iunie 1927 de Corneliu Zelea Codreanu - în urma rupturii dintre acesta și mentorul și principalul său susținător, A.C. Cuza - ca o organizație paramilitară teroristă de orientare naționalistă-fascistă, creată după modelul organizațiilor naziste SA și SS[1], cu un caracter mistic-religios, violent anticomunist, antisemit și antimasonic[2][3].

Alături de Codreanu, supranumit „Căpitanul”, fondatori ai Mișcării Legionare au mai fost Ion Moța, Radu Mironovici, Corneliu Georgescu și Ilie Gârneață, dar dominarea „Căpitanului” era absolută, inalienabilă, indisputabilă, iar criticarea sa era pasibilă cu moartea (vezi mai jos asasinarea lui Mihai Stelescu).

După asasinarea lui Codreanu în noiembrie 1938, conducerea Legiunii a fost preluată de Horia Sima. Dezordinile cauzate de legionari în vara lui 1940 au dus în cele din urmă la abdicarea regelui Carol al II-lea. La 4 septembrie 1940 Legiunea s-a aliat cu Ion Antonescu, după zece zile fiind proclamat „Statul Național-Legionar”, în al cărui guvern legionarii constituiau principala forță politică.

Horia Sima a amplificat campania de asasinate politice, economice, rasiale și de interese personale, campanie care a culminat cu Rebeliunea legionară din ianuarie 1941, o lovitură de stat eșuată împotriva lui Antonescu și a armatei române. Înlăturată de la guvernare (Horia Sima și alți fruntași legionari s-au refugiat în Germania). Deși practic a fost dizolvată, Legiunea s-a scindat în două grupuri antagoniste, „simiștii” lui Horia Sima și „codreniștii” conduși de Ion Zelea Codreanu (tatăl lui Corneliu).

Istoric[modificare | modificare sursă]

La 9 februarie 1920 a apărut la Iași ziarul „Garda Conștiintei Naționale” în care Codreanu și Constantin Pancu au publicat „Crezul socialismului național-creștin”. Sintagma „creștin” corespundea mentalității codreniste ca un adaus la curentul politic nazist (național-socialist, în germană Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei - 1919-1945, unde cuvântul nazi provine de la prescurtarea numelui național-socialism - Nationalsozialismus) importat din Germania.

În zilele de 4-6 septembrie 1920 a avut loc la Cluj primul congres al studenților din România Mare. Corneliu Codreanu, în fruntea unui grup de studenți naționaliști, a izbutit să impună congresului hotărârea de eliminare a evreilor din organizațiile studențești.

La 10 decembrie 1922 Codreanu a organizat un congres al studenților simpatizanți, la Facultatea de Medicină din București, care a emis o moțiune prin care se cerea numerus clausus pentru studenții evrei în universități și a fost criticată „acțiunea politică a democrației francmasonice”. Congresul s-a încheiat cu o manifestație pogromistă în cartierul Văcărești, împrăștiată de jandarmi.

La 8 Octombrie 1923 Corneliu Codreanu a convocat în casa lui Nicolae Dragoș din str. 13 septembrie nr. 41, București, o grupă de colaboratori care a decis „să pedepsească pe vinovații principali care au prigonit studențimea și au trădat interesele țării în favoarea evreilor, prin împușcarea politicienilor trădători și a plutocraților evrei”. Participanții la „Complotul din Dealul Spirii”, Corneliu Codreanu, Ion I. Moța, Ilie Gărneață, Tudose Popescu, Corneliu Georgescu, Radu Mironovici, Leonida Bandac, Vernichescu, Traian Breazu, Nicolae Dragos, dr. C. Danulescu și Ion Zelea Codreanu au fost arestați și internați la închisoarea Văcărești. Procesul care a avut loc în 1924 i-a achitat pe complotiști.

În închisoare, Codreanu a pus bazele „Legiunii Arhanghelului Mihail”, organizație pe care o va lansa oficial peste 4 ani, și a „Frăției de Cruce”, organizație a tinerilor școlari naționaliști până la 18 ani.

În anul 1929, la o adunare a șefilor de cuiburi Codreanu a numit un comitet de sfetnici numit Senatul legionar.

În anul 1930, din motive electorale, Codreanu creează „Garda de Fier”, „un gard împotriva expansiunii comunismului”, care urma să fie un fel de partid-umbrelă pentru racolarea altor partide în scopul prezentării la alegeri ca un front comun. Singurul partid care a aderat la acest front a fost Legiunea Arhanghelul Mihail.

În pragul alegerilor parlamentare din 1933 Codreanu a întemeiat - ca expresie politică a Mișcării Legionare - partidul Totul pentru Țară (prezidat de ing. Gheorghe Clime), „...Legionarii s-au pregătit de alegerile din țară cu un program atât de violent fascist, antisemit și antioccidental, încât liberalul I. G. Duca, însărcinat de rege să organizeze alegerile, a crezut de cuviință să interzică participarea la alegeri a Gărzii de Fier”[4]. La 10 decembrie 1933, Duca a scos Garda de Fier în afara legii. Membrii Gărzii au ripostat la 29 decembrie prin asasinarea premierului Duca în gara din Sinaia. Asasinatul a fost comis de un grup de trei legionari, denumiți ulterior Nicadori: Ion Caranica, Nicolae Constantinescu și Doru Belimace.

În procesul intentat asasinilor lui Duca, în afară de cei trei executanți au compărut și Codreanu, generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, Nichifor Crainic și alții sub acuzația de conspirație criminală, dar pe baza unor disputate circumstanțe atenuante, au fost achitați.

La 17 decembrie 1934, are loc Congresul Fascist de la Montreux- Elveția, unde delegatul ML, Ion I. Moța, propune o moțiune în chestiunea evreiască și congresul, in unanimitate, hotărăște „să combată acțiunea destructivă a evreilor”.

În alegerile din 1937, Legiunea a ieșit pe locul al treilea după Partidul Național Liberal și Partidul Național-Țărănesc, obținând 15,5% din sufragii. Carol al II-lea, care se opunea legionarilor, i-a ținut în afara guvernului până la aducerea la putere a generalului Ion Antonescu, la 5 septembrie 1940.

Codreanu a fost arestat, închis în aprilie 1938 și în luna noiembrie a aceluiași an, în timpul înscenării unei încercări de evadare, împreună cu un număr de legionari, a fost ucis de jandarmi (strangulat).

După asasinarea lui Codreanu, la conducerea ML a fost numit Horia Sima.

În martie 1939, Armand Călinescu a format un guvern nou, dar la 21 septembrie 1939 un comando de legionari l-a asasinat și pe el, potrivit declarațiilor legionare, ca pedeapsă pentru moartea lui Codreanu.

O anexă secretă a pactului Ribbentrop-Molotov, semnat la 23 august 1939 stipula că România va ceda teritorii în favoarea Uniunii Sovietice. În iunie 1940 Uniunea Sovietică a transmis României două ultimatumuri prin care cerea evacuarea imediată și necondiționată a Basarabiei, a Bucovinei de Nord și a ținutului Herța. Guvernul român a cedat presiunilor sovietice și germane[5][6][7].

La 4 iulie 1940 este numit guvernul Ion Gigurtu, având în componență și câțiva miniștri legionari [8]. Succesul Moscovei a determinat Ungaria să reclame revizuirea granițelor în Transilvania, iar Bulgaria a pretins retrocedarea Cadrilaterului. Puterile Axei au cerut părților implicate să-și rezolve problemele prin negociere directă sau arbitraj. Cedările teritoriale românești au fost facilitate de starea de derută și incapacitatea guvernului condus de Ion Gigurtu și a cercurilor conducătoare românești de a angaja acțiuni politice ferme, de a organiza măsuri de apărare națională. Lipsa de curaj a regelui Carol al II-lea, faptul că a evitat un contact direct cu Hitler, deși se impunea o expunere personală, au întărit convingerea cancelarului nazist că acesta nu va întreprinde măsuri hotărâte ci va consimți treptat la toate pretențiile formulate. La 15 iulie 1940, Hitler îi adresează regelui Carol o scrisoare cu caracter ultimativ, avertizând asupra „gravelor primejdii la care s-ar expune dacă nu ar da curs cererii sale” de a începe tratative cu Ungaria și Bulgaria în vederea revizuirii frontierelor[9].

Ion Gigurtu a declarat la radio că România trebuie să facă sacrificii teritoriale pentru a justifica orientarea sa progermană și aderarea totală a României la Axa Berlin-Roma[10][11].

La 4 septembrie 1940, sub presiunea opiniei publice (o mare demonstrație a avut loc la București, manipulată de agitatori legionari), Carol al II-lea l-a chemat la putere pe generalul Ion Antonescu, demisionat din armată și aflat cu domiciliu forțat la mânăstirea Bistrița cu condiția să formeze un guvern de uniune națională. Horia Sima a încheiat o alianță cu Antonescu pentru constituirea unui guvern legionar și a unui „Stat Național-Legionar”. Partidele politice istorice au refuzat să participe oficial la guvernare alături de legionari (la procesul său, în 1946, Antonescu a declarat că guvernul de uniune națională nu a fost creat din cauza „poltroneriei” liderilor politici). De menționat că în perioada de domiciliu forțat Antonescu a purtat tratative cu Horia Sima prin intermediul prietenului, emisarului și avocatului său dintr-un jenant proces de bigamie, Mihai Antonescu. Generalul nu era sprijinit de vreun partid politic și fără sprijinul ML ar fi eșuat, așa că s-a văzut obligat să admită condițiile lui Horia Sima, inclusiv aderarea oficială la ML, apariții în public îmbrăcat în cămașă verde și diagonală (uniforma legionară), jurământul și salutul legionar.

A doua zi după formarea guvernului, Antonescu a cerut și a obținut anularea constituției și dizolvarea Parlamentului, apoi, printr-un puci reușit, l-a forțat pe regele Carol al II-lea să abdice în favoarea fiului său, voievodul Mihai (18 ani).

Ion Antonescu și Horia Sima în uniforme legionare, salută cu salutul fascist, sub portretul lui Corneliu Zelea Codreanu, la o manifestație a Gărzii de Fier, octombrie 1940

Ajunsă la putere, Legiunea a aplicat legi antisemite dure și jaful organizat al avutului minorității evreiești[12], însoțit de arestări samavolnice, schingiuiri și asasinate. Legionarii au asasinat și alți cetățeni români, neevrei, pe motive politice, „morale” (homosexuali reali sau presupuși) și adesea, din răfuieli personale. Aceste asasinate au afectat circa 2/3 români și 1/3 evrei, dar, comparativ cu procentul evreilor din totalul populației române, legionarii au ucis circa 20 de evrei la fiecare neevreu. („Cea dintâi problemă care ni se punea era aceasta: cine trebuie să răspundă mai întâi? Cine sunt mai vinovați pentru starea de nenorocire în care se zbate țara: românii sau jidanii? Am căzut unanim de acord, că cei dintâi și mai mari vinovați sunt românii ticăloși, care pentru arginții iudei și-au trădat neamul. Jidanii ne sunt dușmani și în această calitate ne urăsc, ne otrăvesc, ne extermină. Conducătorii români care se așază pe aceeași linie cu ei, sunt mai mult decât dușmani: sunt trădători. Pedeapsa cea dintâi și cea mai cruntă se cuvine în primul rând trădătorului și în al doilea rând dușmanului. Dacă aș avea un singur glonț, iar în fața mea un dușman și un trădător, glonțul l-aș trimite în trădător.”C.Z. Codreanu[13]). Membrii Gărzii de Fier au pus la cale cel mai mare pogrom din istoria Munteniei, în care au fost uciși peste o sută de evrei, iar parte dintre aceștia au fost atârnați în cârlige la abator unde cadavrele le-au fost pângărite și mutilate[14]. Carnajul de la abator a fost negat de autori negaționiști ca înscenare pusă la cale de Eugen Cristescu - șeful Serviciului Secret în timpul guvernării Antonescu (vezi mărturia legionarului Ioan Ianolide, fost membru al Frățiilor de Cruce, organizația de tineret a Mișcării Legionare.[15]).

Templul evreilor spanioli din Bucureşti
devastat și incendiat de legionari la 21 ianuarie 1941

64 foști demnitari români au fost asasinați de Poliția Legionară în penitenciarul de la Jilava, iar Nicolae Iorga și Virgil Madgearu au fost torturați și asasinați fără să fi fost arestați. Deoarece printre asasinații la Jilava se găseau și adversari ai lui Antonescu (Mihail Moruzov ș.a.) și deși a fost informat despre ceea ce se pregătea (de Cristescu ș. a.), Antonescu a preferat să închidă ochii, pentru ca ulterior să declanșeze procesul legionarilor participanți la masacru. De menționat că în subsolul penitenciarului erau numeroși deținuți comuniști, aflați și ei în arest preventiv, dar care nu au fost afectați de comandoul legionar.

Cadavre de evrei în pădurea Jilava în timpul rebeliunii legionerilor

În ianuarie 1941, Horia Sima și legionarii au declanșat o lovitură de stat, un război civil, împotriva lui Antonescu și a armatei române. Antonescu a reușit să învingă în trei zile rebeliunea legionară, Legiunea fiind înlăturată de la guvernare. Hitler l-a sprijinit pe Antonescu, de la care se aștepta să atragă și să conducă România în războiul antisovietic, păstrându-i pe legionari ca pe o contrapondere, ca pe o amenințare menită să-i asigure fidelitatea conducătorului. Horia Sima și alți fruntași legionari s-au refugiat în Germania (unde au fost cazați în lagărele de concentrare Buchenwald, Dachau și Rostock, având însă o relativă libertate de mișcare).

Scindarea Mișcării Legionare[modificare | modificare sursă]

Eșecul Rebeliunii, atribuit de o parte dintre legionari sub conducerea tatălui lui Corneliu Zelea Codreanu, conducerii dezastruoase a lui Horia Sima și a campaniei anti-legionare pornită de Ion Antonescu a dus la scindarea ML în două grupări inamice, „simiștii” - rămași credincioși lui Horia Sima - și „codreniștii” sub conducerea lui Ion Zelea Codreanu. Divergențele, acuzațiile reciproce, altercațiile dintre cele două grupări antagoniste au continuat până la epuizarea fizică a implicaților.

Caracteristici[modificare | modificare sursă]

Ca și celelalte mișcări fasciste din Europa, ML a fost creată de Codreanu ca un răspuns, o parare față de amenințarea exportului de revoluție comunist de proveniență sovietică.

Despre originile mișcării, Neagu Djuvara scrie: „Mișcarea legionară a fost o mișcare autohtonă, născută din grupări studențești anticomuniste, între care una era condusă de Corneliu Zelea Codreanu”[16]. În realitate, anticomunismul legionar s-a dovedit a fi o frazeologie lipsită de baze factice și menită să motiveze antisemitismul, având în vedere complexul de relații oculte dintre comuniști și legionari[17]. „Să nu credeți, cum spun adversarii Mișcării Legionare, că a fost o copie a nazismului sau a fascismului”, mai spune Djuvara.

În închisoarea Văcărești, unde era deținut împreună cu un grup de simpatizanți în urma „Complotului din Dealul Spirii”, (8 Octombrie 1923), Codreanu a pus bazele „Legiunii Arhanghelului Mihail”, organizație pe care o va lansa oficial peste 4 ani, și a „Frăției de Cruce”, organizație a tinerilor școlari naționaliști până la 18 ani. Cu această ocazie ia ființă primul „cuib” de legionari, prin ordinul nr. 1: „Să vină în aceste rânduri cel ce crede nelimitat. Să rămână în afară cel ce are îndoieli. Fixez ca șef al gărzii de la Icoană pe Radu Mironovici”. Cuibul, devenit elementul de bază al ML, era compus de 3-13 legionari (exclusiv bărbați), sub comanda unui șef. Au existat și cuiburi de doamne sau domnișoare denumite „cetățui”.

Aidoma altor mișcări europene fascistoide contemporane, ML era fulminant-antisemită și susținea teza existenței unei „agresiuni rabinice împotriva lumii creștine”, care ar fi luat forme precum: francmasoneria, freudianismul, ateismul, marxismul, bolșevismul, războiul civil din Spania. Scopul acestor idei a fost subminarea societății și a națiunii.

Comemorarea lui Corneliu Zelea Codreanu. În prim-plan, în uniforme legionare, prim-ministrul Ion Antonescu și vice-prim-ministrul Horia Sima. Pe planul al II-lea Wilhelm Fabricius (primul din dreapta), ambasadorul Germaniei în România și gauleiter-ul Ernst Wilhelm Bohle (al III-lea din dreapta)

Corneliu Codreanu se declarase adept fidel al politicii lui Hitler[18]. Membrii ML purtau uniforme asemănătoare cu cele militare, de culoare verde, ca simbol al reînnoirii, de unde și denumirea „cămășile verzi”, și se salutau folosind salutul fascist (reactualizarea mussoliniană, apoi nazistă a salutului roman). Principala siglă al mișcării a fost crucea triplă, reprezentând o rețea de zăbrele de închisoare ca simbol al martiriului, denumită de Codreanu „crucea arhanghelului Mihail”.

Specificul ML față de alte mișcări fasciste și fascistoide europene, cu care a avut în comun recurgerea la terorism, violență și asasinat politic, consta în fundamentalismul religios creștin-ortodox. Codreanu a imprimat, ca trăsătură fundamentală a Legiunii Arhanghelul Mihail, promovarea ortodoxismului naționalist, stabilind o legătură structurală între creștinismul ortodox și „românitate”, ca o deosebire de fascismul lui Mussolini, deși dorea transformarea României în stat fascist, după modelul italian. Ideologiile fascistă și nazistă erau folosite ca substrat de îndoctrinare în cuiburile legionare (titluri de cursuri: „Afinitatea între fascism și Mișcarea Legionară”, „Puncte comune între hitlerism și Mișcarea Legionară”, etc. - C. Z. Codreanu: Cărticica șefului de cuib). Pentru Codreanu, „Legiunea Arhanghelul Mihail va fi mai mult o școală și o oaste, decât un partid politic”. Fapt este că uniformele, cămășile verzi cu diagonală și pistol la șold copiate după uniformele "cămășile negre" fasciste-italiene și "cămășile brune" ale SA din Germania, precum și frazeologia mistic-religioasă, patriotardă-xenofobă (pericolul reprezentat - în viziunea codrenistă - de democrația liberală, care ar fi dus la acapararea puterii în stat de către inamicii principali ai legionarilor și naționaliștilor români, „evreii”: „democrația sfarmă unitatea neamului românesc, expunându-l dezbinat în fața blocului unit al puterii iudaice” să curețe țara de moravurile politice murdare, să înlăture influența pernicioasă și cosmopolită a evreilor și a masonilor... „Să facem o țară ca soarele sfânt de pe cer...” (C. Z. Codreanu în cartea sa Pentru legionari) au atras o numeroși studenți, preoți și intelectuali ca Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, precum și personalități din protipendada română, ca Ghica, Cantacuzino, Sturdza, Manu ș.a.[19].

Majoritatea susținătorilor ML erau studenți și țărani. Cu Zelea Codreanu ca lider carismatic, ML s-a făcut cunoscută pentru propaganda sa de succes, inclusiv o bună utilizare a spectacolului. Prin marșuri, procesiuni religioase, miracole, imnuri patriotice, muncă voluntară și campanii cu caracter obștesc în zonele rurale, ML își făcea cunoscută filosofia, care includea antisemitismul, antiliberalismul, anticomunismul, antiparlamentarismul și se prezenta ca alternativă la celelalte partide, prezentate cu dispreț ca formațiuni politice corupte și clientelare. Până și nunta lui Codreanu a fost regizată ca un act în acest spectacol propagandistic.

Cultul morții[modificare | modificare sursă]

O altă trăsătură fundamentală a Legiunii a fost cultul morții, considerată ca o alternativă normativă, preferabilă într-o situație conflictuală:

  • Poporul nu se conduce după voința lui: democrația. Nici după voința unei persoane: dictatura. Ci după legi. Nu e vorba de legile făcute de oameni. Sunt norme, legi naturale de viață și norme, legi naturale de moarte. Legile vieții și legile morții. O națiune merge la viață sau la moarte după cum respectă pe una sau pe alta din aceste legi.
  • Țelul final nu este viața. (...) Acest moment final, „învierea din morți”, este țelul cel mai înalt și mai sublim către care se poate înălța un neam.
  • Neamul este deci o entitate care își prelungește viața și dincolo de pământ. Neamurile sunt realități și în lumea cealaltă, nu numai pe lumea aceasta. C.Z. Codreanu[20].
  • Legionarul iubește moartea, căci sângele lui va servi pentru plămădirea cimentului României legionare. (C.Z.Codreanu: „9 Porunci Legionare”, din ziarul G.d.F. a Basarabiei)
  • Moartea, numai moartea legionară (...) / Ni-i dragă moartea pentru Căpitan! - Radu Gyr: „Imnul Tinereții Legionare””

.

În mai 1933 s-a constituit din ordinul lui Codreanu „Echipa Morții”. Membrii echipei, formată din 15 oameni, majoritatea intelectuali, porniți să execute directivele primite, au fost arestați. Procesul a avut loc la Arad și s-a încheiat cu o nouă achitare.

Violențe[modificare | modificare sursă]

„„...Într-un proces în care era acuzat de un prefect ce se purtase într-adevăr foarte urât cu studenții ... Corneliu Codreanu scoate revolverul și-l ucide pe-acest prefect ... de la 1863 și până la acest asasinat nu s-a petrecut în țara noastră nici o crimă politică -- ceea ce contrasta cu „obiceiurile” din Balcani. Asta este marea învinuire care se aduce legionarilor: au introdus în moravurile politice românești ceva ce nu făcea parte din tradiția noastră”
—Neagu Djuvara[21].

Studentul Comârzan l-a dat în judecată pe prefectul de poliție din Iași, Manciu pentru maltratare și l-a luat drept apărător pe Codreanu. La 25 Octombrie 1924, în timpul unei ședințe a procesului, în plină instanță, Codreanu îl împușcă mortal pe polițist. El este arestat, judecat și achitat pe motiv de legitimă apărare.

În timpul detențiunii la închisoarea Văcărești, la 28 Martie 1924, Ion I. Moța l-a împuscat pe studentul Vernichescu, presupusul trădător al complotului din Dealul Spirii. La 26 Septembrie 1924a avut loc un proces care a durat câteva ore și care l-a achitat pe Moța.

În iulie 1930, un student macedonean, Beza, îl împușcă pe ministrul Constantin Anghelescu care dăduse o lege considerată defavorabilă pentru macedoneni. Deoarece asupra studentului s-au găsit manifeste ale Gărzii de Fier, Corneliu Zelea Codreanu a fost arestat și închis la Văcărești. La procesul care a urmat, Codreanu este iar, achitat.

La 30 decembrie 1930, elevul Dumitrescu-Zăpadă membru al „Frăției de Cruce”, a încercat să-l asasineze pe directorul ziarului Adevărul.

La 24 septembrie 1934, Codreanu a convocat „Consiliul de onoare al Legiunii” pentru a-l judeca pe ziaristul legionar și anticodrenist Mihai Stelescu pe motivul că acesta publicase în ziarul la care lucra un articol care-l critica pe Codreanu și că ar fi organizat un atentat la viața „Căpitanului”. Consiliul, respectiv Codreanu, l-a declarat pe Stelescu „vinovat de înaltă trădare față de Legiune și căpitan” și a decis excluderea lui Stelescu din mișcare cu precizarea „Acord lui Stelescu dreptul ca într-un viitor cât mai îndepărtat, care rămâne la aprecierea mea, să-și poată răscumpăra în fața aceluiași Consiliu de Onoare convocat de mine în acest scop, numai prin jerfă, onoarea pierdută și păcatul făptuit”[22], dar Stelescu și-a continuat critica la adresa „Căpitanului”, pe care l-a făcut laș, desfrânat și slab orator[23]. În 1936 un grup de zece legionari, studenți în teologie, au pătruns în spitalul în care era internat și l-au împușcat pe Stelescu în patul de spital, după care i-au ciopârțit cadavrul cu topoarele, dansând în jur și cantând psalmi pentru odihna celui ucis. Grupul criminali trimiși de „Căpitan” să-l pedepsească pe disident a primit porecla „Decemviri” („zece bărbați”).

Făptașii s-au predat poliției (Codreanu impunea executanților să se predea poliției după executarea ordinului, posibil, pentru a se asigura că organele de anchetă nu vor mai ajunge la cel care a dispus și a organizat asasinatele) și au fost asasinați ulterior, în 1938, odată cu Codreanu.

În noaptea de 26-27 Noiembrie 1940 un detașament al „poliției legionare” declanșează Masacrul de la Jilava în care 64 de generali, politicieni, fruntași ai parlamentarismului și ai politicii române sunt asasinați în timp ce se aflau în stare de arest preventiv la închisoarea Jilava. De menționat că subsolul închisorii era plin de deținuți comuniști de care nu s-a atins nimeni. A doua zi, Traian Boeru cu o echipă de legionari ridică de la domiciliile lor pe istoricul Nicolae Iorga și pe economistul Virgil Madgearu îi schingiuiesc și îi asasinează, apoi le batjocoresc cadavrele. Ulterior, față de oprobriul public, Traian Boeru a fost demascat ca agent comunist-sovietic.

Au urmat rebeliunea legionară și Pogromul de la București.

Relațiile dintre Mișcarea Legionară și comuniști[modificare | modificare sursă]

Penetrarea elementelor comuniste în ML a început puțină vreme după înființare, în 1927. „Mișcarea Legionară a reprezentat pentru Partidul Comunist din România (PCdR) un concurent însemnat și incomod în lupta pentru cucerirea puterii politice și instaurarea unui stat totalitar, unde lupta pentru putere presupunea „eliminarea concurenților”, dorința de compromitere și distrugere a adversarului. Competiția devine evidentă în condițiile în care, prin Înaltul Decret nr. 3151 din septembrie 1940, Statul Român devine „Stat național-legionar, iar Mișcarea Legionară este singura mișcare recunoscută în noul stat”. Odată cu proclamarea statului național-legionar, PCdR transmitea noi instrucțiuni și directive membrilor săi, în care cerea ca aceștia „să speculeze asemănarea între unele principii comuniste și legionare și să se strecoare cât mai mult în rândurile cămășilor verzi pentru a le compromite; să speculeze toate nemulțumirile, creând cât mai multe dificultăți guvernului“[24].

„Sovietele – cărora orice complicații de ordin politic intern din România le foloseau – au căutat și reușit prin elementele ce se infiltraseră în rândurile Mișcării legionare, pe de o parte, să fie informate asupra activității interioare a Mișcării legionare, iar pe de altă parte de a provoca tot prin aceleași elemente mișcări și acțiuni anarhice conform cu interesele sovietice” declara SSI privind implicarea comuniștilor în ML, în urma directivelor și intereselor sovietice[25].

În „Darea de seamă asupra rebeliunii”, întocmită la sfârșitul lunii februarie 1941 SSI analizează rolul jucat de elemente comuniste în timpul rebeliunii din 21-23 ianuarie 1941 și ciudatele relații dintre Horia Sima și militantul comunist Dumitru Groza („unul dintre cei mai încrâncenați militanți ai extremismului de stânga”) care, cu protecția și aprobarea lui Horia Sima, urma să reorganizeze și să conducă Corpul Muncitoresc Legionar (CML). Conform documentelor din arhiva SSI, comuniștii se înscriseseră masiv în CML. În arhivele Siguranței și din cele ale Ministerului Muncii se atestă că, între Horia Sima și conducătorii Partidului Comunist ar fi existat relații mult mai vechi[26], fapt care ar putea explica discrepanța dintre fulminanta propagandă legionară anticomunistă și lipsa de activitate anticomunistă marcantă, în fapte.

Deoarece în PCdR erau înscriși în perioada respectivă circa 1 000 de membri, numărul comuniștilor strecurați printre legionari nu putea fi prea mare. Parte dintre ei au devenit legionari convinși (Petre Țuțea), ceilalți nu au cucerit poziții de conducere (cu mici excepții, ca mai sus) și posibilitatea lor reală de a influența deciziile și acțiunile ML așteaptă să fie elucidată, dar a fost suficientă pentru a folosi ca un argument atât în mâna lui Antonescu, pentru discreditarea legionarilor față de Hitler, cât și în mâna legionarilor, care s-au grăbit să-i acuze pe comuniști ca principalii agitatori și executanți ai Rebeliunii.

Legionarii în perioada postbelică[modificare | modificare sursă]

În România[modificare | modificare sursă]

Autoritățile comuniste din România postbelică, prin intermediul Securității au întreținut o evidență a foștilor legionari în scopul racolării de colaboratori. Parte dintre foștii fruntași legionari au fost arestați și supuși - de la caz la caz, în funcție de acordul de a colabora - la regimuri de detenție de diferite grade de duritate. În realitate Securitatea nu a dus lipsă de colaboratori foști legionari.[27].

În afara grupului Antonescu, sentințele Tribunalelor Poporului de condamnări la moarte nu au mai fost executate și până în anul 1963 închisorile fuseseră golite de legionari.

Edificator este cazul lui Radu Lecca, unul dintre cei 13 condamnați la moarte de Tribunalul Poporului din București în 1946, din grupul lui Antonescu. El a fost grațiat cu comutarea pedepsei în închisoare pe viață apoi, aflat în custodia și sub anchetele Securității, a făcut o serie de depoziții în privința regimului pe care îl deservise cu fidelitate, și care au fost adunate într-un dosar special. Istoricul Jean Ancel a lansat supoziția că Securitatea, pe faptul că Lecca, la conducerea „Centralei Evreiești - CE”, a avut un rol principal în Holocaustul românesc, l-a convins să scrie o versiune personală a istoriei României în cel de-al doilea război mondial, care să estompeze Holocaustul.[28]. Pentru a-i facilita scrierea acestei cărți i s-a redus pedeapsa la 18 ani și 6 luni și apoi, după începerea scrierii cotroversatelor sale memorii a fost eliberat definitiv din inchisoare, în 1963.[29]. Vezi și cazurile Radu Gyr, Nichifor Crainic, Marieta Sadova, etc.

Participarea la Războiul rece și colaborarea cu CIA[modificare | modificare sursă]

Ziaristul Virgil Lazăr a publicat un articol în ediția internetică a ziarului România Liberă din 5 august 2011 cu titlul Cum a recrutat CIA legionari români.[30] Dezvăluirile acestui articol se bazează pe studiul prof. univ. dr. Gheorghe Gorun și a lect. dr. Hadrian Gorun publicat integral de portalul Ziaristi Online Ro sub titlul „Colaborarea Mișcării Legionare cu CIA și NATO”[31], în care este tratat cazul agentului secret legionar Mircea Popovici, parașutat în România de forțele speciale americane în noaptea de 1-2 octombrie 1952. De asemenea, în lucrarea istoricului dr Ilarion Țiu, "Istoria Mișcării legionare. 1944–1968" (Târgoviște, Editura Cetatea de Scaun, 2012, 270 p.), în Capitolul 2, intitulat "Forme de activitate clandestină după „pactul de neutralitate“", este relevat rolul „Serviciului de informații pro-american al Mișcării legionare”.[32] Date despre Serviciul de Informații al Mișcării Legionare (SIMLR) și colaborarea acestuia cu forțele NATO se găsesc și în volumul I al lucrării "Cartea Albă a Securității" editat de Serviciul Român de Informații (SRI) cât și în cartea prof. dr. Tiberiu Tănase, "Fețele Monedei. Mișcarea legionară între 1941-1948".

Sub presiunea serviciilor secrete americane (CIA) și franceze, care începuseră recrutarea de colaboratori anti-comuniști, participanți potențiali la Războiul rece care se întrevedea, Tribunalul Internațional de la Nürnberg a scos Garda de Fier de sub acuzația de fascism-nazism. Serviciile secrete franco-americane au vrut să se folosească de membrii Gărzii de Fier pentru a face legătura cu grupurile de rezistență din munții României. Așa s-a ajuns și la Horia Sima care, fericit să-și găsească un nou debușeu, a primit oferta franco-americană cu entuziasm. El a recrutat voluntari dintre legionarii români aflați în lagărele de refugiați din Isny, Biberach, Lindfau - din Germania - și în altele din Franța.

CIA a înființat „Oficiul de Coordonare Politică” (O.P.C.), sub conducerea lui Frank Wisner și a șefului operațiunilor secrete al CIA, Gratien Yatsevich, cu misiunea de a recruta refugiați români aflați în Germania, Austria și Iugoslavia în cadrul rețelelor de agenți în țările din blocul sovietic. 100 de legionari voluntari au fost echipați și instruiți în Italia și Grecia, 50 pentru parașutare în România și 50 pentru susținerea lor logistică de la bazele de pornire. Parașutările au început în noaptea de 1 spre 2 octombrie 1952. Au fost lansați Mircea Popovici împreună cu Alexandru Tănase din Băbeni - Vâlcea, într-o zonă de lângă Calafat (au făcut parte din echipa parașutată „Robert"). Apoi au mai fost parașutate alte trei echipe: la 1 iulie 1953, echipa „Pascal", formată din Gheorghe Gheorghiu, Constantin Gigi și Făt Savu, în Munții Apuseni; echipa „Jaques", formată din Ion Samoilă, Ion Golea și Ion Tolan, parașutați lângă Agnita în noiembrie 1951, și „Fii Patriei": Sabin Mare, Ilie Rada și Gavril Pop, parașutați în iulie 1953, în zona împădurită dintre județele Satu Mare, Sălaj și Bihor, iar din Grecia a fost parașutat Toma Bebi, care, imediat ce a ajuns la sol, s-a predat Securității și a colaborat cu ea până la prinderea celorlalți 12 legionari parașutați.

Prinși, legionarii au fost judecați ca spioni, condamnați la moarte și executați (împușcați la Jilava).

Imnuri[modificare | modificare sursă]

Repertoriul legionar era format din 5-6 imnuri, majoritatea pe versurile poetului legionar - devenit apoi colaborator cu regimurile lui Antonescu și respectiv, cu presa securității - Radu Gyr și pe muzica lui Ion Mânzatu (Nello Manzatti): „Sfânta tinerețe legionară” (Imnul Tineretului Legionar), „Imnul biruinței”, „Imnul Moța-Marin”, „Imnul muncitorilor”, „Vânt de seară”.

Filme[modificare | modificare sursă]

  • Mateescu, Dan (scenariu și comentariu), Vișinescu, Mihai (Regie): România și dictaturile ei - Mișcarea legionară (1996), Vertical Film și Arhiva națională de filme.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Cretzianu, Alexander. Relapse Into Bondage, Political Memoirs of a Romanian Diplomat, 1918-1947, p.218. Iași: The Center for Romanian Studies, 1998.
  2. ^ Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, p. 341
  3. ^ Djuvara, Neagu: O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri
  4. ^ Djuvara, Neagu: op. cit., p. 241
  5. ^ Constantiniu, Florin: Între Hitler și Stalin. România și pactul Ribbentrop–Molotov, p. 92–96, București, Danubius, 1991.
  6. ^ Dobrinescu, Valeriu–Florin și Constantin, Ion: Basarabia în anii celui de al doilea război mondial, pp. 149-191, Iași, 1995.
  7. ^ Constantin, Ion: România - Marile Puteri și problema Basarabiei, pp. 62-100, București, 1995.
  8. ^ en Sulzberger, CL în NY Times, 5 iulie 1940
  9. ^ Brestoiu, Horia: Impact la paralela 45, p. 251, Editura Junimea‏, Iași, 1986, (Open Library) OL17337500M
  10. ^ fr Le Figaro, 9 August 1940.
  11. ^ en NYT, 9 August 1940.
  12. ^ en Dean, Martin: Robbing the Jews - The Cofiscation of Jewish Property in the Holocaust, 1935 - 1945, Cambridge University Press, 2008.
  13. ^ Zelea Codreanu, Corneliu: Pentru Legionari, op. cit.
  14. ^ Institutul Yad Vashem, Raportul Comisiei internaționale asupra Holocaustului din România, cap. 5
  15. ^ Ianolide, Ioan: Întoarcerea la Hristos - document pentru o lume noua, pp. 35-36
  16. ^ Djuvara, Neagu: op. cit., p. 214
  17. ^ Tănase, Tiberiu: Fețele Monedei. Mișcarea legionară între 1941-1948, pp. 208-214, Editura Tritonic, 2010, ISBN 978-606-8139-10-4.
  18. ^ Titu, Ilarion: Mișcarea legionară, reactivată de americani, http://www.jurnalul.ro/scinteia/jurnalul-national/miscarea-legionara-reactivata-de-americani-119387.html 12 martie 2008
  19. ^ Boia, Lucian: Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 și 1950, Editura Humanitas, 2011, ISBN 978-973-50-3196-1
  20. ^ Zelea Codreanu, Corneliu: Pentru Legionari. București, Totul Pentru Tara, 1936
  21. ^ Djuvara, Neagu: op. cit., pp.239-240.
  22. ^ Sima, Horia: Istoria Mișcării Legionare, p. 98
  23. ^ ***: Cruciada Românismului, I: 18, 4 aprilie 1935
  24. ^ Georgescu, Maria: Verzii și roșii, mână în mână, p. 44, rev. „Dosarele Istoriei”, nr. 9/2000
  25. ^ Troncotă, Cristian: România și frontul secret, p. 286, Editura Elion, București, 2008.
  26. ^ Tănase, Tiberiu: Rebeliunea legionară, influențată de sovietici?, Notă a DGS, din martie 1941, A.N.B, fond DGP, Dosar 1/1941, f. 2 și Ordinul nr. 87/1941 A.N.B., fond DGP, D.2/1941, f. 11. și f. 97, „Historia” 21 Februarie 2011, http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/rebeliunea-legionara-influentata-sovietici
  27. ^ Boia, Lucian: Capcanele istoriei, op. cit.
  28. ^ en Ancel, Jean: The Economic Destruction of Romanian Jewry, pp.426-428, Ierusalim, Yad Vashem, 2007.
  29. ^ en Deletant, Dennis: Hitler's Forgotten Ally: Ion Antonescu and His Regime, Romania, 1940-1944, Palgrave Macmillan, London, p. 226, 2006. ISBN 1-4039-9341-6.
  30. ^ http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/cum-a-recrutat-cia-legionari-romani-233299.html/
  31. ^ http://www.ziaristionline.ro/2011/08/14/colaborarea-miscarii-legionare-cu-cia-si-nato-studiul-integral-al-profesorilor-gheorghe-si-hadrian-gorun-fotografii-si-video-marturii/
  32. ^ http://ilariontiu.wordpress.com/cartile-mele/istoria-miscarii-legionare-1944-1968/

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Brunea-Fox, Filip: Orașul măcelului (Jurnal al rebeliunii legionare din 1941, de la București), 1944.
  • Veiga, Francisco: Istoria Gărzii de Fier 1919-1941 - Mistica ultranationalismului, Editura Humanitas, 1993
  • en Weber, Eugen: Romania în The European Right: A Historical Profile ed. Hans Rogger and Eugen Weber, University of California Press, 1965.
  • en Seton-Watson, Hugh, Eastern Europe Between the Wars 1918-1941, Connecticut, Archon Books, 1967.
  • en Nagy-Talavera, Nicholas M., The Green Shirts and the Others: A History of Fascism in Hungary and Rumania, 1970. ISBN 973-9432-11-5, ISBN 0-8179-1851-5
  • es Sima, Horia: ?Que es el nacionalismo?, Publ.: Fuerza Nueva, 1976, ISBN 8473780094, ISBN 978-8473780094.
  • en Weber, Eugen: The Men of the Archangel, în International Fascism: New Thoughts and Approaches, ed. George L. Mosse, SAGE Publ., 1979, ISBN 0-8039-9842-2 and ISBN 0-8039-9843-0 [Pbk]).
  • en Payne, Stanley G.: Fascism: Comparison and Definition, pg. 115-118, University of Wisconsin Press, 1980, ISBN 0-299-08060-9.
  • en Cullen, Stephen M., Leaders and Martyrs: Codreanu, Mosley and Jose Antonio. pp. 408–430, History 71, October 1986.
  • en Philip, Biographical Dictionary of the Extreme Right Since 1890, 1991.
  • Codrescu, Răzvan, În căutarea Legiunii pierdute, ed. a II-a, Editura Christiana, București, 2012. ISBN 978-973-1913-48-3
  • en Griffin, Roger (ed.): Fascism, Oxford Readers, Part III, A., XI. "Romania", pg. 219-222 Oxford University Press, 1995, ISBN 0-19-289249-5.
  • en Ronnett, Alexander E.: The Legionary Movement, Loyola University Press, 1974; II-nd ed. published as Romanian Nationalism: The Legionary Movement by Romanian-American National Congress, 1995, ISBN 0-8294-0232-2.
  • en Sima, Horia: The History of the Legionary Movement, Legionary Press, 1995, ISBN 1-899627-01-4).
  • en Sturdza, Michael: The Suicide of Europe: Memoirs of Prince Michael Sturdza, American Opinion Books 1968, ISBN 0-88279-214-8).
  • en Cogan, Kevin: Dreamer of the Day: Francis Parker Yockey and the Postwar Fascist International, Autonomedia, 1999, ISBN 1-57027-039-2.
  • en Ioanid, Radu: The Sword of the Archangel, Columbia University Press, 1990, ISBN 0-88033-189-5.
  • en Volovici, Leon: Nationalist Ideology and Antisemitism: The Case of Romanian Intellectuals in the 1930s, Pergamon Press, Oxford, 1991.
  • en Ronnett, Alexander E., Romanian Nationalism: The Legionary Movement, ISBN 0-8294-0232-2 Chicago, Loyola University Press, 1995
  • Ornea, Z.: Anii treizeci: Extrema dreapta romaneasca, Editura Fundației Culturale Române, 1995, ISBN 973915543X, ISBN 978-9739155434. (en Ornea, Z: The Romanian Extreme Right, East European Monographs, 1999, ISBN 0880334304, ISBN 978-0880334303).
  • Sima, Horia: Mișcarea Legionară și monarhia, Ed. Agora, 1997, ISBN 973914733X, ISBN 978-9739147330.
  • en Ioanid, Radu: The Sacralised Politics of the Romanian Iron Guard - Totalitarian Movements & Political Religions, vol. 5, nr. 3, pp. 419–453, 2004.
  • en Țiu, Ilarion: The Legionary Movement after Corneliu Codreanu: From the Dictatorship of King Carol II to the Communist Regime (February 1938-August 1944) Publ. East European Monographs, 2010, ISBN 0880336595, ISBN 978-0880336598.

Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • „Mișcarea legionară după Corneliu Codreanu (februarie 1938-septembrie 1940, Mecanismele schimbului de generație)”, semnată Ilarion Țiu, Editura Vremea, 2007 - [1]
  • „Istoria Mișcării legionare. 1944-1968”, Ilarion Țiu, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012
  • Michele Rallo, România in perioada Revolutziilor Natzionale din Europa. Mișcarea Legionară, SeMpre, București, 1999
  • „Guardia de Hiero, Creenza de Acero” (Garda de fier, credință de oțel), Onofrey Caranica, Argentina, 2008 - recenzie
  • Repere intelectuale ale dreptei românești, Cristian Pătrășconiu, Editura Humanitas, 2010 - recenzie
  • Istoria Mișcării Legionare: scrisă de un legionar, Ștefan Palaghițǎ, Nae Ionescu, Editura Roza Vînturilor, 1993
  • O istorie obiectivă a mișcării legionare: testament moral politic, Victor Isac, Editura "Călăuza", 2002
  • Mărturii despre Legiune: patruzeci de ani dela întemeierea Mișcării Legionare (1927-1967), Editura Dacia, 1967

Vedeți și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Legionarii după 1945