Ernő Gerő

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Ernő Gerő

 Secretar General al MDP
În funcție
18 iulie 1956 – 25 octombrie 1956
Precedat de Mátyás Rákosi
Succedat de Funcție desființată

 Ministru de Interne
În funcție
1953 – 1954
Precedat de József Györe
Succedat de László Piros

Ministru de Finanțe
În funcție
1948 – 1949
Precedat de Miklós Nyárádi
Succedat de István Kossa

Născut(ă) 8 iulie 1898
Terbegec, Imperiul Austro-Ungar
Decedat(ă) 12 martie 1980 (81 ani)
Budapesta
Partid politic MKP MDP
Soție Erzsebet Fazekas
Profesie Politician
Confesiune ateism

Ernő Gerő (n. 8 iulie 1898 ca Ernő Singer, Terbegec, Imperiul Austro-Ungar, acum Trebušovce, Slovacia - d. 12 martie 1980, Budapesta) a fost un lider comunist ungar care a condus Partidul Comunist Ungar (Magyar Kommunista Párt-MKP) în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și încă o dată în 1956, îndeplinind funcția de secretar general al partidului.

Viața și cariera[modificare | modificare sursă]

Gerő s-a născut în Terbegec, în Austro-Ungaria, din părinți evrei. Comunist încă de tânăr, a fugit din Ungaria în URSS în august 1919, după ce guvernul comunist al lui Bela Kun a fost răsturnat, ca urmare a intervenției armatei române în Ungaria. În cele două decenii în care a locuit apoi în URSS, Gerő a fost agent KGB și a fost trimis de Comintern în misiuni în Franța. Totodată, a luptat și în Războiul Civil Spaniol.

Între 26 ianuarie și 11 mai 1945, Ernő Gerő a fost membru al Înaltului Consiliu Național din Ungaria (guvernul provizoriu).

La alegerile din noiembrie 1945, Partidul Comunist Ungar, ai cărui conducători erau Mátyás Rákosi și Ernő Gerő a obținut 17% din voturi, în timp ce Partidul Civic al Micilor Proprietari și al Agricultorilor (Független Kisgazda, Földmunkas és Polgári Párt-FKFPP) a obținut 57%. Totuși, reprezentantul sovietic în Ungaria, mareșalul Kliment Voroșilov a instalat un guvern de coaliție, cu comuniști în posturi-cheie. În 1949, comuniștii au preluat întreaga putere și astfel Ungaria a devenit Republica Populară Ungară, al cărei conducător a fost numit Mátyás Rákosi. Ernő Gerő și Mihály Farkas au fost oamenii de încredere ai lui Rákosi.

După moartea lui Stalin, în 1953, puterile lui Rákosi au fost limitate, el fiind nevoit să demisioneze din funcția de prim-ministru și să îl numească în locul lui pe reformistul Imre Nagy. După discursul secret al lui Nikita Hrușciov de la începutul lui 1956, Rákosi a fost obligat să denunțe stalinismul și să demisioneze din funcția de secretar general pe 18 iulie, în locul său fiind ales Gerő. Ulterior Rakosi a plecat în URSS. După revoltele din octombrie, Gerő și András Hegedüs au cerut să i se interzică reîntoarcerea în Ungaria, deoarece s-ar fi riscat o complicare a lucrurilor. Totuși, lui Rákosi i-a fost permis să țină legătura cu Budapesta.

Unii istorici sunt de părere că dacă Imre Nagy sau János Kádár i-ar fi urmat lui Rakosi la conducerea partidului, revoluția ungară nu ar fi avut loc. Colegii de partid l-au descris pe Gerő ca fiind rigid, nerăbdător și foarte auster în relațiile cu oamenii, afirmând că ...nu tolerează criticile, nu urmează sfaturile tovarășilor [și] nu iubește poporul.

Pe 24 octombrie, demnitarii sovietici Anastas Mikoyan și Mihail Suslov au vizitat Budapesta, pentru a remedia situația. Gerő a spus că prezența trupelor sovietice în oraș a avut un efect negativ pentru dispoziția locuitorilor, inclusiv a muncitorilor. O zi mai târziu, trimișii sovietici l-au forțat să demisioneze, după ce ținuse un discurs nejustificat de aspru, care înfuriase mulțimea din stradă în a doua zi a revoltei. A plecat în URSS, iar regimul Kádár a refuzat un timp să îl lase să se întoarcă. În final, revenirea i-a fost permisă în 1960, dar a fost exclus curând din partid. Începând de la pensionare și până la moarte, Gerő a lucrat ca traducător.