Răscoala lui Rákóczi

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Războiul de independență Rákóczi
Parte a
II. Rákóczi Ferenc és Esze Tamás találkozása.jpg
Informații generale
Perioadă 15 iunie 1703 - 1 mai 1711
Loc Ungaria, Transilvania și Croația
Rezultat Victoria militară a Habsburgilor, dar guvernul imperial retrage decretele nefavorabile Regatului Ungar, dând și alte favoruri
Combatanți
Banner of the Holy Roman Emperor (after 1400).svg Sf. Imperiu Roman
Croatia, Historic Coat of Arms, first white square.svg Croația
Sârbii din Voivodina
Wappen1.gif Sașii transilvăneni
Danemarca
Coat of arms of Hungary.png Regatul Ungar
Blason France moderne.svg Regatul Franței
Conducători
Prinz-Eugen-von-Savoyen1.jpg
Eugeniu de Savoia
János Pálffy
Leopold Schlick
Sigbert Heister
Ludwig Herbeville
Guido Starhemberg
II. Rákóczi Ferenc Mányoki.jpg
Francisc Rákóczi al II-lea
Bercsenyi-miklos crop.jpg
Miklós Bercsényi
Gróf Károlyi Sándor crop.jpg
Sándor Károlyi
Efective
cca. 70 000 cca. 60 000

Răscoala lui Rákóczi sau Războiul curuților (1703 – 1711) a fost primul război semnificativ al Regatului Ungar împotriva regimului Habsburgic.

Motive[modificare | modificare sursă]

După ieșirea Regatului Ungar între anii 1683 – 1699 de sub ocupația otomană, teritoriul maghiar a trecut în totalitate sub dominația Casei de Habsburg. Stăpânirea maghiară din Transilvania a fost înlocuită cu cea a Imperiului Habsburgic. În acești ani de război nobilimea maghiară s-a resemnat, neîntrezărindu-se altă posibilitate de eliberare. În schimbul eliberării ea a acceptat suzeranitatea Habsburgilor, acest lucru ducând și la pierderea dreptului de alegere liberă a regilor. După doi ani de la tratatul de la Karlowitz (1699), în 1701, s-a încercat obținerea independenței de către Mihai Apafi al II-lea, care însă a fost capturat și a fost obligat să cedeze scaunul princiar al Transilvaniei Împăratului Leopold I. Prin acest ultim act s-a pierdut în totalitate controlul maghiar pe teritoriul Regatului Ungar (și a Principatului Transilvaniei, care fusese deja scos de sub administrația regatului prin Diploma Leopoldină din 1690).

Încă din 1697 țăranii s-au răsculat împotriva Habsburgilor, la Tokaj revolta însă a fost înăbușită de Curtea Habsburgică ajutată de nobilimea maghiară. Între timp, relația dintre nobililea maghiară și curtea imperială s-a deteriorat din cauza introducerii Comisiei de Achiziții Noi (Neoacquistica Comissio), care administra teritoriile eliberate. Această comisie restituia nobilimii propriile moșii numai dacă nobilul dovedea cu acte dreptul său de proprietate și plătea 10 % din valoarea proprietății către tezaurul imperial (răscumpărarea de arme).

Pe plan internațional, datorită apropierii morții Împăratului Carol al II-lea al Spaniei, ultimul monarh spaniol din dinastia de Habsburg, se întrevedea un conflict franco-austriac. Francezii, pe baza principiului „inamicul inamicului meu este prietenul meu”, vrând să creeze dificultăți locale Habsburgilor austrieci, l-au contactat pe Rákóczi. Inițial Rákóczi a ezitat, dar în toamna anului 1700 Ludovic al XIV-lea l-a trimis în solie pe contele Feriol care l-a asigurat pe Rákóczi că va fi susținut substanțial cu bani și arme. Rákoczi și contele Miklós Bercsényi au considerat că a venit momentul oportun să pornească războiul împotriva Habsburgilor.

Leopold I, Împărat Roman

Chiar în ziua în care a murit Carol al II-lea al Spaniei, pe 1 noiembrie 1700, Rákóczi a scris câte o scrisoare lui Ludovic al XIV-lea și ministrului său de externe în care erau evidențiate interesele comune ale Regatului Ungar și Regatului Francez. Scrisorile au fost încredințate lui Longueval, un locotenent imperial de origine valonă, pe care Rákóczi îl cunoștea de 3 ani. Acest locotenent pleca din Ungaria de Nord (azi Slovacia) acasă și avea posibilitate să ajungă ușor din Belgia la Paris dar Longueval l-a trădat pe Rákóczi, informând Curtea din Viena despre scrisori. Curtea imperială, vrând să afle mai multe, a lăsat scrisorile să ajungă la destinație. La Paris, scrisoarea cu răspunsul ministrului de externe francez, în care Franța oferea sprijin financiar și armament maghiarilor, a fost înmânată spionului vienez. A urmat o nouă scrisoare despre care iarăși se știa la Curtea de la Viena). La 1 februarie 1701 Longueval „s-a lăsat prins” la Linz. La 18 aprilie Rákóczi a primit o scrisoare de la mătușa sa, în care aceasta îi dădea de veste despre prinderea lui Longueval și că au fost găsite asupra lui scrisorile.

Rákóczi avea posibilitatea să fugă, deoarece era la castelul său din Nagysáros, lângă granița poloneză, însă nevrând să-și părăsească soția bolnavă, a rămas așteptând soldații imperiali. A fost arestat chiar în noaptea respectivă de oamenii generalului Solari. A fost dus la Eperjes (azi Prešov, Slovacia), și apoi, conform ordinului împăratului, la Wiener Neustadt (maghiară: Bécsújhely), fiind întemnițat în același loc din care a fost dus la eșafod cu 30 de ani în urmă bunicul său din parte mamei, Péter Zrínyi.

A fost interogat pentru prima oară abia după șase săptămâni de la întemnițare. Curtea, fără să țină seama de protestul lui Rákóczi, a format tribunalul special numai din nobili austrieci, la fel cum a făcut și în cazul interogărilor lui Péter Zrínyi și Cristof Francisc Frangepán. Francezii au intervenit prin iezuiți, facilitând evadarea lui Rákóczi, care a lăsat Împăratului o scrisoare în care a precizat că este gata să fie judecat, dar numai conform legislației maghiare.

Din temniță Rákóczi a fugit în Polonia, la Brzeżany (azi Berezhany, Ucraina), la Miklós Bercsényi, însă și acolo era în primejdie, deoarece pe capul său fusese pusă o recompensă de 10 000 de forinți.

Începutul războiului[modificare | modificare sursă]

Războiul de independență[modificare | modificare sursă]

Bătălii[modificare | modificare sursă]

Națiuni luptătoare și armate[modificare | modificare sursă]

Tratative[modificare | modificare sursă]

Dieta de la Ónod[modificare | modificare sursă]

Bătălia de la Trencsén și consecințele ei[modificare | modificare sursă]

Sfârșitul[modificare | modificare sursă]

Pacea de la Satu Mare[modificare | modificare sursă]

Surse folosite[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

Istoria Ungariei

Acest articol este parte a unei serii
Panonia, formarea Ungariei
Panonia
Preistoria maghiarilor
Cucerirea Bazinului Panonic
Anii incursiunilor militare
Evul Mediu
Principatul Ungariei
Regatul Ungariei
Regatul Ungariei la începutul Epocii Moderne
Ocupația otomană
Regatul Ungariei Răsăritene
Principatul Transilvaniei
Războiul de independență condus de Rákóczi II. (1703-1711)
Ungaria Regală
Istoria maghiară în secolul al XIX-lea
Anii de reformă
Revoluția de la 1848
Ausgleich
Imperiul Austro-Ungar
Istoria maghiară în secolul al XX-lea
Revoluția Mîja-de-toamnă
Republica Ungară (1918 - 1919)
Republica Ungară a Sfaturilor
Tratatul de la Trianon
Regatul Ungariei (1920–1944)
Ungaria în Al Doilea Război Mondial
Statul Maghiar (1944-1945)
Republica Populară Ungară
Revoluția din Ungaria, 1956
Ungaria contemporană
Republica Ungară

Portal Ungaria
 v  d  m