Rușcuță de primăvară

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Adonis vernalis)
Salt la: Navigare, căutare
Rușcuță de primăvarăAjutor:Cum se citește o cutie de taxonomie
Adonis vernalis
Adonis vernalis
Clasificare științifică
Regn: Plantae
Încrengătură: Magnoliophyta
Clasă: Magnoliopsida
Ordin: Ranunculales
Familie: Ranunculaceae
Specie: Adonis
Nume binomial
Adonis vernalis
L, 1753

Este plantă medicinalăEste plantă toxică dacă este consumată direct de către om Rușcuța de primăvară (Adonis vernalis - L.) este o plantă erbacee perenă din familia Ranunculaceae, cunoscută sub mai multe denumiri populare: bulbuc, buruiana-calului, buruiană de talan, buruiană neagră, chioara-găii, cocoșei, dedinița, dediței galbeni, scânteiță, spânț, spânț de cal, spreuț, floarea-Paștelui.[1]

Cuprins

[modificare] Descrierea speciei

Este o plantă erbacee perenă care prezintă în sol un rizom scurt, tare, gros, din care pornesc rădăcini fibroase. Din rizom se dezvoltă tulpini florifere și sterile de până la 45 cm, cu frunze filiforme și flori solitare la vârful tulpinii cu un diametru de până la 8 cm, de culore galben-aurie, lipicioase cu 5 sepale și 10-20 petale lungi de 2-4 cm și multe stamine. Înflorește din aprilie până în mai și face un fruct de tip poliachenă cu achene scurt-păroase.[2]

În scopuri medicinale se întrebuințează numai părțile aeriene, recoltate când planta este în plină floare.

[modificare] Ecologie

Specia vegetează pe coaste abrupte, în pășuni și fânețe uscate, însorite, de la câmpie până în zona montană. Este o specie ocrotită declarată monument al naturii. În România este răspândită în zonele de podiș și de deal din Subcarpații românești. Este răspândită în Europa centrală și de Sud și în Asia de Vest.

[modificare] Componenți principali

Heterozide cardiotonice, saponozide și flavonoide.[1]

Ruşcuţă de primăvară

[modificare] Proprietăți

- cardiotonice
- diuretice
- calmante
- acțiune sedativă asupra cordului[3]

[modificare] Utilizare în medicina populară

Sunt recoltate parțile aeriene ale plantei (Herba Adonidis) în perioada aprilie-mai.

Planta conține glicozide (adonitoxină, adonidozidul care conțina cumarină și vernadină), uleiuri volatile, tanin, saponine, rezine, colină, acid palmitic, linoleic, fitosteroli și săruri minerale.

Este un cardiotonic și se utilizează în tratarea unori afecțiuni cardiace (tahicardie, extrasistole) sau a tulburărilor neurovegetative.

[modificare] Indicații

Sub formă de infuzie: în tahicardii extrasistole de natură nervoasă, în hiprtensiunea arterială și tulburări neuro-vegetative.[1]

[modificare] Vezi și

[modificare] Note

  1. ^ a b c Terapia naturistă pag. 214-215, Ecaterina D, Răducanu D. Ed Științifică, București 1992
  2. ^ http://www.sanatateata.com/plante/ruscuta.htm
  3. ^ selene.ro - rușcuța de primăvară

[modificare] Legături externe

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Rușcuță de primăvară
Unelte personale
Spații de nume

Variante
Vizualizări
Acțiuni
Navigare
Participare
Tipărire/exportare
Trusa de unelte
În alte limbi