Mioara Avram

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Mioara Avram
Mioara Avram.jpg
Date personale
Născută Modificați la Wikidata
Decedată (72 de ani) Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiefilologă[*] Modificați la Wikidata
Activitate
Alma materFacultatea de Litere a Universității din București  Modificați la Wikidata

Mioara Avram (n. 4 februarie 1932, Tulcea, d. 12 iulie 2004, București) a fost o lingvistă română. De-a lungul mai multor decenii a avut un rol esențial în analiza, normarea și popularizarea diferitelor aspecte din gramatica limbii române, mai cu seamă în domeniul ortografiei. A condus Sectorul de gramatică al Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” din București al Academiei Române.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Mioara Avram s-a născut în Tulcea unde a absolvit în 1949 cursurile liceale în cadrul Liceului Mixt[1], sub îndrumarea atentă a mamei sale, Măndița Grigorescu, profesoară de limba română. A urmat apoi cursurile Facultății de Filologie a Universității din București, pe care a absolvit-o în 1953. Activitatea sa la Institutul de Lingvistică al Academiei Române a început din anii studenției și avea să continue pînă după pensionare.

S-a căsătorit cu foneticianul și etimologul Andrei Avram și a avut trei fii: Alexandru, Andrei și Petru.

Activitate[modificare | modificare sursă]

Teza de doctorat a Mioarei Avram, Evoluția subordonării circumstanțiale cu elemente conjuncționale în limba română, a fost publicată în 1960. În anii care au urmat a colaborat cu mari lingviști, precum Alexandru Graur și Laura Vasiliu, la lucrări fundamentale de gramatică a limbii române:

  • Gramatica limbii române, două ediții: 1954, 1963, cunoscută mai ales sub numele „Gramatica Academiei”;
  • Formarea cuvintelor în limba română, trei volume: 1970, 1978, 1989;
  • Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, 1982;
  • Anglicismele în limba română actuală, București, Editura Academiei, 1997 (în colaborare cu Marius Sala).

Ca unic autor a publicat o serie de alte lucrări, precum:

  • Evoluția subordonării circumstanțiale cu elemente conjuncționale în limba română, Editura Academiei, 1960 (pentru care a primit Premiul „B. P. Hasdeu“ al Academiei Române)
  • Gramatica pentru toți, ediția I, București, Editura Academiei, 1986; ediția a II-a revazută și adăugită, București, Editura Humanitas, 1997;
  • Probleme ale exprimării corecte, București, Editura Academiei, 1987;
  • Ortografie pentru toți. 30 de dificultăți, ediția I, București, Editura Academiei, 1990; ediția a II-a, Chișinău, Editura Litera, 1997;
  • Cuvintele limbii române: între corect și incorect, Editura Cartier, Chișinău, 2001.

Aprecieri[modificare | modificare sursă]

Ioana Vintilă-Rădulescu:[2]

„Înzestrată cu o minte sclipitoare și sistematică și cu un simț al limbii fără greș, cunoscătoare fără egal a tuturor aspectelor limbii române, având cunoștințe vaste în aproape toate domeniile lingvisticii, ținându-se la curent cu noutățile disciplinei noastre și ajutată de o memorie prodigioasă, doamna Avram s-a identificat, prin lucrările colective pe care le-a conceput, condus și realizat, precum și prin opera sa personală, cu însăși limba română în tot ceea ce are ea mai valoros.”

Rodica Zafiu:[3]

„Nu mai este printre noi un om de o forță, o inteligență și o corectitudine ieșite din comun. Numele Mioarei Avram e cu siguranță cel mai cunoscut între cele ale lingviștilor români din zilele noastre; era o autoritate, o instituție, personificarea însăși a gramaticii, a lingvisticii, în dispute, opinia sa devenea automat un argument irecuzabil. Cei care au cunoscut-o și-au dat seama că acest prestigiu exterior era reflexul firesc al unei trăinicii interioare impresionante. Mioara Avram știa tot, citise tot, își amintea tot: o mare putere de muncă se unea cu o curiozitate tinerească pentru cele mai diverse manifestări lingvistice ale prezentului — de la argou la limba de lemn, la anglicisme, la creațiile jurnalistice recente.”
„E o mare nedreptate faptul că persoana care ar fi onorat orice academie, identificîndu-se mai mult decît oricine cu spiritul ei, a fost ocolită sistematic în ultimii ani de onorurile oficiale. Totul din pricina unui dezacord mărunt și formal: faptul că nu a acceptat reforma ortografică din 1993, scriind împotriva ei, cu autoritatea pe care i-o oferea calitatea de principal specialist în materie (Ortografia pentru toți, 1990), refuzînd s-o recunoască și ignorînd compromisurile.”

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Jana Balacciu, Rodica Chiriacescu, Dicționar de lingviști și filologi români, București, Editura Albatros, 1978, p. 58
  • Rodica Zafiu, In memoriam: Mioara Avram, în „România literară”, nr. 28, 21 iulie 2004
  • Editura Humanitas, Mioara Avram

Legături externe[modificare | modificare sursă]