Declinare

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Declinarea este un termen lingvistic care se referă la flexiunea substantivelor, articolelor, numeralelor, adjectivelor sau pronumelor, indicând aspecte precum număr (de obicei, singular/plural), caz (subiect, obiect, etc.), genul gramatical și posesiune.

Tipuri de declinare ale substantivelor[modificare | modificare sursă]

  • articulată: cu ajutorul articolului hotărât (enclitic sau proclitic). Este găsită și la adjectivele și numeralele care preced substantivul.
  • nearticulată: fără articole hotărâte, precedate sau nu de articole nehotărâte sau de alți determinanți. Este găsită și la adjectivele calificative, care urmează substantivele.

În limba română declinare are și un alt sens, anume „clasa sau grupă de substantive sau adjective care au aceleași forme de flexiune”. Limba română are în mod tradițional trei declinări, depinzând de terminația lor la nominativ singular:

  • declinarea I: substantive feminine terminate în (neaccentuat -a, accentuat -a). Exemple: mamă, perdea etc.. Sau substantive masculine aberante (papă, popă etc.)
  • declinarea a II-a: substantive comune, masculine, neutre, terminate în consoană, dură sau muiată, -u (semi)vocalic, -i vocalic accentuat și -i semivocalic. Exemple: bărbat, leu, taxi, convoi. Sau substantivele comune neutre terminate în -o accentuat sau neaccentuat. Exemple: tango, radio, zero.
  • declinarea a III-a: substantive comune masculine, feminine și neutre terminate în -e neaccentuat. Exemple: pepene, vulpe etc. Această grupă conține și substantivele luni, marți, miercuri, joi, vineri.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Gheorghe Constantinescu-Dobridor, Mic dicționar de terminologie lingvistică, Ed. Albatros, 1980

Note[modificare | modificare sursă]