Element predicativ suplimentar

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Gramatică
Morfologie
Parte de vorbire
Sintaxă
Cazuri
Sintaxa propoziției
Parte de propoziție
Atribut
Complement
Predicat
Nume predicativ
Subiect
Sintaxa frazei
Propoziție subordonată

Elementul predicativ suplimentar este partea secundară de propoziție care determină simultan un verb (sau echivalent) și un substantiv (sau echivalent), exprimând o caracteristică sau o acțiune simultană cu acțiunea verbului (sau echivalent) determinat, referindu-se în același timp la un nume (sau echivalent). Răspunde la întrebările: cum? în ce mod? - puse verbului (sau echivalent) - și care? ce fel de? - puse substantivului (sau echivalent).


Voi ați răspuns hotărâți.

Elementul predicativ suplimentar adjectival[modificare | modificare sursă]

Se exprimă prin adjectiv propriu-zis sau provenit, se acordă în gen, număr cu substantivul (sau echivalentul) determinat. Stă în Nominativ. Poate fi confundat cu un complement circumstanțial de mod exprimat prin adverb de mod:

Elevii dorm liniștiți -element predicativ suplimentar adjectival

Elevii dorm liniștit -complement circumstanțial de mod exprimat prin adverb de mod

Elementul predicativ suplimentar substantival[modificare | modificare sursă]

Este exprimat prin substantiv sau pronume în Nominativ și determină simultan un verb (sau echivalent) și un substantiv (sau echivalent). Trebuie să determine un verb intranzitiv, la diateza reflexivă (se consideră, s-a întors (când are sens de a deveni), se crede (se considera) etc.) Se poate confunda cu un complement direct:

Se consideră un bun specialist în televizoare. -element predicativ suplimentar în Nominativ

El s-a întors medic în comună. -element predicativ suplimentar în Nominativ

Caută un bun specialist în televizoare. -complement direct în Acuzativ

El este medic. -nume predicativ în Nominativ

Referințe și note[modificare | modificare sursă]

Potrivit lui Ion Coteanu, elementul predicativ suplimentar nu se impune ca o categorie sintactică necesară în gramatica limbii române. Cuvintele care par să determine simultan și un substantiv și un verb intră în realitate în relație sintactică numai cu unul din acestea.[1]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Ion Coteanu, Gramatica de bază a limbii române, Editura Albatros, București, 1982, p. 286