Boris Elțin

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Boris Elțîn)
Salt la: Navigare, căutare
Boris Nikolaievici Elțin
Boris Yeltsin-2.jpg
Date personale
Nume la naștere Борис Николаевич Ельцин Modificați la Wikidata
Născut 1 februarie 1931
Uniunea Sovietică s.Butka, regiunea Ural, URSS
Decedat (76 de ani)
Rusia Moscova, Federația Rusă
Înmormântat Cimitirul Novodevicii[*] Modificați la Wikidata
Căsătorit cu Naina Ghirina
Copii Tatyana Yumasheva[*]
Q27734161[*] Modificați la Wikidata
Cetățenie Flag of the Soviet Union.svg URSS
Flag of Russia.svg Rusia Modificați la Wikidata
Religie Creștin Ortodox
Ocupație inginer
om politic Modificați la Wikidata
Primul președinte al Federației Ruse
În funcție
10 iulie 1991 – 31 decembrie 1999
Precedat de -
Succedat de Vladimir Putin
Primul Prim-Ministru al Federației Ruse
În funcție
6 noiembrie 1991 – 15 iunie 1992
Precedat de -
Succedat de Egor Gaidar

Premii Ordinul Lenin ()
Ordinul Steagul Roșu al Muncii ()
Ordinul Steagul Roșu al Muncii ()
Ordinul Insigna de Onoare[*] ()
Medal "In Commemoration of the 1000th Anniversary of Kazan"[*] ()
Jubilee Medal "In Commemoration of the 100th Anniversary of the Birth of Vladimir Ilyich Lenin"[*] ()
Jubilee Medal "Thirty Years of Victory in the Great Patriotic War 1941–1945"[*] ()
Jubilee Medal "60 Years of the Armed Forces of the USSR"[*] ()
Gold Olympic Order[*]
...mai multe...
Partid politic PCUS
Alma mater Ural State Technical University[*]
Ural Federal University[*]
Profesie Inginer constructor
Semnătură
Yeltsin signature.svg

Boris Nikolaievici Elțin (Бори́с Никола́евич Е́льцин) (ba-RIS IEL-țîn) (n. 1 februarie 1931 în Sverdlovsk [azi Ekaterinburg], Rusia, URSS - d. 23 aprilie 2007), a fost, în 1991, primul președinte al Rusiei, precum și primul conducător din istoria acestei țări ales în mod direct.

Tinerețea[modificare | modificare sursă]

S-a născut într-o familie modestă din Sverdlovsk (astăzi Ekaterinburg).

În clasa a șaptea din școala generală, a pierdut două degete de la mâna stângă în urma exploziei unei grenade neexplodate din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Handicapul nu l-a împiedicat să urmeze, cu rezultate excepționale, Liceul Pușkin din Berezniki, regiunea Perm și apoi Institutul Politehnic Ural, cu specializarea "Construcții".

Ascensiunea politică[modificare | modificare sursă]

În 1961, încurajat de "dezghețul" lui Nikita Hrușciov, se înscrie în Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS) și în 1969 ajunge în nomenclatura de partid, lucrând în administrația comunistă. Manifestând calități organizatorice deosebite, avansează pe linie de partid și ajunge secretar de partid al regiunii Sverdlovsk, calitate în care dispune distrugerea casei Ipatiev, unde fusese asasinat ultimul țar, Nicolae al II-lea. La 24 decembrie 1985 devine primar al Moscovei (de fapt Prim-secretar al Comitetului Orășenesc Moscova al PCUS), funcție pe care o deține până în 1987 când este demis datorită criticilor vehemente la adresa lui Gorbaciov si a ritmului reformelor, considerat de el ca fiind "prea lent".

În martie 1989 a fost ales în Congresul Deputaților Poporului și a câștigat un loc în Sovietul Suprem. În mai 1990 a fost numit președinte al Sovietului Suprem al RSFSR. În iunie RSFSR și-a proclamat independența, iar în iulie Elțin a părăsit PCUS. În alegerile prezidențiale democratice din Rusia de pe 12 iunie 1991, Elțin a câștigat 57% din voturile populare, și a fost învestit în funcție pe 10 iulie.

Pe 18 august 1991 a început o lovitură de stat împotriva lui Gorbaciov (și a lui Elțin), condusă de comuniști în frunte cu Kriușkov. Gorbaciov a fost reținut în Crimeea, în vreme ce Elțin s-a deplasat spre Casa Albă a Rusiei pentru a ține piept loviturii de stat. Casa Albă a fost asediată de armată, dar, confruntate cu demonstrații populare masive, trupele s-au retras, în vreme ce Elțin ținea un discurs memorabil de pe turela unui tanc. Până pe 21 august majoritatea liderilor loviturii de stat au părăsit Moscova, iar Gorbaciov a fost "salvat" din Crimeea și readus în Moscova. Elțin a fost salutat în întreaga lume ca un erou pentru că a salvat Uniunea Sovietică de revenirea tiraniei și lumea întreagă de reaprinderea Războiului Rece.

La începutul lui decembrie 1991, Ucraina a votat independența de Uniunea Sovietică. O săptămână mai târziu, președinții Rusiei, Ucrainei și Belarusului au pus bazele Comunității Statelor Independente. Pe 24 decembrie, Rusia a preluat locul URSS de la Națiunile Unite. În ziua următoare, președintele Gorbaciov a demisionat, iar URSS a încetat să mai existe.

Pe 9 august 1999, Elțin și-a demis Primul-ministru, Serghei Stepașin, și, pentru a patra oară, întregul său cabinet.

Declinul[modificare | modificare sursă]

Elțin a rămas Președinte al Rusiei până pe 31 decembrie 1999, fără a se mai ridica, pe plan istoric și personal, la înălțimea la care l-au dus evenimentele din 1991. A demisionat pe 31 decembrie 1999, numindu-l pe Vladimir Putin președinte interimar, până la noile alegeri din 26 martie 2000.

Problemele personale și de sănătate ale lui Elțin, alcoolic înveterat, au fost de multe ori în atenția presei mondiale. Ca de exemplu, într-o conferință în aer liber cu Bill Clinton,i-a spus acestuia că ,,este un dezastru". A fost filmat de mai multe ori jucând ,,kalinka" pe diferite scene, aruncând o femeie în apă de pe un doc, când a băut pahare întregi cu tărie sau bere. Odată cu trecerea anilor, Elțin a început să fie privit ca un conducător din ce în ce mai fragil, despre a cărui moarte iminentă s-a discutat adeseori. A încetat din viață la data de 23 aprilie 2007.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Boris Elțin


Predecesor:
Oleg Lobov
Prim-ministru al Rusiei
6 noiembrie 1991—15 iunie 1992

Succesor:
Egor Gaidar


Predecesor:
-
Președinte al Rusiei
10 iulie 1991—31 decembrie 1999

Succesor:
Vladimir Putin