Simone de Beauvoir

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Simone de Beauvoir
Literatură franceză

După categorie

Istoria literaturii franceze

Medievală
Secolul XVI - Secolul XVII
Secolul XVIII - Secolul XIX
Secolul XX - Contemporană

Scriitori francezi

Listă cronologică
Scriitori după categorie
Romancieri - Dramaturgi
Poeți - Eseiști
Scriitori de povestiri scurte

Portal Franța
Portal Literatură

Simone de Beauvoir (n. 9 ianuarie 1908 - d. 14 aprilie 1986) a fost o eseistă, scriitoare (premiată cu Premiul Goncourt 1954), și în același timp o figură de marcă a existențialismului și a feminismului în Franța, militantă a mișcării intelectuale contestatare de după război.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Născută într-o familie burgheză și catolică, adoptă ateismul încă din adolescență, hotărându-se să-și dedice viața scrisului și studiului. Îl întâlnește pe Jean-Paul Sartre, cu care va lega pe parcursul întregii vieți o relație de iubire și prietenie devenită legendară. Începe ceea ce va numi faza "morală" a vieții sale, obiectivată mai întâi prin eseul Pyrrhus et Cinéas (1944), romanul L'Invitée și, în sfârșit, publicarea lucrării filozofice Pour une morale de l'ambiguïté, în 1947. Alături de Jean-Paul Sartre, va construi proiectul existențialist, deopotrivă etic, filozofic și literar, al intelectualului angajat. Militează public alături de acesta, criticând poziția Franței în conflictul din Algeria și manifestându-se în general împotriva colonialismului anacronic și a oricărei opresiuni colective sau individuale.

În 1949 apare faimoasa sa lucrare Le Deuxième sexe (Al doilea sex), în care e descrisă cu splendida acribie argumentativă o istorie a opresiunii feminine de-a lungul secolelor și o tipologie a caracterelor deformate astfel de o tradiție milenară. Tratatul, considerat o biblie a feminismului, pornește de la principiile existențiale asupra contingenței și libertății expuse în cartea lui Sartre, Ființa și neantul.

Respingând mitul pios și rizibil al "eternului feminin", ideea unei "naturi" feminine ca esență imuabilă și eternă, statuează celebrele cuvinte: "Femeie nu te naști, ci devii". În anii următori, după premiul Goncourt acordat pentru romanul Les Mandarins, interesul său se va îndrepta spre scrierile autobiografice, în care va descrie cu precădere anii petrecuți lângă Sartre în diversele angajări și evenimente ale epocii. Participă alături de el la multiple acțiuni publice și la redactarea revistei Les Temps modernes, îngrijindu-se în același timp și de buna editare a manuscriselor sartriene. Moare, zi după zi, la șase ani după moartea lui, lăsând în urmă o remarcabilă operă literară, eseistică și memorialistică. În La Cérémonie des adieux va înregistra aceste ultime cuvinte ale lui Sartre: "Moartea nu ne va reuni. Așa stau lucrurile. Cu toate astea, e splendid în sine că am reușit să ne trăim viețile în armonie pentru atâta vreme." Trupul său va fi îngropat în cimitirul Montparnasse, alături de cel al lui Sartre.

Citate reprezentative pentru operă[modificare | modificare sursă]

  • Femeie nu te naști, ci devii.
  • Nu murim din cauză că ne-am născut, nici pentru că ne-am trăit viața, nici de bătrânețe. Murim de ceva anume.
  • Ceea ce e scandalos într-un scandal e faptul că ne obișnuim cu el.
  • Umanitatea preferă viața, rațiunilor de a trăi.
  • O libertate care nu folosește decât la negarea libertății trebuie negată.
  • Nu indivizii sunt vinovați de eșecul căsătoriei: instituția însăși e originar pervertită.
  • Orice reușită ascunde o abdicare.
  • Știm că fiecare om e muritor, dar nu și că umanitatea trebuie să moară.
  • A trăi înseamnă a îmbătrâni, nimic mai mult.
  • Sclavul care se supune a ales să se supună.
  • Tineretul nu-i iubește pe învinși.
  • Pentru a lăsa o urmă pe lume, trebuie să fii solitar.
  • Trebuie să privim viața ca pe o partidă pe care o putem pierde sau câștiga.

Opera[modificare | modificare sursă]

Romane[modificare | modificare sursă]

  • L'Invitée, 1943
  • Le sang des autres, 1945
  • Tous les hommes sont mortels, 1946
  • Les Mandarins, 1954, premiul Goncourt
  • Les belles images, 1966
  • La femme rompue, 1968
  • Quand prime le spirituel, 1979

Eseuri[modificare | modificare sursă]

  • Pyrrhus et Cinéas, 1944
  • L'Existentialisme et la Sagesse des nations, 1945
  • Pour une morale de l'ambiguïté, 1947
  • Le Deuxième sexe, 1949
  • Privilèges, 1955
  • La Longue Marche, 1957
  • La Vieillesse, 1970
  • Faut-il brûler Sade?, 1972

Memorii, corespondență[modificare | modificare sursă]

  • L'Amérique au jour le jour, 1948
  • Mémoires d'une jeune fille rangée, 1958
  • La Force de l'âge, 1960
  • La Force des choses, 1963
  • Une Mort très douce, 1964
  • Tout compte fait, 1972
  • La Cérémonie des adieux, 1981
  • Journal de guerre, 1990
  • Lettres à Sartre, 1990
  • Lettres à Nelson Algren, 1997
  • Correspondance croisée. 1937-1940, 2004
  • Cahiers de jeunesse, 2008

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Simone de Beauvoir



EdmondEtJulesDeGoncourt parNadar.jpg <<< 01 — Laureații Pemiului Goncourt (1943 - 1982) --- Literatura franceză>>> 03

 • • 1942 - Marc  • 1943 - Grout  • 1944 - Triolet  • 1945 - Bory  • 1946 - Gautier  • 1947 - Curtis  • 1948 - Druon  • 1949 - Merle  • 1950 - Colin  • 1951 - Gracq  • 1952 - Beck  • 1953 - Gascar  • 1954 - de Beauvoir  • 1955 - Ikor  • 1956 - Gary  • 1957 - Vailland  • 1958 - Walder  • 1959 - Schwarz-Bart  • 1960 - Horia  • 1961 - Cau  • 1962 - Langfus  • 1963 - Armand Lanoux  • 1964 - Conchon  • 1965 - J. Borel  • 1966 - Charles-Roux  • 1967 - de Mandiargues  • 1968 - Clavel  • 1969 - Marceau  • 1970 - Tournier  • 1971 - Laurent  • 1972 - Carrière  • 1973 - Chessex  • 1974 - Lainé  • 1975 - Ajar (Gary)  • 1976 - Grainville  • 1977 - Decoin  • 1978 - Modiano  • 1979 - Maillet  • 1980 - Navarre  • 1981 - Lucien Bodard  • 1982 - Fernandez  •
Cioturi  • • Formate  • • Imagini  • • Portal  • •