Sofia Nădejde
Sofia Nădejde (n. Băncilă, 14 septembrie 1856, Botoșani - d. 11 iunie 1946, București) a fost o publicistă, prozatoare și autoare dramatică româncă de orientare feministă și marxistă. A fost soția lui Ioan Nădejde și sora pictorului Octav Băncilă.[1]
S-a născut la Botoșani fiind fiica lui Vasile Băncilă Gheorghiu și Puheria-Profira Neculae, țărani liberi (răzeși). A studiat la „Pensionul Glowaska” din Botoșani iar în 1874 s-a căsătorit cu Ion Nădejde (1854 - 1928), cu care a avut șase copii. După stabilirea la Iași în 1876 a început o activitate febrilă în mișcarea socialistă. A debutat publicistic în „Femeia română”, București, cu o pledoarie pentru emaniparea femeii și a continuat să publice în „Contemporanul”, la Iași. Se afirmă ca un lider al mișcării feministe.[2] În 1884 conduce „Evenimentul literar”, apărut la Iași. În același an a început activitatea la București unde a ținut numeroase conferințe la Clubul muncitorilor din București, dar și în restul țării. În 1897 devine președinta Congresului al IV-lea al PSDMR. A scris schițe, nuvele, romane, teatru.
Cuprins |
[modificare] Lucrări principale
- O iubire la țară, dramă (1881)
- Din chinurile vieții, nuvele (1895)
- Robia banului, roman (1906)
- Părinți și copii, roman (1907)
- Patimi, roman
- Irinel sau întâmplările unui român în Rusia, Mangiuria și Japonia, roman
- Chestiunea femeilor, Femeia română, I, no. 11 (1879)
[modificare] Note
[modificare] Bibliografie
- V.Vișinescu, Sofia Nădejde, București, Editura Politică, 1972
