Arthur Schopenhauer

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Filozofi occidentali
Filozofia secolului al XIX-lea
Arthur Schopenhauer
Arthur Schopenhauer
Nume - Arthur Schopenhauer
Naștere - 22 februarie 1788 Stutthof/Danzig, Polonia
Deces - 21 septembrie 1860 (Frankfurt am Main), Germania
Școală/tradiție - Kantianism , Idealism
Interese principale
Metafizică, Estetică, Fenomenologie, Morală, Psihologie
Idei importante
Voință , Rădăcina cvadruplă a rațiunii
Influențe A influențat
Kant, Platon, Rousseau, Giacomo Leopardi, Spinoza, Berkeley, Hume, Descartes, Budism, Hinduism

Wagner, Nietzsche, Eminescu, Wittgenstein, Freud, Jung, Hermann Hesse, Thomas Mann

Arthur Schopenhauer (n. 22 februarie 1788, Stutthof/Danzig - d. 21 septembrie 1860, Frankfurt am Main) a fost un filozof german, cunoscut - mai ales - prin teoria sa asupra primatului „voinței” în sfera reprezentării lumii și în comportamentul uman.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Arthur Schopenhauer s-a născut în 1788 la Danzig (astăzi Gdansk/Polonia), fiu al unui comerciant, care îl destinase și pe fiul său negustoriei. Împreună cu tatăl, face numeroase călătorii prin Europa. După moartea acestuia în 1809, începe mai întâi studiul medicinei la Universitatea din Göttingen, la care renunță pentru a se dedica studiului filozofiei. În 1811 pleacă la Berlin, unde audiază cursurile lui Friedrich Schleiermacher și ale lui Johann Gottlieb Fichte. Se transferă la Jena și, în 1813, obține titlul de Doctor în Filozofie cu dizertația "Cu privire la rădăcina cvadruplă a principiului rațiunii suficiente" (Über die vierfache Wurzel des Satzes vom zureichenden Grunde). În același an întâlnește la Weimar pe Goethe, cu care discută teoria acestuia asupra culorilor. În lucrarea apărută după aceea, "Despre vedere și culori" (Über das Sehen und die Farben, 1816), expune propria sa concepție în acest domeniu, în contradicție cu opiniile lui Goethe.

În 1819, primește însărcinarea de a ține cursuri la Universitatea din Berlin, unde preda și Hegel, care era în acel timp figura dominantă a filozofiei germane, acum criticat vehement de Schopenhauer. Opera principală a lui Schopenhauer, "Lumea ca voință și reprezentare" (Die Welt als Wille und Vorstellung, 1819) apare în același an. Predă ca docent la Universitatea din Berlin până în anul 1831, când, din cauza unei epidemii de holeră, a cărei victimă a fost Hegel, se refugiază la Frankfurt am Main, unde va trăi retras până la sfârșitul vieții ca filozof liber. Aici începe studiul filozofiei budiste și hinduiste precum și al misticilor creștinismului primitiv, fiind influențat în special de Meister Eckhart și Jakob Böhme. În acest timp îi apar lucrările "Voința în natură" (Über den Willen in der Natur, 1836), "Cele două probleme de bază ale eticii" (Die beiden Grundprobleme der Ethik, 1841), aforismele grupate în Parerga und Paralipomena (1851).

Schopenhauer moare în Frankfurt la 21 septembrie 1860.

Opera filozofică[modificare | modificare sursă]

Lumea ca voință și reprezentare[modificare | modificare sursă]

Sub influența lui Platon și a lui Immanuel Kant, Schopenhauer se situează în problema teoriei cunoașterii pe poziția idealismului. Dar în cadrul acestei concepții, Schopenhauer își susține propriile sale vederi și combate filozofia lui Hegel. Bazat pe achizițiile științelor naturale, dezvoltă un punct de vedere original asupra fiziologiei percepției. După Schopenhauer, lumea exterioară există numai în măsura în care este percepută și prezentă în conștiința omului, deci ca reprezentare. El nu este totuși întru totul de acord cu Kant, care considera că "lucrul în sine" (das Ding an sich) ar fi mai presus de orice experiență senzorială și în consecință nu ar putea fi cunoscut. Schopenhauer susține că Voința stă la baza reprezentării lumii, având o puternică forță lipsită de rațiune și de scop. Spre deosebire de Hegel, consideră că lumea și istoria sunt lipsite de sens și de o țintă finală. Voința stă nu numai la baza acțiunilor omului, ci determină întreaga realitate, organică sau anorganică. Voința se manifestă în lumea animală ca forță vitală și ca impuls spre procreare. Această teorie asupra "primatului voinței" reprezintă ideea centrală a filozofiei lui Schopenhauer și a avut, începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea până în actualitate, o influență crescândă asupra gândirii filozofice

Estetismul[modificare | modificare sursă]

Concepțiile lui Schopenhauer asupra literaturii și artei sunt o consecință directă a pesimismului său și a influenței filozofiei budiste. Voința este un impuls existențial care nu dă nici o satisfacție, dimpotrivă, creând permanent noi necesități ce nu pot fi în întregime satisfăcute, devine o sursă de suferință. De aceea nu poate exista o fericire de durată; viața este o vale a plângerii, plină de dureri. La un nivel superior, însă, omul se poate sustrage dictatului Voinței, reușind să se elibereze. Eliberarea de suferință se realizează prin negarea Voinței, care poate fi obținută prin contemplația artistică sau prin asceză, renunțare și meditație. Prin artă, omul scapă de sub dominația Voinței și devine un "subiect pur și pasiv al cunoașterii".

Concepții asupra moralei[modificare | modificare sursă]

În timp ce omul se poate elibera doar temporar de cătușele Voinței prin contemplația artistică, concepția etică a lui Schopenhauer dă soluția negării durabile a Voinței. Spre deosebire de Kant, etica lui Schopenhauer nu se bazează pe rațiune și pe legile morale; el vede în "milă" singura modalitate a comportamentului moral. Prin compătimire și înțelegerea suferinței lumii, omul își depășește egoismul și se identifică cu semenii săi (Über die Grundlage der Moral, 1840). Metafizica lui Schopenhauer poartă eticheta budismului; tot astfel etica sa este impregnată de concepția budistă asupra lumii și de misticismul creștin.

Influențele filozofiei lui Schopenhauer[modificare | modificare sursă]

La apariția operelor sale, Schopenhauer nu s-a bucurat de o atenție deosebită. Mai târziu însă, mulți s-au revendicat de la gândirea sa. În domeniul filozofiei a exercitat o influență deosebită asupra gândirii lui Friedrich Nietzsche, Henri Bergson, Ludwig Wittgenstein sau Emil Cioran, în literatură se recunoaște influența lui Schopenhauer asupra operelor lui Lev Tolstoi, Mihai Eminescu, Marcel Proust, Thomas Mann sau Michel Houellebecq. În psihologie ideile sale au fost preluate de Eduard von Hartmann și Sigmund Freud.

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Arthur Schopenhauer
Wikicitat
La Wikicitat găsiți citate legate de Arthur Schopenhauer.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  • I. Petrovici, Schopenhauer, București, 1937