Mihaela Miroiu
 |
Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea susținerii bibliografice pentru afirmațiile conținute. |
Mihaela Miroiu (n. 10 martie 1955, Hunedoara) este teoreticiană și militantă feministă din România.
Mihaela Miroiu este profesor universitar la SNSPA. A fost decan al aceleiași facultăți între 1997 și 2001.
Ca teoreticiană a politicii a analizat democrația neliberală în postcomunism (România. Starea de fapt, în colab.), conservatorismul de stânga (Societatea retro, 1999); politicile de gen în societatea postcomunistă si sindromul pe care îl numește "feminism room-service" (Drumul către autonomie, 2004). Ca autor de filozofie a publicat Gândul umbrei. Abordări feministe în filosofia contemporană, 1995 (postmodernism si feminism) și Convenio. Despre natură, femei și morală, 1996 (abordarea eticii din perspectiva ideii de convenabilitate). A inițiat în România reformarea studiului filosofiei (1990-1993), programele de cultură civică pentru licee (1995), studiile de gen (1994-1997), studiile doctorale în științe politice (2000), prima colecție de Studii de gen (Editura Polirom, în 2000) cercetarea și codurile etice în universități (2005).[necesită citare]
A publicat și publică în presa culturală: Revista 22, aLtitudini, Dilema, Observator cultural. Sinteza articolelor sale feministe a fost publicată în volumul „Neprețuitele femei” (2006), iar cea a articolelor pe teme de etică politică în vol. „Dincolo de îngeri și draci. Etica în politica românească” (2007). Este cunoscută internațional prin articole și conferințe de etică politică, analiza tranziției și teorie feministă.
Este o persoană controversată pentru că a admis pe un post național de televiziune, Realitatea TV, în cadrul unei emisiunii cu tema Drama femeii moderne, "Eu sunt o persoană care a declarat public că a avut, episoade depresive, 3 de-a lungul vieții mele, începând cu 1997, că sunt sub tratament și că din când in când fac psihoterapie" ce îi face pe unii să spună ca nu este suficient de stabilă psihologic să faca față responsabilitațiilor pe care le-a avut și cu atât mai puțin să tragă concluzii despre starea societații.
