Pucioasa
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
|
|||||||
| Amplasare | |||||||
| Ţară |  România |
||||||
| Judeţ | Dâmboviţa | ||||||
| Atestare documentară | 1649 | ||||||
| Populaţie (2002) | 15.618 | ||||||
| Suprafaţă | 42,59 km² | ||||||
| Densitatea populaţiei | 366 loc./km² | ||||||
| Altitudinea medie | 350 m n.m. | ||||||
| Localităţi componente |
Bela, Diaconeşti, Glodeni, Malurile, Miculeşti, Pucioasa-Sat | ||||||
| Primar | Mircea Simion (2004) | ||||||
| Sit web | ro www.puciasa.home.ro | ||||||
| [[Imagine:{{{harta administrativă}}}|200px|Poziţia oraşului Pucioasa în cadrul regiunii]] | |||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Poziţia oraşului în cadrul regiunii | |||||||
| [[Imagine:{{{harta oraşului}}}|200px|Harta administrativă a oraşului Pucioasa]] | |||||||
| Harta administrativă a oraşului | |||||||
Pucioasa este un oraş din judeţul Dâmboviţa, Muntenia, România. În trecut, localitatea purta numele Podurile, însă o dată cu dezvoltarea băilor şi-a însuşit numele Pucioasa. Izvoarele minerale de pucioasă şi iod se află în Pucioasa-Sat.
Are o populaţie de peste 15.618 locuitori (2002), iar economia oraşului se bazează pe turism.
Pucioasa este aşezată pe cursul mijlociul al văii Ialomiţei, la 20 de km de Târgovişte, în zona dealurilor subcarpatice, a căror înălţime depăşeşte cu puţin 600 metri şi sunt situate la 100 metri deasupra nivelului mării. Oraşul este situat în zona colinar centrală a judeţului Dâmboviţa, la 81 de km faţă de limita sudică şi la 42 de km faţă de limita nordică.
Se află la o distanţă aproximativ egală faţă de Bucureşti şi de Braşov, la 100 de km de fiecare. Se întinde pe o distanţă de 8750 km de-a lungul Văii Ialomiţei între Miculeşti şi Zărăfoaia şi pe o lăţime de 7375 km între Pucioasa-Sat şi Maluri, având o suprafaţă totală de 4239 hectare, dintre care teren intravilan 714,4 hectare şi 3545 hectare extravilan [1]
Se învecinează la nord cu comuna Moţăieni, oraşul Fieni (satul Berevoeşti) şi Măgura, la sud cu comuna Brăneşti cu satul Lăculeţe, la est cu comuna Vârfuri, Valea Lungă, Gorgota şi Glodeni Deal, iar la vest cu comuna Vulcana Băi.
- Dincolo de Fieni (...) Ialomiţa se lăfăie într-un vad din ce în ce mai larg, alergând de la un mal la altul, până ce un pod de fier o strânge de pe drumuri, înghesuind-o lângă maluri. Apoi intră într-un orăşel, Pucioasa, care debutează cochet cu un bulevard ce se pierde undeva către centru, asfaltat şi plantat cu tei şi castani [2]
- Beneficiind de o aşezare frumoasă, într-o vale deschisă pe râul Ialomiţei, de o parte şi de alta dealuri uşor tărăgănate, în fund priveliştea munţilor acoperiţi de codri, dincolo de râu, de sub o ruptură de mal, ţâşnesc binefăcătoarele izvoare de pucioasă şi fier.[3]
- Umblu pe malul Ialomiţei la Pucioasa şi mă bucur pe cât e cu putinţă în aceste înalte mâhnite zile, de naşterea primăverii... E un colţ poetic în preajma Ialomiţei. Aici cântă întâi ciocârlia soarelui primăverii şi strigă cucul chemând cu întristare din văi pe fratele său cu acel nume (...). Yilele calde cu ploi repezi trebuiau să aducă o înfrunzire grabnică şi după zece zile pădurea aproape s-a încheiat. Apa şirlei e încă tulbure. Se topesc omăturile în munte. Se văd de aici piscurile încă albe de ninsorile sfârşitului de iarnă... [4]
Cuprins |
[modifică] Demografie
Evoluţia populaţiei la recensăminte: 
[modifică] Geografie
[modifică] Relieful
Râul Ialomiţa a format de-a lungul timpului trei terase, dispuse pe direcţia nord-sud denumite în popor „poduri”. Terasa care a devenit cea mai populată vatră a aşezărilor umane este cea centrală. Terasa de jos a rămas o bază agrement, de exploatare a pietrei, a apei şi a cultivării pământului denumită şi Lunca Ialomiţei. Terasa situată la cea mai mare înălţime faţă de cursul apei este populată, în trecut fiind o zonă cu arbori, pomi fructiferi şi fâneaţă.
Pe terasa centrală, cunoscută cu toponimul Podurile de Sus şi de Jos, sunt amplasate fabricile, atelierele, magazinele, şcolile, bisericile, instituţiile publice. Lungimea terasei centrale este de 4 km, iar lăţimea între 300 şi 700 de metri şi ţine de la locul unde Ialomiţa este traversată de calea ferată, până la confluenţa râului Bizdidel cu Ialomiţa.
Dealurile subcarpatice ale zonei sunt Stârmina, Beja cu vârful Zăpodie, Brezeanca, Muşa, Pătrana, Băloiu, Curpeniş (1620 metri), Cornetu pe partea stângă a Ialomiţei şi a Bizdidelului, iar Spătărelu-Mitropolie şi Măldăreanca pe partea dreaptă, au înălţimi variind între 500 şi 700 de metri.
În primăvara anului 1940 s-au produs alunecări masive de teren, ca urmare a exploatării gipsului pe versantul dealului Spătărelu. Alunecările de ternen s-au intensificat în anii ploioşi 1970 şi 1975, din cauza extinderii carierei de gips în valea izvoarelor cu pucioasă, ca urmare a cererilor tot mai mari de gips din partea fabricii de la Fieni. Alunecările au afectat vegetaţia de arbori, au provocat degradări ale reliefului şi peisajului oraşului. În 1975 a fost construit un baraj cu scopul de a ocroti zona agricolă prin mărginirea şi dirijarea organizată a apelor Ialomiţei.
[modifică] Oraşe apropiate
| Brezoi, Călimăneşti | Braşov | |
| Piteşti (90 km V) |  |
|
| Târgovişte (20 km S) | Ploieşti (60 km SE), Bucureşti (100 km SE) |
[modifică] Istoric
Localitatea s-a format în jurul anului 1760 prin contopirea aşezărilor Şerbăneşti (atestată documentar la 26 septembrie 1538) cu Podurile de Jos şi Podurile de Sus (menţionate documentar în 1461) şi cu satul Zărăfoaia. În 1791 localitatea figura pe o hartă austriacă, iar în 1835 pe una rusească. După anul 1828 s-a dezvoltat ca staţiune balneoclimaterică, luând denumirea de Pucioasa, datorită apelor minerale sulfuroase concentrate de aici, numite popular pucioasă.
[modifică] Primele atestări documentare
Prima atestare documentară a oraşului datează încă din 20 septembrie 1649, apărând ca "Piatra Pucioasa". Mai apare în documente în 1759 şi în 1790 (o hartă austriacă).
[modifică] Activităţi economice
Ramura economică principală este turismul balnear, oraşul având un statut de staţiune balneo-climaterică. Principalele hoteluri sunt Ceres si Turist. Este dezvoltată industria textilă,prelucratoare.
[modifică] Cultura şi viaţa de noapte
Restaurantele cum ar fi "Licurici" si "Casa Portugheza" sunt nucleul vieţii sociale a micului oraş. Evenimentele culturale importante au loc la Centrul Cultural Municipal "Ion Alexandru Brătescu-Voineşti", precum şi la cinematograful "Dacia" dotat şi cu o gradină de vară.
[modifică] Oraşe înfrăţite
- Cartaxo (Portugalia)
- Alcazar (Spania)
- Vadul lui Voda (Moldova)
[modifică] Note
- ^ Arhiva primăriei Pucioasa, Dosar funciar nepaginat.
- ^ Carpen, N., D., Pe urmele mioriţei, Editura Litera, Bucureşti, 1960, pag. 91-92.
- ^ Alexandru Vlahuţă, România pitorească, Biblioteca şcolarului, Editura Tineretului, Bucureşti, 1967, pag. 128
- ^ Mihail Sadoveanu, Manuscriptum, nr. 4, 1980, Tiparul Întreprinderea Poligrafică, „13 decembrie 1918”, Bucureşti, pag. 39
[modifică] Bibliografie
- Dumitru Stancu, Pucioasa file de monografie
