Praid, Harghita

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Praid
—  Sat  —
Vedere asupra satului
Vedere asupra satului
Praid se află în Romania
{{{alt}}}
Praid
Poziția geografică
Coordonate: Coordonate: 46°33′9″N 25°7′28″E / 46.55250°N 25.12444°E / 46.55250; 25.1244446°33′9″N 25°7′28″E / 46.55250°N 25.12444°E / 46.55250; 25.12444

Țară  România
Județ Actual Harghita county CoA.png Harghita
Comună Praid

Altitudine 529 m.[1] m.d.m.

Fus orar EET (UTC+2)
 - Ora de vară (DST) EEST (UTC+3)
Cod poștal 537240
Prefix telefonic +40 x66[2]

Praid este un sat în sud-vestul județului Harghita, Transilvania, România, vestit pentru mina de sare comestibilă care se exploatează aici din timpuri străvechi. Este reședința comunei Praid.

Date geografice[modificare | modificare sursă]

Localitatea este așezată pe valea Târnavei Mici, la poalele Munților Gurghiului, în depresiunea Praid, la 525 m altitudine (masivul de sare atinge 580 m înălțime).

Istoric[modificare | modificare sursă]

Săpăturile arheologice făcute în această zonă au descoperit materiale ce atestă prezența omului aici încă din cele mai vechi timpuri astfel, pe malul pârâului "Mesteacăn", s-a descoperit fragmentul unui topor de piatră ce datează de la începutul epocii bronzului. Pe vârful "Sf. Ladislau" și pe culmea "Trei dealuri", s-au gasit câte un topor, în fiecare loc, în formă de inimă aparținând culturii Coțofeni. Între pâraiele "Iuhodul Mic" și "Ulmiște", pe un platou se văd ruinele unei cetăți medievale (Cetatea Rabsonne). Cercetările arheologice facute pe platou au descoperit urmele unor locuințe de suprafață ce conțineau materiale dacice (sec.I î.e.n. - sec.I e.n.).[3]

Volker Wollmann în monografia sa asupra mineritului[4] subliniază prezența în imediata apropiere a zăcămintelor de sare, de fiecare dată, a unei fortificații romane. Castrul roman Praetoria Augusta de la Inlăceni a apărat exploatările de sare de la Praid.

Demografie[modificare | modificare sursă]

Conform recensământului din 2002, Praid are o populație de 6.837 locuitori din care 96,92% sunt maghiari.

Căile de acces[modificare | modificare sursă]

Obiective turistice[modificare | modificare sursă]

Creastă de sare

Date economice[modificare | modificare sursă]

Tehnica de deschidere în trecut a ocnelor de sare[modificare | modificare sursă]

Înainte de deschiderea unei noi ocne de sare în Ardeal și Maramureș[5], se făceau deobicei foraje de explorare. Dacă până la adâncimea de 36 m (18 Klafter = 18 stânjeni) nu se intercepta sarea, se renunța la proiect, din cauza adâncimii prea mari a puțurilor. Ideal era ca solul să aibă o grosime de max. 10-12 m (5-6 stânjeni). La un rezultat pozitiv al primului foraj, se executa un al doilea, la o distanță de 6 m (3 stânjeni) de primul, pentru stabilirea exactă a grosimii stratului acoperitor deasupra celui de al doilea puț. Al doilea puț se amplasa preferențial la aceiași cotă cu primul sau cu max. 4-6 m (2-3 stânjeni) diferență de nivel față de primul puț. Un puț era rezervat pentru intrarea și ieșirea minierilor din ocne (cu ajutorul unor frânghii de cânepă), iar celălalt puț pentru extragerea sării din subteran. Puțurile se săpau cu profil patratic, fiecare latură având 2,8 m (9 pași; 1 pas = 0,3 m) până la o adâncime de 4 m (2 stânjeni) sub contactul steril-sare, după care se lărgea treptat pe următorii 4 m (2 stânjeni), cu profil tot patratic. Aici se făcea așa-numitul “fundament”, din bârne de lemn incastrate în sare, pe care se sprijinea întregul puț. Apoi se arma puțul, de jos în sus, la început cu un amestec de argilă, pleavă și lână de oaie (pentru impermeabilizarea pereților), după care cu bârne (grinzi) de lemn. Grosimea armăturilor era de 0,3 m (1 pas), astfel ca profilul efectiv al puțului se reducea în final de la 2,8 x 2,8 m la 2,5 x 2,5 m. De la nivelul steril-sare în jos pereții se căptușeau cu piele de bivol, care împiedeca contactul direct al apei cu pereții de sare. Apa care picura totuși în mină era captată și scoasă la suprafață. De la nivelul “fundamentului” în jos se săpa cu profil tot mai lărgit, conic, așa că după alți cca 8 m (4 stânjeni) cele 2 puțuri alăturate se uneau. De aici, mina lua o formă conică-ogivală cu secțiunea pe cât posibil circulară (care nu se realiza practic decât rar). Mina se declara gata pentru exploatare numai după ce un agent al administrației salinei, stând pe un bulgăre de sare în mijlocul ocnei, nu mai putea atinge tavanul ocnei cu ciocanul. Din acest moment, salariul tăietorilor de sare scădea de la 4,5 creițari (4,5 Kreuzer) pentru fiecare bloc de sare, la obișnuitul tarif de 1,5 creițari. Ocna era dată atunci oficial în funcțiune, primind totodată un nume. Costurile de deschidere ale unei ocne de sare se ridicau deobicei la peste 5.000 florini (guldeni) de argint.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Praid, Harghita

Cetatea Rabsonné

Imagini

Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Google Earth
  2. ^ x indică operatorul telefonic:2 pentru Romtelecom: 3 pentru alți operatori de telefonie fixă
  3. ^ Repertoriul Arheologic al jud. Harghita, Valeriu Cavruc. ISBN-973-99270-2-5 pg.181
  4. ^ Mineritul metalifer, extragerea sării și carierele de piatră în Dacia Romană, Cluj-Napoca, 1996
  5. ^ Sursă: „Beitrag zur Mineralgeschichte von Siebenbürgen“ de Johann Fichtel (1780)