Sărata-Monteoru, Buzău

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pentru alte sensuri, vedeți Sărata (dezambiguizare).
Sărata-Monteoru
—  Sat  —
Unul din bazinele cu apă sărată de la Sărata-Monteoru
Unul din bazinele cu apă sărată de la Sărata-Monteoru
Sărata-Monteoru se află în România
{{{alt}}}
Sărata-Monteoru
Localizarea satului pe harta României
Sărata-Monteoru se află în Județul Buzău
{{{alt}}}
Sărata-Monteoru
Localizarea satului pe harta județului Buzău
Coordonate: Coordonate: 45°8′57″N 26°38′29″E / 45.14917°N 26.64139°E / 45.14917; 26.6413945°8′57″N 26°38′29″E / 45.14917°N 26.64139°E / 45.14917; 26.64139

Țară  România
Județ Buzău
Comună Merei
Prima atestare 1837

Altitudine 186 m.d.m.

Populație (2002)
 - Total 863 locuitori

Cod poștal 127366
Localnici

Sărata-Monteoru (pe scurt și Monteoru; în trecut, Fundul Sărății) este o stațiune balneară de interes local sezonieră[1], situată în zona central-vestică a județului Buzău, Muntenia, România, la aproximativ 14 km distanță de orașul Buzău. Localitatea aparține administrativ de comuna Merei și a fost întâi cunoscută între localnici pentru apele tămăduitoare ale izvoarelor sărate.

Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, localitatea și terenurile din jur au fost cumpărate de grecul Grigore Monteoru, care și-a luat apoi și numele localității drept nume de familie; acesta a exploatat cu succes zăcămintele de petrol, după care a folosit câștigurile pentru a finanța investiția într-o stațiune turistică. În perioada interbelică, la Monteoru s-a dat în folosință o mină de petrol unicat în Europa la acea vreme. Stațiunea a avut perioada de glorie până la al Doilea Război Mondial, fiind distrusă după instaurarea regimului comunist și confiscarea proprietății. În anii 1970, statul comunist investit în stațiune sub forma a două hoteluri și a unei baze de tratament, completate după căderea regimului și revenirea la economia de piață, de alte inițiative private în domeniul turismului.

Localitatea este cunoscută și pentru Cultura Monteoru cu aparteneță la epoca bronzului, reprezentată printr-o așezare BZ-I-s-A-02279 aflată în apropiere de marginea de est a satului de astăzi, pe dealul Cetățuia.

Geografie[modificare | modificare sursă]

Râul Sărata trecând prin Monteoru.

Localitatea este plasată la o altitudine de 86 m[1][2] într-o depresiune intracolinară drenată de râul Sărata, situată pe un flanc al Dealului Istrița la extremitatea sud-estică a Subcarpaților Curburii, într- zonă acoperită de o vegetație bogată și la adăpost de vânturi.[3] Climatul depresiunii este temperat-continental, cu veri calde și însorite și fără curenți de aer, iar precipitațiile și nebulozitatea sunt reduse.[4] Temperatura medie anuală este de 10°C. Iernile sunt blânde. Primul îngheț se produce – în medie la sfârșitul lunii noiembrie, iar ultima ninsoare la sfârșitul lui martie.[5]

Printre plantele care cresc în pădurile de foioase din preajma localității, pe lângă dedițel, ciulin și păducel se numără și mai multe specii de plante rare, între care laleaua pestriță, bujorul de pădure, porumbul cucului, ruscuța de primăvară și crinul roșu de pădure.[4]

În această zonă, petrolul există în subsol la adâncime mică, iar apele din subteran au conținut mare de petrol, brom, iod și sare, motiv pentru care localnicii folosesc doar apă îmbuteliată, cea din fântâni nefiind utilizabilă.[6] Aceste ape sunt, însă, folosite pentru tratamente medicinale; ele curg din 15 izvoare aflate în toată depresiunea.[7]

Geologic arealul aparține culmiii Istrița-Dealul Mare-Ceptura, alungită est-vest pe un anticlinoriului, stațiunea fiind situată în zona axială a respectivului într-o butonieră,[8] unde apar la zi sedimente (marne și gresii cu intercalații de nisipuri de vârstă sarmațiană). Acestea permit circulația unor ape subterane cu grad de mineralizare ridicat și, care sunt puse în evidență de izvoare – majoritatea ascensionale, legate de faliile care afectează depozitele miocene. Aceste izvoare care apar în general la baza versanților, de o parte și de alta a pârâului Sărata. [9]

Istoric[modificare | modificare sursă]

Descoperiri arheologice[modificare | modificare sursă]

În Sărata-Monteoru, în mai multe puncte s-au realizat descoperiri arheologice atribuite mai multor epoci. Cele mai vechi urme de locuire datează din eneolitic și au fost găsite în partea de sud-vest și în cea de est a localității, aparținând culturii Aldeni II-Stoicani[10] (sit arheologic în punctul numit „La Huioabă” BZ-I-s-B-02280).

Cele mai importante descoperiri arheologice le reprezintă cele de pe dealul Cetățuia și de pe platoul Poiana Scorușului, descoperiri efectuate începând cu perioade de construire a stațiunii Sărata-Monteoru, spre sfârșitul secolului al XIX-lea. Acest sit datează din epoca bronzului, iar cultura arheologică de care aparține a fost botezată „Monteoru”, după acest sit. Așezarea descoperită prezintă mai multe straturi (denumite Ic4, Ic3, Ic2, Ic1, Ib, Ia, IIa și IIb, straturi folosite de arheologi pentru identificarea perioadelor cronologice ale culturii Monteoru. Arheologii au identificat în această așezare o cetate întârită cu bolovani și cu un șanț de apărare, precum și locuințe care prezintă o oarecare continuitate cu alte urme din eneolitic ce reprezintă extremitatea sud-vestică a culturii Cucuteni B. În complexul sit arheologic de la Monteoru, s-au găsit și urme ale altor culturi arheologice din Transilvania, sudul Munteniei, Basarabia și Ucraina. Pe colinele de lângă dealul Cetățuia se găsesc mai multe cimitire și necropole aparținând și ele aceleiași culturi Monteoru.[10]

Exploatările petroliere și începuturile stațiunii[modificare | modificare sursă]

Vila familiei Monteoru, aflată în parcul dendrologic ce astăzi găzduieşte o tabără de copii

Apele cu proprietăți curative au fost menționate încă din 1837, localnicii folosindu-le pentru tratarea unor boli.[7] Grecul Grigore Stavri (care ulterior și-a luat numele de Grigore Constantinescu-Monteoru) a achiziționat în perioada 18601880 toate terenurile petrolifere, precum și întregul sat denumit pe atunci Fundu Sărății și s-a îmbogățit din afacerile cu petrol, comercializând atât țiței brut, cât și ulei mineral fabricat în distileria deschisă în 1871.[11]

Dr. Guyenot, medic consultant la Aix-les-Bains, Franța și medicul personal al omului de afaceri, l-a sfătuit pe acesta să se trateze cu apele folosite de localnici, iar Constantinescu-Monteoru (stabilit deja acolo) a sesizat potențialul afacerilor din turism.[6] Astfel, el a solicitat serviciile arhitectului german Eduard Honzik, care în 1888 construise vila familiei Monteoru, să elaboreze un proiect pentru construirea unei stațiuni balneare. Lucrarea a fost finalizată până în vara lui 1895, între timp fiind descoperit și captat izvorul numărul 2, izvor ale cărui ape aveau să fie studiate din punct de vedere chimic. Inaugurarea a avut loc în ziua de 1 iulie 1895.[7] Monteoru a construit acolo o capelă, un cazinou, un parc în stilul grădinilor englezești, hoteluri și o vilă personală.[12]

Capela familiei Monteoru

În anii următori, Grigore Monteoru a vândut terenurile petrolifere consorțiului Offenheim Singer Co., pentru a-și dedica investițiile domeniului turismului.[6] În 1895, a inițiat un proiect de construire a unei linii de tramvai de tip Decauville care să lege Monteoru de gara de lângă Stâlpu. Proiectul nu s-a mai realizat, din el păstrându-se doar cantonul ce urma să fie punctul terminus al liniei, canton în care astăzi funcționează o școală primară, un oficiu poștal și un post de jandarmi.[13]

Monteoru a murit în 1898, stațiunea fiind moștenită de ginerele său doctorul Constantin Angelescu și soția sa Virginia Monteoru, precum și de cealaltă fiică a sa Elena.[14] (cei doi fii ai săi, Grigore și Gheorghe, au murit înaintea tatălui lor[11]). Cazinoul, clădirea-simbol a stațiunii în perioada interbelică, a fost terminat în 1900 și a costat o jumătate de milion de franci.[15]

La 1901 dicționarul geografic alcătuit pentru județul Buzău de Basil Iorgulescu și inclus în cel național întocmit de George Lahovari, consemnează că Monteoru era o comună recent înființată în 1885, formată din satele Monteoru, Bugheni (Sărata-Nenciulești), desprinse din comuna Gura Sărății, și satul Ogrăzile, desprins din comuna Merei). Același dicționar arată că în comună funcționau 2 fabrici de petrol, dintre care una, cea din apropierea gării, era una dintre cele mai mari din țară. Satul avea o populație de 620 de locuitori și 110 case, iar comuna în total avea 1770 de locuitori.[16][17]

Perioada interbelică: mina de petrol și perioada de înflorire a stațiunii[modificare | modificare sursă]

Monumentul eroilor din Primul Război Mondial

În anii de după Primul Război Mondial s-a înființat Institutul de Balneologie, care în cadrul unui studiu mai larg despre apele minerale din România, și-a îndreptat atenția spre izvorul nr. 2 din Monteoru. Dr. G. Niculescu a constatat că apele izvorului conțin clorură de sodiu și clorură de magneziu, fără a avea însă bicarbonat de sodiu și că au o compoziție asemănătoare celor din stațiunea franceză Châtel Guyon. Studiile sale au fost publicate în revista Institutului și au fost prezentate la diferite conferințe. Pe baza acestor date, dr. A. Theohari a stabilit indicațiile terapeutice ale acestor ape în afecțiunile tubului digestiv și anexelor acestuia.[7]

În perioada interbelică, s-a înființat la Monteoru singura mină de petrol de la acea vreme din Europa, rămasă încă unicat pe continent, de unde se extrăgea petrol prin galerii subterane de la o adâncime de 240–320 m.[6] Lucrările la mină au început în anul 1925 și au fost efectuate în 2 etape: etapa I între anii 1925 – 1948 și etapa a II-a între anii 1978 - 1994. Mina avea o galerie principală în care se cobora cu ascensorul; din ea se săpau sonde orizontale prin straturile de marne către cele de nisip petrolifer, de unde petrolul se scurgea în puțul nr. 42 pentru a fi scos cu pompele la suprafață.[18][19].

Actual (2014) la mină lucrează 11 angajați[20], care se supun unor reguli stricte. Acestora nu li se recomandă să bea apă sau să mănânce în subteran și nu au voie să poarte echipament sau alte obiecte proprii care pot produce scântei. De altfel, utilajele folosite, precum și sursele de lumină instalate în subteran sunt acționate cu aer comprimat și sunt în construcție antideflagrantă. Mina nu este deschisă publicului sau turismului, fiind un loc de muncă activ, cu grad ridicat de periculozitate.

Tot în stațiune se găsește un Monument al eroilor din Primul Război Mondial inscripționat cu numele a 64 de localnici căzuți în timpul conflictului, ridicat în 1933; el are 5 m înălțime și a fost realizat de sculptorul buzoian Cristea Rădulescu.[21]

Distrugerea din anii comunismului și noile începuturi de după 1989[modificare | modificare sursă]

Soclul statuii lui Monteoru, distrusă împreună cu parcul din care făcea parte după al Doilea Război Mondial

Cutremurul din 1940, al Doilea Război Mondial și naționalizarea pusă în aplicare de guvernul comunist ce au urmat, au dus la abandonarea stațiunii și la părăginirea ei, multe dintre vechile clădiri ajungând să fie demolate iar grădina englezească să fie distrusă. Abia prin anii 1970 s-au înființat două hoteluri (denumite astăzi Ceres și Monteoru), un ștrand și o bază de tratament.[6]

După revoluția din 1989 hotelurile au supraviețuit, Ceres fiind încă administrat de Ministerul Muncii și fiind folosit pentru cazarea pensionarilor cu bilete de tratament. La nivelul anului 2006, apăruseră un număr de 14 pensiuni turistice.[6] Ștrandul cu apă cloro-sodică alimentat de la izvoarele din zonă este principala atracție turistică a zonei, complexul fiind administrat de firma Tomini din Constanța deținută de un om de afaceri grec, despre care au circulat zvonuri că ar fi avut legături cu familia lui Nicolae Văcăroiu.

Urmașii lui Grigore Monteoru au reprimit drepturile de proprietate asupra capelei familiei, a unor zone de pădure, precum și asupra vilei aflată în parcul dendrologic în care funcționează astăzi o tabără de elevi.[22]

Transporturi[modificare | modificare sursă]

Halta Băile Sărata Monteoru, de pe calea ferată Ploieşti–Buzău

La începuturi, stațiunea a profitat de proximitatea căii ferate București-Buzău-Galați, construită în 1870 înaintea stațiunii. Grigore Monteoru a finanțat construcția gării Monteoru, pentru a facilita transportul petrolului extras la mină și din sonde. Astăzi, halta Băile Sărata Monteoru este prima haltă după Buzău către Ploiești,[23] dar ea se află la 8 km depărtare de stațiune, pe teritoriul comunei învecinate Stâlpu și, deservește în principal localitatea de reședință a acestei comune, care se află mult mai aproape de ea.

Sărata-Monteoru este legată de Merei, reședința comunei, de un drum județean, DJ203G, unde se intersectează cu alte drumuri județene care duc spre Pietroasele sau spre DN10 la Vernești, sau spre DN1B la Popasul Merei, ambele drumuri naționale care duc la Buzău.[24]

Economia[modificare | modificare sursă]

Principala ramură economică a localității este turismul.

Activitatea turistică[modificare | modificare sursă]

Localitatea are statut de stațiune turistică de interes local,[25] aici funcționând anual în lunile mai–august și un centru de informare turistică.[26] În cadrul județului Buzău, care a înregistrat în 2012 3097 de locuri de cazare și 57.000 de sosiri cu 166.700 de înnoptări, comuna Merei (din care Sărata Monteoru reprezintă aproape întreaga activitate turistică) avea 889 de locuri de cazare în care s-au înregistrat 11.997 de sosiri cu 76.070 de înnoptări, ceea ce arată că aici există 28% din capacitatea de cazare a județului în care se desfășoară până la 45% din activitatea sa turistică.[27]

În cadrul structurilor de primire turistică erau în anul 2011: hotel de 2 stele, hostel de 3 stele, pensiuni de 4, 3, 2 stele, pensiuni rurale de 4, 3, 2 flori, vilă de 3 stele, camping de 2 stele, camere de închiriat de 2 stele, bungalow la o stea.[5] Principalele unități de turism sunt hotelul Ceres, administrat de Ministerul Muncii și folosit pentru cazarea pensionarilor cu bilete de tratament, precum și hotelurile Monteoru și Montana, pensiunile și tabăra de copii școlari de la Vila Monteoru.[22] Rețeaua agroturistică este reprezentată aici de cel mai mare număr de pensiuni din județ.[28]

Ștrandul cu apă cloro-sodică alimentat de izvoarele locale este principala atracție turistică a zonei. Turismul de weekend este principalul tip de turism practicat,[22] numeroși turiști venind din Buzău pentru a foloseasci doar ștrandurile, fără a avea nevoie de unitățile de cazare.

Este de remarcat că stațiunea ca atare este încă (anul 2014) slab promovată.[29]

Activitatea balneară[modificare | modificare sursă]

Sărata-Monteoru este cea mai importantă stațiune balneoclimaterică a județului Buzău.[28]

Principalele izvoare se găsesc în dreptul stațiunii pe versantul stîng al pârâului Sărății. Aici se află atât cele 2 izvoare care au fost sursa băilor înainte de Al doilea Război Mondial (Nr. 1 are cea mai mare mineralizare – de 270 g/l), cât și cele 2 care alimentau ștrandul (cu o mineralizare de 185 g/l și care depun aragonit), precum și „Izvorul de stomac” (mineralizare de 6,7 g/l). Debitul acestor izvoare este în general mic, iar pe dreapta pârâului gradul de mineralizare este foarte redus și debitele sunt minore.

Datorită debitelor mici și mineralizării cu gard mare de variație, exploatarea economică a surselor a necesitat foraje și puțuri (în perioada interbelică se utiliza „Puțul lui Duică” - debit peste 3 l/s și 120 m adâncime). În 1961 Institutul de Balneologie din București a executat pe versantul din stânga al văii foraje la 125-180 m adâncime, din care s-au obținut debite mai mari (5,5 l/s)[9]

Apele minerale care se găsesc aici – cu origine fie din izvoare fie extrase de la adâncime cu ajutorul sondelor[30], sunt sărate concentrate cu origine în bazine subterane și, sunt folosite în cură externă, sulfatate („Izvorul de stomac” - Nr. 6[30], hipoton, inclusiv carbogazos, clorurat, bicarbonatat sodic calcic-magnezian[1], cu rol excitosecretor ușor – în cură internă), foarte bogate in brom (izvorul 1 are 297 mg brom/l iar Puțul Duncă 446,3 mg/l[31]), izvoare iodurate (30 mg respectiv 33,6 mg iod/l - una dintre sonde[32]; pentru cură externă) și izvoare minerale complexe.  [33]. Apa din foraje precum și din unele izvoare are deasemeni o concentrație apreciabilă de acid metaboric.[34]

Există și posibilități de peloidoterapie datorită prezenței nămolurilor de izvor[35] sulfuroase[1] (locația „La Nămoluri” – situată pe unul dintre versanții care înconjoară localitatea și, unde se găsesc câteva bălți, deocamdată neamenajate[30]).  

Bioclimatul este sedativ[30], de cruțare.[1][5]

Baza de tratament existentă aici oferă facilități pentru hidro-termo-terapie prin balneație cu ape minerale fie încălzite fie în aer liber, terapie fizicală, aero-helio-terapie, crenoterapie (cură internă cu ape minerale), kinetoterapie, activități sportive în aer liber[5][36], masaj, inhalații cu aerosoli, fitness[5]

Indicații[1][37]:

  • afecțiuni ala aparatului locomotor: reumatismale degenerative (spondiloze, poliartroza) și abarticulare (tendinoze, tendomioze, tendoperiostoze, periartrita scapulohumerală), posttraumatice (redori articulare, status postoperator, status post entorse/ luxații/ fracturi)
  • afecțiuni ginecologice: insuficiența ovariană, cervicite cronice
  • afecțiunile sistemului nervos periferic: pareze ușoare, sechele după polineuropatii

Alte activități[modificare | modificare sursă]

Mina de petrol din Sărata-Monteoru, aflată în proprietatea grupului Petrom-OMV, are o producție de 5 tone de țiței pe zi, însă reprezintă doar 0,04% din totalul țării de 87.000 de barili. Această producție zilnică este constantă încă din anul 1870 numai că atunci această cantitate reprezenta 44% din producția totală a României.[38]

Administrație[modificare | modificare sursă]

Localitatea Sărata-Monteoru face parte din comuna Merei, începând de la reforma administrativă din 1968. În primăvara lui 1989, Sărata-Monteoru a fost declarată comună de sine stătătoare, dar legea prin care s-a făcut acest lucru a fost abrogată în anul următor.[39][40] În decembrie 2005, s-a organizat un referendum pentru aducerea stațiunii sub administrația primăriei municipiului Buzău,[41][42] după modelul stațiunii Păltiniș de lângă Sibiu, dar, deși votul localnicilor din Monteoru a fost favorabil,[43] prea puțini buzoieni s-au prezentat la urne și referendumul nu a fost validat.[44]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f Tratamentul balneo-climateric în bolile interne, E. Cociașu, Ed. Medicală, București, 1974, p. 277-278
  2. ^ Sărata Monteoru, o localitate celebră în perioada interbelică, revista Descoperă România, accesat 26 august 2014
  3. ^ La poalele Istriței, p. 35
  4. ^ a b Luminile cetățuiei, pp. 200-201
  5. ^ a b c d e Sărata Monteoru (despre) în: Ghidul stațiunilor balneare, p. 7, 30, 32; Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, portal mdrap.ro, accesat 2014.08.29
  6. ^ a b c d e f Cobuz, Doru (22 iunie 2006). „Statiunea care bea petrol si apa sarata”. Jurnalul național. http://www.jurnalul.ro/stire-descoperirea-romaniei-06/statiunea-care-bea-petrol-si-apa-sarata-18451.html. 
  7. ^ a b c d Nicolescu, Valeriu; Țânțăreanu, Cătălin (31 august 2010). „Statiunea balneo-climaterica de la Sarata-Monteoru, un Karlsbad românesc”. Opinia (Buzău). http://arhiva.opiniabuzau.ro/blogger/phrame.php?action=displayBlogEntry&id=5946. 
  8. ^ Geografia fizică a României, Posea Grigore, Ediția a II-a, București, Editura Fundației România de Mâine, 2006 p. 102, accesat 2013.02.08
  9. ^ a b Op. cit Bibliografie: Apele Minerale și termale din România, p. 89
  10. ^ a b Mică Enciclopedie Istorică, pp. 77–82
  11. ^ a b Istoric al Monteorului, publicat de Marcela Marin pe site-ul Asociației Sf. Maria. http://asociatiasfmaria.ro/site/index.php?option=com_content&task=view&id=13&Itemid=27. 
  12. ^ Familia Monteoru”. Radio România Internațional. 25 ianuarie 2010. http://old.rri.ro/arh-art.shtml?lang=2&sec=40&art=28858. Accesat la 14 septembrie 2010. 
  13. ^ Luminile cetățuiei, p. 149
  14. ^ Mică Enciclopedie Istorică, p. 306
  15. ^ Luminile cetățuiei, p. 144
  16. ^ Lahovari, George Ioan (1901). „Monteorul (Fundul-Sărății), cătun”. Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 4. București: Stab. grafic J. V. Socecu. pp. 387. http://www.archive.org/download/MareleDictionarGeograficAlRominiei4/roumanie_geo_4_text.pdf. 
  17. ^ Lahovari, George Ioan (1901). „Monteorul, com. rur.”. Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 4. București: Stab. grafic J. V. Socecu. pp. 386–387. http://www.archive.org/download/MareleDictionarGeograficAlRominiei4/roumanie_geo_4_text.pdf. 
  18. ^ La poalele Istriței, p. 42
  19. ^ Luminile cetățuiei, p. 170
  20. ^ Bijuteria aurului negru din Buzau: Sarata-Monteoru, o mina de petrol unica in Europa care produce 5 tone de petrol pe zi, 30 iunie 2014, accesat august 2014
  21. ^ Luminile cetățuiei, pp. 106-108
  22. ^ a b c Manolescu, Andrei (22 decembrie 2008). „Sărata Monteoru - în căutarea farmecului pierdut”. Dilema veche (243). http://www.dilemaveche.ro/sectiune/la-singular-si-plural/articol/sarata-monteoru. Accesat la 14 septembrie 2010. 
  23. ^ Plecări/sosiri în halta de călători Băile Sărata Monteoru”. Căile Ferate Române. http://www.mersultrenurilorcfr.ro/imtif/PleSos.aspx?key=ekjP3mV+wwl8VP+Hd/9A81IKFG9foGYDldTS6W/9uzQ2klY11iTXxKcBznh3k/egQbp5GeKaRm41rnOUsPspBxhjknNfhEiOkWvaWBQobmgrO+1MciagnrwJh36CEyvr&lng=ro. Accesat la 25 august 2014. 
  24. ^ Google Inc. Google Maps – Sărata-Monteoru, Buzău. Cartografiere de Google, Inc. https://www.google.ro/maps/@45.1279778,26.6506424,13z. Accesat la 25 august 2014. 
  25. ^ Lista localităților atestate ca stațiuni turistice”. Autoritatea Națională pentru Turism. http://turism.gov.ro/wp-content/uploads/2013/05/Statiuni-atestate.pdf. Accesat la 29 august 2014. 
  26. ^ Centre de informare turistică”. Autoritatea Națională pentru Turism. http://turism.gov.ro/wp-content/uploads/2013/05/Centre-de-Informare-Turistica1.pdf. Accesat la 29 august 2014. 
  27. ^ Baza de date TEMPO - serii de timp”. INS. https://statistici.insse.ro/shop/?page=tempo2&lang=ro&context=63. Accesat la 29 august 2014. 
  28. ^ a b p.50, Op. cit. Bibliografie: Strategia de Dezvoltare si Promovare a Turismului si a Agroturismului in judetul Buzau 2010-2015
  29. ^ p. 54 - Op. cit. Bibliografie: Strategia de Dezvoltare si Promovare a Turismului si a Agroturismului in judetul Buzau 2010-2015
  30. ^ a b c d p. 65-66, Op. cit. Bibliografie: Strategia de Dezvoltare si Promovare a Turismului si a Agroturismului in judetul Buzau 2010-2015
  31. ^ Op. cit Bibliografie: Apele Minerale și termale din România, p. 30
  32. ^ Op. cit Bibliografie: Apele Minerale și termale din România, p. 31
  33. ^ Munteanu, Constantin; Apele minerale, Editura Balneară, București, 2013, p. 13, 28,45,58, ISBN 978-606-93550-6-0
  34. ^ Op. cit Bibliografie: Apele Minerale și termale din România, p. 33
  35. ^ Munteanu, Constantin; Nămolul terapeutic, Editura Balneară, București, 2012, p. 96-97, ISBN 978-606-93159-1-0
  36. ^ Subcap. 2.8.2.1 Patrimoniul natural valorificat prin turism balnear, Cap. 2.8 Turism, Planul de Dezvoltare Regională al Regiunii Sud-Est pentru 2014-2020, Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est
  37. ^ Ghidul stațiunilor balneoclimaterice din România, Laviniu Munteanu, Constantin Stoicescu, Ludovic Grigore, Ed. Sport-Turism, București, 1978, p. 206, 208
  38. ^ Șontică, Cosmin (iunie 2014). „„Aurul negru” de la Monteoru, o bijuterie de 5 tone de țiței pe zi, unică în Europa”. Ziua de Buzau. http://ziuadebuzau.ro/economic/aurul-negru-de-la-monteoru-o-bijuterie-de-5-tone-de-titei-pe-zi/. Accesat la 20 august 2014. 
  39. ^ Legea nr. 2/1989. Anexa 2. http://www.lege-online.ro/lr-LEGE-2-1989-(21464).html. Accesat la 2 februarie 2012. 
  40. ^ Decretul-Lege nr. 38 din 22 ianuarie 1990”. Camera Deputaților din România. http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=11085. Accesat la 2 februarie 2012. 
  41. ^ Buzoieni! În votul nostru stă salvarea stațiunii Sărata-Monteoru!”. Șansa buzoiană. 17 mai 2007. http://www.sansabuzoiana.ro/actualitate.html?aid=1104. Accesat la 14 septembrie 2010. 
  42. ^ Marincea, Ovidiu (7 septembrie 2007). „Sărata Monteoru trăiește din gloria trecutului”. Adevărul. http://www.adevarul.ro/actualitate/Sarata-Monteoru-traieste-gloria-trecutului_0_37197796.html. Accesat la 14 septembrie 2010. 
  43. ^ Grosu, Mărgărit (17 mai 2007). „Populația din Monteoru a votat ieri pentru alipirea stațiunii la municipiul Buzău.”. Șansa buzoiană. http://www.sansabuzoiana.ro/evenimente.html?aid=72. Accesat la 14 septembrie 2010. 
  44. ^ Dinulescu, Cristina (19 decembrie 2005). „Referendumul de la Buzău, un eșec”. AMOS news. http://2005.informatia.ro/index.php?name=News&file=article&sid=121019. Accesat la 14 septembrie 2010. 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Sărata-Monteoru, Buzău

Legături externe[modificare | modificare sursă]