Parcul Natural Apuseni

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Parcul Natural Apuseni
Categoria V IUCN (Peisaj terestru/marin protejat)
Arieseni 27.jpg
Munții Apuseni în zona Arieșenilor
Harta locului unde se află Parcul Natural Apuseni
Harta locului unde se află Parcul Natural Apuseni
Localizarea parcului pe harta țării

Apuseni Skizze Gliederung.jpgMunții Apuseni - Rețeaua hidrografică și grupele muntoase

Informații generale
Poziția Flag of Romania.svg Vestul României
Pe teritoriile administrative ale județelor:
Actual Alba county CoA.png Alba
Actual Bihor county CoA.png Bihor
Actual Cluj county CoA.png Cluj
Cel mai apropiat oraș Nucet
Coordonate Coordonate: 46°34′59″N 22°48′07″E / 46.58306°N 22.80194°E / 46.58306; 22.8019446°34′59″N 22°48′07″E / 46.58306°N 22.80194°E / 46.58306; 22.80194[1]
Suprafață 75,784 ha
Înființare 1990, declarat în 2000
Organizație Romsilva[2]
Administrator - APNA[3]
Website www.parcapuseni.ro

Parcul Natural Apuseni este o arie protejată de interes național ce corspunde categoriei a V-a IUCN (parc natural de tip peisaj terestru) situată în România, pe teritoriile administrative ale județelor Alba, Cluj și Bihor[4].

Parcul național se află în vestul țării, în partea central-estică a Munților Apuseni, înconjurat de Masivul Vlădeasa la nord, Munții Pădurea Craiului la nord-vest, Munții Bihorului la sud, Munții Gilău la est și Munții Codru-Moma la sud-vest[5].

Istoric[modificare | modificare sursă]

În anul 1928 are loc la Cluj Napoca primul Congres al Naturaliștilor din România, unde, la inițiativa marelui explorator și biolog român Emil Racoviță, a fost adoptată o propunere în scopul elaborării unei legi cu privire la protecția naturii, astfel, în 1935 ia ființă primul parc național din România (Parcul Național Retezat), urmând ca la începutul anului 1990, numărul acestora să crească la 13[6].

Parcul Natural Apuseni cu o suprafață de 75.784 hectare[7], a fost înființat prin Ordinul MAPPM din 27 ianuarie 1990 (privind constituirea parcurilor naturale sub gospodărirea directă a ocoalelor și inspectoratelor silvice)[8] și declarat arie protejată prin Legea nr.5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - zone proteajate)[9], urmând ca în anul 2003, prin Hotărârea de Guvern nr. 230 să se restabilească limitele și suprafața acestuia.

În data de 8 octombrie 2009, în cadrul Galei Premiilor EDEN[10] de la Bruxelles, Parcul Natural Apuseni a fost premiat ca destinație turistică de excelență și promovat pe site-ul oficial European Destinations of Excellence (EDEN)[11], unde are o pagină proprie ce include și un film de prezentare oferit gratuit din partea Comisiei Europene[12].

Geologie și geomorfologie[modificare | modificare sursă]

Din punct de vedere geologic, parcul natural este constituit în cea mai mare parte din șisturi cristaline în Masivul Biharia și Masivul Vlădeasa; masive calcaroase în alternanță cu conglomerate și gresii în Munții Bihor; calcare și dolomite în platoul Padiș; gresii și șisturi cristaline în Bazinul Padiș - Cetățile Ponorului; calcare în Platoul Carstic Padiș și pe văile acestuia; calcare triasice, cretacice și jurasice în Munții Bihorului și Munții Pădurea Craiului; șisturi cristaline și depozite permiene în depresiunile Zarandului și Beiușului și în Munții Codru-Moma; precum și magmatite laramice[13] în Munții Gilăului și Bihorului[14].

Rezervaţia naturală Pietrele Galbenei

Parcul Natural Apuseni reprezintă o zonă montană cu forme de relief diversificate, vârfuri (Biserica Moțului), abrupturi stâncoase (Pietrele Galbenei), chei, văii (Valea Sighiștelului, Valea Galbenei), doline (Lumea Pierdută), măguri, lapiezuri, ponoare (Cetățile Ponorului), avene (Avenul cu Vacă), peșteri (Urșilor, Ciur Izbuc, Cetatea Rădesei, Ghețarul Focul Viu, Peștera Smeilor de la Onceasa); cu suprafețe naturale acoperite cu păduri, pășuni și pajiști; cu floră și faună specifică Occidentalilor[15].

În interiorul parcului sunt incluse mai multe rezervații naturale de importanță geologică, floristică, faunistică, speologică sau peisagistică, dintre care: Avenul din Hoanca Urzicarului, Izbucul de la Cotețul Dobreștilor, Izbucul Mătișești, Izbucul Tăuzului, Peștera Coiba Mare, Peștera Ghețarul de la Vârtop și Peștera Scărișoara (pe teritoriul județului Alba)[16]; Avenul Borțigului, Complexul Carstic din Valea Ponorului, Fâneața Izvoarelor Crișul Pietros, Groapa de la Bârsa, Groapa Ruginoasa, Peștera Cetatea Rădesei, Pietrele Boghii, Pietrele Galbenei, Poiana Florilor, Platoul Carstic Padiș, Valea Sighiștelului, Valea Galbenei, Platoul Carstic Lumea Pierdută, Peștera Ghețarul de la Focul Viu, Peștera lui Micula, Peștera Ciur Izbuc, Peștera Smeilor de la Onceasa, Săritoarea Bohodeiului, Sistemul Carstic Peștera Cerbului - Avenul cu Vacă, Vârful Biserica Moțului, Vârful Cârligați (versantul sudic), în județul Bihor[17] și Molhașul Mare de la Izbuc, arie naturală aflată pe teritoriul administrativ al județului Cluj[18].

Hidrografie[modificare | modificare sursă]

Lacul de acumulare Beliş-Fântânele

Apele de suprafață ale parcului natural aparțin bazinelor hidrografice ale râurilor:

În suprafața parcului, în partea nordică a munților Apuseni se află Lacul Beliș-Fântânele, lac artificial de acumulare din Munții Gilău, amenajat între anii 1970-1974.

Pentru mai multe detalii, vezi: Barajul Fântânele

Climă[modificare | modificare sursă]

Clima este continental-moderată, în general umedă și rece în zonele înalte, cu interferențe de aer cald tropical în zonele mai joase; cu precipitații importante între 600 mm. în valea Arieșului Mare, până la 1300–1400 mm. în Munții Bihorului și vânturi dominante din partea vestică. Temperatura medie anuală este cuprinsă între 2 și 4°C în Vlădeasa și 8-10°C în zona depresionară a Beiușului[20].

Biodiversitate[modificare | modificare sursă]

Parcul natural dispune de mai multe tipuri de habitate, astfel: păduri dacice fag, păduri dacice de stejar și carpen, păduri relictare, păduri aluviale, turbării active, turbării cu vegetație forestieră, tufărișuri alpine și boreale, tufărișuri uscate, pajiști alpine și boreale, pajiști panonice de stâncării sau fânețe; cu o mare varietate de floră și faună caracteristice zonei nordice a Carpaților Occidentali[21].

Floră[modificare | modificare sursă]

Vegetația este una specifică în cea mai mare parte habitatelor montane, cu păduri de conifere sau de foioase, păduri în amestec, tufărișuri de arbusti și ierburi de luncă, de pajiște sau de stâncărie.

Păduri de conifere cu arboret de brad (Abies alba), molid (Picea abies) zadă (Larix), pin (Pinus), tisă (Taxus bacata), larice (Larix decidua), zâmbru (Pinus cembra);

Pădure în amestec

Păduri de foioase: fag (Fagus sylvatica), stejar (Quercus robur), gorun (Quercus petraea), frasin (Fraxinus), tei (Tilia), paltin de munte (Acer pseudoplatanus), carpen (Carpinus betulus), jugastru (Acer campestre), mesteacăn (Betula pendula), ulm (Ulmus glabra), castan sălbatic (Aesculus hippocastanum), cireș sălbatic (Cerasus avium), nuc (Juglans regia L.), scoruș de munte (Sorbus aucuparia), plop tremurător (Populus tremula), salcie albă (Salix ), salcie căprească (Salix caprea)[22], arin (Alnus glutinosa);

Arbusti: jneapăn (Pinus mugo), corn (Cornus mas), alun (Corylus avellana), mur (Rubus fruticosus L.), zmeur (Robus idaeus), afin (Vaccinum myrtillus L.), liliac sălbatic (Syringa vulgaris);

Gălbinele (Lysimachia puctata)

Specii ierboase: papucul doamnei (Cypripedium calceolus), clopoțel de munte (Campanula alpina), moșișoară (Liparis loeselii)[23], darie (Pedicularis comosa), albăstriță (Centaurea kotschyana), garofiță de munte (Dianthus tenuifolius), roua cerului (Drosera rotundifolia), buruiana vântului (Seseli rigidum), gențiană (din specia Gentiana clusii), poroinic (Orchis militaris), angelică (Angelica archangelica), crucea voinicului (Hepatica transsilvanica), gălbinele (Lysimachia punctata), mlăștiniță (Epipactis palustris), năpraznică (Geranium robertianum), rușuliță (Hieradum aurantiacum), fierea pământului (Marchantia polymorpha)[24], lalea de munte (Fritillaria montana), colțișor (Dentaria bulbifera), talpa ursului (Heracleum palmatum), piciorul cocoșului (Ranunculus repens), măzăriche (Anthyllis montana)[25], păștiță (Anemone nemorosa), oiță (Anemone narcissiflora)[26], săbiuță (Gladiolus imbricatus).

Faună[modificare | modificare sursă]

Fauna parcului este una diversificată și bine reprezentată de mai multe specii de mamifere , păsări, pești, reptile, și amfibieni[27] (unele aflate pe lista roșie a IUCN[28]).

Urs brun (Ursus arctos)

Mamifere: cerb (Cervus elaphus L.), capra neagră (Rupicapra rupicapra), căprioară (Capreolus capreolus), urs brun (Ursus arctos), lup (Canis lupus), mistreț (Sus scrofa), vulpe (Vulpes vulpes crucigera), râs (Lynx), pisică sălbatică (Felis silvestris), jder (Martes martes), vidră (Lutra lutra), veveriță (Sciurus vulgaris), dihor (Mustela putorius), hermelină (Mustelea erminea), arici (Erinaceus europaeus), cârtiță (Talpa europaea), chițcan de munte (Sorex alpinus), chițcan de pădure (Sorex araneus), chițcan de apă (Neomys fodiens), pârș (Glis glis), șoarece de câmp (Microtus arvalis), liliac cârn (Barbastella barbastellus), Liliac de apăliliac de apă (Myotis daubentonii)[29], liliac de amurg (Pipistrellus pipistrelus), liliacul cu potcoavă (Rhinolophus ferrumequinum), liliac urecheat (Plecotus auritus)[30];

Cocoş de munte (Tetrao urogallus)

Păsări: cocoșul de munte (Tetrao urogallus), acvilă de munte (Aquila chrysaetos), găinușa de alun (Tetrastes bonasia), ieruncă (Tetrastes bonasia), acvila țipătoare mică (Aquila pomarina), corb (Corvus corax), pițigoi moțat (Parus cristatus), aușel (Regulus regulus)[31], mierlă (Turdus merula), mierlă de apă (Cinclus cinclus), ciocănitoare neagră (Dryocopus martinus), ciocănitoare de munte (Picoides tridactylus), pițigoi de brădet (Parus atus), vânturel (Falco vespertinus), codobatură (Motacilla alba), mugurar (Pyrrhula pyrrhula), sturz de vâsc (Turdus viscivorus), sticlete (Carduelis carduelis), uliu (Accipiter nisus)[32].

Pești: păstrăv fântânel (Salvelinus fontinalis), păstrăv curcubeu (Salmo gairderi irideus), păstrăv brun (Truite fario), babușcă (Rutilus rutilus), zvârlugă (Cobitis taenia), scobar (Chondrostoma nasus), lipan (Thymallus thymallus), clean (Squalius cephalus), craiete (Phoxinus phoxinus), mreană (Barbus barbus);

Reptile și amfibieni: șopârla de zid (Podarcis muralis), șopârla vivipară (din specia Zootoca vivipara), vipera berus (Vipera berus), năpârcă (Anguis fragilis), șarpele lui Esculap (Elaphe longissima), șarpele de alun (Coronella austriaca), salamandră (Salamandra salamandra)[33].

Căi de acces[modificare | modificare sursă]

Obiective turistice[modificare | modificare sursă]

În suprafața administrativă a Parcului Natural Apuseni și în vecinătatea acestuia se află mai multe obiective de interes turistic, printre care: lăcașuri de cult declarate monumente istorice, muzee, rezervații sau monumente naturale, precum și formațiuni geologice cu rol peisagistic[34].

Monumente istorice[modificare | modificare sursă]

Biserica de lemn din satul Gârda de Sus, Alba

Arii naturale[modificare | modificare sursă]

Pietrele Albe, Munţii Vlădeasa

Muzee[modificare | modificare sursă]

Pentru mai multe detalii, vezi: Casa memorială Cloșca de la Cărpiniș

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Munţi Apuseni

Reportaje

Defrișări

Poluare

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • M. Bleahu, Munții Apuseni: Bihor-Vlădeasa, Ed. Uniunii de Cultură Fizică și Sport, București, 1967
  • V. Ivanovici, M. Borcoș, M. Bleahu, Geologia Munților Apuseni, Ed.Academiei Române, București, 1976
  • O. Abrudan, P. Alecu, Bihor - monografie, Ed. Sport-Turism, București, 1979
  • T. Morariu, O. Bogdan, A. Maier, Județul Alba - monografie, Ed. Academiei RSR, București, 1980
  • A. Negucioiu, P. Teodor, N. Encioiu, Județele patriei - Cluj, Ed. Sport-Turism, București, 1980
  • M. Bleahu, S. Bordea, Monografii montane - Munți Bihor-Vlădeasa, Ed. Sport-Turism, București, 1981
  • I. Simionescu, N. Găldeanu, C. Dumitru, Fauna României, Ed, Albatros, București, 1983
  • Șt. Negrea, T. Orghidan, Peșteri din România - Ghid Turistic, Ed. Sport-Turism, București, 1984
  • R. Petrea, Turism rural în Munții Apuseni, Ed. Universității din Oradea, 2004
  • A. Băltăreț, Ecosistem în Munții Apuseni, Ed. Pro Universitaria, București, 2009

Note și referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ en Eunis.eea.europa.eu - Muntii Apuseni (coords.); accesat la 12 septembrie 2012
  2. ^ Rosilva.ro - Regia Națională a Pădurilor - Romsilva; accesat la 23 septembrie 2012
  3. ^ APNA - Administrația Parcului Natural Apuseni - subunitate a Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva
  4. ^ Parcapuseni.ro - Parcul Natural Apuseni - hartă localizare
  5. ^ en ProtectedPlanet.net - Muntii Apuseni Natural Park (geolocalisation); accesat la 13 septembrie 2012
  6. ^ Green-borders.eu - Managementul Ariilor protejate - Scurt istoric al ariilor protejate din România (cap III.2); accesat la 17 septembrie 2012
  7. ^ Parcapuseni.ro - Parcul Natural Apuseni - Istoricul declarării parculu
  8. ^ Dir-emas.ro - Lista actelor normative de bază în vigoare cu referire la mediu; accesat la 16 septembrie 2012
  9. ^ Cdep.ro - Legea nr. 5 din 6 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial nr.152 din 12 aprilie 2000; accesat la 14 septembrie 2012
  10. ^ Romaniaturistica.ro - Parcul Natural Apuseni - Premiul EDEN 2009; accesat la 23 septembrie 2012
  11. ^ en Ec.europa.eu - European Destinations of Excellence; accesat la 23 septembrie 2012
  12. ^ en Ec.europa.eu - European Destinations of Excellence - Parcul Natural Apuseni (Romania); accesat la 23 septembrie 2012
  13. ^ - Dexonline - definiție laramic; accesat la 13 septembrie 2012
  14. ^ Sribd.co - Structura geologică a Munților Apuseni; accesat la 13 septembrie 2012
  15. ^ Parcapuseni.ro - Parcul Natural Apuseni; accesat la 13 septembrie 2012
  16. ^ Apmab.anpm.ro - Agenția pentru Protecția Mediului Alba; accesat la 13 septembrie 2012
  17. ^ Apmbh.anpm.ro Agenția pentru Protecția Mediului Bihor; accesat la 13 septembrie 2012
  18. ^ Apmcj.anpm.ro - Agenția pentru Protecția Mediului Cluj; accesat la 13 septembrie 2012
  19. ^ Apebihor.ro - Rețeaua hidrografică a județului Bihor; accesat la 13 septembrie 2012
  20. ^ Carpați.org - Clima munților Apuseni; accesat la 13 septembrie 2012
  21. ^ Natura2000.ro - Biodiversitatea în România - Natura2000 - Apuseni; accesat la 14 septembrie 2012
  22. ^ Salcia căprească mai este cunoscută și sub denumirea populară de iovă
  23. ^ Spontana.robustit.com - Specii din flora spontană a României; accesat la 14 septembrie 2012
  24. ^ Fierea pământului mai este cunoscută (în unele locuri ale țării) și sub denumirea de muschi de baltă
  25. ^ Măzărichea este cunoscută și sub denumirea populară de rinichi de munte
  26. ^ Apm-bihor.ro - Flora și fauna - Lista roșie a județului Bihor; accesat la 24 septembrie 2012
  27. ^ Enrin.grida.no - Flora și fauna sălbatică a României; accesat la 14 septembrie 2012
  28. ^ Apm-bihor - Folra și fauna - Lista roșie a județului Bihor; accesat la 4 octombrie 2012
  29. ^ Speotimis.ro - Dicționar speologic - Liliac; accesat la 4 octombrie 2012
  30. ^ en Traveux.ro - Observation on the bat fauna of Rosia Montana; accesat la 14 septembrie 2012
  31. ^ Pasărea din spacia Aușel este cunoscută și sub denumirea de pănțăruș
  32. ^ Sribd.com - Lista păsărilor din România; accesat la 17 septembrie 2012
  33. ^ Natura2000.mmediu.ro - Apuseni - Specii de reptile și amfibieni, cap: 3.2.d.; accesat la 18 septembrie 2012
  34. ^ Romaniasinatura.wgz.ro Parcuri naturale din România - Parcul Natural Apuseni; accesat la 23 septembrie 2012
  35. ^ Bihor.djc.ro - Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniu Național Bihor - Biserica romano-catolică, Beiuș; accesat la 18 septembrie 2012
  36. ^ Obiective turistice în județul Cluj - Pietrele Albe; accesat la 14 septembrie 2012
  37. ^ Beiuș.ro - Muzeul municipal; accesat la 18 septembrie 2012

Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]