Veveriță

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pentru o localitate vedeți Veverița, Ungheni.
VeverițăAjutor:Cum se citește o cutie de taxonomie
Eastern Grey Squirrel in St James's Park, London - Nov 2006 edit.jpg
Sciurus carolinensis
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Clasă: Mammalia
Ordin: Rodentia
Familie: Sciuridae
Subfamilii

Ratufinae
Sciurillinae
Sciurinae
Callosciurinae
Xerinae

Veverița este un mamifer rozător de talie mică, cu blană roșcată ori neagră pe spate și albă pe piept, cu coadă lungă și stufoasă.

Până acum s-au identificat peste 300 de specii de veverițe. Cea mai cunoscută și numeroasă populație o reprezintă veverițele gri, care se întâlnesc pe aproape întreaga suprafață a emisferei nordice (Europa, nordul Asiei, Orientul Îndepărtat și Japonia).

Familia[modificare | modificare sursă]

Familia Sciuridae (a veverițelor), aparține ordinului Rodentia și cuprinde rozătoare mici sau mijlocii. Această mare familie include veverița de copac, veverița terestră, marmota, veverița zburătoare, popândău și câinele de preerie (Cynomys). Veverițele sunt indigene în America, Eurasia și Africa și au fost introduse de om în Australia. Veverițele au apărut în Eocen, aproximativ 40 milioane ani în urmă. Veverițele sunt strâns legate dintre speciile existente cu castorul de munte și cu rozătoarele Dormice.

Specii[modificare | modificare sursă]

Cea mai răspândită specie, veverița gri, este de o lungime de 30-40 de centimetri (inclusiv coada). Cântărește aproximativ o jumătate de kilogram. Principala hrană a veveriței constă în: alune, nuci, semințe, sâmburi și fructe de pădure. Trăiește aproximativ 6 ani.

Veverița roșcată (Sciurus vulgaris), are în jur de 20 - 25 de centimetri. Blana veveriței roșcate este în nuanțe de la cărămiziu la negru-roșcat, burta este albă și are o coada lungă. Această specie de veveriță se găsește și în România. Hrana principală este alcătuită din semințe și conuri de pin sau de brad.

Veverița dungată (Tamias striatus), trăiește în America de Nord.

Cea mai mică specie de veveriță cunoscută trăiește în sud-estul Nigeriei, în Camerun și Gabon. Are o lungime de aproximativ 7 centimetri.

Ratufa (Ratufa indica), este cea mai mare specie de veveriță cunoscută. Corpul și coada împreună ajung până la 90 de centimetri. Aceste veverițe uriașe trăiesc în sud-estul Asiei și în câteva zone din Nepal.

Mod de trai[modificare | modificare sursă]

Veverițele nu trăiesc în grupuri, fiind animale singuratice. Numai în perioada împerecherii se apropie unul de altul. Puii de veveriță se nasc golași și orbi, având greutate între 30 și 50 de grame fiecare.

Galerie foto[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Veverita roscata

Fotografii