Parcul Național Cheile Bicazului - Hășmaș

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș
Categoria II IUCN (Parc național)
2009 0706sac0121.JPG
Masivul Hășmașu Mare și Piatra Singuratică
Harta locului unde se află Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș
Harta locului unde se află Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș
Poziția Județele Harghita și Neamț, România
Cel mai apropiat oraș Gheorgheni, Bicaz
Coordonate Coordonate: 46°45′N 25°47′E / 46.750°N 25.783°E / 46.750; 25.78346°45′N 25°47′E / 46.750°N 25.783°E / 46.750; 25.783[1]
Suprafață 65,75 km²
Înființare 1990
Website oficial

Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a II-a IUCN (parc național), aflat în România, în arealul grupei centrale a Carpaților Orientali, în Munții Hășmaș, pe teritoriul administrativ al județelor Harghita și Neamț.[2]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Are o suprafața de 6575 ha în care sunt protejeate valoroase elemente geologice, geomorfologice, palentologice, botanice și peisagistice, precum și faunistice. Aici sunt incluse mai multe rezervații naturale – asimilate în zona de protecție integrală printre care:

Teritoriul parcului este la rândul său cuprins în Aria de Importanță Avifaunistică Cheile Bicazului – Munții Hășmaș.

Acces[modificare | modificare sursă]

Principala cale de acces este drumul național DN12C care leagă orașul Gheorgheni de Bicaz. Accesul spre Munții Hășmașul Mare se poate face și de pe DN12, pe la Bălan.

Geologie și geomorfologie[modificare | modificare sursă]

Teritoriul parcului coincide în cea mai mare parte sa cu sinclinalul Masivului Hășmaș, peste al cărui fundament cristalin se suprapune o stivă de sedimente din Mezozoic[3]

În Paleozoic procesele orgenetice și de șariaj au împins roci mai vechi formate în Proterozoic, peste unele mai tinere formate în Cambrian. Sfârșitul Paleozoicului aduce cu el formarea unui geosinclinal, ce în Triasic este acoperit prin transgresiune de apele mării. Astfel, pe soclul cristalin preexistent (ce actual apare la periferia masivului la suprafață), în mările mezozoice s-a depus o cuvertură de conglomerate și sedimente calcaroase dure de-a lungul a 6 faze importante, întrerupte de etape terestre (când zona devenea – temporar, uscat). Aceste etape intermitente au denudat prin eroziune subaeriană grosimea sedimentelor și au modelat peisajul. Acumularea sedimentelor în geosinclinal s-a însoțit de pentrarea acestora de roci vulcanice, la fârșitul Cretacicului inferior. Speciile marine care au trăit în mările din Jurasic și Cretacic au lăsat urme sub forma fosilelor, care se găsesc din belșug în această zonă.

Altitudinea la nivelul parcului variază între 575 m (Bicaz–Chei) – 1792 m (vârful Hășmașul Mare).

Sisteme hidrografice[modificare | modificare sursă]

Climă[modificare | modificare sursă]

Diversitate[modificare | modificare sursă]

Diversitate peisagistică[modificare | modificare sursă]

Peisajul Munților Hășmaș se prezintă sub forma unor culmi rotunjite calcaroase ce au aspect de peneplenă, din care se desprind sub formă de prăpastie pereții cheilor. Apa Bicazului ieșind din Lacul Roșu străbate roca în timp ce coboară o mare diferență de nivel. Peisajul aici prezintă pereți de verticali monumentali de stâncă, uneori cu arbori care cresc în mici habitate disponibile. Afluenți Bicazului și-au tăiat în zonă propriile chei – cum sunt cele ale Lapoșului, Cupașului, Șugăului și Bicăjelului, înfrumusețate de repezișuri, cascade sau serii de marmite.

Culmile acoperite de pajiști subalpine se asociază cu petice de vegetație ierboasă pe povârnișuri și terase. Puncte de belvedere se constituie din întrepătrunderi ale stâncăriilor cu pereți cvasiverticali, cu pădurile. Acestea, uneori compacte de molid sau amestecate cu fag, brad sau larice (mai rar), acoperă pante abrupte de conglomerate, în timp ce în fisurile pereților cresc uneori molizi sau pini.

În parc se regăsesc variate peisaje carstice (pereti verticali si surplombanți, turnuri (Piatra Altarului, Piatra Singuratică) și ace calcaroase, hornuri, blocuri diaclazate aproape de desprindere, vârfuri stâncoase, lapiezuri sau câmpuri de lapiezuri (Poiana Tarcău), creste, șei carstice, grohotișuri, chei, marmite de eroziune, doline, avene (Licaș), peșteri, izvoare petrifiante cu depuneri de tuf calcaros și travertin (Cheile Șugăului).

Geodiversitate[modificare | modificare sursă]

Membru al genului Cenoceras (Triasicul superior – Jurasicul mijlociu)

Situri paleontologice[modificare | modificare sursă]

În zona parcului abundă siteuri paleontologice din mezozoic, în care se găsesc recife fosilizate cu amoniți, bivalve, brachiopode, gastropode, belemniți, echinoide, corali, crinoide, plante[4], aulacostefanide[5][6]. Au fost astfel identificate areale[4][7]:

  • din Cretacic: valea Cherecului, vârfurile Hăghimașul Negru, Surduc, Ghilcoș
  • din Jurasic: vârful și valea Ghilcoș, văile Hăghimașul Negru, Fagu Oltului, Cheia, vârfurilePotcoava, Piatra Singuratică, Suhard, pereții Cheilor Bicazului, zona Curmătura de lângă Pârâul Sec
  • din Triasic: valea Hăghimașul Negru, vârful Piatra Singuratică

Biodiversitate[modificare | modificare sursă]

Marea biodiversitate a arealului, este un rezultat al condițiilor variatelor geomorfologice, pedologice, de expunere a versanților, de microclimat, etc.

Habitate
Floră
Sângele voinicului (Nigritella rubra)
Faună

Atracții turistice[modificare | modificare sursă]

Locale[modificare | modificare sursă]

  • În Stațiunea Lacul Roșu, Lacul Roșu, Vârful Suhardu Mic, Vâful Ghilcoș
  • În arealul limitrof Cheilor Bicazului înafară de acestea mai sunt și Cheile Bicăjelului, Cheile Șugăului și Cheile Duruitoare
  • Vârful Hășmașu Mare (1792 m), Piatra Singuratică, Poiana Albă

De vecinătate[modificare | modificare sursă]

  • Stațiunea Izvoru Mureșului: În muzeul punctului de informare din sediul administrativ al parcului situat aici, a fost realizată o colecție cu exponate paleontologice.[8]

Istorie[modificare | modificare sursă]

Locurile[modificare | modificare sursă]

Zona parcului a fost în general slab populată. Câteva artefacte ale unor vânători din paleolitic au fost descoperite în zona Bicaz–Chei.

Prima fotografie (daguerotipie) a Lacului Roșu a fost realizată în 1864 de Balázs Orbán, zona dezvoltându-se ca stațiunea turistică deabea mai târziu. În perioada 19201928 a funcționat până aici o mocăniță.

Deabea în 1937 se construiește aici șoseaua care leagă Transilvania de Moldova. Construcția a impus dinamitări ale pereților din Cheile Bicazului, în zonele în care aceștia se apropiau foarte mult, iar infrastructura a ocupat o parte semnificativă din albia Bicazului.

Parcul[modificare | modificare sursă]

Constituirea parcului s-a făcut în baza unui ordin de ministru în 1990, confirmat prin Legea nr.5 din 6 martie 2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - zone protejate, iar delimitarea s-a realizat prin Hotărârea Guvernului României Nr. 230 din 4 martie 2003, privind delimitarea rezervațiilor biosferei, parcurilor naționale și parcurilor naturale și constituirea administrațiilor acestora.[9]

Studii de paleontologie au fost începute în zona Munților Hășmaș și a actualului parc în 1866 de Franz Herbich[4] și, au fost continuate de alții, cum ar fi Neumayr în 1873, Vadász în 1915, Jekelius în 1921. Ulterior au apărut lucrări ale unor autori români, cum ar fi D. Patrulius, M. Pelin, C. Grasu, D. Grigore, I. Preda. Mai recent, în perioada 2007 - 2010 s-a desfășurat în arealul Munților Hășmaș – incluzând teritoriul parcului, proiectul Geo-biodiversitatea Parcului Național Cheile Bicazului - Hășmaș (GEOBIOHAS), de reevaluare a situației actuale a întregului patrimoniu natural existent în acest areal[10]. Acesta s-a concretizat prin: inventarierea stării actuale a siturilor din masiv și din ariile limitrofe acestuia, cartari și studii geologice (petrografice, mineralogice), geotehnice, paleontologice și hidrogeologice[10], schițarea unui Catalog al siturilor paleontologice din masivul Hăghimaș[4] și propuneri privind crearea unor rezervații științifice în zona vârfului Ghilcoș respectiv Hășmașul Mare.[11]

Primele date botanice despre flora zonei apar în a doua jumătate a secolului 19, datorită lui F. Fronius, F. Schur, V. Janka. Cercetări cu tentă geobotanică sunt aprofundate în prima jumătate a secolului 20 de F. Pax, M. Gușuleac, E. Nyárády, R. Soó, pentru ca în a doua jumătate a secolului C. Papp, C. Bârcă, E. Eftimie, Gh. Mihai, D. Mititelu să aducă noi date privindfitocenozele locurilor. A. György, A. Kovács, V. Prepeliță și M. Doczy își aduc contribuția printr-un studiu asupra pajiștilor.

Perspective[modificare | modificare sursă]

Managementul gestionării deșeurilor în diverse zone pune probleme greu surmontabile, localitățile de pe valea Bicazului neavând un serviciu de salubritate. Aceasta conduce la o deteriorare a calității apei precum și la afectarea aspectul dezolant al locurilor, asociate afectării florei și faunei. În plus, defrișările din zone ce nu aparțin parcului dar se află în bazinele hidrografice superioare ale apelor, conduc la generarea unor viituri puternice cu caracter dăunător.[12]

O altă problemă este comerțul ilegal cu flori de colț sau cu stalactite și stalagmite rupte din Peștera Munticelu.[13]

Există proiecte diverse de ameliorare a atât a facilităților de care beneficiază potențialii turiști, cât și de repoziționare a comerțului stradal din Cheile Bicazului. Unul dintre ele implică iluminarea cheilor pe timp de noapte, de la intrare și până la stațiunea Lacu Roșu.[14][15] Ceea ce afectează însă major intențiile de amenajare turistică a acestor chei, este însă conflictul care durează din anii '90, privind granița dintre județele Neamț și Harghita.[16]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Lectură suplimentară
  • Parcul Național. Cheile Bicazului-Hășmaș, Baciu Dorin-Sorin, Editura Universitatății Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2010, ISBN 978-973-703-536-3
  • Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș. Ghidul siturilor geologice și fizico-geografice, Constantin Grasu, Mihai Brânzilă, Crina Miclăuș, Dorin Sorin Baciu, Editura Universitatatății Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2011, ISBN 978-973-703-573-8
  • Flora și vegetația cormofitelor din Masivul Hășmaș, Cheile Bicazului și Lacul Roșu, Nicoleta Nechita, Piatra Neamț, 2003, ISBN 973-851-57-9-3

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Google Earth
  2. ^ ProtectedPlanet.net - Parcul Național Cheile Bicazului - Hășmașul Mare, delimitarea ariei protejate, accesat la 16 februarie 2012
  3. ^ Studii asupra sistemelor hidrografice în aria Parcului Național Cheile Bicazului – Hășmaș; Camelia Cazacu, Titus Brustur, Ștefan Szobotka, Mihaela C. Melinte; Sesiunea de comunicări științifice a Institutului Național de Geologie și Geoecologie Marină (GEOECOMAR București, 2009; accesat 2013.10.31
  4. ^ a b c d Palaeontological sites from Cheile Bicazului – Hășmaș National Park; Dan Grigore, Iuliana Lazăr, Constantin Grasu, Ion Gheuca, Diana Ciobănete, Adriana Constantinescu, Iulia Marcu; Muzeul Olteniei Craiova.Oltenia. Studii și comunicări. Științele Naturii, Tom. XXV/2009 ISSN 1454-6914, accesat 2013.10.30
  5. ^ Aulacostephanids species (aulacostephanus, ringstedia, simocosmoceras and gravesia genera) from “acanthicum beds” of Ghilcoș (The Eastern Carpathians – Romania); Dan Grigore, Iulia Marcu; Muzeul Olteniei Craiova.Oltenia. Studii și comunicări. Științele Naturii, Tom. XXV/2009 ISSN 1454-6914, accesat 2013.10.30
  6. ^ Aulacostephanids species (Sutneria genus) from “acanthicum beds” of Ghilcoș (The Eastern Carpathians – Romania); Dan Grigore; Muzeul Olteniei Craiova.Oltenia. Studii și comunicări. Științele Naturii, Tom. XXV/2009 ISSN 1454-6914, accesat 2013.10.30
  7. ^ Upper Jurassic brachiopod assemblages from the Hăghimaș Mountains (Eastern Carpathians, Romania) ‐ taxonomy, paleoecology and paleobiogeographical significance; Dan Grigore, Iuliana Lazăr, Michael R, Sandy; North American Paleontological Convention (NAPC), Cincinnati, iunie 2009, accesat 2013.10.30
  8. ^ PN II 31-059 Geo-biodiversitatea Parcului Național Cheile Bicazului – Hășmaș. Studii integrate geologice, geografice, biologice pentru îmbogățirea patrimoniului natural al parcului și extinderea limitelor acestuia – GEOBIOHAS, Raport anual de activitate științifică 2009, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în domeniul Geologiei, Geofizicii, Geochimiei și Teledetecției, Institutul Geologic al României, București, p. 39-40, accesat 2013.10.30
  9. ^ HG 230/2003 M. Of. 190 din 26 martie 2003, accesat 2013.10.31
  10. ^ a b 'Geo-biodiversitatea Parcului Național Cheile Bicazului - Hășmaș (GEOBIOHAS) – Studii integrate geologice, geografice, biologice pentru îmbogățirea patrimoniului natural al parcului și extinderea limitelor acestuia, accesat 2013.10.30
  11. ^ Proposals for scientific reserves in the Cheile Bicazului – Hășmaș National Park area (the Eastern Carpathians – Romania); Dan Grigore, Iuliana Lazăr, Ion Gheuca, Cosmin Butnar, Ionel Radu; Muzeul Olteniei Craiova.Oltenia. Studii și comunicări. Științele Naturii, Tom. XXVI, No. 2/2010 ISSN 1454-6914, accesat 2013.10.30
  12. ^ Managementul deșeurilor în zona Trei Fântâni, reabilitarea ecologică și protejarea biodiversității in Cheile Bicăjelului, din cadrul Parcului Național Cheile Bicazului-Hășmaș, Asociația de Turism Eco Alpin Club Harghita, accesat 2013.10.28
  13. ^ Cum să cumperi o floare de colț, Irina Munteanu, 02 iulie 2008, Jurnalul Național, accesat 2013.10.28
  14. ^ Iluminarea Cheilor Bicazului Repusă pe tapet, Irina Călin, 14 august 2013, Ceahlăul, accesat 2013.10.28
  15. ^ Feerie în Cheile Bicazului, Mariana Oltean Tudose, 19 octombrie 2010, Ceahlăul, accesat 2013.10.28
  16. ^ Război pentru Cheile Bicazului, Ingrid Ciofoaia, 27 iunie 2012, Evenimentul zilei, accesat 2013.10.28

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Galerie[modificare | modificare sursă]