Peisaj

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Peisaj

Peisajul, potrivit Noului dicționar universal al limbii române, este „parte, colț de natură (cuprins dintr-o privire), care formează un ansamblu estetic”.[1]

În ecologie peisajul numit și peisaj geografic, landșaft reprezintă o unitate sau porțiune geografico-ecologică din învelișul geosferic care posedă trăsături proprii, diferite de la cele ale porțiunilor învecinate de care este despărțită prin limite naturale și este formată din reunirea mai multor ecosisteme locale sau regionale caracteristice, care cuprind mai multe elemente, cum sunt geomorfologia regiunii, elementele nevii și cele vii și se caracterizează printr-o anumită formă a interacțiunii dintre relief, climă, ape, soluri, vegetație, faună și activitatea omului. [2]

Etimologie[modificare | modificare sursă]

În sensul său etimologic, peisajul este constituit din mulțimea trăsăturilor, caracterelor, formelor unui teritoriu, unei regiuni, unui ținut.

Termenul din română peisaj este un împrumut din limba franceză: paysage.[1] În franceză, substantivul paysage („peisaj”) este un derivat al substantivului pays „ținut”, „regiune”, „țară” < limba franceză veche païs < Lat.page(n)sis „teritoriul unui pagus” („sat”, „canton”, „ținut”).[3][4]

O noțiune complexă[modificare | modificare sursă]

Noțiunea actuală de peisaj este, pe scurt, destul de recentă. Înainte de a fi obiectul reprezentărilor artistice sau arhitecturale, peisajul însemna un ținut, o regiune, adică o porțiune a teritoriului național cu o identitate bine marcată, un loc de viață și de muncă pentru oamenii locului care aparțin acelei regiuni.

Azi, putem auzi expresii ca peisaj politic, peisaj mediatic, etc. Peisajul poate deci să desemneze un ansamblu contextual: viziunea lucrurilor unui timp dat. Noțiunea de peisaj se află într-o evoluție constantă.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române (2007)
  2. ^ Constantin Pârvu. Dicționar enciclopedic de mediu (DEM), Volumul 2. Regia Autonomă Monitorul oficial, 2005
  3. ^ Albert Dauzat, Jean Dubois, Henri Mitterand, Nouveau Dictionnaire Étymologique et Historique (1977)
  4. ^ G. Guțu, Dicționar latin -român (1983).

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Albert Dauzat, Jean Dubois, Henri Mitterand, Nouveau Dictionnaire Étymologique et Historique par..., quatrième édition revue et corrigée, Librairie Larousse, Paris, 1977. ISBN 2-03-020210-X
  • G. Guțu, Dicționar latin - român, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1983.
  • Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române, Ediția a doua, Editura Litera Internațional, București-Chișinău, 2007. ISBN 978-973-675-307-7

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]