Economia Timișoarei

Acest articol este despre economia municipiului Timișoara.

Istoric

Fabrica de bere, construită în 1717, prima de pe teritoriul actual al României

Timișoara s-a afirmat ca puternic centru economic în secolul XVIII, odată cu instalarea administrației habsburgice. Colonizarea cu germani, diversitatea etnică și religioasă, reconstrucția cetății dar și sistemul legislativ favorabil proprietății private, au determinat formarea unui puternic țesut de meșteșugari și comercianți. Acest țesut de meșteșugari a constituit pentru mai bine de 200 de ani secretul dezvoltării economice de aici. Când Revoluția industrială a început să se manifeste, Timișoara prezenta toate condițiile favorabile pentru adoptarea ei. Rând pe rând au fost introduse cele mai moderne inovații ale vremii. Micile ateliere meșteșugărești au lăsat locul industriei mici și mijlocii. Un al doilea atuu important l-a constituit Canalul Bega. Acesta a fost un factor competitiv necesar dezvoltării comerțului, permițând traficul de mărfuri pe apă, legătura pe Dunăre și comerțul atât cu Europa dar și cu restul lumii, prin porturile de la Marea Neagră. În 1857 la Timișoara a ajuns și calea ferată, completând astfel toate premisele necesare dezvoltării economiei industriale moderne. Însă acest model economic specific, dezvoltat în mod organic de-a lungul a aproape 250 de ani, a luat fine în 1948 odată cu naționalizarea, suprimarea proprietății individuale și instaurarea economiei de stat planificate.

În ciuda declinului unor ramuri economice tradiționale, înlocuite de noi ramuri moderne, sectorul industrial din Timișoara continuă să furnizeze peste 3% din producția industrială națională.

Sistemul bancar

Primele instituții de credit din Timișoara au apărut la sfârșitul secolului XVIII. În secolul următor numărul lor a crescut exponențial. Printre primele insitituții se numără Prima Casă de Economii din Timișoara, Banca de Industrie și Comerț a Banatului, Casa de Economii Timișoara sau Banca Timișiana, prima insituție de credit românească din Banat, fondată la 12 august 1885 de elita românească a Banatului. Aceasta acorda credite preferințiale românilor. Totuși, majoritatea covârșitoare a capitalului bancar era deținută de capitalul maghiar, german și austriac. Această situație s-a menținut și după instalarea administrației române la Timișoara, deși pe piața timișoreană au intrat și marile bănci din Vechiul Regat. Perioada interbelică a reprezentat cea mai mare expansiune a domeniului bancar. Existau astfel în 1930 18 bănci cu sediul în Timișoara și 28 de bănci cu sedii centrale sau cu sucursale în oraș, cu un total de 118 de puncte de lucru. ^[1] În prezent în Timișoara sistemul bancar este în plină expansiune, însă nu mai există la Timișoara nicio bancă locală, toate băncile fiind doar sucursale de bănci românești sau străine.

Industria

Zone industriale

Principalele zone industriale sunt:

• Zona Industrială Calea Buziașului
• Zona Industrială Calea Șagului
• Zona Industrială Freidorf
• Parcul Industrial Freidorf
• Zona Industrială Calea Torontalului
• Zona industrială Solventul - Gara de Nord
• Zona industrială IMT (Intreprinderea Mecanică)
• Zona de industrie și depozitare centrală

Statistici

1930

La recensământul din 1930, în Timișoara existau 3.184 de întreprinderi, din care 1.649 în industrie, 1.204 în comerț, 118 erau institute de credit (54 de bănci, cooperative, asigurări și 64 de filiale), 213 intreprinderi diverse. După vechime, 733 erau înființate înainte de 1914, 144 erau înființate în perioada 1914 - 1918 și 2.093 înființate între 1919-1930. 214 erau nedeclarate.

Pe sectoare de activitate, ponderea cea mai mare o ocupau industria manufacturieră și de confecții (731 intreprinderi), urmată de comerțul alimentar (447) și industria alimentară (256). Forma de organizare era predominant intreprinderea individuală (2.187), apoi societatea anonimă pe acțiuni (222) și societatea în nume colectiv (87).

Note

• ^  Munteanu, p.316

Bibliografie

• Statutul Municipiului Timișoara, Primăria Timișoara
• Ioan Munteanu, Rodica Munteanu, Timișoara. Monografie, editura Mirton, Timișoara, 2002, ISBN 973-585-650-6
• Recensământul din 1930, volumul 10, Întreprinderile, Monitorul Oficial, Imprimeria Națională, București 1938.