Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică este o biserică catolică de rit bizantin. Biserica Română Unită cu Roma a jucat un rol esenţial în dezvoltarea culturii române moderne. În mod tradiţional este considerată ca fiind una din cele două biserici româneşti.

Cuprins 1 Istorie 2 Organizare 2.1 De-a lungul timpului 2.2 În prezent 3 Demografie 4 Diferendul patrimonial cu Biserica Ortodoxă Română 4.1 Faza tergiversării prin „comisiile de dialog” 4.2 Proiecte de lege privind reglementarea folosirii lăcaşelor de cult ale BRU 4.3 Practica neunitară a instanţelor în primul deceniu de după 1989 4.4 Recursul în anulare promovat de Procurorul General al României 4.5 Presiunile internaţionale 4.5.1 Rapoartele Departamentului de Stat al Statelor Unite 4.5.2 Rapoartele Comisiei Europene 4.6 Noile reglementări interne 4.7 Evoluţia în cursul anului 2006 4.8 Evoluţia în cursul anului 2007 4.9 Evoluţia în cursul anului 2008 4.10 Evoluţia în cursul anului 2009 5 Personalităţi 6 Note 7 Bibliografie 8 Vezi şi 9 Legături externe

[modifică] Istorie

Biserica Română Unită cu Roma s-a format în urma unirii unei părţi a clerului Mitropoliei Ortodoxe din Ardeal cu Biserica Romei. O parte din credincioşi nu a acceptat actul de unire, dar cea mai mare parte a lor a rămas fidelă episcopilor uniţi. Astfel, datele recensământului din anul 1930 arată în Transilvania o majoritate românească greco-catolică (31,1% din populaţie), în timp ce ortodocşii vin abia pe locul al doilea (27,8% din populaţie). În Crişana-Maramureş 36,8% din populaţie s-a declarat ortodoxă şi 25,2% greco-catolică, iar în Banat 56,1% din populaţie era ortodoxă şi 3,6% greco-catolică.^[1]

Realizată după modelul unirii Bisericii Rutene din Polonia şi a Episcopiei de la Muncaci (în Transcarpatia), unirea bisericii ardelene s-a produs în preajma anului 1700, însă anul şi data exactă sunt disputate, diversele opinii fiind prezentate în articolul Istoria Bisericii Române Unite. Organizarea oficială a Bisericii Române Unite ca parte a Bisericii Catolice s-a făcut în 6 iulie 1716, în vremea papei Clement al XI-lea, prin decretul „Indulgendum esse”.

Ca şi toate celelalte biserici greco-catolice din zona de influenţă sovietică, BRU a fost interzisă în timpul regimului comunist, începând cu anul 1948 (Decretul 358 din 1 decembrie 1948) şi până în 1989, iar patrimoniul acesteia fost trecut fie în folosinţa statului comunist, fie în folosinţa Bisericii Ortodoxe Române. În această perioadă, şi mai ales în anii stalinismului, ierahii (12 episcopi), preoţii, călugării şi credincioşii greco-catolici au fost aspru persecutaţi. Prin aceste măsuri, se urmărea micşorarea influenţei Bisericii Catolice şi facilitarea sovietizării României.

Din 16 decembrie 2005, Biserica Română Unită a fost ridicată de Papa Benedict al XVI-lea la rangul de Arhiepiscopie Majoră, cu autonomie egală celei a patriarhiilor catolice orientale. Din 1994, Biserica Română Unită este condusă de Lucian Mureşan, arhiepiscop de Alba-Iulia şi Făgăraş.

[modifică] Organizare

Potrivit ediţiei din 2005 a Anuarului Pontifical, la sfârşitul lui 2003, Biserica reunea 737.900 de credincioşi, 716 preoţi eparhi şi 347 de seminarişti. Conform datelor recensământului din 2002, în România au fost înregistraţi 191.556 de greco-catolici, dintre care 160.896 etnici români, 19.645 maghiari, 6.148 romi, 1.721 ucrainieni, 1.542 germani etc. Aceste rezultate sunt contestate de BRU, care acuză faptul că în formular a fost tipărită confesiunea ortodoxă şi a susţinut că autorităţile au făcut presiuni asupra celor recenzaţi să nu se declare greco-catolici.^[2] Independent de Biserica Română Unită, în România există de asemenea şase episcopii (dieceze) romano-catolice (de rit occidental), care formează Biserica Romano-Catolică din România.

Conform datelor recensământului efectuat în anul 2002 de autorităţile române, judeţele cu cea mai numeroasă prezenţă greco-catolică erau: Cluj (30.012), Satu-Mare (29.200), Maramureş (28.182) etc.

[modifică] De-a lungul timpului

Iniţial Biserica Română Unită cu Roma a fost pusă sub jurisdicţia arhiepiscopului romano-catolic de Esztergom, care îndeplinea funcţia de Primat al Ungariei^[3]. Astfel episcopul greco-catolic din Blaj se afla subordonat canonic celui romano-catolic din Esztergom. Situaţia s-a schimbat la 26 noiembrie 1853, când prin bula „Ecclesiam Christi ex omni lingua” Papa Pius al IX-lea a ridicat Episcopia Română Unită de Alba Iulia şi Făgăraş la rangul de mitropolie. Astfel Biserica Română Unită cu Roma a devenit provincie bisericească de sine stătătoare, subordonată direct Sfântului Scaun. Totodată au fost înfiinţate două episcopii noi, cea de Oradea şi cea de Gherla, care au fost subordonate ierarhic (ca episcopii sufragane) Mitropoliei de Alba Iulia şi Făgăraş, cu sediul la Blaj. Primul mitropolit al Blajului a fost Alexandru Şterca Şuluţiu. Până la 16 decembrie 2005, Lucian Mureşan a fost mitropolit al Blajului, iar începând cu acea dată a fost ridicat la rangul de Arhiepiscop Major devenind astfel Preafericit.

La 16 decembrie 2005, Sfântul Scaun a ridicat Biserica Română Unită de la statutul de Biserică mitropolitană sui iuris, la acela de Biserică Arhiepiscopală Majoră, statut care îi conferă mai multe drepturi şi mai multe obligaţii, de care ţin şi regulile privitoare la alegerea episcopilor şi a arhiepiscopului major.^[4] Dacă mitropolitul era ales de Sfântul Scaun dintr-un număr de trei candidaţi propuşi de provincia mitropolitană, arhiepiscopul major este ales de conferinţa episcopală a bisericii arhiepiscopale majore şi confirmat de Sfântul Scaun.^[5] Consiliul episcopilor uniţi s-a transformat astfel în sinod al episcopilor.

[modifică] În prezent

În prezent Biserica Română Unită cu Roma este organizată - în conformitate cu Codul Canoanelor Bisericilor Orientale - ca Biserică arhiepiscopală majoră, cu sediul la Blaj. Arhiepiscopia majoră este compusă din Arhiepiscopia de Alba Iulia şi Făgăraş, Episcopia de Oradea, Episcopia de Cluj-Gherla, Episcopia de Lugoj şi Episcopia Maramureşului (cu sediul în municipiul Baia Mare).

Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, îndeplineşte în acelaşi timp şi funcţia de Arhiepiscop de Alba Iulia şi Făgăraş şi este aşteptat să fie şi mitropolit al unei Mitropolii ce urmează să fie înfiinţată de Sinodul Episcopilor cu sediul la Blaj datorită faptului că din punct de vedere canonic titularul funcţiei de Arhiepiscop Major îndeplineşte concomitent şi funcţia de mitropolit.

Biserica are patru eparhii în România (Oradea Mare, Cluj-Gherla, Lugoj şi Maramureş),^[6] şi una în Statele Unite ale Americii: Episcopia Greco-Catolică Română de Ohio), direct sobordonată Sfântului Scaun.^[7]

[modifică] Demografie

Conform datelor recensământului din 1930 unităţile administrative cu cea mai însemnată pondere greco-catolică erau:

• Judeţul Maramureş (interbelic): 64,4%
  • Plasa Iza: 80,9% (mozaici 13,9%, ortodocşi 4,3%)
  • Plasa Sighet: 69,4% (mozaici 14,6%, romano-catolici 6,5%)
  • Plasa Vişeu: 69,4% (mozaici 22,2%, romano-catolici 7,3%)
• Judeţul Someş: 63,5%
  • Plasa Gârbou: 86,7% (ortodocşi 9,8%, mozaici 2,2%)
  • Plasa Ileanda: 78,6% (ortodocşi 16,8%, mozaici 3,2%)
  • Plasa Gherla: 73,1% (reformaţi 20,5%, ortodocşi 2,4%)
  • Plasa Beclean: 65% (reformaţi 19%, ortodocşi 8,4%)
  • Plasa Dej: 64,8% (ortodocşi 18%, reformaţi 12%)
• Judeţul Năsăud: 60,2%
  • Plasa Năsăud: 86,5% (luterani 5,9%, mozaici 3,7%)
  • Plasa Şieu: 52,8% (luterani 24,9%, ortodocşi 10,5%)
• Judeţul Satu Mare (interbelic): 59,0%
  • Plasa Baia Mare: 84,9% (romano-catolici 7,1%, reformaţi 4,9%)
  • Plasa Şomcuta Mare: 80,3% (ortodocşi 8,8%, mozaici 5,5%)
  • Plasa Oaş: 76,1% (reformaţi 12,1%, mozaici 7,8%)
• Judeţul Sălaj (interbelic): 52,6%
  • Plasa Jibou: 75,5% (ortodocşi 12,9%, reformaţi 6,3%)
  • Plasa Crasna: 72,7% (reformaţi 18,7%, ortodocşi 3,2%)
  • Plasa Cehu Silvaniei: 68,1% (reformaţi 24,6%, mozaici 3,4%)
• Judeţul Turda: 42,3%
  • Plasa Iara: 67,1% (ortodocşi 23,2%, reformaţi 4,7%)
  • Plasa Luduş: 56,7% (reformaţi 22,8%, ortodocşi 11,9%)
  • Plasa Mihai Viteazu: 53,5% (reformaţi 19,3%, ortodocşi 14,4%)
  • Plasa Câmpia Turzii: 52,9% (reformaţi 27,5%, ortodocşi 13,5%)
• Judeţul Cluj (interbelic): 42,7%
  • Plasa Borşa: 80,6% (reformaţi 13,9%, ortodocşi 1,9%)
  • Plasa Sărmaş: 76% (reformaţi 16,2%, ortodocşi 2,8%)
• Judeţul Târnava Mică: 40,7%
  • Plasa Blaj: 61,8% (reformaţi 16%, ortodocşi 12,5%)
  • Plasa Iernut: 43,7% (reformaţi 22,4%, ortodocşi 22,3%)
• Judeţul Mureş: 32,4%
  • Plasa Râciu: 74,9% (reformaţi 14,6%, unitarieni 5,2%)
  • Plasa Teaca: 65,4% (luterani 15,2%, reformaţi 11,3%)
  • Plasa Topliţa: 36,4% (romano-catolici 26,2%, ortodocşi 25,3%)
  • Plasa Reghin: 33,1% (ortodocşi 30,4%, reformaţi 23,0%)
• Judeţul Alba: 31,6%
  • Plasa Teiuş: 58,4% (ortodocşi 30,9%, reformaţi 7,0%)
  • Plasa Ocna Mureş: 56,4% (reformaţi 19,4%, ortodocşi 15,8%)
  • Plasa Aiud: 51,3% (ortodocşi 24,3%, reformaţi 16,3%)
• Judeţul Hunedoara: 18,5%
  • Plasa Pui: 63,3% (ortodocşi 32,4%, romano-catolici 1,3%)
  • Plasa Haţeg: 63,0% (ortodocşi 31,5%, romano-catolici 2,6%)

[modifică] Diferendul patrimonial cu Biserica Ortodoxă Română

[modifică] Faza tergiversării prin „comisiile de dialog”

După Revoluţia Română din 1989, unul din primele acte normative ale noii puteri a fost Decretul-Lege nr. 9/1989, de abrogare a Decretului 358/1948, prin care Biserica Română Unită cu Roma a fost scoasă în afara legii. Un decret-lege al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională din data de 24 aprilie 1990 prevedea că bunurile BRU aflate în proprietatea statului urmează să fie restituite vechiului proprietar. Procesul de restituire a fost obstrucţionat în mod vehement de reprezentanţii BOR, care iniţial nu au dorit ca BRU să-şi redobândească nici măcar bunurile aflate în posesia statului. Un exemplu în acest sens este clădirea Mănăstirii Bixad, care a fost transformată de autorităţile comuniste în preventoriu TBC şi care deşi a fost restituită prin hotărâre de guvern în anul 1992, decizia de restituire nu a putut fi pusă în aplicare din cauza opoziţiei clerului ortodox local, aflat în poziţia de terţ faţă de acţiunea în cauză. În ceea ce priveşte situaţia bisericilor şi a caselor parohiale aflate în posesia Bisericii Ortodoxe Române, conform aceluiaşi Decret-lege nr. 126/1990, aceasta urma să fie stabilită prin comisiile bilaterale de dialog, formate din reprezentanţi ai ambelor culte. Aceste comisii nu au reuşit să rezolve situaţiile conflictuale decât în şase cazuri, ceea ce a determinat BRU să se adreseze instanţelor de judecată. Au existat şi puţine cazuri de restituire pe cale amiabilă a unor lăcaşe de cult, cum este cel al Bisericii Bob din Cluj.

[modifică] Proiecte de lege privind reglementarea folosirii lăcaşelor de cult ale BRU

Prima iniţiativă în acest sens a aparţinut senatorului Matei Boilă (PNŢCD).^[9] Acest proiect a fost completat de senatorul jurist Corneliu Turianu şi adoptat de Senatul României în şedinţa din 12 iunie 1997. Proiectul prevedea folosirea în comun de către comunităţile ortodoxe şi greco-catolice a bisericilor greco-catolice în localităţile în care există o singură biserică, respectiv folosirea exclusivă a unei biserici de către comunităţile greco-catolice în localităţile în care există două sau mai multe lăcaşe de cult. Legea Boilă-Turianu a stârnit o reacţie vehementă a episcopatului Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, care a trimis pe 12 septembrie 1997 o scrisoare Parlamentului României, în care a arătat legiuitorului că prevederea adoptată de Senat ar fi nedemocratică, căci „încalcă dreptul democratic al colectivităţii de a decide, pe bază de vot, asupra soartei lăcaşelor de cult”, precum şi faptul că amestecul statului în relaţiile dintre culte ar fi neproductiv. Deputatul Petre Ţurlea (PUNR) a dat citire acestei scrisori în şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 septembrie 1997, criticând în numele PUNR în termeni aspri legea adoptată de Senat.^[10] În continuare legea Boilă-Turianu a fost tergiversată la Camera Deputaţilor timp de patru ani şi în cele din urmă respinsă pe 25 septembrie 2001,^[11] în noua legislatură dominată de PDSR, devenit PSD în iunie 2001 (vezi alegeri legislative în România, 2000).

[modifică] Practica neunitară a instanţelor în primul deceniu de după 1989

În prima parte a anilor 1990, instanţele de judecată au considerat că doar comisiile bilaterale de dialog ar fi abilitate să rezolve chestiunea dreptului de proprietate asupra lăcaşelor de cult disputate, fără ca justiţia să se poată pronunţa în caz de neînţelegere a părţilor. Acest punct de vedere a făcut ca parohiile ortodoxe să se transforme în acelaşi timp în părţi şi în arbitri ai diferendului, tranşarea conflictului depinzând de atitudinea lor, parohiilor greco-catolice fiindu-le iniţial refuzat dreptul ca cererile lor de restituire să fie examinate de o instanţă independentă. Această soluţie contravenea prevederilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care interzice ca o parte să fie totodată arbitru al propriei cauze şi care garantează oricărei persoane liberul acces la justiţie. Aşa fiind, în a doua parte a anilor 1990 practica instanţelor de judecată a devenit neunitară, unele instanţe admiţând cererile parohiilor greco-catolice, iar altele refuzându-le, cu trimitere la comisiile mixte de dialog, blocate de parohiile ortodoxe. Primul caz notoriu de admitere a unei acţiuni în revendicare a părţii greco-catolice a fost decizia Curţii de Apel Ploieşti din anul 1998, prin care a fost restituită Catedrala Schimbarea la Faţă din Cluj.

După alte câteva sentinţe judecătoreşti favorabile BRU, în luna februarie 2002 patriarhul Teoctist a adresat o scrisoare ministrului justiţiei Rodica Stănoiu, prin care cerea ca ministrul să intervină pe lângă instanţele de judecată ca acţiunile greco-catolicilor să fie respinse, făcând referire expresă la judecătoriile din Dej şi Gherla, precum şi la tribunalele din Baia-Mare şi Arad şi la curţile de apel Cluj şi Alba-Iulia ^[12]. Ministerul Justiţiei a trimis scrisoarea respectivă prin fax către curţile de apel din Transilvania, ceea ce a generat un val de proteste faţă de imixtiunea în activitatea instanţelor de judecată ^[13].

[modifică] Recursul în anulare promovat de Procurorul General al României

La data de 7 aprilie 1993 Protopopiatul Sibiu al BRU a chemat în judecată parohiile BOR Cibin I şi II, pentru a fi obligate să predea reclamantei imobilele aferente Bisericii Petru şi Pavel din Sibiu. În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că imobilele sunt proprietatea sa iar pârâtele refuză să i le predea. Instanţele de fond (Judecătoria Sibiu), apel (Tribunalul Dolj - după strămutarea cauzei la Craiova) şi recurs (Curtea de Apel Craiova) au dat câştig de cauză reclamantei. Considerând că aceste hotărâri ar fi fost pronunţate cu depăşirea atribuţiilor instanţelor judecătoreşti, la data de 22 august 1996, Vasile Manea Drăgulin, procuror general al României, a promovat recurs în anulare.

În motivarea recursului în anulare a arătat că dreptul de proprietate constituit prin lege în baza unui anumit regim constituţional nu poate fi desfiinţat de o lege ulterioară, deoarece ar însemna aplicarea retroactivă a legii. Procurorul General a susţinut că într-adevăr prin decretul-lege nr. 9/1989 a fost abrogat decretul 358/1948, de desfiinţare a BRU, dar situaţia bunurilor care au aparţinut cultului greco-catolic a fost reglementată de decretul-lege 126 din 24 aprilie 1990, care, prin art. 2 şi 3, a prevăzut posibilitatea restituirii acestor bunuri, ca şi modalitatea restituirii lor. În temeiul acestor din urmă dispoziţii legale, cât şi în baza HG 466 din 19 august 1992^[14], Procurorul General al României a conchis că soluţionarea restituirii bunurilor care au aparţinut BRU ar fi fost concepută prin voinţa legiuitorului ca o problemă ce excede atribuţiilor instanţelor judecătoreşti şi, cum în speţă instanţele nu ar fi ţinut cont de aceste dispoziţii (de restituire a bunurilor BRU strict pe cale administrativă), instanţele de judecată şi-ar fi depăşit atribuţiile săvârşind un act de imixtiune în prerogativele puterii legiuitoare şi o încălcare a separaţiei puterilor în stat.

Prin decizia nr. 581/1999^[15] Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul în anulare formulat de Procurorul General al României contra deciziei civile 833/1996 a Curţii de Apel Craiova, ca nefondat. Instanţa supremă a arătat că prin HG 466/1992, invocată de Procurorul General, s-au constituit într-adevăr în unele judeţe comisiile la care se referă art. 2 din decretul-lege 126/1990, dar la fel de adevărat este că pentru municipiul Sibiu o asemenea comisie nu s-a constituit. Neconstituirea unei atari comisii nu poate însă împiedica liberul acces la justiţie al reclamantei, deoarece ar fi contrar principiului consacrat prin art. 21 al Constituţiei, potrivit căruia orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea intereselor sale, nici o lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept.

Faţă de aceste considerente Curtea Supremă a stabilit că hotărârile atacate cu recurs în anulare nu au fost date cu depăşirea atribuţiilor instanţelor judecătoreşti, cum a susţinut Procurorul General. Soluţionarea acţiunii în revendicare presupune soluţionarea unui proces privind raporturile juridice civile care intră în competenţa instanţelor judecătoreşti, iar împrejurarea că instanţele au discutat neînscrierea unui drept în cartea funciară şi au hotărât asupra consecinţelor de ordin juridic ce decurg din această neînscriere, nu reprezintă o imixtiune în atribuţiile altei puteri şi nici nu constituie o încălcare a principiului separaţiei puterilor în stat, aşa cum greşit s-a susţinut în recursul în anulare.

[modifică] Presiunile internaţionale

[modifică] Rapoartele Departamentului de Stat al Statelor Unite

Raportul anual al Departamentului de Stat al SUA privind libertatea religioasă în lume, dat publicităţii în anul 2004 a deplâns nerezolvarea chestiunii restituirii bisericilor greco-catolice. Raportul enumeră demolarea de către ortodocşi, sub diferite pretexte, a bisericilor greco-catolice din Vadu Izei, Băişoara, Şmig şi Craiova. Este menţionată de asemenea intenţia de demolare a bisericii Mănăstirii Nicula (vezi pag. 9 a Raportului ^[16]), precum şi a bisericii din Ungheni. Raportul arată la pag. 13 că deşi Biserica Greco-Catolică a obţinut restituirea Mănăstirii Bicsad, totuşi nu poate intra în posesia ei din cauza opoziţiei clerului ortodox şi a autorităţilor publice locale, care refuză să pună în aplicare decizia de restituire. De asemenea în oraşul Dumbrăveni parohia ortodoxă nu respectă decizia judecătorescă prin care a fost decisă celebrarea alternativă a serviciilor religioase, refuzând să pună la dispoziţia comunităţii greco-catolice lăcaşul de cult care aparţine acesteia, iar autorităţile locale nu întreprind nimic pentru punerea în practică a deciziei judecătoreşti.

Noul raport anual al Departamentului de Stat, dat publicităţii pe 8 noiembrie 2005, a reliefat din nou obstrucţionarea retrocedării bisericilor greco-catolice prin atitudinea BOR, arătând că din iulie 2004 şi până în aprilie 2005 aceasta a restituit doar două biserici greco-catolice. Raportul prezintă pe larg evoluţia situaţiei^[17].

[modifică] Rapoartele Comisiei Europene

Chestiunea restituirii bisericilor greco-catolice a fost inclusă în anul 2002 în raportul de ţară întocmit de Comisia Europeană cu privire la stadiul progresului României în drumul spre aderarea la Uniunea Europeană, dat publicităţii pe 9 octombrie 2002. În următorul raport de ţară, dat publicităţii pe 5 noiembrie 2003, Comisia a consemnat din nou problema restituirii bunurilor BRU. Un an mai târziu, în anul 2004, Comisia a menţionat din nou lipsa de progres în privinţa restituirii bisericilor greco-catolice. Acelaşi raport a reliefat ineficienţa comisiilor mixte de dialog între BOR şi BRU, precum şi refuzul unor instanţe de a examina în fond cererile greco-catolicilor, respingând acţiunile cu trimitere la comisiile mixte.

[modifică] Noile reglementări interne

În aceste condiţii, în anul 2004 Guvernul României condus de Adrian Năstase a adoptat Ordonanţa de Urgenţă nr. 64/2004, care a învestit în mod expres instanţele judecătoreşti cu competenţa privind judecarea litigiilor ce au ca obiect bunurile care au aparţinut Bisericii Române Unite cu Roma ^[18]. În anul 2005, prin Legea nr. 182/2005, Parlamentul României a adoptat OUG 64/2004, stabilind procedura concretă a convocării comisiei mixte de dialog şi acordând tribunalelor competenţa judecării litigiilor în primă instanţă pentru cazul în care părţile nu se înţeleg^[19]. Această lege a fost promulgată de Preşedintele României şi publicată în Monitorul Oficial nr. 505 din 14 iulie 2005.

În anul 2005, pentru a asigura practica unitară la nivelul tuturor instanţelor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit în mod expres admisibilitatea cererilor de retrocedare introduse de BRU împotriva BOR, casând sentinţele contrare adoptate de instanţele inferioare şi trimiţând spre rejudecare cauzele vizate, cu respectarea îndrumărilor date de Curte. ^[20]

În aceste condiţii sinodul mitropolitan ortodox întrunit sub conducerea lui Bartolomeu Anania pe 5 iulie 2006 la Mănăstirea Nicula a adoptat un comunicat în care critică „cedările de neînchipuit” efectuate de mitropolitul Nicolae Corneanu în calitatea sa de arhiepiscop al Timişoarei, cu referire la restituirea pe cale amiabilă a lăcaşelor de cult greco-catolice în cuprinsul Arhiepiscopiei Ortodoxe a Timişoarei. Comunicatul menţionează că acest „fenomen îngrijorător” are loc cu concursul autorităţilor statului, ceea ce va obliga sinodul ortodox la o revizuire a neutralităţii sale în perspectiva viitoarelor alegeri^[21]. Cererea sinodului mitropolitan ortodox al Clujului este aceea de adoptare a unei legi speciale care să reglementeze restituirea lăcaşurilor greco-catolice nu conform dreptului civil, ci în funcţie de numărul de credincioşi, propunere îmbrăţişată în aceeaşi zi de Emil Boc, preşedintele PD. Guvernul României a dezavuat ideea restituirii proporţionale a bunurilor bisericeşti şi a criticat proiectul iniţiat în acest sens de deputatul Augustin Zegrean din partea PD ([5]). Preşedinta Autorităţii Naţionale Pentru Restituirea Proprietăţilor a calificat proiectul susţinut de sinodul mitropolitan ortodox drept o iniţiativă discriminatorie şi o aberaţie juridică.

Principiul proporţionalităţii în relaţia statului român cu cultele a fost folosit în perioada interbelică în privinţa salarizării preoţilor [6] [7], pe principiul că subvenţiile de stat pentru culte depind de numărul de credincioşi. Una din consecinţe a fost ca preoţii uniţi erau remuneraţi cu 1.200 lei lunar, iar cei ortodocşi cu 2.500 de lei lunar (pentru că, relativ la numărul credincioşilor, existau mai puţini preoţi ortodocşi decât greco-catolici). O propunere legată de transferul dreptului de proprietate în patrimoniul bisericii majoritare odata cu majoritatea credincioşilor a fost respinsă doar datorită intervenţiilor unui număr de personalităţi (între care Nae Ionescu). Astfel, eventuala expropriere a unor parohii doar pentru că le-a scăzut numărul de membri, să fie o măsură fără precedent, măsură care contravine protocolului 1 adiţional al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care garantează persoanelor juridice dreptul de proprietate indiferent de numărul de membri care o alcătuiesc.

[modifică] Evoluţia în cursul anului 2006

În anul 2006 au fost puse în aplicare sentinţele de restituire în privinţa a două lăcaşuri importante. Astfel, pe 17 februarie 2006 executorul judecătoresc din Satu Mare a pus în executare decizia Curţii de Apel Oradea de punere în posesie a parohiei române unite cu Roma din Satu Mare ca proprietar al Bisericii Sfinţii Arhangheli. Punerea în posesie a avut loc în prezenţa Detaşamentului de Intervenţie Rapidă a Poliţei Satu Mare, ca urmare a faptului că parohia ortodoxă s-a opus până în ultimul moment predării lăcaşului de cult. În cel de-al doilea caz, având ca obiect predarea Bisericii Sf. Vasile din Bucureşti, acţiunea s-a desfăşurat în mod paşnic pe 28 decembrie 2006. Pe 1 ianuarie 2007, la slujba de hram oficiată de episcopi greco-catolici, au participat de asemenea un consilier al Patriarhului Teoctist şi preotul ortodox care a slujit în biserică până la restituirea ei.

[modifică] Evoluţia în cursul anului 2007

Pe parcursul anului 2007 a continuat procesul de restituire a imobilelor confiscate BRU în anul 1948. Pe 4 februarie 2007 Episcopia Greco-Catolică de Oradea a reintrat în posesia deplină a Palatului Episcopal Greco-Catolic din Oradea, clădire aflată într-o stare avansată de degradare. Monumentul de arhitectură a fost renovat în cursul anului 2007 şi redat în folosinţă în luna octombrie a aceluiaşi an.^[22] Tot în luna octombrie a fost inaugurat noul sediu al Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Şincai” din Oradea, care funcţionase anterior în Palatul Episcopal confiscat de autorităţile comuniste.^[23] În instanţele judecătoreşti a continuat dezbaterea pricinilor având drept obiect retrocedarea bisericilor greco-catolice. Între cauzele mai notabile s-au remarcat cele legate de Biserica „Sf. Nicolae” din Orăştie, restituită de Curtea de Apel Alba Iulia pe 13 septembrie 2007^[24], „Biserica Adormirea Maicii Domnului” din Arad, restituită de Tribunalul Arad pe 10 octombrie 2007, după rejudecarea procesului^[25], Biserica din Viile-Satu-Mare, restituită de Curtea de Apel Constanţa^[26], Biserica Seminarului Greco-Catolic Oradea, cauză strămutată la Tribunalul Mureş, Biserica „Buna Vestire” din Braşov etc. În faţa CEDO au continuat cele patru acţiuni-pilot formulate de Biserica Română Unită în contradictoriu cu Statul Român. Pe 5 decembrie 2007 Curtea Europeană a întocmit expunerea faptelor în cauza Parohia Greco-Catolică Sf. Vasile-Polonă contra Statului Român.^[27]

[modifică] Evoluţia în cursul anului 2008

La începutul anului 2008 au fost restituite mai multe biserici greco-catolice, între care cea din Şiria, a cărei predare-primire s-a făcut în mod paşnic pe 16 februarie 2008, şi biserica din Vălanii de Beiuş, Bihor, pusă în posesia BRU prin executor judecătoresc la data de 28 martie 2008, în prezenţa efectivelor de jandarmi.^[28] Episcopia Română Unită de Oradea şi-a declarat încă din 25 martie 2008 disponibilitatea ca lăcaşul respectiv să fie folosit şi de comunitatea ortodoxă,^[29] propunere reiterată ulterior la faţa locului,^[30] dar refuzată de partea ortodoxă, apoi acceptată pe 30 martie de episcopul Sofronie Drincec al Episcopiei Ortodoxe a Oradiei,^[31] şi în dimineaţa zilei de 2 aprilie de mitropolitul Bartolomeu Anania, care apoi în dupămasa aceleiaşi zile s-a răzgândit.^[32] În data de 6 aprilie 2008 a avut loc în biserica din Vălani prima slujbă duminicală greco-catolică de după anul 1948.^[33] O săptămână mai târziu, pe 13 aprilie 2008, a avut loc prima slujbă greco-catolică de după 1948 în biserica din Prisaca, Bihor, unde de asemenea a fost convenită folosirea prin alternanţă a lăcaşului de cult.^[34]

În data de 5 mai 2008 Protoieria Ploieşti a Bisericii Ortodoxe Române a făcut publică restituirea casei parohiale greco-catolice din Ploieşti.^[35] Predarea-primirea imobilului, situat în str. I. L. Caragiale nr. 33, a avut loc în data de 13 mai 2008.^[36]

Pe 8 mai 2008 parohia ortodoxă Ungheni a început demolarea vechii biserici greco-catolice din localitate, în ciuda protestului Arhiepiscopiei Unite de Alba Iulia şi Făgăraş.^[37][38] În data de 12 mai 2008 arhiepiscopul ortodox Andrei Andreicuţ şi-a exprimat regretul pentru situaţia din Ungheni şi a declarat că dacă ar fi să înceapă acum lucrările pentru o nouă biserică ortodoxă, nu ar mai construi-o peste cea greco-catolică.^[39] În prima jumătate a lunii mai 2008 Congresul SUA a cerut ambasadei României la Washington lămuriri în privinţa demolării bisericii greco-catolice de la Ungheni.^[40][41]

În data de 22 aprilie 2008 Tribunalul Mureş a admis acţiunea în revendicare formulată de Episcopia Română Unită de Oradea cu privire la Biserica Sf. Gheorghe din Oradea, a Seminarului Greco-Catolic, lăcaş folosit de o parohie ortodoxă.^[42] Cauza fusese strămutată la Târgu Mureş în cursul anului 2007 prin decizia ÎCCJ, la cererea pârâtei.^[43] Pe 24 aprilie 2008 Tribunalul Sibiu a respins acţiunea Parohiei Greco-Catolice Sibiu-Cibin în contradictoriu cu Parohia Ortodoxă Română Sibiu-Cibin, având ca obiect Biserica Sf. Petru şi Pavel din Sibiu, ca urmare a admiterii unei excepţii formulate de pârâtă. Primul termen de apel a fost fixat în această cauză pentru data de 18 septembrie 2008 la Curtea de Apel Alba Iulia. Pe 19 iunie Curtea de Apel Oradea a admis în mod irevocabil acţiunea Parohiei Române Unite Pomi, Satu Mare în contradictoriu cu Parohia Ortodoxă Română Pomi. În data de 30 iunie 2008 Curtea de Apel Timişoara a respins apelul declarat de pârâta Parohia Ortodoxă Română Nr. 1 din Salonta în contradictoriu cu Parohia Română Unită Salonta. Astfel sentinţa dată de Tribunalul Bihor, prin care a fost admisă acţiunea în revendicare formulată de Parohia Română Unită Salonta, a devenit executorie.

Curtea Constituţională a respins prin decizia nr. 616 din 27 mai 2008 excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Parohia Ortodoxă Română Caşva în procesul purtat cu Parohia Română Unită Caşva.^[44] De asemenea Parohia Ortodoxă Şişeşti a invocat o excepţie de neconstituţionalitate în procesul purtat cu Parohia Română Unită Şişeşti, astfel încât Tribunalul Maramureş a suspendat procesul în data de 2 iunie 2008, până la pronunţarea Curţii Constituţionale.^[45] În data de 11 noiembrie 2008 Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionaliate invocată de POR Şişeşti şi a stabilit că prevederile art. 3 din decretul-lege 126/1990, astfel cum au fost modificate prin OUG 64/2004, ordonanţă aprobată prin legea 182/2005 (vezi supra), sunt în conformitate cu constituţia României.

În duminica din 13 iulie 2008 a avut loc în biserica greco-catolică din Şimand, Arad prima liturghie greco-catolică după 60 de ani.^[46]

Curţile de apel din România au pronunţat şi în a doua jumătate a anulului 2008 decizii favorabile parohiilor greco-catolice. Astfel, pe 19 septembrie 2008 Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul Episcopiei Române Unite de Lugoj în contradictoriu cu POR Nr. 2 Lupeni, în data de 24 septembrie Curtea de Apel Oradea a respins recursurile parohiilor ortodoxe Moftinu Mic şi Culciu Mare, în data de 10 octombrie Curtea de Apel Cluj a admis recursul parohiei unite Budeşti, în data de 21 octombrie Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul PRU Ştei, iar în 31 octombrie Curtea de Apel Suceava a admis acţunea civilă formulată de Parohia Română Unită Caşva în contradictoriu cu pârâta Parohia Ortodoxă Română Caşva, în urma strămutării cauzei de către ÎCCJ la instanţele din Suceava.^[47]

În data de 19 octombrie 2008 comunitatea greco-catolică din Pocola şi-a reintrat pe deplin în drepturile sale asupra bisericii unite din localitate.^[48]

Pe 15 decembrie 2008 Curtea de Apel Cluj a repus pe rol cauza privitoare la biserica protopopială greco-catolică din Năsăud („Biserica Grănicerească”), şi a fixat termen de judecată pentru data de 15 ianuarie 2009.^[49]

[modifică] Evoluţia în cursul anului 2009

În data de 5 februarie 2009 Curtea de Apel Cluj a admis apelul Parohiei Române Unite Năsăud în procesul privind Biserica Grănicerească din localitate. În data de 13 februarie Tribunalul Hunedoara a admis pe fond acţiunea în revendicare a bisericii din Lupeni, iar Curtea de Apel Alba Iulia a respins în mod definitiv şi irevocabil recursul Parohiei Ortodoxe Române Daia. În data de 29 ianuarie ÎCCJ a respins recursul formulat de Parohia Ortodoxă Română Arad-Şega II,^[50] iar în data de 19 februarie aceeaşi instanţă a respins de asemenea în mod irevocabil recursul Parohiei Ortodoxe Române Şişeşti, Maramureş.^[51]

[modifică] Personalităţi

A Ion Agârbiceanu, Ioan Axente Sever B Simion Balint, Nicolae Balotă, George Bariţ, Simion Bărnuţiu, Ioan Bianu, Ioan Bob, Iosif Boda, Romulus Boilă, Zaharia Boilă, Victor Bojor, Alexandru Borza, Ion Brad, Tiberiu Brediceanu, Ion Budai-Deleanu, Augustin Bunea, Ion Buzaşi C Dumitru Caracostea, Ilarie Chendi, Ioan Chindriş, Vasile Chindriş, Ştefan Cicio-Pop, Timotei Cipariu, Vasile Coloși, Corneliu Coposu, Doina Cornea, George Coşbuc, Gherontie Cotorea D Pavel Dan, Nicolae Densuşianu, Iosif Constantin Drăgan, Ioachim Drăgescu, Petre Dulfu E Vasile Erdeli F Dionisie Florianu G Nicodim Ganea, Alexandru Grama, Enea Grapini H Iuliu Haţieganu, Enea Hodoş, Iosif Hodoş, Emil Hossu, Iuliu Hossu, Vasile Hossu, Lucia Hossu Longin L August Treboniu Laurian, Nicolae Linca, Vasile Lucaciu, Alexandru Lupeanu-Melin M Victor Macavei, Augustin Maior, Liviu Maior, Petru Maior, Ioan Maiorescu, Ştefan Manciulea, Iuliu Maniu, Nicolae Maniu, Ştefan Micle, Ioan Miclea, Inocenţiu Micu-Klein, Samuil Micu, Ioan Micu Moldovan, Theodor Mihali, Grigore Moisil, Ovidiu Iuliu Moldovan, Ştefan Moldovan, Vasile Moldovan, Andrei Mureşanu, Camil Mureşanu, Iacob Mureşanu N Emil Negruţiu O Ioan Oltean, Virgil Oniţiu P Victor Papilian, Alexandru Papiu Ilarian, Ioan Para, Nicolae Pauleti, Macedon Pop, Mihai Pop, Sever Pop, Sigismund Pop, Vasilie Pop, Gheorghe Pop de Băseşti, Florian Porcius, Aron Pumnul R Demetriu Radu, Iacob Radu, Ioan Raţiu, Ion Raţiu, Vasile Raţiu, Liviu Rebreanu, Alexandru Roman, Gheorghe Roman, Radu Anton Roman S Octavian Smigelschi, Victor Smigelschi, Iosif Sterca Şuluţiu, Ioan Suciu, Vasile Suciu Ş Gheorghe Şincai, Raoul Şorban, Virgil Şotropa T Cornel Tatai-Baltă, Alexandru Todea, Sigismund Toduţă U David Urs V Alexandru Vaida-Voievod, Iosif Vulcan, Samuil Vulcan

[modifică] Note

[modifică] Bibliografie

• Andreas Freyberger, Historica relatio unionis walachicae cum Romana Ecclesia. Relatare istorică despre unirea bisericii româneşti cu Biserica Romei, ediţie princeps după mnuscris inedit de Ioan Chindriş, Cluj-Napoca, 1996.
• George Bariţ, Biserica românească în luptă cu reformaţiunea, în: Transilvania VIII (1875), IX (1876), Braşov,1875-76;
• Simion Bărnuţiu, Săborul cel mare al Episcopiei Făgăraşului, în vol. Suveranitate naţională şi integrare europeană, Cluj, 1998;
• Mathias Bernath, Habsburg und die Anfänge der rumänischen Nationsbildung, Leiden, 1972;
• Mathias Bernath, Habsburgii şi începuturile formării naţiunii române, trad. Marionela Wolf, Cluj, 1994;
• Augustin Bunea, Cestiuni din dreptulŭ şi istoria Bisericei Românesci Unite, Blaj, 1893;
• Ioan Chindriş, Bula papală „Rationi congruit” de la 1721 şi începuturile Episcopiei Făgărăşului, în „Anuarul Institutului de Istorie din Cluj”, XXXIV, 1994, p. 85-106.
• Ioan Chindriş, Cultură şi societate în contextul Şcolii Ardelene, Cluj-Napoca, 2001.
• Ioan Chindriş, Unirea cu Roma şi Şcola Ardeleană , în ***Şcoala rdeleană, II, volum coordonat de Ioan Chindriş, Oradea, 2007, p.9-60.
• Maria Crăciun, Ovidiu Ghitta (ed.), Church and Society in Central and Eastern Europe, Cluj 1998;
• Studii de istorie a Bisericii Greco-Catolice româneşti, Oradea, 2002;
• Daniel Dumitran, Evoluţia instituţională a Bisericii Greco-Catolice din Transilvania în timpul episcopului Ioan Bob (1782-1830) (Teză de doctorat), Alba Iulia, 2004 (în rezumat: [8]);
• Ovidiu Ghitta, Naşterea unei biserici. Biserica greco-catolică din Sătmar în primul ei secol de existenţă (1667-1761), Cluj, 2001;
• Ovidiu Ghitta, Unirea Bisericii româneşti din Transilvania cu Biserica romană (1677-1701): o perspectivă analitică (L'union de l'Eglise roumaine de Transylvanie avec l'Eglise romaine: une perspective analytique), în: Societate şi civilizaţie, Târgu-Mureş, 2002;
• Nicolae Gudea, Biserica Română Unită. 300 de ani (1697-1997), Cluj-Napoca, 1996;
• Stéphanie Mahieu, (Non-)retours à l’Église gréco-catholique roumaine, entre adhésion et transmission religieuse, în: Social Compass, 53(4), pp. 513-531.
• Stéphanie Mahieu, Une Église dissidente? L’Église gréco-catholique roumaine pendant la période communiste (1948-1989), in: Revue d’Études Comparatives Est / Ouest, n° 4, 2004, pp. 93-126.
• Ioan Mărculeţ, Cătălina Mărculeţ, Aspecte geodemografice privind cultul greco-catolic din România în perioada 1930-2002, Terra, XXXV (LV), 2006 p. 85-89, 2 fig.
• Ioan Mărculeţ, Cătălina Mărculeţ, Vasile Mărculeţ, Populaţia greco-catolică între anii 1900-2002, „Viaţa Creştină”, nr. 8 (306) şi nr. 10 (308),Cluj-Napoca, 2004, p.14-15 şi 24-25, 4 fig.
• Stéphanie Mahieu, Legal Recognition and Recovery of Property: Contested Restitution of the Romanian Greek Catholic Church Patrimony, în: Max Planck Institute for Social Anthropology Working Papers n° 69, Halle (Saale).
• Greta Monica Miron, Unirea religioasă şi românii din Transilvania. Evoluţia instituţională, religioasă şi culturală (1697-1783) (Teză de doctorat), Cluj, 2001;
• Greta Monica Miron, Biserica greco-catolică din Transilvania: cler şi enoriaşi (1697-1782), Presa Universitară Clujeană, 2004;
• Greta Monica Miron, Unirea religioasă şi conştiinţa de sine a românilor, în: Altera, 1996, nr. IV, pp. 171-184.
• Maria Someşan, Începuturile Bisericii Române Unite cu Roma, Bucureşti, 1999;
• Mihály Spielmann-Sebestyén, Unirea cu Roma în istoriografia maghiară (Titlul original, în limba franceză: „L'Union avec Rome dans l'historiographie hongroise”), în: Altera, 1996, nr. 4, pp. 185-198;
• Ernst Christoph Suttner, Înţelegerea noţiunii de unire bisericească de către promotorii şi opozanţii unirii românilor din Transilvania cu Biserica Romei (La compréhension de la notion d'union ecclésiastique par les adeptes et les opposants de l'union des Roumains de la Transylvanie avec l'Église de Rome), în: "Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică: istorie şi spiritualitate", Blaj, 2003, p. 231-246;
• Marcel Ştirban, Din istoria Bisericii Române Unite (1945-1989), Satu Mare, 2000.
• Constituţiunea Promulgată cu decretul regal No. 1.360 din 28 martie 1923 şi Publicată în Monitorul Oficial No. 282 din 29 martie 1923, Bucureşti, Imprimeria Statului, 1923. In Constituţia din 1923 în dezbaterea contemporanilor, Humanitas, Bucureşti, 1990, 640 de pagini. ISBN 973-28-0192-1

[modifică] Vezi şi

• Greco-catolicism
• Şcoala Ardeleană

[modifică] Legături externe

• Lista protopopiatelor din Arhiepiscopia Română Unită de Alba Iulia şi Făgăraş
• Dosar: Ridicarea Bisericii Române Unite la rang de Biserică Arhiepiscopală Majoră
• Emisiunea Memorialul Durerii din 3 aprilie 2005, despre drama Bisericii Greco-Catolice
• Interviul zilei din 25 aprilie 2005 realizat de BBC cu Laurenţiu Moisin, preşedintele Asociaţiei Generale a Românilor Uniţi
• Reprimarea BRU, articol în Cotidianul
• Prelaţi greco-catolici, victime a regimului comunist
• Închişi pentru Hristos-reprimarea bisericii din România de către comunişti, articol în Cotidianul
• Desfiinţarea BRU de către comunişti
• Site oficial al BRU
• Site neoficial al Bisericii Greco-Catolice
• Arestarea episcopilor greco-catolici
• Stiri si alte informatii din Biserica Greco-Catolica

v • d • m Întâistătătorii Bisericii Române Unite cu Roma Episcopi Atanasie Anghel • Ioan Giurgiu Patachi • Inocenţiu Micu-Klein • Petru Pavel Aron • Atanasie Rednic • Grigore Maior • Ioan Bob • Ioan Lemeni • Alexandru Sterca-Şuluţiu Mitropoliţi Alexandru Sterca-Şuluţiu • Ioan Vancea • Victor Mihaly de Apşa • Vasile Suciu • Alexandru Nicolescu • Alexandru Rusu • interdicţie în timpul regimului comunist • Alexandru Todea • Lucian Mureşan Arhiepiscopi Majori Lucian Mureşan